Cereri. Sentința nr. 881/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 881/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 881/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 881/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței

Grefier E. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. C. M. M. S. A. SOCIETATE AFLATĂ ÎN INSOLVENȚĂ PRIN ADM. SPECIAL DOBROTA V. G. și pe pârât S. C. BĂIȚA S. A. ȘTEI, având ca obiect alte cereri restituire prestații.

Se referă instanței că, a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 26.02.2015.

Instanța , având în vedere că, prezentul dosar a fost suspendat la data de 26.02.2015 în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC pentru lipsa părților, va lua cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar .

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.11.2014, reclamanta S.C. M. M. S.A. cu sediul în localitatea Nucet, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. BĂIȚA S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restituirea sumelor reprezentând contravaloare energie electrică, facturate și nedatorate pentru ultimii 3 ani .

În motivare, se arată că, reclamanta a încheiat cu pârâta în data de 29.12.2008 contractul de prestări servicii nr. 75, având ca obiect efectuarea de prestări servicii energetice de pază, împușcare, întreținere și încălzire, contract prelungit prin act adițional pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 31.12.2013 . Se arată de asemenea că, reclamanta deținea în proprietate echipamente electrice, iar pârâta era titular de contract al contorului electric, motiv pentru care s-a convenit cu aceasta să factureze reclamantei în funcție de cantitatea serviciilor prestate . Prin contorul deținut de S.C. BĂIȚA S.A. mai este alimentată încă o societate, respectiv S.C. BĂIȚA BIHOR S.R.L., astfel că, contorul deservește 3 societăți . Deși contorul deservește 3 societăți, pârâta refacturează către reclamantă peste 90% din valoarea facturii emise de către S.C. ELECTRICA S.A. cu toate că, începând din august 2013 societatea reclamantă nu mai desfășoară activitate . Cu toate că a solicitat pârâtei să revină asupra modului de refacturare, aceasta a refuzat nemotivat, continuând să emită facturi în aceeași modalitate, pe care reclamanta, de bună credință le-a achitat pentru evitarea plății unor penalități de întârziere, în speță fiind incidente dispozițiile art. 1636 cod civil .

În drept invocă dispozițiile art. 1636,1164,1516 Cod civil .

În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, interogatoriu și expertiză de specialitate.

Prin încheierea de ședință din 26.02.2015 în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC a fost suspendată cauza pentru lipsa părților.

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar rezultă că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 26.02.2015 de când cauza a fost suspendată din lipsa părților, în temeiul art. 416,420 NCPC urmează a se constata că acțiunea este perimată de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că, cererea formulată și precizată de reclamanta S.C. M. M. S.A. cu sediul în localitatea Nucet, ., jud. Bihor, CUI_, J_ , cu domiciliul de citare ales în Drobeta T. S., ., jud. M., societate aflată în insolvență, prin administrator special Dobrota V. G., cu domiciliul în Focșani, .. 4, jud. V. și administrator judiciar S. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. BĂIȚA S.A., cu sediul în Ștei, .. 9, J. BIHOR J_, CUI_, este perimată .

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Beiuș .

Pronunțată în ședință publică azi 17 septembrie 2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F., președintele instanței I. E.

se comunică cu:

1. reclamanta S.C. M. M. S.A. cu sediul în localitatea Nucet, ., jud. Bihor, CUI_, J_ , cu domiciliul de citare ales în Drobeta T. S., ., jud. M., societate aflată în insolvență, prin administrator special Dobrota V. G., cu domiciliul în Focșani, .. 4, jud. V. și administrator judiciar S. C. V.

2.pârâta S.C. BĂIȚA S.A., cu sediul în Ștei, .. 9, J. BIHOR J_, CUI_

Red.col. GA

tehnred. IE ex. 4/2 . septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 881/2015. Judecătoria BEIUŞ