Pretenţii. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 3/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3/2015
Ședința publică din data de 07.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A.-M., judecător
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR R.A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/13/15.05.1991, CUI_, IBAN RO57BTRL_59XX, deschis la Banca Transilvania Oradea, cu sediul în municipiul Oradea, .. 15, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU, cu sediul în localitatea Vașcău, ., județul Bihor.
Se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.12.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 23.12.2014, apoi pentru data de 07.01.2015, când s-a hotărât prezenta cauză.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 23.07.2014, legal timbrată cu suma de 983 lei taxă judiciară de timbru conform chitanțelor de plată de la filele 4 și 56 dosar, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR R.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 12.439,48 lei, cu titlu de debit pe care aceasta îl are față de reclamantă și care se compune din suma de 11.518,15 lei, ce reprezintă contravaloarea facturilor 8248/31.12.2009, 8219/31.12.2010, 8075/ 31.03.2011, 8105/29.04.2011, 8164/31.05.2011, 8202/28.06.2011, 8305/ 27.09. 2011, 8465/28.12.2011, 8014/25.01.2013, emise pe seama pârâtei, în temeiul contractului de administrare încheiat între părți și din suma de 921,33 lei, ce reprezintă penalități calculate în conformitate cu prevederile art. 8, din contract, pentru neachitarea în termen a facturii nr. 8014/25.02.2013, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară timbru.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că aceasta, în calitate de prestator, a încheiat cu pârâta, în calitate de beneficiar, Contractul de administrare nr. 111/23.04.2007, având ca obiect administrarea în regim silvic a unei suprafețe de 58,46 ha fond forestier aflată în proprietatea beneficiarului.
Totodată, reclamanta a arătat faptul că acest contract a fost reînnoit succesiv prin actele adiționale nr. 9348/19.02.2010 și 921/18.03.2011, iar ulterior, în anul 2012, s-a încheiat între părți un nou contract cu același obiect, respectiv nr. Contractul 1559/12.04.2012.
Reclamanta a menționat faptul că, pentru serviciile prestate, aceasta a emis facturile 8248/31.12.2009, 8219/31.12.2010, 8075/31.03.2011, 8105/29.04. 2011, 8164/31.05.2011, 8202/28.06.2011, 8305/27.09.2011, 8465/28.12.2011, 8014/ 25.02.2013, în sumă totală de 11.518,15 lei.
Totodată, reclamanta a precizat faptul că, din factura nr. 8248/31.12.2009, emisă pentru suma de 2080,12 lei, s-a încasat la data de 10.09.2012 suma de 107,75 lei, în urma operațiunii de compensare efectuată între părți prin ordinul nr._, astfel că, a rămas în continuare de achitat o diferență de 1972,37 lei.
De asemenea, reclamanta a arătat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 8, din contract, pentru neachitarea în termen a facturii nr. 8014/25.02.2013, s-au calculat penalități în cuantum de 921,33 lei, rezultând astfel un debit total de 12.439,48 lei.
Totodată a arătat că, pârâta nu a dat curs somației nr. 454/24.01.2014, prin care reclamanta i-a solicitat achitarea debitului, situație față de care, în vederea valorificării creanței acesteia, a fost necesară introducerea prezentei cereri.
În motivarea în drept a cererii, reclamanta a invocat prevederile art.194 C.pr.civilă și HG 229/2009 iar în probațiune reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, somația nr. 454/24.01.2014 și dovada comunicării acesteia, Contractul de administrare nr. 111/23.04.2007, încheiat între reclamantă, în calitate de prestator și pârâta AU PĂDUREA VAȘCĂU, în calitate de beneficiar, actele adiționale nr. 9348/19.02.2010 și 921/18.03.2011, Contractul de administrare nr.1559/12.04. 2012, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2012, întocmit de către Ocolul Silvic Sudrigiu, facturile fiscale nr. 8014/25.01.2013, în sumă de 3476,71 lei, nr. 8465/28.12.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8305/27.09.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8202/28.06.2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8164/31.05.2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8105/29.04.2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8075/31.03.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8219/31.12.2010, în sumă de 2442,07 lei, nr. 8248/31.12.2009, în sumă de 2080,12 lei și Ordinul compensare nr._/10.09.2012.
