Anulare somaţie de plată. Încheierea nr. 1114/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1114/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1976/187/2013
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1114/2013
Ședința publică din 25.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. A.-M., judecător
GREFIER: B. A.
Pe rol este pentru azi judecarea cauzei civile formulată de către reclamanta S.C. G. P. S.R.L.,cu sediul în satul Gurani, nr. 216, ., CUI RO_, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J_, în contradictoriu cu pârâtaQ. G., cu sediul în Belgia, localitatea Kortrijk, Engelse Wandeling 2-125, codul de identificare BE_, având ca obiect somație europeană de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, consilier juridic P. N., în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că potrivit rezoluției și dovezii de comunicare adresă, reclamantei i-au fost comunicate în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, astfel că, la data de 19.08.2013, prin registratură, reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 200 lei, cererea de somație europeană de plată rectificată și a arătat că Judecătoria Beiuș este competentă să soluționeze prezenta cerere conform art. 1494, alin.1, lit. „a” din Codul civil român.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților competența de soluționare a pricinii, apreciind că, în raport de normele comunitare aceasta reprezintă o condiție a cererii și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta reclamantei, consilier juridic P. N., arată că, potrivit art. 1494, alin.1, lit. „a” din Codul civil român și art.5, alin.1, lit. „a” din Regulamentul CE nr.44/2001, Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea prezentei cauzei.
Instanța având în vedere prevederile art. 8 raportat la art. 6, alin.1 din Regulamentul CE nr. 1896/2006 și la art. 2, alin.1 din Regulamentul CE nr.44/2001, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 26.07.2013, sub dosar nr._ , timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru,ulterior rectificată, reclamanta S.C. G. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta GLOBAL MEAT, a solicitat instanței emiterea unei somații europene de plată, cu privire la o creanță în valoarea totală de 500 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că a efectuat anumite servicii de transport, în beneficiul pârâtei, în baza unei cereri din partea acesteia.
În motivarea în drept a cererii, reclamanta a invocat prevederile Regulamentului nr.1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 12 decembrie 2006, iar în probațiune a depus la dosarul cauzei în xerocopie comanda de transport, factură, scrisoarea de transport internațional de marfă, alte înscrisuri.
Analizând cererea de emitere a somației europene de plată formulată de către reclamantă prin prisma motivelor invocate și a înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat relații între profesioniști, astfel că, în baza comenzii de transport internațional de marfă nr. 9372, aflată la filele 13-14 dosar, reclamanta S.C. G. P. SRL în calitate de cărăuș, ar fi efectuat în favoarea pârâtei Q. G., în calitate de beneficiar, un transport de marfă pe ruta Franța - Olanda, conform datelor inserate în factura de la fila 15 dosar ori Franța – Republica Democartică Congo, conform datelor inserate scrisoarea de transport internațional de mărfuri CC nr._, aflată la filele 16-17 dosar.
Pentru contravaloarea acestui transport, reclamanta a emis factura fiscală BHGUL nr._/13.11.2012, în sumă de 500 Euro, calculată la data emiterii facturii, care potrivit susținerilor reclamantei, nu a fost achitată de către pârâtă.
Având în vedere această stare de fapt, este evident că, în raport de părțile și natura cauzei, suntem în prezența unui litigiu transfrontalier, în materie comercială, fiind aplicabile astfel prevederile Regulamentului nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, conform art. 2, alin. 1 din actul comunitar.
Potrivit art. 8 din Regulamentul CE nr.1896/2006, instanța sesizată cu o cerere de somație europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen și bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 2, 3, 4, 6 și 7 și dacă cererea apare a fi întemeiată.
Instanța consideră necesar să precizeze că, într-o asemenea procedură, în examinarea cererii și pe baza acesteia - potrivit pct. 29 din Hotărârea din data de 13.12.2012, pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-215/11, Iwona Szyrocka împotriva SiGer Technologie GmbH-, trebuie, în primul rând, verificat dacă sunt îndeplinite, printre altele, condițiile prevăzute la art. 6 din Regulament referitoare la competența instanței sesizate(în acest sens fiind și prevederile art.131 din Codul de procedură civilă).
Sub acest aspect, la solicitarea instanței, reclamanta S.C. G. P. S.R.L. a invocat inițial prin înscrisurile înregistrate la dosar la data de 19.08.2013 prevederile art. 1494, alin. 1, lit. a din Codul civil român, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin care se stabilește locul plății în cazul obligațiilor bănești, iar mai apoi, în ședința publică din data de 25.09.2013, reclamanta prin reprezentant a învederat că Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea cererii în temeiul art.5, alin.1, lit.„a” din Regulamentul CE nr.44/2001.
