Plângere contravenţională. Sentința nr. 3112/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3112/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 3112/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3112/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. M. domiciliat în Bârlad, ..23, ., . și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 01.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - G. M., - intimat - I. V.. Se prezintă - martor P. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Sub prestare de jurămînt s-a procedat la audierea martorului, declarația fiind consemnată într-un proces verbal care s-a atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri formulate de soluționat și înscrisuri de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și avînd în vedere că potrivit disp. art.33 din OG 2/2001 plîngerile contravenționale nu se suspendă, instanța reține cauza în pronunțare;
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecata
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 25.05.2015 sub nr. de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (C.civil 2), petentul G. M. a contestat procesul-verbal . nr._ din data de 01.05.2015, solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenții.
În fapt, petentul a susținut că, la acea dată, se afla la o vecină de . să facă unele reparații în casă. În jur de ora 20,00 a terminat lucrul, iar în jurul orei 21,00, la ușa vecinei, au bătut 3 agenți de poliție, care, fără să se prezinte, au spus că au primit o sesizare de la vecinul P. despre faptul că este deranjat de zgomot. A intervenit, confirmând faptul că nu a existat zgomot și că, la asociație, este confirmat programul de lucru până la orele 22,00. Agentul s-a enervat de intervenția sa, i-a solicitat să prezinte buletinul. Pentru că l-a deranjat tonalitatea vocii agentului i-a solicitat agentului să se prezinte. Agentul l-a luat de gât, l-a pălmuit, vorbindu-i în același timp necuviincios. A scăpat la țipetele vecinii. Vecina a sunat serviciul 112, cerând ajutor poliției. Procesul verbal nu a fost încheiat la acea dată, fiindu-i comunicat prin serviciul poștal.
În drept, petentul nu a invocat nici o dispoziție legală.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Apărările formulate
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul a arătat că, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat pentru faptul că, la data de 01.05.2015, ora 21:30, pe . constatator în baza unui apel 112 i-a solicitat să înceteze lucrul și să declare cum se numește, acesta a refuzat să prezinte date reale de identitate, afirmând de mai multe ori că se numește ZGĂBEANȚĂ I. născut în 1990 toamna", faptă prevăzută de art.2 pct.31 din Legea 61/1991, republicată.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, împrejurare confirmată prin semnătura martorului asistent. Contravenția a fost constatată direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Procesul verbal se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate până la proba contrară. Petentul a recunoscut prin plângerea contravențională săvârșirea faptei. Agentul constatator s-a deplasat la locuința numitei O. V., în urma unui apel 112, dat de numitul P. I. prin care sesiza că, la apartamentul acesteia, se produc zgomote repetate și, că deși, i s-a solicitat să înceteze, aceasta nu s-a conformat. Ajuns la locuința numitei O. V. polițistul s-a legitimat și a solicitat persoanelor de față să se legitimeze. Deși petentul era cel care făcea zgomote a refuzat să se legitimeze, a avut un comportament antisocial, iar când i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat a spus că îl doare într-o anumită parte a corpului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, republicată, art.6 paragraf 2 din Convenția CEDO.
C. Probe
Petentul a depus la dosar copii de pe înscrisuri: procesul verbal contestat, dovada de comunicare, chitanța pentru plata certificatului medico legal, certificat medico-legal nr. 159 din data de 05.05.2015.
Intimatul a depus la dosar procesul verbal contestat, raportul agentului constatator, declarația martorului P. I..
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul O. V. - pentru petent și martorul P. I.-pentru intimat, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
II. Soluția instanței
În urma analizării procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 01.05.2015 s-a reținut că, la data de 01.05.2015, ora 21,30, petentul G. M., după ce agentul constatator în baza unui apel 112 i-a solicitat să înceteze lucrul și să declare cum se numește, acesta a refuzat să prezinte date reale de identitate, afirmând de mai multe ori că se numește ZGĂBEANȚĂ I. născut în 1990, toamna.
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art.2 pct.31 din Legea 61/1991, republicată și s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravențională amenzii cu suma de 100 lei.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. Petentul nu a formulat critici cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenții.
Față de aceste considerente, instanța confirmă legalitatea procesului verbal de contravenții.
II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.
Pe de altă parte, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revine agentului constatator, iar dubiul profită persoanei acuzate.
Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Astfel, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, dacă aceasta reprezintă constatarea personală a agentului constatator învestit cu autoritate de stat ori cele constatate de agentul constatator sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, republicată, constituie contravenție, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin plângerea contravențională petentul a recunoscut că, la solicitarea agentului, nu a dat relații cu privire la identitatea sa, motivând însă, că atitudinea sa a fost determinată de comportamentul agentului și de împrejurările existente. Versiunea petentului este susținută de declarația martorului O. V..
Având în vedere recunoașterea faptei privind nedeclararea identității, instanța apreciază că fapta există.
Împrejurarea că agentul de poliție nu s-a prezentat nu exonerează pe petent de săvârșirea faptei contravenționale. Indiferent de atitudinea agentului de ordine, petentul avea obligația de a se legitima, de a prezenta agentului de poliție datele sale de identificare. Atitudinea agentului nu poate forma obiectul plângerii contravenționale și nu constituie un motiv pentru săvârșirea contravenției.
În aceste condiții, instanța apreciază că mențiunile din procesul verbal sunt conforme cu realitatea, ceea ce conduce la temeinicia procesului-verbal de contravenții.
III. Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Agentul constatator a aplicat amenda în cuantum de 100 lei pentru fapta referitoare la refuzul privind identitatea, amenda în cuantum legal este orientată spre limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de fapte.
Nu se relevă motive de înlocuire a sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment, având în vedere că, petentul, prin atitudinea sa, nu a înțeles semnificația respectării normelor privind conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice.
Mai reține instanța că, circumstanțele săvârșirii faptelor de către petent conferă faptelor un gard de pericol social ridicat. Petentul a avut o atitudine sfidătoare față de organul de poliție, prezența acestuia neavând nicio semnificație pentru el. Indiferent de atitudinea agentului, petentul era obligat să aibă, la rândul său, o atitudine respectuoasă față de autoritate, iar pretinsul comportamentul abuziv al agentului nu face obiectul prezentei plângeri și nu justifică încălcarea legii de către petent. Atitudinea petentului este îngrijorătoare, mai ales că a fost săvârșită în contextul rezolvării unei sesizări effectuate de martorul P. I. pentru motivul că în apartamentul în care lucra petentul s-au produs zgomote repetate. Martorul P. I. a recunoscut faptul că, la acea oră târzie, întrucât nu mai suporta zgomotul, a apelat serviciul 112. Tot astfel, martorul a relatat că petentul se laudă cu faptul că ,,s-a bătut cu polițistul", că s-a certat cu acesta, împrejurare care este de natură a aduce atingere prestigiului autorității. Martorul a mai relatat că după incident, familia respectivă, a continuat să producă zgomot.
Față de această situație, apreciază instanța că, se impune menținerea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate pentru a preîntâmpina repetarea săvârșirii de fapte asemănătoare.
Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța urmează respingă plângerea contravențională formulată de petentul G. M., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. M., CNP:_ domiciliat în Bârlad, ..23, ., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 01.05.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V. cu sediul în din V., ..1, jud. V., ca neîntemeiată.
2. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
3. Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.jude.G.B. 21 Decembrie 2015
Tehnored. Gref.C.M. 21.12.2015/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3235/2015.... | Uzucapiune. Sentința nr. 3253/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