La data de 21.08.2014, prin registratura instanței, pârâta ASOCIAȚIA U. „PĂDUREA VAȘCĂU” a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretențiilor în sumă de 12.439,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor indicate în cererea de chemare în judecată, întrucât prestatorul -Ocolul Silvic Sudrigiu nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute în contractul de administrare.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat faptul că, potrivit Codului Silvic, prestatorul are obligația de a marca și valorifica masa lemnoasă pentru a obține profit în favoarea asociației și să poată reține și banii pentru pază și administrare.
Totodată, pârâta a arătat faptul că reclamanta nu a efectuat de câțiva ani, inspecția de fond, astfel că, membrii composesoratului în calitate de proprietari, nu pot achita prestatorului contravaloarea facturilor pentru o muncă neprestată.
De asemenea, pârâta a invocat prescripția facturilor nr. 8248/31.12.2009 și nr. 8219/31.12.2010.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept iar, în probațiune, pârâta a depus la dosar în xerocopie, Contractul de administrare nr. 1809/13.03.2013, încheiat între reclamantă, în calitate de prestator și pârâta A.U. PĂDUREA VAȘCĂU, în calitate de beneficiar.
În ședința publică din 22.10.2014 reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar precizare de acțiune, prin care aceasta a arătat că își majorează pretențiile formulate împotriva pârâtei până la nivelul sumei de 17.552,37 lei, având în vedere faptul că, la data de 27.01.2014, reclamanta a mai emis o factură pentru serviciile silvice prestate pârâtei, respectiv factura nr. 8022/27.01.2014, în sumă de 4136,64 lei, în baza Contractului de administrare nr. 1809/13.03.2013, la care se adaugă penalități în sumă de 976,25 lei, potrivit art. 11 contract.
Astfel, reclamanta a arătat faptul că la suma de 12.439,48 pretinsă inițial, ce reprezintă contravaloarea facturilor indicate în petitul cererii introductive și penalitățile pretinse prin cererea introductivă se mai adaugă suma de 4136,64 lei, ce reprezintă contravaloarea facturii nr. 8022/27.01.2014 și suma de 976,25 lei ce reprezintă penalitățile aferente acestei facturi, rezultând un total de 17.552,37 lei.
În probațiune, au fost anexate, în xerocopie, înscrisurile reprezentate de factura nr. 8022/27.01.2014, situația penalităților de întârziere pentru neplata la termen a acestei facturi calculate la data de 20.10.2014 și Contractul de administrare nr. 1809/13.03.2013.
Tot în ședința publică din 22.10.2014, pârâta, prin reprezentant, a arătat faptul că aceasta își menține poziția exprimată prin întâmpinarea formulată în cauză și a invocat excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune pentru toate facturile emise înainte cu 3 ani de data introducerii cererii. A arătat faptul că Ocolul Silvic Sudrigiu nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul încheiat între părți cu privire la pază și administrare și nici nu s-a prezentat în teren pentru constatări, cu toate că a solicitat de două ori să se prezinte în acest sens. Totodată, a arătat faptul că asociația este formată din 50 de persoane și nu a fost semnat nici un contract de administrare pentru anul 2014.
Reclamanta, prin reprezentant, a arătat faptul că a fost încheiat un contract cu pârâta în anul 2007, iar în anul 2010 și 2011 au fost încheiate acte adiționale și doar în anul 2012 a fost încheiat un contract care prevede penalități de întârziere, motiv pentru care nu au fost percepute aceste penalități pentru toate facturile. Totodată, acesta a arătat faptul că a fost încheiat la data de 10.09.2012 un ordin de compensare, semnat de ambele părți (fila 28 dosar) și pârâta a efectuat o plată parțială din factura 8248/31.12.2009, ceea ce reprezintă motiv de întrerupere a prescripției. De asemenea, a arătat faptul că în luna ianuarie 2014, reclamanta a emis pârâtei o somație prin intermediul executorului judecătoresc, somație care de asemenea, întrerupe prescripția. Nici cu referire la factura nr. 8219/31.12.2010, scadentă la data de 30.01.2011, nu operează prescripția, având în vedere emiterea somației la data de 24.01.2014, iar factura nr. 8022/27.01.2014, depusă la dosar la acest termen de judecată, reprezintă serviciile de administrare pentru anul 2013, pretinse în baza contractului încheiat în 2013.