Față de temeiurile de drept invocate de către reclamantă, instanța face următoarele observații:
Din perspectiva dreptului intern, norma juridică invocată, respectiv art. 1494, alin. 1, lit. a din Codul civil român, este o normă de drept substanțial, care se referă la locul unde trebuie executată obligația ce intră în conținutul raportului juridic obligațional, iar nu la instanța competentă să soluționeze un anumit litigiu, ca urmare a neexecutării obligației respective, competența instanțelor judecătorești fiind reglementată prin norme juridice de drept procesual.
Dar, sub aspectul raportului dintre dreptul intern, pe de-o parte și dreptul Uniunii Europene, pe de altă parte, este de subliniat caracterul general și obligatoriu al regulamentelor Uniunii, care sunt direct aplicabile în România (ca stat membru), potrivit art. 288, alin. 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În baza acestor precizări, instanța reține că, în procedura europeană de somație de plată, competența instanței, se determină potrivit art. 6, alin. 1 din Regulamentul nr.1896/2006, prevedere care face trimitere, în special, la dispozițiile Regulamentului nr.44/2001 al Consiliului din data de 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Conform Regulamentului nr. 44/2001, este de observat că instanța competentă este determinată în baza prevederilor art. 2, alin. 1 din acest act comunitar – „persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție în fața instanțelor statului membru respectiv.”
Regula generală stabilită prin articolul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 este cea potrivit căreia, competența aparține instanței statului membru în care își are domiciliul sau sediul pârâtul, indiferent de naționalitatea sa.
Determinarea competenței generale de jurisdicție prin utilizarea domiciliului pârâtului ca element de legătură cu instanța forului, reflectă principiul general de drept „actor sequitur forum rei”, subliniat de Curtea de Justiție în Hotărârea din 17 iunie 1992 pronunțată în Cauza 26/91, în care se arată că „o atare regulă are natura unui principiu general, pentru că, în esență, permite ca pârâtul să se apere mai ușor”.
Reiese că legiuitorul comunitar a urmărit, de fapt, ca prin edictarea cu titlu de excepție a normelor derogatorii de la competența generală dată de domiciliul pârâtului, să evite pe cât posibil, situațiile în care reclamantul și-ar putea crea o situație mai avantajoasă prin alegerea de jurisdicție.
Potrivit art.59 din Regulamentul nr. 44/2001, „domiciliul” urmează a fi determinat prin aplicarea legislației interne a statului instanței sesizate, sau după caz, a legii statului membru pe teritoriul căruia își are domiciliul pârâtul.
În cazul societăților sau al persoanelor juridice, art.60 alin.1 din Regulamentul nr. 44/2001 utilizează în desemnarea domiciliului și implicit a instanței competente, criterii de legătură alternative, sediul social fiind considerat acolo unde entitatea își are sediul statutar, administrația centrală sau centrul de afaceri.
Prevederile art.2 din Regulamentului (CE) nr.44/2001au un caracter imperativ astfel încât, toate celelalte dispoziții ale Regulamentului privind competența, fie ea alternativă sau exclusivă, trebuie considerate ca având natura unor norme speciale, de strictă interpretare și aplicare.
Acest caracter al normelor derivă din chiar preambulul regulamentului, unde, la pct.11, se arată că „normele de competență trebuie să prezinte un grad mare de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură”.
De altfel, soluția adoptată de legiuitorul comunitar are la bază principiul securității juridice care constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale Regulamentului și care impune ca regulile de determinare a competenței jurisdicționale derogatorii de la prevederile art.2 să fie interpretate astfel încât să permită pârâtului să prevadă în mod rezonabil în fața cărei instanțe, alta decât cea de la domiciliul său, ar putea fi chemat în judecată și să prevină situațiile în care interpretarea uniformă a prevederilor acestui act normativ la nivelul tuturor statelor membre ar risca să fie afectată.
Potrivit opiniei Curții pentru respectarea acestui principiu au fost instituite reguli comune de determinare a competenței, de natură a garanta certitudinea cu privire la repartizarea competenței între diferitele jurisdicții susceptibile a fi sesizate cu un litigiu determinat.
În raport de aceste considerente, având în vedere că „domiciliul” pârâtei, în sensul art. 60, alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001, nu se află în România, ci în Belgia, potrivit informațiilor furnizate de către reclamantă, instanța română nu este competentă să soluționeze această cerere.
Potrivit art. 3, alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001 este adevărat că, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru, dar acest lucru se poate realiza numai în baza normelor speciale de competență prevăzute în secțiunile 2-7 din Regulament, dar în speță, nu este incidentă vreo normă specială privind competența.
Susținerile reclamantei conform cărora Judecătoria Beiuș este competentă în temeiul normei speciale comunitare de competență consacrată de art.5, alin. 1, lit. a din Regulamentul nr. 44/2001 sunt apreciate ca nefondate, cât timp în speță este vorba despre un contract de transport internațional de mărfuri pe ruta Franța – Olanda ori Franța – Republica Democratică Congo astfel că, obligațiile caracteristice acestui tip de contract pot fi executate evident la locul de plecare al transportului, care constituie și locul de încărcare al mărfii, respectiv în Franța și la locul de sosire, care reprezintă și locul de descărcare a mărfii, respectiv în Olanda sau Republica Democratică Congo.
