Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1750/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1750/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 4961/189/2014
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1750
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
Grefier: L. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de reclamanții B. E. V. R. (CNP-_) și U. M. (CNP-_), domiciliați în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocaților P. V. și P. Z. din Bârlad, ., împotriva pârâtei unitatea administrativ-teritorială ., reprezentată prin primarul comunei Blăgești, jud. V., împotriva pârâților: F. G. (CNP-_), domiciliat în satul/.; B. G. (CNP-_), domiciliat în satul/.; B. S. (CNP-_), domiciliat în M., .; Școala Gimnazială nr.1 din satul/., având ca obiect revendicare imobiliară grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde: pentru reclamanți, avocat P. V., legitimat cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind pârâții .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este acțiune în revendicare imobiliară și grănițuire; procedura de citare este legal îndeplinită; s-a solicitat judecata în lipsă ( fila 159 ds.); s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. G., excepție ridicată de pârâtul B. G., prin întâmpinare.
Avocat P. V., pentru reclamanți, având cuvântul,solicită respingerea excepției având în vedere că pârât este cel care stăpânește și folosește terenul, iar pârâtul B. G. stăpânește și folosește terenul din imediata apropiere a terenului reclamanților.
Interogat de instanță, avocat P. V., pentru reclamanți, declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Avocat P. V., pentru reclamanți, având cuvântul la fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să fie obligați pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 301 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului/., înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999, din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4433/26.08.2011 la biroul notarului public F. L. din Bârlad și în contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad; să se stabilească linia de hotar dintre imobilele proprietatea părților; să se aibă în vedere că așa cum rezultă și din probele administrate în cauză că, autorul reclamanților, B. E. a avut în proprietate această proprietate de teren. Cu cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 14.10.2014, reclamanții B. E. V. R. și U. M. au chemat în judecată pe pârâții F. G., Bunbaru G., Școala Gimnazială nr.1 din satul/. și unitatea administrativ teritorială ., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 301 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului/., înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999, din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4433/26.08.2011 la biroul notarului public F. L. din Bârlad și în contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad;
- să se stabilească linia de hotar dintre imobilele proprietatea părților;
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că ei sunt proprietarii suprafeței de 2.350 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului/., din tarlaua 33, . pct. „Garaj”. Din această suprafață de 2.350 m.p. teren, pârâții au ocupat fără drept o suprafață de 301 m.p. Reclamanții au mai arătat că terenul proprietatea lor se învecinează la nord cu pârâții F. G. și B. G., în partea de sud cu terenul Școlii Gimnaziale Blăgești și cu terenul pe care se află Casa Agronomului și care aparține comunei Blăgești. Anterior cooperativizării, bunicul lor a fost proprietarul unei părți din terenul aflat în jurul școlii și al Casei Agronomului.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 563, art. 560, art. 561 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în copie: titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999; contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4433/26.08.2011 la biroul notarului public F. L. din Bârlad; contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad; extras de carte funciară pentru informare emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad la data de 30.08.2013; adeverința nr. 1151/29.08.2014, emisă de Primăria . folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori, proba cu expertiză tehnică judiciară topografică.
Reclamantul B. V. R. a timbrat acțiunea cu 211 lei taxă judiciară de timbru (chitanțele de la filele 4, 119 vol. I și 22 vol. II dosar).
Pârâtul B. G. a formulat întâmpinare (filele 29-30, vol. I dosar), prin care, cu privire la cererea în revendicare, a arătat că el nu a ocupat nicio suprafață de teren din terenul reclamanților. Pârâtul a arătat că, din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanții ar fi avut vreodată în proprietate suprafața de 2.350 m.p. teren, ci reclamanții au cumpărat doar suprafața de 2.049 m.p. teren. Pârâtul a precizat că el deține 1.000 m.p. teren, suprafață pe care tatăl lui, B. S., a cumpărat-o prin înscris sub semnătură privată la data de 29.12.1995, dată de la care tatăl lui a posedat terenul până în anul 2007, iar din anul 2007 terenul a fost posedat de el, pârâtul B. G.. Lângă această suprafață de 1.000 m.p. teren, tatăl pârâtului a cumpărat prin înscris sub semnătură privată o altă suprafață de 1.800 m.p. teren de la C. I. C., iar lângă această suprafață de 1.800 m.p. teren el, pârâtul, a cumpărat suprafața de 2.173,30 m.p. teren prin act autentic. Toate aceste date sunt necesare pentru a se stabili linia de hotar dintre imobilele proprietatea părților. Cu privire la cererea în grănițuire, pârâtul a arătat că este de acord cu această cerere. Pârâtul B. G. a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție motivată prin aceea că terenul proprietatea reclamanților se învecinează cu terenul proprietatea tatălui său și nu cu terenul proprietatea lui, a pârâtului.
Pârâtul B. G. a depus la dosar, în copie: înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act pentru vânzare-cumpărare” din data de 7.11.1994; înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act vânzare cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995; contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D. din M., jud. V.; documentație cadastrală și a folosit proba cu martori.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanții au arătat că pârâtul B. G. ocupă din terenul proprietatea lor o suprafață de aproximativ 50 m.p. Totodată, reclamanții au completat acțiunea introductivă, arătând că, în cererea în grănițuire, cheamă în judecată și pe pârâtul B. S. (filele 47-48, vol. I dosar).
Prin adresa nr. 1378/10.11.2014 (fila 54, vol. I dosar) și prin întâmpinare (fila 63, vol. I dosar), pârâta unitatea administrativ-teritorială . a arătat că întocmirea titlului de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 s-a realizat în baza schiței cadastrale din pct. „Garaj”, pe bază de măsurători rudimentare cu compasul, situație ce poate explica diferența de teren arabil extravilan dintre suprafața de 2.350 m.p. teren, înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 și suprafața de 2.049 m.p. teren real măsurată. De la momentul la care s-a întocmit titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 și până la data transferului dreptului de proprietate către reclamanți nu au avut loc modificări de hotare, construiri sau reconstruiri de garduri, astfel că pârâta nu este de acord cu acțiunea reclamanților. S-a mai arătat că, la momentul încheierii contractului de schimb, reclamanții au avut cunoștință despre diferența de teren și au fost de acord să primească în proprietate suprafața de teren real măsurată. Conform art. 25 pct.1 lit. a din Ordinul nr. 634/2006, reclamanții au posibilitatea să-și înscrie terenul atunci când suprafața din măsurători este mai mică decât cea din acte, în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului.
Pârâta unitatea administrativ-teritorială . a depus la dosar, în copie, schița din pct. „Garaj”.
