Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 17/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 17/2015
Ședința publică din 8 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. V., judecător
Grefier: Ș. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta .., cu sediul în loc. Seghiște, nr. 117, ., fiind înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, ..1B, jud. Bihor, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă reprezentanții părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, intimatul a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv la data de 22.10.2014, iar potrivit art. 411, alin. 1 pct. 2 NCPC, a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Aceeași solicitare a fost făcută și de către petentă.
Instanța, în baza prevederilor art. 131 Cod pr. civ., verificându-și din oficiu competența, reține că în conformitate cu prevederile art. 94 și art. 113, alin. 1, pct. 9 Cod pr. civ. și art. 32 al.2 OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cereri,având în vedere că presupusa faptă contravențională reținută în sarcina petentei a fost presupus săvârșită în raza de competență a Judecătoriei Beiuș.
Totodată, constată că, petenta a indicat și depus la dosar toate probele pe care a înțeles să le administreze și care au fost comunicate cu intimatul, instanța în baza art. 255 cod pr. civ., considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei urmează a le încuviința.
Instanța conform prevederilor art. 238, alin. 1 Cod pr. civ. apreciază că prezenta cauză se va putea soluționa la acest termen de judecată, fără să fie necesară amânarea judecării ei.
Instanța, în baza art. 394 Cod pr. civ. apreciază cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 18.09.2014, petenta .. a chemat în judecată pe intimata I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 1500 lei, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 10.09.2014, cu sancțiunea „avertismentului” tot ca o măsură principală, cu rol educativ, în conformitate cu articolul 7 din OG 2/2001; fără cheltuieli de judecata.
În motivarea plângerii, se arată că, în data de 10.09.2014, inspectorii de muncă din cadrul ITM Bihor, au constatat faptul că petenta nu a acordat repausul săptămânal de doua zile consecutive pentru salariatul P. A., care a desfășurat activitate în zilele de sâmbăta, zile de repaus săptămânal, fapt ce încalcă prevederile art. 137, al. l și 2 din Legea 53/2003 rep.; nu a compensat cu timp liber corespunzător și nici nu a plătit un spor de minim 75 % pentru munca prestată suplimentar de către salariatul P. A., fapt ce încalcă prevederile art. 112 și 123 din aceeași lege amintita mai sus; nu a compensat cu timp liber corespunzător și nici nu a plătit cu un spor de minim 100%, pentru salariații P. A., P. M., Molcut D., în ziua de 09.06.2014, zi de sărbătoare legală -a 2-a zi de Rusalii, fapt ce încalcă prevederile art. 142 din Legea 53/2003; nu a prezentat evidența orelor de muncă prestate de salariați în perioada lunii septembrie 2014, fapt ce încalcă prevederile art. 119 din Legea 53/2003. Pentru aceste considerente, petenta a fost sancționată cu amendă în suma de 1500 lei, pentru prima faptă descrisă, iar pentru celelalte fapte descrise a fost sancționată cu avertisment.
Petenta arată că funcționează din data de 02.04.2008, în format de 4 salariați cu un program de lucru de 8 ore /zi, de luni și până vineri, iar sâmbăta și duminica fiind închis. De la data deschiderii funcționează fără abateri legale, în acest sens depunând înscrisuri, respectiv foaie de prezență colectivă aferentă lunilor februarie-septembrie 2014, state de plata aferente lunilor februarie - septembrie 2014, din care rezultă faptul că salariații în număr de 4, au muncit 8 ore /zi, 40 de ore pe săptămână, iar sâmbăta și duminica fiind liberi, fiind respectate astfel dispozițiile legale prevăzute de art. 137 alin. 1 si 2 din Legea 53/2003 rep., articol care se referă la repausul săptămânal de 2 zile consecutive.
