Plângere contravenţională. Sentința nr. 1902/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1902/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 1902/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1902/2015

Ședința publică de la 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier A.- M. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul D. V. și pe intimat I.P.J. V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și martorul C. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina are ca obiect plângere contravențională, s-a solicitat judecata în lipsă, după care:

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la 25.02.2015 petentul D. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție PVSX nr._ din 25.02.2015 emis de I. V. susținând că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat.

Prin întâmpinare I. V. solicită respingerea plângerii, ca nefondată, întrucât petentul a traversat cu autoturismul calea ferată în condiții nelegale.

Din actele dosarului, instanța reține că plângerea este nefondată.

Astfel, petentul a fost sancționat pentru că la data de 25.02.2015 ora 12:46, pe . Bârlad a condus autoturismul_ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semnalelor luminoase și acustice, traversând calea ferată.

Acesta nu a reușit să înlăture prezumțiile de autenticitate și veridicitate a actului contestat în condițiile în care nu a propus nicio probă din care să rezulte o altă situație de fapt.

Mai este de reținut că petentul a semnat, fără obiecțiuni, actul contestat confirmând astfel realitatea celor menționate în acesta.

În consecință, va fi respinsă plângerea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea petentului D. V., CNP_, domiciliat în ., județ V., împotriva procesului verbal de contravenție PVSX nr._ din 25.02.2015 emis de I.P.J. V..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Septembrie 2015.

Președinte,

M. R.

Grefier,

A.- M. A.

Red. jud. MR

Tehnored. gref. AAM

4 ex./14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1902/2015. Judecătoria BÂRLAD