Pârâtul B. S. a formulat întâmpinare (fila 98, vol. I dosar), prin care a arătat că este de acord cu cererea reclamanților privind grănițuirea. Cu privire la cererea în revendicare, pârâtul B. S. a arătat că el nu a ocupat nicio suprafață de teren din terenul proprietatea reclamanților și nici nu a schimbat amplasamentul gardului nici când el a fost vecin cu reclamanții, nici când el era vecin cu persoana de la care reclamanții au cumpărat terenul. La fixarea hotarului s-au orientat după linia de hotar a vecinului F. G. care are vie, iar rândurile viei sunt pe latul bucății, așa cum a plantat-o F. G..
Pârâtul F. G. nu a formulat întâmpinare.
Pârâtul F. G. a depus la dosar, în copie: titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999; contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 la biroul notarului public G. D. din M.; documentație cadastrală.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999, s-a reconstituit titularilor B. E. și B. G. dreptul de proprietate pentru suprafața de 4 ha 4.500 m.p. teren, situată pe raza satului/., suprafață din care face parte și suprafața de 2.350 m.p. teren arabil din extravilan din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, având ca vecinătăți: N- D. N.; E- DCL 412; S- intravilan; V- DCL1613.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4433/26.08.2011 la biroul notarului public F. L. din Bârlad, M. G. (născută B.) și B. E., în calitate de vânzătoare, au vândut către B. E. P. (căsătorit cu U. Anișoara E.) și B. E. V. R. (căsătorit cu U. M.), în cote indivize egale de câte ½, fiecare, suprafața de 2.350 m.p. teren arabil, conform actelor de proprietate, real măsurat 2.049 m.p., cu nr. cadastral provizoriu_, înscrisă în cartea funciară nr._ a comunei Blăgești, situată în intravilanul satului/., în tarlaua 33, . pct. „Garaj”, având vecinătățile: N- imobilul cu nr. cadastral provizoriu_ și D. N.; E- DCL 412; S- UAT Blăgești (Casa Agronomului) și imobilul cu nr. cadastral provizoriu_ (Școala generală Blăgești); V- DCL1613.
Prin contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad, încheiat între soții B. E. V. R. și U. M., pe de o parte, și soții B. P. și U. Anișoara E., pe de altă parte, soții B. E. V. R. și U. M. au devenit proprietarii întregii suprafețe de 2.350 m.p. teren, real măsurat 2.049 m.p., cu nr. cadastral provizoriu_, înscrisă în cartea funciară nr._ a comunei Blăgești, situată în intravilanul satului/., în tarlaua 33, . pct. „Garaj”, având vecinătățile: N- imobilul cu nr. cadastral provizoriu_ și D. N.; E- DCL 412; S- UAT Blăgești (Casa Agronomului) și imobilul cu nr. cadastral provizoriu_ (Școala generală Blăgești); V- DCL1613.
Din extrasul de carte funciară pentru informare emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad la data de 30.08.2013, rezultă că proprietarul imobilului cu nr. cadastral_ înscris în cartea funciară nr._ a comunei Blăgești, este reclamantul B. E. V. R., căsătorit cu U. M., iar asupra imobilului nu sunt înregistrate sarcini.
Conform adeverinței nr. 1151/29.08.2014, emisă de Primăria . R. este înscris în registrul agricol al . 59, vol. XVIII cu suprafața de 2.350 m.p. teren arabil intravilan, conform contractului de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013, real măsurat: 2.049 m.p..
Prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D. din M., jud. V., unitatea administrativ-teritorială . a vândut pârâtului B. G., căsătorit cu B. D., un imobil compus din garaj alcătuit dintr-o cameră, o bucătărie, 2 magazii și un grajd, și din suprafața de 2.173,30 m.p. teren real măsurată aferentă garajului, imobil situat în intravilanul satului/., cu nr. cadastral provizoriu 159, având vecinătățile: N- S. I.; E- DE24A; S- B. G.; V- B. G. și S. G..
În contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D., s-a menționat că imobilul ce a făcut obiectul acestui contract a fost proprietatea Consiliului Local . rezultă din Hotărârea nr.4/1.02.2005 a Consiliului Local . Protocolul încheiat între fostul C.A.P. Blăgești în anul 1995.
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act pentru vânzare-cumpărare” din data de 7.11.1994, pârâtul B. S. a cumpărat de la C. I. C. suprafața de 18 ari teren, situată în curtea fostului garaj CAP, având vecinătățile: N- S. A., S- D. Ștefanache; V- C. Stirică; V- șosea asfaltată.
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act vânzare cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995, pârâtul B. S. a cumpărat de la D. I. N. suprafața de 1.000 m.p. teren, având vecinătățile: N- C. C.; S- B. G.; E- șoseaua națională; V- D. I. N..
Prin titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999, s-a reconstituit titularului D. I. N. dreptul de proprietate pentru suprafața de 7 ha 9.200 m.p. teren, situată pe raza satului/..
Prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 la biroul notarului public G. D. din M., pârâtul F. G. a cumpărat de la vânzătorul D. I. N. suprafața de 2.600 m.p. teren ce face parte din suprafața de 3.600 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului/., lotul nr.1, porțiune nehașurată, amplasată în tarlaua 43, . vecinătățile: N- C. Steriana; E- restul proprietății vânzătorului; S- D. Șt. N., B. E.; V- DS 828, așa cum a fost delimitată suprafața de teren prin schița de plan anexă la contract.
În contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 la biroul notarului public G. D. din M., sus menționat, s-a consemnat că terenul ce face obiectul acestui contract a fost dobândit de către vânzător prin titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999.
Prin declarația dată în instanță, martorul O. C., propus de reclamanți, a arătat că terenul la care se referă reclamanții în cererea de chemare în judecată este situat în intravilanul satului Blăgești, în pct. „Țarnă”. Proprietarii acestui teren au fost M. G. și B. E.. Prin anii 1996-2012, martorul l-a auzit pe F. G. susținând că îi lipsea o parte din terenul proprietatea sa și că din această cauză trebuia ca el să mute hotarul spre terenul școlii. F. G. mai susținea că parte din terenul lui fusese luată de către un alt vecin, care nu este parte în prezentul proces. Martorul împreună cu M. G. au construit un gard în partea de vest, între terenul școlii și terenul lui F. G., gard care avea vreo 6 m lungime și era confecționat din nuiele și sârmă. Acest gard nu mai există în prezent și de la vecini martorul a auzit că acel gard a fost luat de F. G.. În locul gardului menționat, martorul și M. G. au confecționat un alt gard din sârmă ghimpată pe care l-au pus în locul gardului care existase anterior, însă și gardul montat ulterior a fost luat tot de către F. G.. În urma unei plângeri penale făcută de M. G. gardul sustras a fost adus înapoi. Martorul a mai declarat că între M. G. și B. S. au fost neînțelegeri cu privire la delimitarea terenurilor, însă martorul nu cunoaște dacă B. S. a ocupat din terenul reclamanților.
