Plângere contravenţională. Sentința nr. 599/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 599/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 599/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 599/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul B. I., domiciliat în ., jud.V. și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 20.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul F. I., lipsă fiind petentul B. I. și reprezentanții intimatului I. V..

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată, fiind acordat termen pentru audierea martorului F. I. ; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

Instanța procedează la legitimarea și audierea martorului F. I., declarația acestuia luată sub prestare de jurământ fiind depusă la dosar.

Nemaifiind probe de administrat și înscrisuri de depus, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 29 septembrie 2014 sub nr. de dosar_, petentul B. I. a chemat în judecată pe intimata I. V. Poliția Grivița solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 20 septembrie 2014 și exonerarea de plata amenzii.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în ziua de 20 septembrie 2014, s-a deplasat la magazinul din localitate pentru a cumpăra un sac de ipsos și din fugă a uitat actele acasă, iar în momentul în care a fost oprit deși i-a spus agentului constatator că va veni soția lui cu actele, iar aceasta a și venit la scurt timp, agentul nici nu a vrut să audă de așa ceva.

În dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

Petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie proces-verbal . nr._ din 20 septembrie 2014; copie CI.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de contravenție.

A solicitat proba cu martorul F. I..

În prezenta cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La dosarul cauzei, petentul a depus și cuponul de pensie din care rezultă că are o pensie lunară de 494 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 20 septembrie 2014 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, așa cum rezultă din copia procesului-verbal anterior menționat.

În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petentul ”a condus auto utilitara marca Ford Tranzit cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24 D în direcția magazinului M. fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare, permisul de conducere, cartea de identitate”.

Fapta reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 101 alin. 1 lit. a pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

La rubrica ”Alte mențiuni” s-a consemnat ”contravenientul a luat cunoștință de sancțiunea aplicată însă refuză să semneze procesul verbal”.

În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Din analiza procesului-verbal atacat se observă că, petentul a refuzat să semneze procesul verbal fiind menționat un martor, așa cum prevăd disp.art.19 din O.G.nr.2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.

În speță, petentul a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă pe care instanța a încuviințat-o.

Conform art. 101 alin. 1 lit. a pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ”Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 18.nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.2.

Conform art.25 alin.2 din OUG 195/2002:Participanții la trafic sunt obligați ca la cererea polițistului rutier să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și la alte documente prevăzute de lege”.

Potrivit art.147 din H.G.1391/2006,,Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat1.să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”.

Instanța observă că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este recunoscută de petent cu precizarea că ,, s-a deplasat la magazinul din localitate pentru a cumpăra un sac de ipsos și din fugă a uitat actele acasă” și confirmată de martorul audiat în cauză, F. I..

În concluzie, instanța reține că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petent și administrate în fața instanței neevidențiind nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.

Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.

De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Măsurile luate împotriva petentului sunt legale, deoarece amenda în cuantum de 720 lei este prevăzută de art. 98 alin. 4 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu toate acestea, ținând cont de modul de săvârșire a faptei, deplasarea pe un traseu scurt, circumstanțele personale ale petentului care este în vârstă de 66 ani și are o pensie lunară de 494 lei,, instanța consideră că, în concret, fapta are un grad de pericol social scăzut și se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, aceasta răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Această sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat.

Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să admită în parte plângerea contravențională formulată de petent, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei, cu sancțiunea ”avertisment”, menținând restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. I., CNP_, domiciliat în ., jud.V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20 septembrie 2014 de intimata I. V. Poliția Grivița prin care i s-a aplicat amenda de 720 lei, 8 puncte pentru săvârșirea contravenției prev.de art.108 alin.1 lit.a pct.18 din O.U. G. nr.195/2002.

Modifică procesul-verbal de contravenție sus menționat în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 720 lei cu sancțiunea avertisment, menținând restul dispozițiilor.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică din 25 februarie 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C.

4 ex. /23 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 599/2015. Judecătoria BÂRLAD