Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 981/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 981/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 981/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 981/2015
Ședința publică de la 9 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. A.- M., judecător
Grefier: Anișoara I. P.
Pe rol, este pentru azi soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții P. C. V., CNP_ și P. I., CNP_, ambii cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.189, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâții: F. S. M., cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.187, ., județul Bihor F. M. (născută J.) cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr. 187, ., județul Bihor, N. V. Z. A., B. Z. F., B. M., B. G., J. A., J. M., J. I., J. A., J. G., B. N., B. T., toți cu domiciliul necunoscut, având ca obiect partaj judiciar- uzucapiune, succesiune, hotărâre care să țină loc de act autentic.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării pentru 07.10.2015, respectiv 09.10.2015, dată la care s-a hotărât prezenta cauză.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 30.01.2015, reclamanții P. C. V., CNP_ și P. I., CNP_, ambii cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.189, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții F. S. M., cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.187, ., județul Bihor F. M. (născută J.) cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr. 187, ., județul Bihor, N. V. Z. A., B. Z. F., B. M., B. G., J. A., J. M., J. I., J. A., J. G., B. N., B. T., toți cu domiciliul necunoscut, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:
1. -să dispună dezmembrarea următoarelor imobile, conform schiței topografice extrajudiciare de identificare, dezmembrare și folosință, întocmită de către domnul expert T. T. S., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
- imobilul cu nr. top 620 înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 620/1, în suprafață de 984 mp și .>nr. top 620/2, în suprafață de 66 mp.
- imobilul cu nr. top 621înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 621/1, în suprafață de 3079 mp, .>nr. top 621/2 în suprafață de 80 mp și .>nr. top 621/3 în suprafață de 42 mp.
- imobilul cu nr. top 622înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 622/1, în suprafață de 383 mp și .>nr. top 622/2, în suprafață de 45 mp.
- imobilul cu nr. top 623înscris înCF 135 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 623/1, în suprafață de 466 mp și .>nr. top 623/2, în suprafață de 88 mp.
- imobilul cu nr. top 624înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 624/1, în suprafață de 2781 mp și .>nr. top 624/2, în suprafață de 157 mp.
- imobilul cu nr. top 625înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 625/1, în suprafață de 3011 mp și .>nr. top 625/2, în suprafață de 50 mp.
- imobilul cu nr. top 627înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 627/1, în suprafață de 1210 mp și .>nr. top 627/2, în suprafață de 3030 mp.
- imobilul cu nr. top 628înscris înCF 133 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 628/1, în suprafață de 1229 mp și .>nr. top 628/2, în suprafață de 454 mp.
2. -să stabilească un drept de proprietate, cu titlu de uzucapiune, în favoarea defuncților J. I. și J. F., asupra următoarelor parcele cu nr. top nou formate:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF133 Săliște de Vașcău.;
3. să se constate că masa succesorală rămasă în urma defunctului J. I., decedat la data de 15.02.2008, se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
4. -să constate că pârâtul F. S. M., este unicul moștenitor legal al defunctului J. I., în calitate de nepot de fiică, dispunându-se predarea moștenirii către acesta.
5. -să constate că masa succesorală rămasă în urma defunctei J. F., decedată la data de 25.10.2012, se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
6. să constate căpârâtul F. S. M., este unicul moștenitor legal al defunctei J. F., în calitate de nepot de fiică, dispunându-se predarea moștenirii către acesta.
7. să stabilească un drept de proprietate în favoarea reclamanților P. C. V. și P. I., cu titlu de cumpărare, asupra următoarelor imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău;
- nr.top.624/1 în suprafață de 2781 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625/1 în suprafață de 3011 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.626 în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.627/2 în suprafață de 3030 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău,
prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare – cumpărare, dispunând intabularea drepturilor astfel dobândite la cartea funciară.
- Cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Motivele de fapt arătate prin cererea de chemare în judecată:
Reclamanții arată că imobilele din litigiu, cunoscute sub denumirea locală "Gura Vîlcelii", astfel cum au fost ele identificate prin planul cadastral și de situație întocmit de către ing. T. S. au făcut parte din masa succesorală a def. J. I. și a soției acestuia J. F..