Astfel, reclamanta a susținut că, prescripția a fost întreruptă, atât prin Ordinul de compensare încheiat între părți la data de 10.09.2012, cât și prin emiterea somației prin intermediul executorului judecătoresc la data de 24.01.2014, astfel că, a solicitat respingerea excepției prescripției.
În baza art.248 alin.4 din codul de procedură civilă instanța a unit soluționarea excepției prescripției invocată în cauză de pârâtă, cu fondul cauzei.
La data de 08.12.2014, pârâta a depus la dosar un înscris intitulat ,,precizare,,, prin care a arătat faptul că valoarea de 2086,12 lei aferentă facturii fiscale nr. 8248/31.12.2009 și valoarea de 64,51 lei aferentă facturii fiscale nr.8219/31.12.2010, au fost compensate prin Ordinul compensare nr._/10.09.2012.
Totodată, pârâta a invocat prescripția facturilor nr. 8075/31.03.2011, 8105/29.04.2011, 8164/31.05.2011, 8202/28.06.2011, 8305/27.09.2011, 8465/28.12.2011 și a solicitat respingerea contravalorii acestora, precum și prescripția facturilor nr. 8248/31.12.2009 și nr. 8219/31.12.2010, întrucât au trecut mai bine de trei ani de la data emiterii acestora și a solicitat restituirea contravalorii acestora.
Totodată, pârâta a arătat faptul că reclamanta nu a efectuat, de câțiva ani, inspecția de fond, pentru a inventaria situația din teren și a întocmi proces verbal de constatare.
A susținut că, din proprietatea composesoratului s-a deschis partidă și s-a vândut masă lemnoasă unui agent comercial fără a exista avizul acesteia.
Pârâta a învederat instanței faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de administrare nici pe linie administrativă, nici pe linie de pază, situație față de care a solicitat respingerea acțiunii și a precizat faptul că reclamanta a emis facturile către A.U. „Pădurea Noastră” și nu pe numele A.U. „Pădurea” și aceste facturi nu sunt semnate de către reprezentanții legali ai asociației.
În ședința publică din 10.12.2014, reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar înscrisurile reprezentate de bugetele de venituri și cheltuieli pentru anii 2010, 2012 și 2013, Ordinul compensare nr._/10.09.2012 și borderoul datoriilor stinse prin acest ordin de compensare, factura fiscală nr. 1/10.09.2012, în valoare de 5300 lei, situația financiară la contractul de administrare și factura fiscală nr. 2/10.09.2012, în valoare de 600 lei.
Reprezentantul reclamantei a învederat instanței faptul că există inadvertențe în pagina a doua a procesului verbal de compensare, cu privire la penultima factură care apare ca fiind compensată în integralitate, întrucât din factura nr. 8248/31.12.2009 în valoare de 2080 lei, a fost compensată doar valoarea de 107,75 lei, rămânând în continuare de achitat din această factură o diferența de 1972,37 lei.
Pârâta, prin reprezentant, a susținut în aceeași ședință faptul că este compensată factura nr. 8248/31.12.2009 și încă o factură și a arătat că u.a.4B este proprietatea Composesoratului Pădurea Vașcău. Totodată, a arătat faptul că din suprafața totală de 116,92 ha pădure s-a retrocedat în favoarea Asociației doar suprafața de 58,46 ha și a primit Titlu de proprietate doar pentru această suprafață, întrucât în baza Legii 247/2005, reclamanta a refuzat să semneze anexa pentru a putea fi trimisă la Comisia Județeană Bihor în vederea reconstituirii dreptului de proprietate și pentru diferența de suprafață de 58,46 ha. Pârâta a arătat faptul că, în contractul nr.1809/13.03.2013, apare menționată suprafața de 58,5 ha aferentă unităților amenajistice 3A și 4B, iar reclamanta a vândut material lemnos de pe această suprafață către un agent comercial, dar cu toate acestea a solicitat obligarea pârâtei să efectueze plăți chiar pentru suprafața de pădure vândută.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile solicitate de părți și a fost audiat în calitate de martor propus de către reclamantă numitul B. D. M. A..