Prin declarația dată în instanță, martorul Joc G., propus de pârâtul B. G.,a arătat că reclamanții dețin terenul de la părinții lor. Terenul reclamanților începe cu o anumită lățime dinspre șosea (dinspre est), spre vest, spre școală și când ajunge la școală, terenul este îngustat. Terenul reclamanților are ca vecinătăți: N- B. S., F. G.; S- Casa Agronomului; V- școala, E- drumul național. Martorul nu cunoaște dacă vreunul dintre vecinii terenului au ocupat vreo suprafață de teren din terenul reclamanților. Terenul reclamanților are garduri doar pe două laturi, adică are gard pe latura dinspre Casa Agronomului ți pe latura dinspre școală, iar pe laturile dinspre vecinii B. și F. terenul reclamanților nu are garduri.
Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamanți, pârâtele . Gimnazială nr.1 din satul Blăgești au susținut că ele nu ocupă fără drept suprafața de 61 m.p. teren din pct. „Garaj”, această suprafață neputând fi localizată (. sunt de acord cu stabilirea de noi hotare deoarece nu au survenit modificări cu privire la proprietățile părților.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice, având ca obiective: să se identifice suprafața de 2.350 m.p. teren arabil din extravilanul satului/., din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (emis titularilor B. E. și B. G.), aflat în copie, la fila 17 dosar instanță; să se enumere expres care sunt vecinătățile actuale ale suprafeței de 2.350 m.p. teren arabil din extravilanul satului/., din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, mai sus arătată. Să se stabilească dacă aceeași suprafață de teren este situată în intravilanul sau în extravilanul satului Blăgești; să se menționeze care a fost documentația în baza căreia a fost întocmit titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (emis titularilor B. E. și B. G.), respectiv să se menționeze ce suprafață de teren au avut în proprietate titularele B. E. și B. G., conform registrelor agricole din perioada anterioară cooperativizării agriculturii și/sau conform actelor de proprietate pe care respectivele titulare le-au prezentat Comisiei locale de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; să se stabilească dacă reclamanții B. E. V. R. și U. M. au în posesie întreaga suprafață de 2.350 m.p. teren, menționată în contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad (contract aflat, în copie, la filele 7-8 dosar instanță). În cazul contrar, să se menționeze ce suprafață de teren dețin reclamanții efectiv în posesie; să se identifice imobilul proprietatea pârâtului B. G., situat în intravilanul satului/., cu nr. cadastral provizoriu 159, având vecinătățile: N- S. I.; E- DE24A; S- B. G.; V- B. G. și S. G., imobil înscris în contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D. din M., jud. V. (contract aflat, în copie, la filele 31-32 dosar instanță); să se indice actul din care rezultă că vânzătoarea unitatea administrativ-teritorială . a fost proprietara imobilului vândut pârâtului B. G. prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D. din M.; să se stabilească dacă pârâtul B. G. deține în posesie întreaga suprafață de teren pe care el a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D. din M.; să se identifice ce suprafață de teren deține în prezent pârâtul B. S. pe raza satului/. enumere actele de proprietate în baza cărora B. S. deține terenurile de pe raza satului/. în care pârâtul B. S. deține terenurile menționate în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act pentru vânzare-cumpărare” din data de 7.11.1994 și în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act vânzare cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995, să se identifice și să se menționeze care sunt actele de proprietate în baza cărora C. I. C. și D. I. N. au vândut pârâtului B. S. terenurile menționate în cele două înscrisuri sub semnătură privată; să se menționeze care a fost documentația în baza căreia a fost întocmit titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999, emis titularului D. I. N., (aflat, în copie, la fila 126 dosar instanță), respectiv să se menționeze ce suprafață de teren a avut în proprietate titularul D. I. N., conform registrelor agricole din perioada anterioară cooperativizării agriculturii și/sau conform actelor de proprietate pe care respectivul titular l-a prezentat Comisiei locale de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; să se identifice suprafața de 2.600 m.p. teren, proprietatea pârâtului F. G., pe care acesta a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 la biroul notarului public G. D. din M. (aflat, în copie, la fila 124 dosar instanță); să se stabilească dacă pârâtul F. G. deține în posesie întreaga suprafață de teren pe care el a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 la biroul notarului public G. D. din M.; să se stabilească dacă pârâții F. G., B. G., B. S., Școala generală din . și unitatea administrativ teritorială . sau vreunul dintre ei ocupă vreo suprafață de teren din terenul proprietatea reclamanților B. E. V. R. și U. M., situat în satul/., înscris în contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L. din Bârlad; în cazul în care pârâții sau vreunul dintre ei ocupă vreo suprafață de teren din terenul proprietatea reclamanților, să se menționeze întinderea acestei suprafețe de teren astfel ocupate, să menționeze valoarea actuală a suprafeței de teren astfel ocupate; să se menționeze dacă, în prezent, între imobilul proprietatea reclamanților B. E. V. R. și U. M. și imobilele proprietatea pârâților F. G., B. G., B. S., Școala generală din . și unitatea administrativ teritorială ., imobile situate în satul/., există sau nu trasate linii de hotar; să se stabilească linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților B. E. V. R. și U. M. și imobilele proprietatea pârâților F. G., B. G., B. S., Școala generală din . și unitatea administrativ teritorială ., imobile situate în satul/.. Pentru stabilirea liniei de hotar vor fi avute în vedere actele de proprietate pe care fiecare dintre pârâți le va prezenta la efectuarea expertizei.
Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expertul O. F., depus la dosarul instanței la data de 29.04.2015, filele 197-216, vol. I, s-a stabilit că, în urma prelucrării în sistem informatic a formei și dimensiunilor consemnate în Extras din caietul de măsurători, schița cu punerea în posesie a suprafețelor de teren din tarlaua 33, .. „Garaj” și vând în vedere susținerile părților potrivit cărora gardurile care împrejmuiesc, în prezent, Școala generală Blăgești, față de suprafața de teren în litigiu, nu și-au modificat amplasamentul inițial, s-a constatat că amplasamentul suprafeței de 2.350 m.p. teren care a fost pusă în posesie și a fost înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (titulari B. E. și B. G.) se identifică cu amplasamentul suprafeței de teren delimitată prin pct. 40-41-27-42-43-5-28-40, linia de contur roșu, din anexa nr.1 la raportul de expertiză. În urma prelucrării în sistem informatic a acestui amplasament s-a constatat că în fapt suprafața de teren care a fost pusă în posesie este de numai 2.030 m.p., cu 320 m.p. mai puțin decât este înscris în titlul de proprietate. Expertiza a apreciat că această diferență de teren se explică printr-o eroare de calcul a suprafețelor de teren cu ocazia punerii în posesie, determinată de forma geometrică a terenului măsurat. Suprafața de 2.350 m.p. teren arabil din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (titulari B. E. și B. G.), are întocmită documentație cadastrală, avizată de O.C.P.I. V. la data de 23.08.2011, suprafața măsurată la data întabulării fiind de 2.049 m.p., așa cum s-a consemnat în „Planul de amplasament și delimitare a imobilului cu nr. cadastral_ a localității Blăgești; forma, dimensiunile și amplasamentul acestei suprafețe de teren au fost delimitate prin pct. 1-27-2-3-4-5-28-6-1, cu culoare verde, din anexa nr.1 la raportul de expertiză. Ca urmare, la data încheierii contractului de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013, suprafața real măsurată a terenului a fost mai mică cu 301 m.p.
În urma prelucrării măsurătorilor efectuate la locul litigiului, față de împrejmuirile existente și de punctele indicate de părți, a rezultat că, în prezent, reclamanții au în posesie suprafața de 2.210 m.p. teren, delimitată prin pct. 24-26-27-29-14-15-30-28-24, cu culoare neagră, din anexa nr.1 la raportul de expertiză. La data documentării și efectuării măsurătorilor, s-a constatat că întreaga suprafață de 2.210 m.p. teren era cultivată și folosită de către pârâtul F. G..
La data efectuării expertizei, vecinătățile suprafeței de teren în litigiu sunt: N- F. G. și B. S.; E- DN 26; S- UAT Blăgești (Casa Agronomului) și Școala generală Blăgești; V- DS 1613 (DS 828) și Școala generală Blăgești. Conform datelor consemnate în extrasul din PUG Blăgești, . proiectului nr. 3035/Ad./2000 și a datelor puse la dispoziție de către O.C.P.I. V., s-a constatat că suprafața de teren cuprinsă în perimetrul punctelor de contur 50-29-54-53-52-51-50 este situată în extravilanul comunei Blăgești, iar suprafața de teren cuprinsă în perimetrul punctelor 24-27-50-51-52-53-3-4-5-28-6-24 este situată în intravilanul satului/.> Cu privire la documentația în baza căreia a fost întocmit titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (titulari B. E. și B. G.), prin raportul de expertiză s-a menționat că în arhiva Primăriei . fost identificate cereri de înscriere în C.A.P. și nici cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de către B. E. și B. G. și nici de către autorii acestora. Din studiul registrelor agricole din perioada anterioară cooperativizării agriculturii, a rezultat că B. E. (autorul numitelor B. E. și B. G.) a fost înscris în registrul agricol din 1956-1958 cu suprafața totală de 4 ha 26 ari teren, astfel: 1 ha 50 ari teren arabil în pct. „Cretana”; 81 ari teren arabil în pct. „P.”; 1 ha teren arabil în pct. „Podiș”; 39 ari teren arabil în pct. „H. Sipeni”; 28 ari teren arabil în pct. „V. . salcâmi în pct. „Valea Oanei”; 10 ari teren curți-clădiri; 9 ari vie hibridă în pct. „După Deal”. În registrul agricol din 1959-1963, B. E. a fost înscris cu suprafața totală de 4 ha 45 ari, astfel. 3 ha 50 ari teren arabil în întovărășirea „Drum Nou”; 28 ari teren arabil în pct. „V. . arabil în pct. „H. Sipeni”; 9 ari păduri în pct. „Valea Oanei”; 9 ari vie hibridă în pct. „Deal Sipeni”; 10 ari curți-clădiri în pct. „V. . consemnate în registrul agricol din 1959-1963, Comisia . funciar a înscris în anexa nr.3 (Tabelul nominal cu proprietarii care solicită reconstituirea dreptului de proprietate), la nr. crt.18, poz.49, pe B. E. (având ca moștenitori pe B. E. și B. G.) cu suprafața totală de 4,26 ha teren, iar ulterior a fost emis titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999 (titulari B. E. și B. G.) pentru suprafața totală de 4 ha 45 ari teren. Potrivit precizărilor reprezentanților Primăriei . de proprietate nu s-a efectuat în totalitate pe vechile amplasamente.
Cu privire la imobilul proprietatea pârâtului B. G., prin raportul de expertiză s-a stabilit că imobilul cu nr. cadastral provizoriu 159, situat în intravilanul satului Blăgești, al cărui proprietar este pârâtul B. G. în baza contractului de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005, are următoarele vecinătăți: N- S. I.; E- DN 26; S-B. S.; V- B. S. și S. G.. În urma prelucrării măsurătorilor efectuate la locul litigiului, față de împrejmuirile existente și punctele indicate de către părți, a rezultat că pârâtul B. G. are în posesie suprafața de 2.201 m.p. teren, delimitată prin pct. 11-12-13-35-6-7-8-9-11, cu culoare neagră, din anexa nr.3 la raportul de expertiză; astfel, pârâtul B. G. deține în plus o suprafață de 28 m.p. teren, față de suprafața de teren înscrisă în actul său de proprietate (2.173 m.p. teren). Expertiza a stabilit că suprafața de 28 m.p. teren deținută în plus de către pârâtul B. G. se explică prin aceea că, la data efectuării măsurătorilor pentru întabulare, personalul de specialitate nu a identificat corect limita de nord a imobilului dinspre vecinul S. I..
Cu privire la actul din care rezultă că vânzătoarea unitatea administrativ-teritorială . a fost proprietara imobilului vândut pârâtului B. G. prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D., prin raportul de expertiză s-a constatat că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 217/31.03.2005 la biroul notarului public G. D., imobilul ce a făcut obiectul acestui contract era proprietatea Consiliului Local al . Hotărârii nr.4/1.02.2005 a Consiliului Local . Protocolului încheiat cu C.A.P. Blăgești în anul 1995. Pentru efectuarea expertizei, a fost prezentată expertului numai Hotărârea nr.4/1.02.2005 a Consiliului Local . s-a aprobat vânzarea la licitație publică a bunurilor preluate de la C.A.P. Blăgești, respectiv garajul din satul Blăgești, fără teren, iar terenul aferent garajului urma să fie stabilit la data vânzării, prin măsurători cadastrale. Conform expertizei, imobilul descris în Hotărârea nr.4/1.02.2005 a Consiliului Local . cu imobilul cu nr. cadastral provizoriu 159.