Cu privire la afirmațiile că s-a lucrat sâmbăta, petenta arată că acestea sunt eronate, acest aspect rezultând din foile colective de prezență, iar cu privire la ziua de 09.06.2014, zi de sărbătoare legală, respectiv Rusalii, arată că din eroare s-a trecut în foaia colectivă de prezență predată inspectorilor ITM prezența la lucru a domnului P. A., precum și a numiților P. M. și Molcut D.. Eroarea de prezență în data de 09.06.2014, s-a făcut întrucât a căzut într-o zi de luni, iar la completarea pontajului conform orarului de activitate al petentei, respectiv de luni și până vineri, s-a omis că în data de 09.06.2014 este zi de sărbătoare legală. Acest inconvenient a fost repede reparat, în sensul că s-a refăcut pontajul, realizând practic eroare.
Ținând cont de toate aceste argumente, petenta consideră că celelalte fapte descrise la punctele 2, 3 și 4 rămân fără obiect, atâta timp cat raportat la foile de prezență și statele de plată rezultă fără echivoc că programul este de 8 ore /zi, de luni și până vineri, prin urmare orele suplimentare nu se justifică.
Totodată, consideră că inspectorii ITM, fiind organe cu funcții de control, au pe lângă rolul sancționator și rolul îndrumător, rol care trebuia aplicat în această cauză, întrucât petenta nu a eludat dispozițiile legale în vigoare din punct de vedere al pericolului social, având practic toate actele legate de salariați, respectiv contracte de muncă în formă scrisă, transmise în REVISAL, foi colective de prezență, state de plată, orar etc.
Înțelege că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor fiind emis de agenți de forța publică se bucură de temeinicia legalității, iar sarcina probei aparține reclamantei, prin urmare raportat la rolul activ al instanței în aflarea adevărului, coroborat cu art. 6 din CEDO, solicită instanței să țină cont de toate aspectele menționate, de întreg probatoriul pentru a analiza realitatea de fapt, realitate în care nu i se poate imputa intenția de a eluda dispozițiile legale.
Petenta se prevalează de dispozițiile art. 5 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și cele ale art. 21 alin. 3 din același act care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. La individualizarea sancțiunii trebuie avute în vedere criterii care trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ al sancțiunii, realizarea prevenției în speță fiind posibilă și prin sancțiunea avertismentului.
Cea mai importantă precizare care se impune față de aceste prevederi legale este cea care indică necesitatea proporționalizării între fapta comisă și sancțiunea aplicată. Aceasta întrucât, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO, în material aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi. De asemenea garanțiile cuprinse în art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, se referă la respectarea prezumției de nevinovăție, precum și principiul in dubio pro reo.
În drept au fost invocate prevederile art. 5, alin 3, art. 31, alin. 1, art. 32 din OG 2/2001, art.194 și art. 411, al. 1, pct.2 Cod proc. Civ.
În probațiune s-au depus la dosar: copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 10.09.2014; state de plată salariați pe perioada februarie - septembrie 2014; foile colective de prezență pe perioada februarie - septembrie 2014; contracte de munca salariați; dovada transmiterii in REVISAL a contractelor de muncă; registru salariați.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit chitanței . nr._ din data de 18.09.2014 – fila 5 dosar.
Cererea principală i-a fost comunicată intimatului la data de 3.10.2014, conform art. 201 al.1 NCPC, iar intimatul la data de 22.10.2014 a depus întâmpinare.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a procesului verbal.
În motivarea întâmpinării, se arată că, în data de 09.09.2014 inspectorii de muncă din cadrul Serviciului control relații de muncă al Inspectoratului T. de Muncă al județului Bihor au demarat un control la magazinul de îmbrăcăminte din Beiuș, aparținând ..
În temeiul prevederilor Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, cu modificările și completările ulterioare, inspectorii de muncă au solicitat o declarație privind forma și condițiile de muncă de la persoana care desfășura activitate la acea dată la magazin, constatându-se că aceasta a avut contract individual de muncă. Numita Herlo G. a declarat că ea lucrează de luni până vineri câte 8 ore/zi, iar în zilele de sâmbătă lucrează P. A..