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Între reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR R.A., în calitate de prestator și pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU, în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de administrare nr. 111/23.04.2007 (la ITRSV Oradea a fost înregistrat cu nr. 2190/24._), aflat la filele 7-9 dosar, prin care reclamanta s-a obligat să administreze prin Ocolul Silvic Vașcău, în regim silvic, în baza Legii 26/1996 -Codul silvic, a Ordonanței nr.96/1998 a Guvernului României republicată și a celorlalte reglementari specifice în vigoare, suprafața de 58,46 ha fond forestier aflată în proprietatea ASOCIAȚIEI URBARIALE PĂDUREA VAȘCĂU, acesteia din urmă revenindu-i obligația corelativă de a achita cheltuielile legate de administrarea și paza suprafeței de teren ce constituie obiectul contractului pe baza facturilor emise de către prestator în cazul în care rezultă o redevență negativă. Acest contract a fost valabil pe perioada 01.01._07, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților.
Actele adiționale nr. 9348/19.02.2010 și 921/18.03.2011 (filele 10-11 dosar), încheiate la contractul de administrare înregistrat cu nr. 2190- 111/2007, atestă faptul că, după expirarea duratei inițiale a contractului de administrare mai sus indicat, acesta a fost prelungit succesiv de către părți. Această concluzie se desprinde și din clauza înscrisă în cuprinsul art.1 din actele adiționale sus menționate, unde se arată că, termenul de valabilitate al contractului a fost prelungit până la data de 31.12.2011.
Ulterior, în anul 2012, s-a încheiat între părți Contractul de administrare nr. 1559/12.04.2012 (file 12-17 dosar) având același obiect și perioadă de valabilitate 01.01._12, iar la nivelul anului 2013 a fost încheiat, între părți, contractul de administrare 1809/13.03.2013 (filele 37-42 dosar), având ca obiect administrarea în regim silvic a unei suprafețe de 58,5 ha fond forestier, amplasată în UP/UP IV Văratic, ua 3A și 4B, aflată în proprietatea ASOCIAȚIEI URBARIALE PĂDUREA VAȘCĂU,contract cu valabilitate până la data de 31.12.2013.
Astfel, instanța reține că, prin clauza inserată la articolul 10 din Contractele de administrare nr. 1559/2012 și nr. 1809/2013, încheiate între părți, era prevăzută obligația beneficiarului de a achita pe bază de factură emisă de prestator contravaloarea costurilor de administrare neacoperite din veniturile realizate de pe proprietatea sa, atunci când costurile sunt mai mari decât veniturile, iar la art.11 din Contractele de administrare se arată că, beneficiarul va suporta penalități de 0,1 %/zi de întârziere pentru sumele neachitate prestatorului, așa cum sunt acestea definite la articolul 9 și 10..
Aceste aspecte dovedesc faptul că raporturile juridice erau valabil încheiate între părți pe perioada pentru care au fost emise facturile ce formează obiectul litigiului .
Astfel, instanța reține că, în baza acestor relații contractuale în perioada 31.12._14, au fost emise de către reclamantă în favoarea pârâtei, facturile fiscale ce formează obiectul litigiului, respectiv: nr. 8014/25.01.2013, în sumă de 3476,71 lei, nr. 8465/28.12.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8305/27.09.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8202/28.06.2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8164/31.05.2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8105/29.04. 2011, în sumă de 302,25 lei, nr. 8075/31.03.2011, în sumă de 906,75 lei, nr. 8219/31.12.2010, în sumă de 2442,07 lei, nr. 8248/31.12.2009, în sumă de 2080,12 lei, aflate la filele 19-27 dosar, precum și factura nr. 8022/27.01.2014, în sumă de 4136,64 lei (fila 57 dosar).