Astfel, în opinia instanței nu se poate susține că Judecătoria Beiuș ar fi competentă în soluționarea cauzei potrivit prevederilor art.5, alin. 1, lit. a din Regulamentul nr. 44/2001, deoarece nici locul de plecare și nici locul de sosire al transportului de mărfuri nu se afla în circumscripția acestei instanțe .
Norma comunitară de competență specială înscrisă în art.5, alin. 1, lit. a din Regulamentul nr. 44/2001, face referire expresă la instanța de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată, or raportat la obiectul contractului de transport internațional de marfă și a raportului juridic ce derivă din acesta executarea obligațiilor principale caracteristice acestui tip de contract este determinată de locul de plecare și locul de sosire, în sensul rutei pe care se va realiza respectivul transport, respectiv în sensul locului de încărcare și de descărcare al mărfii, fiind lipsite de relevanță alte elemente privind derularea și executarea contractului .
În acest sens, potrivit Hotărârii CJCE, în Cauza C-204/08 Rehder/Air Baltic s-a statuat că nu sunt determinante pentru alegerea instanței competente nici locul sediului social al companiei care asigura transportul, nici locul încheierii contractului de transport.
În hotărârea pronunțată CJCE a arătat că, în caz de pluralitate de locuri de prestare a serviciilor în state membre diferite, trebuie să se identifice locul care asigură legătura cea mai strânsă între contractul în cauza și instanța competentă, în special locul în care, în temeiul contractului, trebuie îndeplinite obligațiile principale.
Potrivit CJCE, locul sediului sau al centrului de afaceri al companiei de transport vizate nu asigură legătura strânsă, necesară cu contractul. Astfel, în opinia Curții, operațiunile și acțiunile întreprinse cu plecare din acest loc, precum, în special, punerea la dispoziție a unui mijloc de transport corespunzător și a unui echipaj adecvat, sunt măsuri logistice și pregătitoare în vederea executării contractului de transport, iar nu servicii a căror prestare ar avea legătura cu conținutul propriu-zis al contractului.
Pentru similitudine de raționament, așa cum s-a reținut mai sus, obligațiile propriu-zise care corespund executării contractului de transport internațional de mărfuri sunt cele referitoare la încărcarea și descărcarea mărfurilor, astfel că, singurele locuri care prezintă o legătură directă cu serviciile menționate, prestate în executarea obligațiilor legate de obiectul contractului, sunt locurile de plecare și de sosire a transportului, care trebuie săfie înțelese ca fiind cele convenite în contractul de transport în cauză, în speță localitatea din Franțași localitatea din Olanda sau Republica Democratică Congo. D. aceste locuri au o legătura suficientă de proximitate cu elementele materiale ale litigiului și, prin urmare, asigură o legătura strânsă între contract și instanța competentă, din perspectiva art.5, alin. 1, lit. a din Regulamentul nr. 44/2001 (în acest sens fiind și prev. art. 113 pct. 6 C.pr.civ.).
Prin urmare, o cerere de natura celei de față poate fi introdusă, la libera alegere a reclamantei, în fața instanței în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a transportului, ori sediul social al pârâtei.
Cum Judecătoria Beiuș nu intră în categoria acestor instanțe, normele de competență invocate de către reclamantă se dovedesc a nu fi incidente în cauză.
În baza acestor considerente și în temeiul art. 11, alin. 1, lit. a, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele menționate la art. 6 din Regulamentul nr. 1896/2006, instanța va respinge cererea.
Pe cale de consecință, reclamanta va fi informată cu privire la motivele respingerii, potrivit art.11, alin.1, partea finală, din Regulamentul nr. 1896/2006.
Având în vedere considerentul 17, prevederile art. 11, alin. 2 și art. 26 din Regulamentul nr. 1896/2006, coroborate cu art. 1064, art. 1087, respectiv art. 1013, alin. 1 și art. 1023, alin. 1 și 2 din Codul de procedură român, împotriva acestei încheieri poate fi formulată o cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de emitere a somației europene de plată formulată de către reclamanta S.C. G. P. S.R.L.,cu sediul în satul Gurani, nr. 216, ., CUI RO_, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J_, în contradictoriu cu pârâtaQ. G., cu sediul în Belgia, localitatea Kortrijk, Engelse Wandeling 2-125, codul de identificare BE_.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A.-M. – judecător B. A.
Red. P.A.M.
Tehnored. B.A.
3 ex./14.10.2013.
Emisă o comunicare:
1. reclamanta S.C. G. P. S.R.L.,cu sediul în loc. Gurani, nr. 216, .
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1222/2013. Judecătoria BEIUŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1088/2013. Judecătoria... → |
|---|