Cei doi defuncți au avut în folosință atât imobilele cu nr. top 624, 625, 626, 627 asupra cărora au un drept de proprietate înscris în cartea funciară, cât și o parte, relativ mică din imobilele cu nr. top. 620, 621, 622, 623 și 628, cu care se învecinează, respectiv au folosit o suprafața de 66 mp din imobilul cu nr. top.620 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 122 mp din imobilul cu nr. top. 621 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 45 mp din imobilul cu nr. top. 622 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 88mp din imobilul cu nr. top. 623 înscris în CF 135 Săliște de Vașcău și 454 mp din imobilul cu nr. top.628 înscris în CF 133 Săliște de Vașcău. Imobilele sunt bine delimitate și nu au existat niciun fel de neînțelegeri în ceea ce privește folosința.
Astfel, printr-o posesie utilă, cei doi defuncții au uzucapat imobilele cu nr. top. 620/2 în suprafață de 66 mp, nr. top 621/2 în suprafață de 80 mp, nr. top 621/3 în suprafață de 42 mp, cu nr. top 622/2 în suprafață de 45 mp, cu nr. top 623/2 în suprafață de 88 mp, cu nr. top 628/2 în suprafață de 454 mp. Posesia asupra acestor imobile a început încă din anul 1947, anul dobândirii celorlalte imobile din masa succesorală, fiind una utilă, respectiv continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, asupra întregilor imobile pretins uzucapate.
Defuncții J. I. și J. F. au avut o singura fiică, pe pârâta de rândul 2, F. M. ( născută J.), mama pârâtului de rândul 1 și acesta ca unic fiu. Pârâta F. M. a renunțat la moștenirea după părinții săi, în favoarea fiului său, care potrivit actului sub semnătură privată încheiat la data de 30.01.2013 a vândut reclamanților suprafața de 1,25 ha teren arabil, pe care reclamanții îl folosesc de la momentul cumpărării.
Față de cele arătate consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor arătate mai sus prin efectul uzucapiunii, în favoarea celor doi defuncți, de asemenea și în ceea ce privește moștenirea, iar actul sub semnătură privată întocmit la data de 30.01.2013 face dovada în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor mobilele de către reclamanți cu titlul de cumpărare, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii conform petitului.
În drept, au fost invocate art. 669 și urm. C.civ., art.975 și urm, art. 1650 și urm. C.civ., art. 1846 și urm, art. I890 și urm. vechiul C.civ.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, extrase c.f 33, 308, 135, 133 Săliște de Vașcău, schița de identificare topografică a imobilelor, actul sub semnătură privată - antecontract de vânzare cumpărare, acte de stare civilă, încheieri privind verificarea evidentelor succesorale, adresa nr. 167/27.01.2015 eliberată de Primăria Comunei Criștiorul de Jos.
Potrivit rezoluției din 04.02.2015 și dovezii de comunicare adresă, reclamanților li s-au pus în vedere mai multe obligații referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 194-197 C.pr.civ. în privința cererii de chemare în judecată formulată.
Urmare a acestui fapt, la data de 05.02.2015, prin serviciul registratură, aceștia au depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, soluționată de instanță în ședința camerei de consiliu din data de 11.03. 2015, în sensul admiterii acesteia, dispunându-se scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 06.02.2015, SCPLEP Beiuș a depus la dosar adresa nr._/05.02.2015, cu privire la pârâții indicați cu domiciliu necunoscut, în cuprinsul căreia se arată că datele puse la dispoziție sunt insuficiente pentru a se putea stabili cu exactitate identitatea persoanelor în cauză.
Totodată, la data de 16.02.2015, reclamanții au depus la dosar notă de timbraj, având anexate, în xerocopie, ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților imobiliare din județul Bihor – Circumscripția judecătorească Beiuș pe anul 2014 și acte de stare civilă.
Prezent, fiind la termenul de judecată, din data de 30.09.2015,pârâtul F. M. S. a aratat că este de acord cu admiterea cererii formulată de către reclamanți, întrucât a vândut suprafața de 1,25 ha cu destinația fâneață reclamanților și a primit prețul convenit. Terenul vândut a reprezentat moștenire de la bunici săi J. I. și F.. A aratat de asemenea că și mama sa, F. M. a fost de acord cu cererea reclamanților și a fost prezentă la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Tot la acest termen de judecată reprezentanta reclamanților, av. N. C., a solicitat stabilirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților cu titlu de cumpărare bun comun, reclamanții fiind căsătoriți la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
Tot la acest termen de judecată av. P. P. C., în calitate de curator special al pârâtului cu domiciliu necunoscut a arătat că nu se opune la admiterea cererii reclamanților, astfel cum a fost precizată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba testimonială privind audierea martorilor T. T. I. și H. Leodoru, propuși de reclamant, proba cu interogatoriul pârâților și proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Imobilele din litigiu sunt situate în teritoriul cadastral a localității Săliște de Vașcău.