În baza acestor facturi fiscale reclamanta emite în prezenta cauză pretenții în valoare totală de 17.552,37 lei, din care suma de 921,33 lei, reprezintă penalități aferente facturii 8014/25.02.2013, suma de 976,25 lei, reprezintă penalități aferente facturii 8022/27.01.2014, iar diferența reprezintă debit principal înscris în facturile mai sus indicate.
Prin somația nr. 454 din data de 24.01.2014- fila 5 dosar-, reclamanta a încercat recuperarea pe cale amiabilă a sumelor înscrise în facturile emise.
Pe parcursul derulării procesului pârâta nu a făcut dovada achitării sumelor solicitate de reclamantă, ci a contestat sumele pretinse de reclamantă și a invocat excepția prescripției acestora.
Din probațiunea testimonială administrată în cauză, instanța reține faptul că, în depoziția ce i s-a luat, aflată la fila 70_dosar, martorul B. D. M. A., propus de reclamantă a relatat următoarele:
„Cunosc faptul că, între Asociația U. Pădurea Vașcău și reclamanta R. Națională a Pădurilor, au fost încheiate contracte de administrare cu privire la fondul forestier deținut de către asociație, nu pot să indic care a fost suprafața de teren atribuită în administrare, știu doar că pădurea deținută de către asociație nu este pentru exploatare forestieră, întrucât este o pădure tânără.
Contractele de administrarea au fost încheiate începând cu anul 2010 și până în anul 2013, inclusiv, nefiind încheiat contract pentru anul 2014.
Cunosc faptul că Asociația are datorii față de reclamantă ce rezultă din încheierea contractelor de administrare, întrucât nu a avut fonduri pentru a plăti.
Consider că dacă s-ar fi putut exploata pădurea, ar fi existat și fonduri pentru a se putea plăti.
Doresc să arat că, în pădure, este dezastru, întrucât s-a realizat exploatarea acesteia în mod abuziv, nelegitim, fără a fi depistat vreun infractor, deși aproape zilnic reprezentanții Asociației trec prin pădure și au constatat că există persoane care în mod nelegal exploatează materialul lemnos.
Aceste aspecte le-am constatat personal și împreună cu alți membri din Consiliul de administrație al Asociației, cu ocazia vizitelor pe care le-am realizat în pădure, atât în acest an, cât și în anii anteriori, respectiv începând din anul 2010 de când au fost încheiate contractele de administrare.
Consider că reprezentanții Ocolului Silvic, care trebuiau să asigure paza pădurii sunt responsabili de aceste exploatări abuzive, în sensul că au fost tăiați cireșii și alți arbori cu dimensiuni mai groase.
Am înțeles că președintele Asociației a realizat demersuri către Ocolul Silvic pentru a informa despre aceste tăieri nelegale.
Consider că s-ar impune a se realiza constatări la fața locului, prin efectuarea unei expertize sau controale din partea Direcției Silvice Bihor sau chiar de la nivel național.
Consider că tăierile ilegale de material lemnos despre care am făcut vorbire din pădurea Asociației au fost realizate cu acordul pădurarului, respectiv al reprezentanților Ocolului Sivic, deoarece de 4 ani de zile nu a fost găsit nici un infractor, deși zilnic, atât în anii precedenți, cât și în prezent chiar în orașul Vașcău se aude zgomotul produs de drujbă și tăierile de arbori din pădure.
Am constatat cu ocazia vizitelor efectuate faptul că persoanele implicate în aceste tăieri erau anunțate telefonic, astfel încât, nu mai erau găsite la fața locului.
Consider că aceste persoane au fost anunțate telefonic de către pădurar, deoarece și . realizată cu acceptul acestuia.
Consider că personalul din cadrul Direcției Silvice acoperă și favorizează cetățenii care realizează tăieri ilegale de arbori din pădure”.
Din această depoziție, raportat la obiectul prezentului litigiu, instanța urmează a reține că, au fost recunoscute ca valabile relațiile contractuale existente între părți, precum și faptul că se cunoaște și despre existența unor datorii avute de pârâtă față de reclamantă.
