Plângere contravenţională. Sentința nr. 1948/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1948/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 1948/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1948/2015

Ședința publică de la 14 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. B. I. cu domiciliul în Bârlad, ., ., ., CNP._, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 15.01.2015 emis de Poliția L. Bârlad.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde petentul,lipsă fiind organul constatator, prin reprezentanții legali; răspunde martorul citat cu mandat de aducere.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, martorul P. B. a fost citat cu mandat de aducere, s-au verificat actele dosarului, după care:

Sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, declarația fiind consemnată în scris și atașată la dosar.

Petentul declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschizând dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul.

Având cuvântul pe fond, petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

Președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată la 10.03.2015 petentul P. B. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 15.01.2015 emis de Poliția L. Bârlad, susținând că la ora în care se menționează că ar fi traversat neregulamentar . taximetrul pe care lucrează, împreună cu un client, în zona fabricii de confecții.

Prin întâmpinare Poliția L. Bârlad solicită respingerea plângerii, ca nefondată, întrucât petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține că plângerea este nefondată.

Astfel, petentul a fost sancționat întrucât, în calitate de pieton, a traversat . E.ON, prin loc nemarcat și nesemnalizat.

Acesta nu a reușit să înlăture prezumția de autenticitate și veridicitate a actului contestat, în condițiile în care susținerile orale, confirmate de martor în sensul că la ora trecută în procesul-verbal contestat s-ar fi aflat în altă parte sunt infirmate de simplul fapt că agentul constatator l-a legitimat și i-a trecut datele personale în acesta.

În consecință, față de cele ce preced, va fi respinsă plângerea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea petentului P. B. I., cu domiciliul în Bârlad, ., ., jud. V., CNP._, formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 15.01.2015 emis de Poliția L. Bârlad.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Septembrie 2015.

Președinte,

M. R.

Grefier,

N. B.

Red. R.M.22.09.2015

Tehnored. B.N.22.09.2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1948/2015. Judecătoria BÂRLAD