Plângere contravenţională. Sentința nr. 579/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 579/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1279/187/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.579/2015
Ședința publică de la 20.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei civile formulată de H. C.,domiciliat în comuna L., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE BIHOR, cu sediul în mun. Oradea, .. 18, jud. Bihor, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării pentru data de 20.05.2015.
JUDECĂTORIA
D E L I B E R ÂN D:
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 18.07.2014, petentul H. C. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție, ca fiind netemeinic și nelegal, și pe cale de consecință anularea sancțiunilor aplicate prin acesta, respectiv a amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei (5 puncte amendă) ai aceea a reținerii permisului de conducere, restituirea permisului de conducere, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că, la data de 17.07.2014 se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală și se deplasa de la Oradea în direcția Beiuș.
Având în vedere faptul că pe DN 76 se efectuează lucrări de reparație, la un moment dat, în localitatea Pocola a fost nevoit să oprească la culoarea roșie a semaforului, în fața sa fiind coloană de mașini.
La un moment dat semaforul s-a comutat pe culoarea verde, autoturismele din fața sa s-au pus în mișcare, iar când a fost posibil și-a continuat drumul.
La aprox. 400 m după ce a pornit de la semafor, în apropierea Parcului de dezmembrări Pocola, a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Menționează că a comunicat echipajului de poliție faptul că a pornit pe culoarea verde a semaforului, astfel încât nu se consideră vinovat de săvârșirea nici unei contravenții.
Plângerea nu este motivată în drept.
În probațiune petentul a depus copia procesului verbal . nr._ încheiat la data de 17.07.2014 de Postul de Poliție Pocola.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, legal citat a depus la dosar întâmpinare la data de 12.08.2014, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării intimatul arată că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, 17 și 21 din OUG 2/2001.
În susținerea legalității și temeiniciei procesului verbal, intimatul arată că a depus la dosar raportul agentului constatator, copia procesului verbal de contravenție . nr._, declarația numitului C. F. S. și a petentului H. C. L., copia actului de identitate al petentului.
În drept au fost invocate O.U.G. 195/2002, modificată, HG 1391/2006, OG nr.2/2001 și codul de procedură civilă și prev.art 411 al.1 pct.2.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu martori, fiind audiat în acest sens prin comisie rogatorie numitul C. F. S. (fila 55),propus de intimat, iar pentru petent a încuviințat proba testimonială privind audierea martorului P. B., însă, întrucât acesta nu s-a înfățișat în ședință publică la termenul din 06.05.2015 în vederea audierii, deși s-a emis împotriva lui mandat de aducere și s-a depus la dosar la data de 06.05.2015 procesul verbal de executare a acestuia, instanța potrivit art.313 al.3 C.pr.civ. a pășit la judecarea pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ..P. nr._ încheiat de IPJ-Post Poliție Pocola la data de 17.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 450 lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
Se menționează în actul de constatare și sancționare că în data de 17.07.2014 ora 19, petentul conducând pe DN 76 Pocola autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a trecut pe culoarea roșie a semaforului, faptă despre care s-a arătat că reprezintă contravenția prevăzută de art.52 al.1din OUG nr.195/2002,fiind sancționată conform art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002,coroborat cu prev.art. art. 111 alin.1 lit. c din OUG 195/2002.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.52 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice:
,,(1) Semnalul de culoare rosie interzice trecerea.
(2) La semnalul de culoare rosie vehiculul trebuie oprit inaintea marcajului pentru oprire sau, dupa caz, pentru trecerea pietonilor, iar in lipsa acestuia, in dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealalta parte a intersectiei, in lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit inainte de marginea partii carosabile a drumului ce urmeaza a fi intersectat.
(3) Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbena, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde.”
Situația de fapt reținută în procesul-verbal este rezultatul unor constatări personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în baza art. 6 CEDO, veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuie furnizate de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce însă la o simplă afirmație a acestuia. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
În cauza Salabiaku împotriva Franței, precum și în Janosevic împotriva Suediei, Curtea a stabilit, sub aspectul sarcinii probei că art.6 par.2 din CEDO nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora, statele membre trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este reținută și în raportul întocmit de agentul constatator, care a fost depus la fila 18-19 din dosarul cauzei.
Fiind încheiat de un agent al ordinii publice pe baza constatării personale ale acestuia, procesul-verbal de contravenție are valoarea unui înscris probator preconstituit, făcând dovada până la proba contrară cu privire la situația de fapt descrisă în cuprinsul său.
Petentul nu a administrat în fața instanței probe care să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului-verbal, deși sarcina probei revenea acestuia în conf. cu prev. art. 249 NCPC, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va constata că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul verbal contestat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de pe petentul H. C., CNP_, cu domiciliul în comuna L., ., jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, ..18,jud. Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție ..P. nr._ încheiat de IPJ-Post Poliție Pocola la data de 17.07.2014, pe care îl menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă la Tribunalul Bihor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi ,20 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F., judecător M. I.
Red.M.
Tehn.M.I
4 ex./17.06.2015
Emis 2 comunicări:
1. petent H. C., CNP_, cu domiciliul în comuna L., ., jud.Bihor
2. intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.18, jud. Bihor
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 598/2015. Judecătoria BEIUŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 580/2015.... → |
|---|