Referitor la celelalte aspecte relatate de către martorul audiat în cauză, instanța apreciază că, în cazul în care era nemulțumită de serviciile prestate de către reclamanta, pârâta avea la dispoziție prevederi contractuale în baza cărora să solicite exercitarea unui control de către organele abilitate în domeniu cu privire la modalitatea în care reclamanta în calitate de prestator își exercita atribuțiile legate de paza și gestionarea fondului forestier și totodată avea posibilitatea să solicite rezilierea contractelor de administrare.
Cu toate acestea pârâta nu a procedat în acest fel, ci, a prelungit relațiile contractuale avute cu reclamanta o perioadă îndelungată de timp, aspect care, în lipsa unor probe certe și neechivoce care să confirme susținerile pârâtei, atrage concluzia că, abia ulterior comunicării somației de plată de către reclamantă și expirării contractului încheiat pe anul 2013 pârâta s-a declarat nemulțumită de serviciile prestate de reclamantă, astfel încât nu a încheiat contractului aferent anului 2014.
Având în vedere această stare de fapt, în baza art. 248 C.pr.civ., analizând excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune invocată în cauză de pârâtă și susținută cu privire la sumele înscrise în toate facturile ce fac obiectul litigiului instanța o apreciază întemeiată, în parte, astfel că o va admite cu privire la suma de 1511,25 lei, înscrisă în următoarele facturi: nr.8075/31.03.2011, în valoare de 906,75 lei, nr.8105/29.04.2011, în valoare de 302,25 lei și nr.8164/31.05.2011, în valoare de 302,25 lei, întrucât aceste facturi au fost emise și au devenit scadente în urmă cu peste 3 ani de zile față de data introducerii cererii de chemare în judecată.
Instanța reține că, potrivit art. 3 alin.1 raportat la art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958 (dispoziții legale în vigoare la data emiterii acestor facturi și încheierii raporturilor juridice dintre părți și care se aplică în temeiul prev. art. 6 alin. 4 C.civ. din 2009 și art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc că prescripțiile extinctive- precum și decăderile și uzucapiunile- începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit), termenul general de prescripție pentru acțiunile patrimoniale este de 3 ani.
Astfel, instanța apreciază că pentru sumele înscrise în facturile fiscale mai sus indicate reclamanta avea posibilitatea să-și exercite dreptul la acțiune timp de 3 ani de la data scadenței facturilor, scadență care potrivit mențiunii exprese de la art. 4.3 alin. 3 din cuprinsul contractului de administrare nr. 111/2007 –fila 8 dosar, precum și modului de calcul al penalităților redat de către reclamantă în înscrisul de la fila 58 dosar este la 30 de zile de la data emiterii facturii.
Ca atare, instanța apreciază că pentru recuperarea sumei de 1511,25 lei,pretinsă de reclamantă în baza facturilor emise în perioada 31.03._11, reclamanta avea posibilitatea să exercite dreptul la acțiune până cel mai târziu la expirarea unui termen de 3 ani față de data scadenței ultimei facturi pentru care a fost invocată prescripția.
Or, cum ultima factură în privința căreia a fost invocată prescripția a fost emisă la data de 31.05.2011 și a devenit scadentă a 30.06.2011, este evident că, cel mai târziu la data de 30.06.2011a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, în cadrul căruia reclamanta avea posibilitatea să recupereze de la pârâtă suma înscrisă în această factură restantă.
Acest termen de prescripție, calculat în raport de data emiterii și scadenței ultimei facturi- nr.8164 emisă la data de 31.05.2011, s-a împlinit la 30.06.2014, dată până la care reclamanta avea posibilitatea să inițieze demersul judiciar pentru plata acesteia, fiind evident că, pentru celelalte două facturi termenul de prescripție a expirat cu mult anterior acestei date (întrucât și scadența facturilor a fost anterioară) respectiv la expirarea perioadei de trei ani de la data scadenței fiecăreia dintre facturi.
Deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Beiuș în data de 23.07.2014, fiind expediată prin poștă la data de 22.07.2014 -filele 2 și 29 dosar, instanța apreciază că dreptul la acțiune a fost exercitat de către reclamantă chiar după expirarea ultimului termen de prescripție de trei ani calculat prin raportare la factura emisă pe 31.05.2011, scadentă la 30.06.2011, termen ce a expirat la 30.06.2014, motiv pentru care în considerarea celor expuse, în temeiul dispoziției legale sus menționate, urmează a admite excepția invocată.