Cu privire la suprafața de teren pe care o deține pârâtul B. S., prin raportul de expertiză s-a stabilit că pârâtul B. S. deține următoarele suprafețe de teren: suprafața de 1.800 m.p. teren, cumpărată de la C. C. în baza actului sub semnătură privată intitulat „Act pentru vânzare-cumpărare” din data de 7.11.1994, suprafață delimitată prin pct. 4-5-6-35-13-4 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză; suprafața de 1.000 m.p. teren, cumpărată de la D. I. N. în baza actului sub semnătură privată intitulat „act de vânzare-cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995, suprafață care, real măsurată este de 673 m.p. și care a fost delimitată prin pct. 4-13-14-29-4 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză. Astfel, pârâtul B. S. deține cu 327 m.p. teren mai puțin față de suprafața de 2.800 m.p. teren pe care el a cumpărat-o prin cele două acte sub semnătură privată. La datele la care au fost încheiate cele două înscrisuri sub semnătură privată, vânzătorii C. C. și D. I. N. nu aveau titluri de proprietate pentru terenurile în cauză. Ulterior, a fost emis titlul de proprietate nr. 1216/_/2.09.2003 pe numele titularei C. Steriana (soția lui C. I. C., decedat), însă în titlul de proprietate astfel emis nu a fost înscrisă suprafața de 1.000 m.p. teren din pct. „Garaj” menționată în actul sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare teren arabil” din data de 7.11.1994. Totodată, a fost emis titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999, pe numele titularului D. I. N. și în acest titlu de proprietate este înscrisă suprafața de 3.600 m.p. teren din tarlaua 43, . din care face parte suprafața de 1.000 m.p. teren ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995, încheiat între D. I. N. și B. S.. Această suprafață de 1.000 m.p. teren, ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare teren arabil” din data de 29.12.1995, încheiat între D. I. N. și B. S., real măsurată este de 673 m.p. și a fost delimitată prin pct. 3-13-14-29-4 din anexa nr.2 la raportul de expertiză.
Cu privire la documentația în baza căreia a fost întocmit titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999, emis titularului D. I. N., prin raportul de expertiză s-a menționat că în arhiva Primăriei . fost identificate cereri de înscriere în C.A.P. și nici cereri de reconstituire formulate de D. I. N.. Din studiul registrelor agricole din perioada anterioară cooperativizării agriculturii, a rezultat că D. I. N. a fost înscris în registrul agricol din 1956-1958, la nivelul anului 1956, cu suprafața totală de 7 ha 88 ari teren, din care: 6,35 ha teren arabil (5,85 ha teren în . 0,5 ha teren în alte comune); 0,27 ha teren fânețe în .,68 ha teren pășune în .,40 ha teren vie hibridă în .,07 ha teren păduri în .,11 ha teren curți-clădiri. În registrul agricol din 1959-1963, D. I. N. a fost înscris cu suprafața totală de 7 ha 92 ari, din care: 4 ha 80 ari teren arabil în întovărășirea „Drum Nou”; 11 ari teren arabil în pct. „V. . arabil în pct. „Bozieni”; 1 ha teren arabil în pct. „Bozieni”; 27 ari fâneață în pct. „Colonelu”; 68 ari pășune în pct. „Podiș”; 4 ari pădure în pct. „În Țarină”; 7 ari pădure în pct. „Ciorăui”; 4 ari vie hibridă în pct. „Țarină”; 11 ari curți-clădiri din pct. „V. . consemnate în registrul agricol din 1959-1963, Comisia . funciar a înscris în anexa nr.3 (Tabelul nominal cu proprietarii care solicită reconstituirea dreptului de proprietate) pe D. I. N., iar ulterior a fost emis titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999 (titular D. I. N.) pentru suprafața totală de 7 ha 92 ari teren. Potrivit precizărilor reprezentanților Primăriei . de proprietate nu s-a efectuat în totalitate pe vechile amplasamente.
Cu privire la suprafața de teren pe care o deține pârâtul F. G., suprafața de 2.600 m.p. teren, pe care acesta a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999, a fost delimitată prin pct. 7-40-41-42-43-44-45-46-7, cu culoare roșie, din anexa nr.4 la raportul de expertiză. Pârâtul F. G. deține suprafața totală de 3.142 m.p. teren, din care: 2.600 m.p. teren, cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 289/13.04.1999 și 542 m.p. teren, delimitat prin pct. 43-46-45-44-43 din anexa nr.4 la raportul de expertiză, primit, fără acte legale, de la numita Joc M.. Joc M. este proprietară în indiviziune cu D. I. N. asupra suprafeței de 1.100 m.p. teren, din tarlaua 33, . pct. „Garaj”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1068/_/30.05.2003 (titulari Joc M. și D. I. N.).
În concluzie, prin raportul de expertiză s-a constatat că:
- pârâții F. G., B. G., B. S., Școala generală din . nicio suprafață de teren din terenul proprietatea reclamanților B. V. R. și U. M., situat în satul/., înscris în contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L.;
- unitatea administrativ-teritorială . terenul proprietatea reclamanților suprafața de 24 m.p. teren, delimitată prin pct. 5-50-30-5 din anexa nr.2 la raportul de expertiză, iar reclamanții ocupă din terenul proprietatea unității administrativ-teritoriale . 28 m.p. teren, delimitată prin pct. 50-15-4-50;
- întreaga suprafață de 2.210 m.p. teren, proprietatea reclamanților, este folosită și cultivată de către pârâtul F. G.; în condițiile arătate, pârâtul F. G. a extins arătura mai spre nord, spre terenul proprietatea pârâtului B. S., față de aliniamentul proprietății reclamanților și, urmare a acestei situații, prin raportul de expertiză s-a constatat că reclamanții ocupă din terenul proprietatea pârâtului B. S. suprafața de 146 m.p. teren, delimitată prin pct. 29-14-3-2-29 din anexa nr.2 la raportul de expertiză.
Prin raportul de expertiză s-a menționat că nici unitatea administrativ-teritorială . generală Blăgești nu au pus la dispoziția expertului documentațiile cadastrale ale terenurilor pe care acestea le dețin, aflate în litigiu. Pentru identificarea suprafeței de teren și a amplasamentului terenului deținut de Școala generală Blăgești, expertiza a folosit datele tehnice aflate în baza de date a O.C.P.I. V., din care rezultă că imobilul Școala generală Blăgești este înscris în cartea funciară nr._ a localității Blăgești, cu nr. cadastral_, are suprafața de 9.926 m.p., cu forma, dimensiunile și amplasamentul delimitate cu linie de contur roșie în anexa nr. 2 la raportul de expertiză. Prin compararea formei, dimensiunilor și amplasamentul imobilului cu nr. cadastral_, cu rezultatul măsurătorilor în litigiu, rezultă că Școala generală Blăgești deține terenul pe care îl are în proprietate.