Urmare a examinării colilor CF aflate la filele 8-13 dosar, instanța reține faptul că imobilele cu nr. top 624, 625,626 și 627 sunt înscrise în CF 33 Săliște de Vașcău, nr. top 620,621 și 622 sunt înscrise în CF 308 Săliște de Vașcău, nr. top 623 este înscris în CF 135 Săliște de Vașcău și nr. top 628 este înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
Potrivit înscrierilor realizate în partea B a acestor coli funciare, rezultă faptul că asupra acestor imobile sunt întabulați mai mulți coproprietari, iar pârâții din prezenta cauză au fost chemați în judecată în nume propriu sau în calitate de succesori ai vechilor proprietari tabulari, calitate ce nu a fost contestată de către aceștia pe parcursul soluționării procesului.
Printre proprietarii inițiali din Cf 133 Săliște de Vașcău se regăsesc și persoane cu numele de J., aspecte ce presupun o eventuală legătură de rudenie între antecesorii pârâtului F. S. M., defuncții J. I. și F. și vechii coproprietari tabulari.
De altfel, înscrierile realizate la pozițiile B7 și B8 în CF 33 Săliște de Vașcău confirmă faptul că în favoarea defuncților J. I. și J. F. a fost întabulat dreptul de proprietate cu titlu de donațiune, în părți egale, atât asupra imobilelor cu nr. top 624, 625, 626, 627 notate în această coală, care formează obiectul litigiului, precum și asupra unor alte imobile evidențiate în această coală.
Din probațiunea testimonială administrată în cauză, instanța reține că în depoziția ce i s-a luat, aflată la fila 167 dosar martorul H. LEODORU a declarat că este vecin cu părțile din cauză și cunoaște faptul că pârâtul F. S. M. a vândut reclamanților P. o suprafață de ca peste 1 ha teren amplasat într-un trup compact în teritoriul extravilan al localității Săliște de Vașcău în locul denumit Gura Vâlcelii. Vânzarea cumpărarea s-a realizat în anul 2013 iar terenul are destinația de fâneață, reclamanții intrând în posesia acestora. A semnat în calitate de martor actul întocmit și consideră că părțile sunt mulțumite de vânzare. Pârâtul F. S. a avut terenul de la bunicul său J. I., iar martorul de când se știe cunoaște că acesta împreună cu soția sa J. F. a folosit terenul și au fost cunoscuți ca și proprietari. Aceștia au exercitat o posesie publică, continuă și netulburată asupra terenului fară a avea neînțelegeri cu vecinii. Terenul este bine delimitat de vecinătăți.
Martorul T. T. I., în depoziția ce i s-a luat, aflată la fila 168 dosar a declarat: Cunosc faptul că pârâtul F. S. M. a vândut o suprafață de ca peste 1 ha teren reclamantului C. V., suprafață compusă din mai multe parcele situate în locul denumit Gura Vâlcelii în teritoriul cadastral al loc. Săliște de Vașcău cu destinația de fâneață. Știu că vânzătorul deținea acest teren de la bunicul său J. I. care era cunoscut ca și proprietar al terenurilor și a fost căsătorit cu J. F.. Am fost prezent la încheierea contractului de vânzare cumpărare pe care l-am scris personal și l-am semnat în calitate de martor, acesta corespunzând înscrisului de la fila 18 dosar ce mi-a fost prezentat spre vedere de către instanță. Def. J. I. și J. F. în timpul vieții au exercitat o posesie publică și netulburată supra terenurilor care sunt bine delimitate față de vecinătăți fară a avea neînțelegeri cu alte persoane. Eu personal cunosc aceste terenuri. Părțile sunt mulțumite de încheierea contractului de vânzare cumpărare iar reclamanții au intrat în posesia terenurilor și folosesc aceste terenuri. Știu că și pârâta F. M. este mulțumită de vânzarea cumpărarea acestor terenuri. Defuncții J. I. și F. au avut o singură fiică pe pârâta F. M. și un singur nepot pe pârâtul F. S..
