Pretenţii. Sentința nr. 1464/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1464/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1169/189/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1464/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier C. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R.A.G.C.L. B., cu sediul în B., ..40, jud.V. PRIN EUROBUSINESS L.R.J.S.P.R.L. IAȘI, cu sediul social în Iași, . cu sediul procesual ales în B., ..5, ..V. și pe pârât C. E.-G., domiciliat în B., ..5, ..1, jud.V., pârât C. A.-V., domiciliată în B., ..5, ..1, jud.V., pârât C. A. I.-prin reprez.legali, domiciliat în B., ..5, ., pârât C. A. E.-prin reprez.legali, domiciliat în B., ..5, ..1, jud.V., pârât C. E. M.-prin reprez.legali, domiciliată în B., ..5, ..1, jud.V., pârât G. A. L., domiciliată în B., ..5, ., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: consilier juridic D. L. pentru reclamanta R.A.G.C.L. B. PRIN EUROBUSINESS L.R.J.S.P.R.L. IAȘI; lipsă fiind pârâții;
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la al doilea termen de judecată, s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
Consilier juridic pentru reclamantă depune delegație de reprezentare și interogatoriile pentru pârâții C. E. G. și C. A..
Consilier juridic pentru reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de depus.
Instanța se socotește lămurită, declară încheiată cercetarea procesului în temeiul art.244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.
Consilier juridic pentru reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat și incidente de soluționat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța în temeiul art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile, dând cuvântul părților.
Consilier juridic pentru reclamantă având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul evacuării pârâților din imobil, rezilierea contractului, obligarea la plata contravalorii chiriei restante în baza facturilor neachitate, din probe rezultând că pârâții nu au achitat chiria cu rea credință, fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2015 sub număr de dosar_, reclamanta Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă B., unitate în insolvență așa cum reiese din încheierea nr. 66/2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul C. E. G. – titularul contractului de închiriere, împreună cu C. A. V.-soție, C. A. I., C. A. Emanue, C. E. M., copii prin reprezentanți legali dar și G. A. L.-așa cum sunt evidențiați în fișa locativă, pentru ca prin hotărâre judecătorească să dispună:
- evacuarea pârâților din spațiul locativ de stat ce constituie obiectul contractului de închiriere nr.110 din 10 noiembrie 2014, dispunând rezilierea contractului de închiriere nr.110 din 10 noiembrie 2014 pentru neplata chiriei cu rea credință;
- să fie obligați pârâții la plata sumei de 623,62 lei reprezentând contravaloare chirie, din care penalități 56,46 lei, aferentă perioadei noiembrie 2014-februarie 2015 și suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică.
În fapt, reclamanta a arătat că, în calitate de titular al dreptului de administrare al spațiului locativ de stat, a închiriat pârâților spațiul locativ prin contractul nr. 110 din 10.11.2014.
În continuare, reclamanta a arătat că a convenit cu titularul contractului de închiriere la plata chiriei în sumă de 79,30 lei lunar, stabilind totodată și modalitățile de plată, în sensul plății sumelor de bani la casieria unității, cel mai târziu în ziua a 15-a a lunii în curs pentru luna precedentă, obligație pe care pârâții nu a respectat-o figurând cu un debit în sumă de 623,62 lei reprezentând contravaloare chirie, din care penalități 56,46 lei, aferentă perioadei noiembrie 2014-februarie 2015 precum și suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică.
Arată că în conformitate cu art.IV lit.b din contractul de închiriere cât și art.24 lit.b din Legea nr.114/1996, rezilierea contractului se poate face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive, că deși s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă, pârâții au refuzat cu rea credință să-și îndeplinească obligațiile, refuz sancționat de disp.art.24 lit.b din Legea nr.114/1996 cât și art.1830,1831 cod civil cu rezilierea contractului și evacuarea pârâților.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1809, 1830, 1831 Cod civil și Legea nr. 114/1996.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu, precum și proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: contractul de închiriere nr.110 din 10.11.2014, fișa suprafeței locative, fișa de calcul, notificare nr. 1574/13.03.2014, facturi fiscale, încheierea nr. 66/F din 16.12.2014 a Tribunalului V. dată în dosarul_ .
Conform art. 115 alin 1 din Legea 85/2014 privind procedura insolventei prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru .
Pârâții nu au depus întâmpinare.
S-au administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamanta Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă B., în calitate de proprietar și C. E. G., în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 110 din 10.11.2014 cu privire la locuința situată în loc. B., ., nr.8, . contractului a fost stabilită la 5 ani, cu începere de la data de 01.11.2014 până la data de 08.04.2019.
Prin contractul de închiriere a fost stabilit cuantumul chiriei lunare de 79,30 lei, ce se va plăti la casieria unității până la data de 15 a lunii în curs, pentru luna precedentă (capitolul II din contractul încheiat între părți).
În conformitate cu art.IV lit.b din contractul de închiriere cât și art.24 lit.b din Legea nr.114/1996, rezilierea contractului se poate face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive.
Din fișa locativă reiese faptul că titularul contractului locuiește în imobil împreună cu, C. A. V.-soție, copiii minori C. A. I., C. A. E., C. E. M. dar și împreună cu fiica majoră G. A. L..
