Plângere contravenţională. Sentința nr. 2436/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2436/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 2436/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2436/2015

Ședința publică de la 20 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

GREFIER S. M. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul Ș. C. domiciliat în ., jud. V. și pe intimat I. J. DE POLITIE V. cu sediul în V., ..1, jud. V.., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 01.04.2015

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 12.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecata

A. Plângerea contravențională

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 29.04.2015 sub nr. de dosar_, repartizat în mod aleatoriu completului C.civil stagiar 3, petentul Ș. C. a contestat procesul-verbal . nr._ din data de 23.04.2015, solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenții.

În fapt, petentul a susținut că, la data de 01.04.2015 a mers pe islazul satului la împrăștiat îngrășăminte. Pe izlaz se aflau mai mulți oameni, precum și H. C. care se fala sub influența băuturilor alcoolice. Susține că la momentul în care s-a oferit să ia sacii în vederea împrăștierii, numitul H. C. i-a vorbit urât, l-a jignit. Ulterior, folosindu-se de funcția pe care o are, acesta a mers la poliție spunând că i-a lezat demnitatea.

În drept, petentul nu a invocat nici o dispoziție legală.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

B. Apărările formulate

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

C. Răspuns la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a arătat că reiterează susținerile din plângerea contravențională formulată. Susține că agentul care a întocmit procesul verbal nu a fost de față la momentul incidentului avut cu H.. Toate persoanele audiate de polițist se aflu în stare de ebrietate. Nu a adresat injurii lui H., în schimb acesta l-a înjurat. Susține că la cuvintele lui H. el a ripostat. Sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute. Există o stare conflictuală mai veche între el și H., însă acesta din urmă, de câte ori trece prin fața casei lui, îi adresează cuvinte jignitoare.

D. Probe

Petentul a depus la dosar procesul verbal contestat, acte de stare civilă, adeverința nr. 5317 din data de 28.04.2015.

Intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal, procesul verbal contestat-exemplarul nr.1.

În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii B. A. (fila 35) și G. I. G. (fila 50) – pentru petent și H. C. (fila 51) și I. V. (fila 12), F. C. (fila 13)- pentru intimată, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

II. Soluția instanței

În urma analizării procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 23.04.2015, s-a reținut că, petentul Ș. C., în . comunal, i-a adresat numitului H. C. cuvinte și expresii jignitoare lezând onoarea și demnitatea acestuia.

Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, republicată și, s-a dispus, în temeiul aceluiași act normativ, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de câte 300 lei.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

I. Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. Petentul nu a formulat obiecțiuni exprese cu privire la legalitatea procesului verbal întocmit.

II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

Pe de altă parte, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.

Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care cele constatate de agentul constatator se coroborează cu alte mijloace de probă.

Conform art. 2 pct. 1 din același act normative, constituie contravenție, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;

Prin plângerea contravențională petentul nu a recunoscut situația de fapt, susținând că nu a săvârșit fapta reținută. Cu toate acestea a recunoscut că după ce H. C. l-a jignit, a ripostat.

Instanța constată că probele administrate în cauză confirmă săvârșirea faptei de către petent. Astfel, martorul B. A. -fila 35, a declarat că petentul și H. C. și-au adresat injurii în contextul discuțiilor despre împrăștierea îngrășământului, precizând că H. C. a adresat primul injurii. Martorul G. I. G. a declarat că între cei doi a început o ceartă, din cauza faptului că petentul a vrut să ia și el saci pentru a împrăștia îngrășământ.

Pe de altă parte, martorii audiți pentru intimată au confirmat existența injuriilor adresate lui H. C. de către petent, susținând însă că acesta din urmă a pornit cearta, în timp ce H. C., persona implicată direct în incident, a relatat săvârșirea faptei de către petent.

Tot astfel, se reține că procesul verbal a fost întocmit în baza declarațiilor date în fața agentului de către H. C., H. G., I. V., declarații din care rezultă că petentul Ș. C. a adresat injurii numitului H. C..

În aceste condiții, față de probele administrate în fața instanței, având în vedere și declarațiile date în fața agentului constatator, instanța apreciază că, mențiunile din procesul verbal sunt conforme cu realitatea, împrejurare care conduce la concluzia temeiniciei procesului-verbal de contravenții.

III.Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Agentul constatator a aplicat amenda în cuantum de 300 lei, sancțiune care este în cuantum legal, dar care depășește limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de fapte.

Cu privire la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, dat fiind împrejurările concrete invocate de petent și confirmate de martorii audiați în cauză.

Instanța constată că, petentul se apără invocând faptul că, H. C. i-a adresat, mai întâi, cuvinte jignitoare, după care a început cearta. Martorii audiați în cauză au poziții contradictorii. Astfel, martorii audiați pentru petent au declarat că H. a început cearta, în timp ce martorul I. V. a susținut că petentul a adresat primul cuvinte jignitoare lui H. C..

Martorul H. C. relatează că, la momentul incidentului, lucra cu I. V., B. E. și H. G..

Analizând declarațiile date la momentul constatării faptei, rezultă că H. G., prezent la incident, a relatat cum în contextul împărțirii sacilor, atât Ș. C., cât și H. C. au început să-și adreseze injurii și cuvinte jignitoare reciproc până când Ș. a plecat de la căruță, în timp ce I. relatează că Ș. a adresat cuvinte jignitoare primul.

Instanța rețină că între părți există o stare conflictuală mai veche, aceasta fiind recunoscută de petent și confirmată de martori. În aceste condiții, este puțin probabil că, la momentul în care Ș. a dorit să împrăștie îngrășământ, în condițiile în care acesta avea în sarcină îngrășământul, H. C. nu a reacționat. Mai reține instanța că declarațiile martorilor confirmă faptul că și H. C. a adresat injurii și expresii jignitoare și, cu toate acestea, nu a fost sancționat.

Această împrejurare, respectiv reciprocitatea injuriilor, pe fondul conflictelor mai vechi care nu sunt cauzate în exclusivitate de către petent, sunt necesare a fi avute în vedere la stabilirea gardului de pericol social.

Mai reține instanța că, potrivit declarațiilor martorilor, petentul este un om liniștit, nu a iscat scandaluri și nu a mai fost sancționat. Mai mult, oamenii din ." pentru că este venit din alt . de 20 ani, așa cum a declarat martorul G. I. G..

Așadar, atât timp cât sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului

Așadar, în aplicarea dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, în considerarea circumstanțelor arătate, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei aplicată cu sancțiunea avertismentului.

Cu privire la cererea referitoare plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, instanța urmează să o respingă. Se rețin dispozițiile art. 453 C.proc. civ. care stabilesc că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală. Întrucât instanța a stabilit că petentul a săvârșit fapta reținută în procesul verbal, instanța apreciază că se află în culpă procesuală, astfel că nu are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1. Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Ș. C. CNP:_ domiciliat în . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 23.04.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V. cu sediul în V., ..1, jud. V..

2. Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 300 aplicată prin procesul verbal . nr._ din data de 23.04.2015 cu sancțiunea avertisment. Menține celelalte mențiuni ale procesului verbal.

3. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către petent, ca neîntemeiată.

4. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 rap la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

5. Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

G. BERARUSIMONA M. G.

Red. G.B./09.11.2015

Tehnored. S.M.G.10.11.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2436/2015. Judecătoria BÂRLAD