Pentru identificarea suprafeței de teren și a amplasamentului deținut de unitatea administrativ-teritorială .), expertiza a folosit datele tehnice consemnate în registrul cadastral al comunei Blăgești, din care rezultă că în proprietatea unității administrativ-teritoriale . suprafața de 1.338 m.p. teren, cu forma și amplasamentul delimitate în planul cadastral al satului Blăgești-anexa nr.25 la raportul de expertiză.
Privitor la liniile de hotar dintre imobilele proprietatea părților, prin raportul de expertiză s-a constatat că, pe aliniamentul 24-25-28-30 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză, unde proprietatea reclamanților se învecinează cu terenul deținut de Școala generală Blăgești, este edificat un gard despărțitor din plasă de sârmă și, potrivit susținerilor părților, amplasamentul nu a fost schimbat niciodată. Pe aliniamentul 30-15 din anexa nr.2 la raportul de expertiză, unde terenul reclamanților se învecinează cu terenul deținut de .), linia de hotar este marcată de stâlpi de grad din lemn plantați în pământ. Pârâtul F. G. a susținut că, din cauza unei vegetații abundente ce exista la linia de hotar cu suprafața de teren „Casa Agronomului”, aflată în administrarea comunei Blăgești, în cursul anului 2015, el, pârâtul, a curățat toată vegetația existentă și a înființat aliniamentul de gard, fixând în teren doar stâlpii de gard pe aliniamentul punctelor 30-15. Pe aliniamentul 25-27-29-14 nu sunt edificate garduri despărțitoare; în pct. 27 este plantată o bornă din beton, iar în pct. 29 este plantat un stâlp de vie de beton.
În urma comparării formei, dimensiunilor și amplasamentului suprafețelor de teren aflate în proprietatea părților, consemnate în planurile de amplasament ale actelor de proprietate ale părților, comparativ cu forma, dimensiunile și amplasamentul real al suprafețelor de teren deținute în fapt de către părți, prin raportul de expertiză s-a apreciat că liniile de hotar care trebuie să despartă imobilul proprietatea reclamanților de imobilele proprietatea pârâților F. G., B. G., B. S., Școala generală Blăgești și unitatea administrativ-teritorială .:
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților F. G. și B. S. trebuie situată pe aliniamentul pct. 1-27-2-3, cu culoare verde, din anexa nr.1 la raportul de expertiză;
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților Școala generală Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . pe aliniamentul pct. 6-28-5-4 din anexa nr.1 la raportul de expertiză.
Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul O. F. a fost avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V. prin procesul-verbal de recepție nr.181/19.05.2015, lucrarea fiind declarată „Admisă”- fila 18, vol. II dosar.
Împotriva raportului de expertiză întocmit de expertul O. F. reclamanții au formulat obiecțiuni (filele 7-9, vol. II dosar). În obiecțiunile formulate, reclamanții au susținut următoarele:
- expertiza nu a indentificat suprafața de 2.350 m.p. teren arabil extravilan înscrisă în titlul de proprietate nr. 452/_/1.02.1999. Aspectul reținut prin raportul de expertiză potrivit căruia pârâtul F. G. folosește suprafața de 2.210 m.p. teren, nu este real. În realitate pârâtul F. G. a profitat de faptul că între terenul reclamanților și terenul lui F. G. nu există gard despărțitor, și că reclamanții nu locuiesc în Blăgești;
- expertul nu a menționat dacă suprafața de 2.350 m.p. teren este situată în intravilanul sau în extravilanul satului Blăgești;
- răspunsul dat la obiectivul nr.4 din raportul de expertiză este în contradicție cu răspunsurile date la obiectivele nr.1 și nr.13 . Astfel, prin raportul de expertiză s-a menționat că reclamanții au fost puși în posesie cu suprafața de 2.030 m.p. teren, în timp ce în răspunsul dat la obiectivul nr.4 s-a arătat că reclamanții au fost puși în posesie cu suprafața de 2.210 m.p., iar prin răspunsul la obiectivul nr.13 s-a menționat că din suprafața de 2.210 m.p. reclamanții ocupă 146 m.p. de la pârâtul B. S.;
- identificarea suprafețelor de teren cumpărate de pârâtul B. S. prin înscrisurile sub semnătură privată s-a făcut pe baza susținerilor pârâtului, astfel că delimitarea suprafeței de 1.000 m.p. teren cumpărată de la D. în anul 1995, de terenul proprietatea reclamanților, s-a făcut aleatoriu, deoarece pentru suprafața de 1.800 m.p. teren nu există titlu de proprietate. Deși potrivit registrului agricol din 1959-1963 D. N. a avut o suprafață de 11 ari teren curți-construcții, Comisia . reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața de 36 ari în pct. Garaj, în timp ce autorului reclamanților, B. E., care a deținut în pct. Garaj suprafața de 28 ari teren i s-a reconstituit, pe numele moștenitorilor acestuia, suprafața de 2.350 m.p. teren, din care a primit efectiv numai 2,030 m.p. teren;
- la stabilirea liniei de hotar nu au fost avute în vedere actele de proprietate pe care fiecare pârât trebuia să le prezinte la efectuarea expertizei. Linia de hotar cu B. S. a fost stabilită greșit, iar . Blăgești au refuzat să pună la dispoziția expertului actele lor de proprietate și documentațiile cadastrale privind terenurile pe care le dețin. Reclamanții au susținut că terenul deținut de . Școala Blăgești a aparținut, anterior cooperativizării, bunicii reclamantului, B. Z., aceasta fiind înscrisă în registrul agricol cu suprafața de 2,50 ha teren arabil în pct. Garaj, fost Podiș TAZ, în care era inclusă și suprafața de 2.350 m.p. teren ce face obiectul litigiului. În raportul de expertiză trebuia făcută precizarea dacă, anterior cooperativizării, suprafețele de teren deținute de pârâtele . Blăgești au aparținut acestora, sau dacă au aparținut altor persoane.