Contrar susținerilor petentei, conform cărora la societate nu se lucrează în zilele de repaus săptămânal, intimatul arată faptul, că pe statele de plată aferente lunilor februarie 2014-august 2014 P. A. figurează cu un spor de 1% la salariu, care reprezintă spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, așa cum recunoaște P. A., în declarația sa pe proprie răspundere. Astfel acesta a declarat că, „sporul de 10 lei reprezintă un spor permanent din perioada când s-a lucrat în zilele de sâmbătă și figurează în REVISAL”.
Având în vedere faptul că, pe pontajele aferente lunilor februarie 2014-august 2014 P. A. figurează de luni până vineri, iar din statele de plată și declarația salariatei rezultă că a lucrat și sâmbătă, s-a constatat că P. A. nu a beneficiat de repausul săptămânal de 2 zile consecutive, fiind liber o zi pe săptămână, duminică, fapt ce încalcă prevederile art.137 al.1 și al.2 din Legea nr.53/2003, republicată „Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.”
Față de aceste aspecte prin procesul verbal atacat societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 260 alin 1, lit. j din Legea nr. 53/2003, republicată.
Totodată arată că, în sarcina societății s-a reținut săvârșirea a alte trei contravenții, care au fost sancționate cu avertisment.
În drept au fost invocate Legea nr. 53/2003; Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea inspecției muncii; HG nr. 500/2011 și art. 411, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
În baza art. 255 Cod pr. civ. a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 10.09.2014 societatea petentă a fost sancționată cu suma de 1500 lei, conform dispozițiilor art.137 al.1 și al.2 din Legea nr.53/2003, republicată. Se menționează în actul de constatare și sancționare că, în urma controlului efectuat în ziua de 09.09.2014 la .., s-a constatat faptul că, petenta nu a acordat repausul săptămânal de doua zile consecutive pentru salariatul P. A., care a desfășurat activitate în zilele de sâmbăta, zile de repaus săptămânal, fapt ce încalcă prevederile art. 137, al. l și 2 din Legea 53/2003 rep.; nu a compensat cu timp liber corespunzător și nici nu a plătit un spor de minim 75 % pentru munca prestată suplimentar de către salariatul P. A., fapt ce încalcă prevederile art. 112 și 123 din aceeași lege amintita mai sus; nu a compensat cu timp liber corespunzător și nici nu a plătit cu un spor de minim 100%, pentru salariații P. A., P. M., Molcut D., în ziua de 09.06.2014, zi de sărbătoare legală -a 2-a zi de Rusalii, fapt ce încalcă prevederile art. 142 din Legea 53/2003; nu a prezentat evidența orelor de muncă prestate de salariați în perioada lunii septembrie 2014, fapt ce încalcă prevederile art. 119 din Legea 53/2003.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal, având în vedere că, procesul verbal a fost încheiat și înmânat administratorului societății petente la data încheierii acestuia, respectiv 10.09.2014, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.09.2014.
Referitor la legalitatea și temeinicia procesul verbal de contravenție instanța urmează a reține următoarele:
Potrivit art.137 al.1 și al.2 din Legea nr.53/2003, republicată, „Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern."
Din această perspectivă, instanța va reține că fapta reținută în sarcina petentei există, a fost corect constatată de către inspectorii de muncă și încadrată în dispozițiile legale.
Amenda aplicată societății petente este în limita minimă prevăzută de lege și instanța, va aprecia că se impune menținerea ei.
Mai mult, în sarcina petentei s-a reținut săvârșirea a patru contravenții, din care trei au fost sancționate cu avertisment și numai una cu amendă contravențională în minimul prevăzut de lege.
Față de cele ce preced, instanța în baza art. 34 din OG 2/2001 va respinge plângerea contravențională formulată de petenta .. în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, iar în consecință va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 10.09.2014 de ITM Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta .., cu sediul în loc. Seghiște, nr. 117, ., fiind înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, ..1B, jud. Bihor.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 10.09.2014 de ITM Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședința publică de la 8 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. V., judecător Ș. I.
Red. E.V.
Tehnored. Ș.I.
ex. 4
26.01.2015, emis 2 comunicări.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 72/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015.... → |
|---|