Reclamanta a emis pe numele pârâtului, C. E. G.,titularul contractului de închiriere, facturi fiscale în sumă de 623,62 lei reprezentând contravaloare chirie, din care penalități 56,46 lei, aferenta perioadei noiembrie 2014-februarie 2015 precum și pentru suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că reclamanta a emis pe numele pârâtului C. E. G., facturi fiscale în sumă de 623,62 lei reprezentând contravaloare chirie, din care penalități 56,46 lei, aferenta perioadei noiembrie 2014-februarie 2015 precum și pentru suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică, însă pârâtul C. E. G. nu a respectat dispozițiile contractuale privind plata chiriei la termenele convenite.
Potrivit art. 1270 alin.1 Cod civil, Legea nr.287/2009 ,, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1230 alin.1 Cod civil, Legea nr.287/2009,, în cazul în care, fără justificare, una din părțile contractului de închiriere nu își execută obligațiile născute din acest contract, cealaltă parte arte dreptul la rezilierea contractului”.
În conformitate cu art.IV lit.b din contractul de închiriere cât și art.24 lit.b din Legea nr.114/1996, rezilierea contractului se poate face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive,
Deși legal citați cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâții C. E. G., C. A. V., G. A. L. nu s-au prezentat în instanță și nu au făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a chiriei și a contravalorii energiei electrice.
Față de aceste motive, instanța urmează să admită cererea formulată și să dispună rezilierea Contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 110 din data de 10.11.2014 încheiat între reclamantă și pârâtul C. E. G..
Potrivit art. 555 Cod civil, Legea nr. 287/2009 ,,(1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
Reclamanta, în calitate de administrator al spațiului locativ, având obligația de a apăra bunul dat în administrare, conform art. 12 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, exercită prerogativele dreptului de proprietate, arătate mai sus, iar protecția dreptului de proprietate justifică acțiunea în evacuare în lipsa unui titlu locative pentru pârâți.
De asemenea, conform art.1831 Cod civil, evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești.
Pentru motivele de fapt și de drept arătate, va dispune și evacuarea pârâților: C. E. G., C. A. V., C. A. I., C. A. E., C. E. M., G. A. L. din apartamentul nr.1 situat în B., ., nr.8, ., . ce a constituit obiectul contractului de închiriere nr.110 din 10 noiembrie 2014.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâților la plata sumei de 623,62 lei reprezentând contravaloare chirie, din care penalități 56,46 lei, aferentă perioadei noiembrie 2014-februarie 2015 și suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică, constată instanța că și acest capăt de cerere este întemeiat, pentru motivele ce succed.
Instanța reține că, în materie contractuală, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției și executarea propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății sau o altă modalitate de stingere a obligațiilor reglementată de lege.
Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, revenindu-i doar sarcina de a dovedi existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, situație de fapt dovedită în prezenta cauză.
În consecință, instanța urmează să oblige în solidar pârâții C. E. G., C. A. V., în calitate de reprezentanți legali și pentru minorii C. A. I., C. A. E., C. E. M., dar și pe pârâta G. A. L. să plătească reclamantei suma de 623,62 lei, din care suma de 567,16 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei noiembrie 2013-februarie 2015, suma de 56,46 lei penalități, precum și suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă B., unitate în insolvență prin încheierea nr.66/2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, cu sediul în ..40, jud.V. înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V. sub nr.J_ având Codul fiscal R_, C. curent RO91BPOS_RONO1 deschis la Bancpost B., reprezentată de ing.E. A.-administrator special și ec.F. M.- contabil șef prin administrator judiciar EUROBUSINESS L.R.J S.P.R.L Iași, cu sediul social în Iași, . cu sediul procesual ales în B., ..5, ..V. în contradictoriu cu pârâții: C. E. G., CNP_, titularul contractului de închiriere, domic.în B., ..5, ..1, jud.V., C. A. V., dar și: C. A. I., C. A. E., C. E. M., citați prin reprezentanți legali, G. A. L., cu același domiciliu.
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.110 încheiat de Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă B. cu pârâtul C. E. G. la data de 10 noiembrie 2014.
Dispune evacuarea pârâților: C. E. G., C. A. V., C. A. I., C. A. E., C. E. M., G. A. L. din apartamentul nr.1, situate în B., ., nr.8, ., . ce a constituit obiectul contractului de închiriere nr.110 din 10 noiembrie 2014.
Obligă în solidar pârâții: C. E. G., C. A. V., în calitate de reprezentanți legali și pentru minorii C. A. I., C. A. E., C. E. M., dar și pe pârâta G. A. L. să plătească reclamantei suma de 623,62 lei, din care suma de 567,16 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei noiembrie 2013-februarie 2015, suma de 56,46 lei penalități, precum și suma de 1571,16 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate la energie electrică.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2015.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, C. C. C. |
Red. D.E.J. 29.06.2015
Tehnored. 9 ex./C.C. 29 Iunie 2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1409/2015. Judecătoria BÂRLAD | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