La obiecțiunile formulate de reclamanți, expertul tehnic judiciar O. F. a comunicat răspunsul depus la dosarul instanței la data de 9.06.2015 (filele 25-27, vol. II), prin care a arătat că își menține concluziile consemnate în raportul de expertiză. Expertul a menționat că diferența de teren care este înscrisă în titlul de proprietate dar nu se află în fapt în posesia reclamanților nu poate fi identificată la locul litigiului. La data documentării, F. G. a susținut că el a arat din proprie inițiativă parte din suprafața de teren proprietatea reclamanților și a curățat vegetația de la linia de hotar cu terenul ce aparține comunei Blăgești (Casa Agronomului), unde a și schimbat amplasamentul gardului care exista creând astfel situațiile consemnate în răspunsul formulat la obiectivul nr.13. Identificarea suprafețelor de teren intravilan și extravilan s-a făcut în conformitate cu datele consemnate în extrasul din PUG Blăgești, . 3035/Ad./2000 și datele puse la dispoziție de către O.C.P.I. V., iar delimitarea suprafețelor identificate a fost prezentată în anexa nr.1 la raportul de expertiză prin care se constată că suprafața de teren delimitată prin pct. 50-29-54-53-52-51-50 este situată în extravilanul comunei Blăgești, iar suprafața de teren delimitată prin pct. 24-27-50-51-52-53-3-4-5-28-6-24 este amplasată în intravilanul satului/. 2.030 m.p. teren, delimitată în anexa nr.1, cu linie de contur roșie, este rezultatul prelucrării în sistem informatic a formei și dimensiunilor suprafeței de teren delimitate în schița cu punerea în posesie a suprafețelor de teren din tarlaua 33, ., și care a stat la baza întocmirii titlului de proprietate nr. 452/_/1.02.1999, emis titularilor B. E. și B. G.. Suprafața de 2.210 m.p. teren a fost determinată în urma prelucrării rezultatului măsurătorilor efectuate la locul litigiului, față de punctele și limitele indicate de părțile prezente. Această suprafață de teren este constituită din suprafața de teren care se afla la data documentării, în împrejmuirea actuală a pârâtului F. G. și suprafața de teren arată de către F. G. și a fost indicată ca fiind suprafața de teren proprietatea reclamanților. Suprafața de 146 m.p. teren, indicată prin raportul de expertiză ca fiind ocupată de către reclamanți din terenul proprietatea pârâtului B. S., nu este rezultatul diferenței dintre suprafața de 2.210 m.p. și suprafața de 2.030 m.p., ci este rezultatul comparării formei, dimensiunilor și amplasamentului suprafețelor de teren aflate în proprietatea părților, comparativ cu forma, dimensiunile și amplasamentul real al suprafețelor de teren deținute în fapt de către părți ca urmare a prelucrării măsurătorilor efectuate la locul litigiului. Identificarea amplasamentului suprafețelor de teren cumpărate de B. S. nu s-a făcut în mod aleatoriu și nici subiectiv, ci au fost avute în vedere atât dimensiunile, cât și forma suprafețelor de teren materializate în schița cu punerea în posesie a suprafețelor de teren din tarlaua 33 .. Garaj, dar și vecinătățile indicate în actele olografe, comparativ cu forma și dimensiunile reale ale suprafețelor de teren indicate de către părți la locul litigiului. În urma comparării suprafețelor de teren înscrise în actele olografe, din care rezultă că pârâtul B. S. a cumpărat suprafața totală de 2.800 m.p. (10 ari + 18 ari), cu rezultatul prelucrării măsurătorilor efectuate la locul litigiului, față de punctele și limitele indicate de către pârâți rezultă că, în fapt, suprafața deținută de B. S. în perimetrul delimitat în anexa nr.2 la raportul de expertiză prin pct. 4-5-6-35-13-14-29-4, este în fapt de 2.473 m.p., cu 327 m.p. mai puțin decât suprafața totală cumpărată. În urma comparării formei, dimensiunilor și amplasamentului suprafețelor de teren aflate în proprietatea părților, cu forma, dimensiunile și amplasamentul real al suprafețelor de teren deținute în fapt de către părți ca urmare a prelucrării măsurătorilor efectuate la locul litigiului a mai rezultat că suprafața de 146 m.p. teren, delimitată în anexa nr.2 la raportul de expertiză prin pct. 2-29-14-3-2 este ocupată de reclamanți. Față de această situație, se constată că, în fapt, nici B. S. nu deține la locul litigiului întreaga suprafață de 2.800 m.p. teren, ci doar 2.619 m.p. (2.473 m.p. + 146 m.p.), respectiv cu 181 m.p. mai puțin și se identifică cu amplasamentul materializat în anexa nr.2 prin pct. 5-6-35-13-14-3-2-29-4-5. În urma verificării efectuate la O.C.P.I. V., s-a constatat că Școala G. Blăgești constituie imobilul cu nr. cadastral_, înscris în cartea funciară_ a comunei Blăgești, iar pentru Casa Agronomului nu este întocmită documentație cadastrală. Identificarea suprafețelor de teren proprietatea comunei Blăgești (Casa Agronomului) s-a făcut în baza Registrului cadastral și a extrasului de Plan cadastral, care au fost puse la dispoziția expertului ulterior datei la care s-a efectuat documentarea la locul litigiului, iar concluziile au fost menționate în raportul de expertiză.
Urmare a răspunsului expertului la obiecțiunile formulate de reclamanți și față de împrejurarea că expertul a răspuns la toate obiectivele stabilite de către instanță, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul O. F. este apreciat ca util și concludent, urmând să fie reținut în soluționarea cauzei.
Privitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul B. G., instanța apreciază că acesta are calitate procesuală pasivă, chiar dacă imobilul proprietatea sa nu se învecinează hotar în hotar cu terenul proprietatea reclamanților ci, pentru soluționarea temeinică a cauzei, era necesar citarea în proces și a acestui pârât.
Pentru considerentele arătate, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul B. G., urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
Privitor la cererea în revendicare imobiliară, formulată de reclamanți, articolul 563 din Codul civil prevede că
„(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
(2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.
(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă”.
Din probele administrate, a rezultat că, prin contractul de schimb autentificat cu nr. 2439/22.08.2013 la biroul notarului public F. L., reclamanții au devenit proprietarii suprafeței real măsurate de 2.049 m.p. teren (față de suprafața de 2.350 m.p. teren înscrisă în actul de proprietate), însă în realitate, la data efectuării expertizei tehnice judiciare topografice reclamanții dețineau o suprafață de 2.210 m.p. teren, deci dețineau mai mult cu 161 m.p. teren.
