Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 378/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 378/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 438/187/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
ÎNCHEIERE NR. 378/2013
Ședința publică din 28 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. V., judecător
GREFIER: Ș. I.
Pe rol, este judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. M., domiciliată în Beiuș, P-ța S. V., nr. 14A, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor, având ca obiect suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă reprezentantul contestatoare, av. B. I. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._/06.02.2013, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 25.02.2013, contestatoarea a depus la dosar recipisa de consemnare nr._/1 din data de 18.02.2013, privind achitarea cauțiunii în valoare de 112 lei, dovada achitării taxei de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Reprezentantul contestatoarei arată că pe rolul Judecătoriei Beiuș se află dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea M. M., cu termen de judecată la data de 26.03.2013. În acest sens depune copia citației emisă către contestatoare în acel dosar.
Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea cererii de suspendare a executării silite, respectiv suspendarea tuturor formelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr._/5/_ /_ a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, comunicate prin titlul executoriu nr._ și prin somația nr. 5/_ /_, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a contestației la executare formulată în dosar nr._ al Judecătoriei Beiuș.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 11.02.2013, contestatoarea M. M., a chemat în judecată pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, solicitând suspendarea tuturor formelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr._/5/_ /_ a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, comunicate prin titlul executoriu nr._ și prin somația nr. 5/_ /_, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a contestației la executare formulată în dosar nr._ al Judecătoriei Beiuș.
În motivarea cererii contestatoarea arată că nu mai înregistrează nici o datorie restantă constând în contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, aceste contribuții fiind achitate în termen, potrivit comunicării deciziilor de impunere în acest sens, aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat fiind evidentă, iar prejudiciul material viitor este cert și previzibil, prin perturbarea gravă a activității contestatoarei.
De asemenea se arată că, Titlul executoriu nr._ emisă de Administrația Finanțelor Publice Beiuș, în cadrul Dosarului de executare_/5/_ /_, a fost comunicată contestatoarei la data de 23.01.2013, document prin care s-a evidențiat suma de plată constând în Decizia de calcul accesorii nr._ din data de 10.03.2012 și Decizia de calcul accesorii nr._ din data de 31.05.2012. Contestatoarea precizează că aceste decizii nu i-au fost comunicate, de existența lor luând la cunoștință în urma comunicării titlului executoriu și a somației contestate.
Având în vedere că toate debitele datorate cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente au fost achitate integral în urma comunicării deciziilor de impunere, sumele accesorii comunicate contestatoarei nu se impun, din moment ce baza a fost achitată.
Cu privire la Decizia de impunere nr._.1/31.05.2012, contestatoarea arată că nu a avut cunoștință de debite datorate cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane are realizează venituri din activități independente și nu a fost informată în nici un fel de aceste debite datorate. Consideră că, aceste debite nu sunt datorate, având în vedere motivele invocate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, respectiv datele comunicate de ANAF nu corespund realității, fiind depuse declarații pentru întreaga perioadă de activitate, în conformitate cu legislația în vigoare. Astfel cum rezultă din Dispoziția nr. 79 din data de 28.02.2008 al Primarului Mun. Beiuș, autorizația P.F. nr. 23/18.07.2005 emisă pe numele contestatoarei pentru obiectul de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominant de produse alimentare băuturi și tutun a fost anulată, pe motiv înființare societate comercială. Activitatea P.F.A. M. M. a încetat în data de 15.02.2008, din considerente personale, autorizația și codul unic de înregistrare în vederea anulării, fiind depuse în data de 28.02.2008. Mai mult, astfel cum rezultă din Raportul de inspecție fiscală nr._/29.05.2009 încheiat la data de 18.05.2009 realizat de D.G.F.P. Bihor - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice, nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina contestatoarei, fiind emisă Decizia de nemodificare a bazei de impunere pentru anii 2005-2008 nr._/29.05.2009.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 215, alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 403, alin. 1 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii de suspendare a executării silite, contestatoarea depune la dosar somația nr. 5/_ /_, titlul executoriu nr._, Decizia de impunere nr._.1/31.05.2012, Dispoziția nr. 79/28.02.2008, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr._/29.05.2009, Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 18.05.2009, originalul recipisei de consemnare nr._/1 din data de 18.02.2013, privind achitarea cauțiunii în valoare de 112,00 lei, taxă de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Analizând întregul material probator de la dosar și văzând disp. art. 403 (1) Cod procedură civilă, care prevede „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”, în cazul de față instanța apreciază că este justificată urgența cererii contestatoarei, respectiv aceasta a achitat cauțiunea stabilită în sumă de 112,00 lei, ce reprezintă 10 % din suma contestată și având în vedere suma ce se execută, respectiv 1126 lei, în cazul în care contestația s-ar dovedi întemeiată, prin executarea ei s-ar produce contestatoarei un prejudiciu substanțial, iar pe rolul Judecătoriei Beiuș există înregistrată contestația la executare sub dosar nr._, fiind îndeplinite dispozițiile legale, motiv pentru care va admite cererea și va dispune suspendarea executării silite inițiate în cadrul dosarului de executare nr._/5/_ /_ a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a contestației la executare formulată în dosar nr._ al Judecătoriei Beiuș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 403(1) Cod pr. civilă.
Admite cererea formulată de contestatoarea M. M., domiciliată în Beiuș, P-ța S. V., nr. 14A, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor, și în consecință:
Dispune suspendarea executării silite inițiate în cadrul dosarului de executare nr._/5/_ /_ a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a contestației la executare formulată în dosar nr._ al Judecătoriei Beiuș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. V., judecător Ș. I.
Red. Ș.I.
Ex. 4
04.03.2013, emis 2 comunicări.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Fond funciar. Sentința nr. 480/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