Depozițiile martorilor audiați coroborate cu conținutul schiței topografice extrajudiciare privind identificarea, dezmembrarea și folosința imobilelor în litigiu, întocmită de către domnul inginer S. T., aflată la fila 14 dosar, relevă faptul că între vechii proprietari de CF a intervenit un partaj de folosință, în baza căruia defuncții J. I. și J. F.au exercitat posesia și folosința și asupra unor porțiuni relativ mici din imobilele cu nr. top. 620, 621, 622, 623 și 628, respectiv au folosit o suprafața de 66 mp din imobilul cu nr. top.620 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 122 mp din imobilul cu nr.top. 621 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 45 mp din imobilul cu nr.top. 622 înscris în CF 308 Săliște de Vașcău, 88mp din imobilul cu nr.top. 623 înscris în CF 135 Săliște de Vașcău și 454 mp din imobilul cu nr. top.628 înscris în CF 133 Săliște de Vașcău, imobile ce au fost bine delimitate și în privința cărora nu au existat niciun fel de neînțelegeri în ceea ce privește folosința.
De altfel, din analiza schiței topografice extrajudiciare privind identificarea, dezmembrarea și folosința imobilelor în litigiu, întocmită de către domnul inginer S. T., aflată la fila 14, 170 dosar, instanța reține că, au fost identificate imobilele ce formează obiectul litigiului, au fost individualizate prin acordarea de numere topografice noi inclusiv suprafețele de teren mai sus indicate folosite de către defuncții J. I. și F., aferente nr. top. nou formate 620/2, 621/2, 628/2, 622/2, 623/2, 621/3, precum și toate suprafețele de teren aflate în posesia și folosința actuală areclamanților ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
Examinând conținutul acestei schițe topografice privind identificarea, dezmembrarea și folosința imobilelor, care a fost însușită de către părți fără obiecțiuni, instanța reține faptul că, imobilele cu nr. top 620, 621, 622, 623, 624, 625, 627, 628 înscrise în CF 308, 135, 33, 133 Săliște de Vașcău sunt comod partajabile în natură, fiind posibilă sistarea stării de indiviziune în privința acestora.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art.66 alin.2, din Legea nr.71/ 2011, art.669 cod civil din 2009potrivit căruia ,,încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând,,art.670, art.676 alin.1, art.680 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil din 2009, art.980, art. 984, alin. 2, teza întâi și teza a doua, art. 988 și art. 994, alin. 1 din C.pr.civ. de la 2010 sub incidența cărora a fost introdusă prezenta acțiune, instanța va dispune dezmembrarea imobilelor mai sus indicate, potrivit schiței topografice extrajudiciare privindidentificarea, dezmembrarea și folosința imobilelor în litigiu, întocmită de către domnul inginer S. T., aflată la fila 14,170 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin formarea de parcele cu numere topografice noi, după cum urmează:
- .>nr. top 620/1, în suprafață de 984 mp și .>nr. top 620/2, în suprafață de 66 mp.
- .>nr. top 621/1, în suprafață de 3079 mp, .>nr. top 621/2 în suprafață de 80 mp și .>nr. top 621/3 în suprafață de 42 mp.
- .>nr. top 622/1, în suprafață de 383 mp și .>nr. top 622/2, în suprafață de 45 mp.
- .>nr. top 623/1, în suprafață de 466 mp și .>nr. top 623/2, în suprafață de 88 mp.
- .>nr. top 624/1, în suprafață de 2781 mp și .>nr. top 624/2, în suprafață de 157 mp.
- .>nr. top 625/1, în suprafață de 3011 mp și .>nr. top 625/2, în suprafață de 50 mp.
- .>nr. top 627/1, în suprafață de 1210 mp și .>nr. top 627/2, în suprafață de 3030 mp.
- .>nr. top 628/1, în suprafață de 1229 mp și .>nr. top 628/2, în suprafață de 454 mp, urmând a dispune efectuarea cuvenitelor operațiuni în CF.
Se impune precizarea că, dezmembrarea imobilelor s-a realizat în considerarea faptului că, prin stabilirea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea reclamantului s-a creat o stare de indiviziune, astfel încât, reclamantul justifică legitimitate pentru a solicita încetarea acesteia.