Cu privire la pârâtul B. S., care este vecinul imediat al terenului reclamanților, acesta deține mai puțin cu 327 m.p. teren față de suprafața de 1.000 m.p. pe care D. I. N. a promis să i-o vândă prin act sub semnătură privată, iar suprafața de 1.000 m.p. teren ce a făcut obiectul promisiunii vânzării-cumpărării este înscrisă în titlul de proprietate nr. 446/_/1.02.1999 (titular D. I. N.), aflat, în copie, la dosarul cauzei. Dimpotrivă, reclamanții ocupă o suprafață de 146 m.p. teren din terenul deținut de către pârâtul B. S..
Cu privire la pârâtul B. G., din schița-anexă nr.2 la raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că acest pârât nu este vecinul imediat al terenului proprietatea reclamanților, astfel că este lipsit de relevanță că pârâtul B. G. deține în plus o suprafață de 28 m.p. teren față de uprafața de teren înscrisă în actul său de proprietate (suprafața din actul de proprietate este de 2.173 m.p. iar suprafața deținută efectiv este de 2.201 m.p.).
Cu privire la pârâtul F. G., unul dintre vecinii imediați ai terenului proprietatea reclamanților, față de probele administrate nici acest pârât nu ocupă din terenul proprietatea reclamanților.
Cu privire la pârâta Școala Gimnazială nr.1 Blăgești, nici această pârâtă nu ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea reclamanților.
Cu privire la pârâta unitatea administrativ-teritorială . s-a reținut prin raportul de expertiză, aceasta ocupă o suprafață de 24 m.p. teren din terenul proprietatea reclamanților. La rândul lor și reclamanții ocupă o suprafață de 28 m.p. teren din terenul proprietatea unității administrativ-teritoriale .> În condițiile de mai sus, cererea în revendicare imobiliară, formulată de reclamanți împotriva pârâtei unitatea administrativ-teritorială ., urmând să fie admisă.
În consecință, pârâta unitatea administrativ-teritorială . obligată să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 24 m.p. teren, situată în intravilanul satului/., delimitată prin pct. 5-50-30-5 din schița-anexă nr.2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul O. F., ce face parte din prezenta sentință.
Se va respinge, ca neîntemeiată, cererea în revendicare imobiliară formulată de reclamanți, împotriva pârâților B. G., B. S., F. G. și Școala Gimnazială nr.1 ..
Cu privire la cererea prin care reclamanții au solicitat grănițuirea imobilelor, articolul 560 din Codul civil prevede că „Proprietarii terenurilor învecionate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.
În temeiul prevederilor legale sus invocate, se va admite cererea în grănițuire, formulată de reclamanți, împotriva pârâților F. G., B. S., Școala Gimnazială Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . consecință, se va dispune delimitarea acestor imobilelor proprietatea acestora, situate în satul/., după cum urmează:
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților F. G. și B. S.- pe aliniamentul pct. 1-27-2-3, cu culoare verde, din anexa nr.1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul O. F.;
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților Școala Gimnazială Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . pct. 6-28-5-4 din anexa nr.1 la același raport de expertiză.
Se va respinge cererea în grănițuire formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul B. G., deoarece imobilul proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâtului B. G. nu se învecinează.
Reclamantul B. V. R. a efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă totală de 3.306,67 lei: 211 lei taxă judiciară de timbru; 1.895,67 lei, onorariu pentru expertul O. F. (fila 170, vol. I); 1.200 lei onorariu avocat (fila 32, vol. II).
Consecință a admiterii în parte a cererilor în revendicare și în grănițuire, potrivit art. 453 alin.1, 455 din Codul de procedură civilă, fiecare dintre pârâții F. G., B. S., Școala Gimnazială nr.1 Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . obligat să plătească reclamantului B. V. R. câte ¼ din ½ din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în cauză, adică fiecare dintre pârâții menționați va plăti suma de câte 413,34 lei, diferența de ½ din cheltuielile de judecată (1.653,34 lei) urmând să rămână în sarcina reclamantului.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2015 (fila 19, vol. II dosar) s-a pus în vedere reclamanților obligația de a plăti suma de 300 lei, reprezentând diferență de onorariu cuvenit expertului O. F., pentru raportul de expertiză întocmit în cauză, însă reclamanții nu au făcut dovada plății sumei menționate.
În condițiile de mai sus, se va dispune darea în debit a reclamanților cu suma de 300 lei, reprezentând diferență de onorariu cuvenit expertului O. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul B. G..
Admite cererea în revendicare imobiliară, formulată de reclamanții B. E. V. R. (CNP-_) și U. M. (CNP-_), domiciliați în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocaților P. V. și P. Z. din Bârlad, ., împotriva pârâtei unitatea administrativ-teritorială ., reprezentată prin primarul comunei Blăgești, jud. V..
Obligă pârâta unitatea administrativ-teritorială . reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 24 m.p. teren, situată în intravilanul satului/., delimitată prin pct. 5-50-30-5 din schița-anexă nr.2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul O. F., ce face parte din prezenta sentință.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea în revendicare imobiliară formulată de reclamanți împotriva pârâților:
- F. G. (CNP-_), domiciliat în satul/.;
- B. G. (CNP-_), domiciliat în satul/.;
- B. S. (CNP-_), domiciliat în M., .;
- Școala Gimnazială nr.1 din satul/..
Admite cererea în grănițuire, formulată de reclamanți, împotriva pârâților F. G., B. S., Școala Gimnazială nr.1 Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . consecință:
Stabilește linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților F. G., B. S., Școala Gimnazială nr.1 Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . în satul/., după cum urmează:
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților F. G. și B. S.- pe aliniamentul pct. 1-27-2-3, cu culoare verde, din anexa nr.1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul O. F.;
- linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilele proprietatea pârâților Școala Gimnazială nr. 1 Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . pct. 6-28-5-4 din anexa nr.1 la același raport de expertiză.
Respinge cererea în grănițuire formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul B. G..
Obligă pârâții F. G., B. S., Școala Gimnazială nr.1 Blăgești și unitatea administrativ-teritorială . reclamantului B. V. R. cheltuieli de judecată în sumă de câte 413,34 lei, fiecare.
Dă în debit reclamanții B. E. V. R. și U. M. cu suma de 300 lei, reprezentând diferență de onorariu cuvenit expertului tehnic judiciar O. F. pentru raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit la cererea reclamanților în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad (reclamanții vor plăti, împreună sau separat, o singură dată, suma de 300 lei reprezentând diferență de onorariu pentru expertul O. F.).
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 9 iulie 2015.
Președinte Grefier
T. I. G. L.
Tehnored.T.I.
Red./L.G. 13 Iulie 2015/9 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1761/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1760/2015.... → |
|---|