Referitor la procedura aplicabilă soluționării capătului de cerere privind uzucapiuneainstanța urmează a reține opinia exprimată în literatura de specialitate, respectiv la filele 37-40 din cartea intitulată ,,Procedura uzucapiunii,, de C. V., conform căreia ,,este nepotrivită interpretarea dată dispozițiilor art. 1049 CNPC, în sensul că voința legiuitorului a fost aceea de a aplica noua procedură specială și uzucapiunilor începute sub imperiul Codului civil din 1864,,, la care achiesează în totalitate
Astfel, având în vedere probele administrate în cauză, respectiv conținutul schiței topografice extrajudiciare depusă la dosar care evidențiază modul concret de folosință al imobilelor, susținerile martorilor audiați în cauză la solicitarea reclamantilor, concretizate în depozițiile de la filele 167, 168 dosar, din care rezultă că imobilele în litigiu au fost folosite vreme îndelungată de către defuncții J. I. și F., care au fost cunoscuți ca și proprietari instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1837, 1847 C.civ. pentru ca aceste persoane să dobândească dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenurilor aferente nr. top. nou formate 620/2, 621/2, 621/3, 628/2, 622/2, 623/2, ,identificate în cuprinsul schițelor de la dosar ca fiind în prezent în posesia și folosința actuală a reclamantului.
Conform depozițiilor martorilor, de-a lungul timpului numiții J. I. și F. au folosit aceste imobile în mod continuu, pașnic, netulburat și sub nume de proprietar și au exercitat pentru ei și în interesul lor acte materiale de folosință asupra terenurilor.
Coroborând probele administrate în cauză cu mențiunile din cărțile funciare, în care sunt înscrise imobilele, instanța apreciază că începutul acestei posesii utile poate fi datat înainte de anul 1947, adică sub reglementările Codului civil de la 1864.
Astfel, instanța urmează a reține că, posesia numiților J. I. și F. asupra terenurilor în litigiu a început sub imperiul prevederilor Codului civil de la 1864, respectiv înainte de . Legii nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Decretului Lege nr. 115/1938 și s-a întins pe o perioadă mult mai mare de timp decât cea avută în vedere prin prevederile art.1890 C.civil de la 1864, a fost utilă, publică, neviciată și sub nume de proprietar .
Deoarece înscrierile din coala CF 33 Săliște de Vașcău denotă că dreptul de proprietate al numiților J. I. și F. a vizat și alte imobile decât cele care formează obiectul litigiului, iar în CF 133 Săliște de Vașcău apar și alte persoane cu numele de J. ce dețin cote părți din mai multe imobile instanța, așa cum a arătat mai sus, apreciază că, în trecut, între vechii coproprietari de CF s-a realizat o partajare potrivit folosinței asupra imobilelor, întemeiată pe prev. art.730 din C.civ. de la 1864.
Este evident că, în urma acestui partaj în favoarea numiților J. I. și F. au fost atribuite în întregime suprafețele de teren evidențiate pe schița topografică extrajudiciară ca fiind actualmente în folosința reclamantului.
În acest context solicitarea reclamantului pentru stabilirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra terenurilor în litigiu se dovedește a fi întemeiată.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, reținând incidența în cauză și a prev. art. 650 C.civ. de la 1864, a prev. art. 6 alin. 2 și 4 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil din 2009, coroborate cu art. 1837, art. 1846, alin. 1, art. 1847 și art. 1860 din Codul civil din 1864, instanța va stabili un drept de proprietate, cu titlu de uzucapiune, în favoarea defuncților J. I. și J. F., asupra următoarelor parcele cu nr. top nou formate:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF133 Săliște de Vașcău.
Totodată instanța în temeiul art. 885 coroborat cu art. 888 din Codul civil din anul 2009, va dispune și întabularea în CF, a dreptului de proprietate, în favoarea numiților J. I. și J. F., asupra imobilelor mai sus indicate, cu titlu de uzucapiune.
Certificatul de deces . nr._ eliberat de Primăria Comunei CRIȘTIORU DE JOS la data de 16.02.2008, fila 19 dosar, atestă faptul că, la data de 15.02 2008 a survenit decesul numitului J. I., care a avut ultimul domiciliu în loc. Săliște de Vașcău, ., jud. Bihor.
De asemenea, certificatul de deces . nr._ eliberat de Primăria Comunei CRIȘTIORU DE JOS la data de 26.10.2012, fila 20dosar, atestă faptul că, la data de 25.10.2012 a survenit decesul numitei J. F., care a avut ultimul domiciliu în loc. Săliște de Vașcău, ., nr. 152,jud. Bihor.
Examinând prin coroborare aspectele redate în motivarea cererii, în arborele genealogic de la fila 162 dosar, în actele de stare civilă depuse la filele 19, 20, 48-53 dosar cu probațiunea testimoniala administrată în cauză instanța reține faptul că defuncții J. I. și J. F. au avut o singură fiică, respectiv pe pârâta F. M., născută J., iar aceasta la rândul său a avut un singur copil, respectiv pe pârâtul F. S. M., astfel încât, ambii pârâți au calitatea de succesibili ai defuncților.
Din cuprinsul Încheierii nr. 3 eliberată la data de 29.01.2015, de BIN TOCOIAN I., fila 16 dosar și a Încheierii nr. 4 eliberată la data de 29.01.2015, de BIN TOCOIAN I., fila 17 dosar, privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale C.N.P. și UNNPR în privința defuncților J. I. și J. F., reiese că nu s-au găsit înregistrate acte care să ateste dezbaterea succesiunii rămasă în urma acestor defuncți.
Este evident că la moștenirea defunctului J. I. avea vocație succesorală și soția supraviețuitoare J. F., însă față de modalitatea redactării petitului cererii și având în vedere că până la pronunțarea hotărârii nu s-a făcut dovada dezbaterii acestei moșteniri, se poate aprecia că aceasta a renunțat la partea ce i se cuvenea în favoarea celorlalți succesibili.
Astfel, ținând cont de poziția procesuală a părților exprimată în cauză pe parcursul soluționării procesului, de ansamblul probatoriului administrat în cauză, de faptul că pârâta F. M.,născută J. deși legal citată nu s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul, aspect care coroborat cu celelalte probe de la dosar este apreciat de instanță ca reprezentând o recunoaștere deplină în folosul pretențiilor reclamanților conform art. 358 C.pr.civ. și o renunțare în favoarea pârâtului F. S. M. la imobilele în litigiu, în temeiul art. 650 și urm. coroborat cu art. 659 și urm. din vechiul C.civ. de la 1864 raportat la art. 6 alin.2 din Noul Cod civil și dispozițiile art.223 din Legea nr.71/2011, instanța urmează a constata că masa succesorală rămasă în urma defunctului J. I., decedat la data de 15.02.2008, se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
Totodată urmează a stabili că vocație concretă la imobilele ce intră în componența acestei mase succesorale rămasă în urma defunctului J. I., are pârâtul F. S. M., în cotă de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiică și unic moștenitor legal.
De asemenea, pe baza considerentelor mai sus prezentate și în temeiul art.953 și urm.coroborat cu art.962, art. 963 din N.C.civ., instanța va admite și capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii rămasă în urma defunctei J. F..
Ca o consecință a acestui fapt urmează a constata că masa succesorală rămasă în urma defunctei J. F., decedată la data de 25.10.2012,se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
Totodată va constată că vocație succesorală concretă la imobilele ce intră în componența masei succesorale rămasă în urma defunctei J. F. are pârâtul F. S. M., în cotă de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiică și unic moștenitor legal.
În baza art.885 și art.888 din Noul Cod civil instanța va dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului F. S. M. asupra imobilelor mai sus menționate ce intră în componența maselor succesorale rămase în urma defuncților J. I. și J. F., cu titlu de succesiune, conform cotelor de proprietate mai sus indicate.
Din conținutul înscrisului aflat la fila 18 dosar, instanța reține că între pârâtul F. S. M. în calitate de vânzător și reclamantul P. C. V., în calitate de cumpărător( căsătorit cu reclamanta P. I.- conform certificatului de la fila 33 dosar), la data de 15.01.2013, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect o suprafață de teren de 1,25 ha, situat în locul numit ,,GURA VÂLCELII,,,, teren ce a fost identificat potrivit schiței topografice extrajudiciare depusă la fila 14, respectiv la fila 170 dosar.
În conținutul acestui înscris s-a menționat faptul că, prețul vânzării imobilului s-a stabilit de comun acord la suma de 2000 ron, care s-a achitat în întregime în prezența martorilor.
Pe parcursul procesului pârâtul F. S. M. a achiesat la pretențiile formulate de către reclamanți și la termenul de judecată din 30.09.2015 a arătat că este de acord cu admiterea cererii reclamanților, întrucât a vândut suprafața de 1,25 ha teren cu destinația de fâneață și a primit prețul convenit, însă așa cum se poate observa acesta nu a făcut nici un demers juridic în vederea reglementării situației juridice a imobilelor înstrăinate reclamanților, cererea de chemare în judecată, fiind promovată în acest sens de către reclamanți.
Deoarece în prezenta cauză reclamanții solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, instanța apreciază că, deși contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamant și pârât a fost perfectat printr-un înscris sub semnătură privată, părțile și-au asumat și obligația implicită de a efectua demersurile necesare pentru reglementarea situației juridice a imobilelor, în sensul de a consemna acordul lor de voință într-un înscris autentic. Asumarea acestei obligații de către vânzători, este reținută de instanță, întrucât, contractul obligă nu numai la ceea ce expres s-a prevăzut ci și la efectele care potrivit legii, echității și obiceiului, sunt date obligației după natura sa.
Destinația de fâneață a terenului ce a format obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți este confirmată de datele inserate în adeverința nr. 2286/18.09.2015 emisă de Primăria Comunei Criștioru de Jos și în memoriul tehnic anexat lucrării de expertiză topografică extrajudiciară,, întocmit de către dl. expert S. Tocut, filele 160 și 161 dosar.
Având în vedere că, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare din data de 15.01.2013, nu s-a respectat îndeplinirea condiției formei autentice, acest act sub semnătură privată este lovit de nulitate absolută ca și contract de vânzare cumpărare. În temeiul principiului conversiunii, acest act au valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare, care a dat naștere în sarcina părților la o obligație de a face și anume aceea de a încheia, în viitor, contractul în forma prevăzută de lege. Această obligație este susceptibilă de executare silită prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, soluție ce se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor, care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de către debitorul său. Condiția formei autentice reprezintă și o cerință impusă de necesitatea înregistrării valabile a actelor de înstrăinare în cartea funciară, înregistrare care asigură opozabilitatea față de terți și securitatea circuitului juridic.
În aceste condiții, instanța urmează a reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 1270 alin. 1, art. 1650 alin. 1, art. 1669 alin.1, art. 1676 din Noul Cod civil- Legea nr.287/2009 coroborat cu art.6 alin. 5 din Legea nr.287/2009, art.102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009, în temeiul cărora va stabili că reclamanții P. C. V. și P. I., în baza convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiată la data de 15.01.2013 cu pârâtul F. S. M. au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău;
- nr.top.624/1 în suprafață de 2781 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625/1 în suprafață de 3011 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.626 în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.627/2 în suprafață de 3030 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău,
prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare.
În temeiul art. 885 și art.888 din Codul civil din 2009, instanța va dispune și intabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților P. C. V. și P. I., cu titlu de cumpărare bun comun.
Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite cererea formulată și precizată de către reclamanti conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât acestea nu au fost solicitate de către reclamanți cu acordarea cuvântului în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată și precizată de către reclamanții P. C. V., CNP_ și P. I., CNP_, ambii cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.189, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâții: F. S. M., cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.187, ., județul Bihor F. M. (născută J.) cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr. 187, ., județul Bihor, N. V. Z. A., B. Z. F., B. M., B. G., J. A., J. M., J. I., J. A., J. G., B. N., B. T., toți cu domiciliul necunoscut ca legală și întemeiată.
Dispune dezmembrarea următoarelor imobile, conform schiței topografice extrajudiciare de identificare, dezmembrare și folosință, întocmită de către domnul expert T. T. S., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
- imobilul cu nr. top 620 înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 620/1, în suprafață de 984 mp și .>nr. top 620/2, în suprafață de 66 mp.
- imobilul cu nr. top 621înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 621/1, în suprafață de 3079 mp, .>nr. top 621/2 în suprafață de 80 mp și .>nr. top 621/3 în suprafață de 42 mp.
- imobilul cu nr. top 622înscris înCF 308 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 622/1, în suprafață de 383 mp și .>nr. top 622/2, în suprafață de 45 mp.
- imobilul cu nr. top 623înscris înCF 135 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 623/1, în suprafață de 466 mp și .>nr. top 623/2, în suprafață de 88 mp.
- imobilul cu nr. top 624înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 624/1, în suprafață de 2781 mp și .>nr. top 624/2, în suprafață de 157 mp.
- imobilul cu nr. top 625înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 625/1, în suprafață de 3011 mp și .>nr. top 625/2, în suprafață de 50 mp.
- imobilul cu nr. top 627înscris înCF 33 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 627/1, în suprafață de 1210 mp și .>nr. top 627/2, în suprafață de 3030 mp.
- imobilul cu nr. top 628înscris înCF 133 Săliște de Vașcău, în .>nr. top 628/1, în suprafață de 1229 mp și .>nr. top 628/2, în suprafață de 454 mp.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF.
Stabilește un drept de proprietate, cu titlu de uzucapiune, în favoarea defuncților J. I. și J. F., asupra următoarelor parcele cu nr. top nou formate:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF133 Săliște de Vașcău.
Constată că masa succesorală rămasă în urma defunctului J. I., decedat la data de 15.02.2008, se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
Constată că vocație succesorală concretă la imobilele ce intră în componența masei succesorale rămasă în urma defunctului J. I. are pârâtul F. S. M., în cotă de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiică și unic moștenitor legal.
Dispune intabularea dreptului de proprietate în CF, în favoarea pârâtului F. S. M., asupra imobilelor ce intră în componența masei succesorale, cu titlu de succesiune.
Constată că masa succesorală rămasă în urma defunctei J. F., decedată la data de 25.10.2012,se compune din cota de ½ parte din următoarele imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău.
- nr.top.624, în suprafață de 2938 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625, în suprafață de 3061 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 626, în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr. top. 627, în suprafață de 4240 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău.
Constată că vocație succesorală concretă la imobilele ce intră în componența masei succesorale rămasă în urma defunctei J. F. are pârâtul F. S. M., în cotă de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiică și unic moștenitor legal.
Dispune intabularea dreptului de proprietate în CF, în favoarea pârâtului F. S. M., asupra imobilelor ce intră în componența masei succesorale mai sus indicate, cu titlu de succesiune.
Stabilește că reclamanții P. C. V. și P. I., în baza convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiată la data de 15.01.2013 cu pârâtul F. S. M. au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- nr. top.620/2 în suprafață de 66 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/2 în suprafață de 80 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.621/3 în suprafață de 42 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.622/2 în suprafață de 45 mp, înscris în CF 308 Săliște de Vașcău;
- nr. top.623/2 în suprafață de 88 mp, înscris în CF 135 Săliște de Vașcău;
- nr.top.628/2 în suprafață de 454 mp, înscris în CF 133 Săliște de Vașcău;
- nr.top.624/1 în suprafață de 2781 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.625/1 în suprafață de 3011 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.626 în suprafață de 2910 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău;
- nr.top.627/2 în suprafață de 3030 mp, înscris în CF 33 Săliște de Vașcău,
prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare.
Dispune intabularea dreptului de proprietate în CF, în favoarea reclamanților P. C. V. și P. I., cu titlu de cumpărare bun comun.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.10. 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. A.- M., judecător Anișoara I. P.
Red. M.A.M
Tehnored. A.I.
Ex.18/09.11.2015
emise 16 .> reclamanții
1. P. C. V., CNP_
2. P. I., CNP_, ambii cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.189, ., județul Bihor
pârâții:
3.F. S. M., cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr.187, ., județul Bihor
4.F. M. (născută J.) cu domiciliul în Săliște de Vașcău, nr. 187, ., județul Bihor,
5.N. V. Z. A.,
6.B. Z. F.,
7.B. M.,
8.B. G.,
9.J. A.,
10.J. M.,
11.J. I.,
12.J. A.,
13.J. G.,
14. B. N.,
15.B. T., toți cu domiciliul necunoscut prin afișare la ușa instanței
16.curatorul pârâților cu domiciliul necunoscut –av. P. P. C., cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor.
| ← Stare civilă. Sentința nr. 979/2015. Judecătoria BEIUŞ | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 983/2015.... → |
|---|