Pentru considerentele de fapt și drept prezentate mai sus, instanța, urmează a admite excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune invocată în cauză de pârâtă, pentru suma de 1511,25 lei, înscrisă în facturile nr. 8075/31.03.2011, în valoare de 906,75 lei, nr.8105/29.04.2011, în valoare de 302,25 lei și nr.8164/31.05.2011, în valoare de 302,25 leiși ca o consecință a acestui fapt va respinge ca prescrise aceste pretenții ale reclamantei .
Cu privire la factura fiscală nr. 8248/31.12.2009, în valoare de 2080,12 lei, instanța apreciază că nu este incidentă excepția prescripției, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din examinarea Ordinului compensare nr._/10.09.2012, aflat la fila 79 dosar, suma de 2080,12 lei, înscrisă în această factură a fost compensată integral între părți, iar această operațiune a întrerupt termenul de prescripție, reprezentând de fapt o recunoaștere a datoriei.
Se impune precizarea că, această recunoaștere a debitului, indiferent de motivele care au determinat-o, este de natură să întrerupă cursul termenului de prescripție, la art. 16 din Decretul nr. 167/1958 fiind prevăzute expres situațiile în care cursul prescripției este întrerupt, ori așa cum rezultă din interpretarea aliniatului 1, lit.,,a,, a acestui articol, Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția.
Cu toate acestea, ținând cont și de principiul de drept ,,in dubio pro reo,, instanța nu va obliga pârâta la plata vreunei sume de bani, reprezentând contravaloarea acestei facturi, apreciind că sunt total nefondate și neprobate susținerile reclamantei, potrivit cărora, din această factură a fi fost compensată doar valoarea de 107,75 lei, rămânând de achitat o diferență de 1972,37 lei, cât timp ordinul de compensare mai sus indicat, a fost însușit prin semnătură și ștampilă de către reprezentanții reclamantei și atestă, fără dubiu, faptul că, a fost compensată întreaga sumă de 2080,12 lei înscrisă în această factură.
În ceea ce privește factura 8219/31.12.2010, în valoare de 2422,07 lei, instanța reține de asemenea faptul că, în baza Ordinului de compensare mai sus indicat, din contravaloarea acesteia a fost compensată suma de 64,51 lei, context în care nici în privința acestei facturi nu este incidentă excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune, operațiunea de compensare reprezentând recunoașterea sumei totale înscrisă în această factură și are ca efect întreruperea termenului de prescripție. În acest context pretențiile emise de reclamantă referitor la această factură se dovedesc a fi întemeiate doar cu privire la suma de 2377,56 lei, ce reprezintă diferența dintre valoarea totală a acestei facturi de 2422,07 lei și valoarea compensată de 64,51 lei.
Având în vedere aceste motive, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța va respinge excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune pentru sumele înscrise în facturile fiscale nr. 8248/31.12.2009 și nr. 8219/31.12.2010, întrucât prin recunoașterea debitului la data de 10.09.2012prin operațiunea de compensare, prescripția a fost întreruptă și ca o consecință a acestui fapt a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, înăuntrul căruia reclamanta a introdus prezenta acțiune.
Cu toate acestea, pentru motivele mai sus prezentate pretențiile reclamantei în valoare de 2080,12 lei înscrise în factura nr. 8248/31.12.2009, vor fi respinse ca neîntemeiate, iar cu privire la factura 8219/31.12.2010 cererea este justificată doar în privința restului de plată în sumă de 2377,56 lei.
Neîntemeiată este excepția prescripției și cu privire la sumele înscrise în cuprinsul celorlalte facturi ce fac obiectul litigiului 8014/25.01.2013, nr.8022/ 27.01.2014, nr.8202/28.06.2011, nr.8305/27.09.2011 și nr.8465/28.12.2011, deoarece în raport de data emiterii și data scadenței (30 de zile de la emitere), pentru sumele înscrise în acestea, la momentul introducerii cererii -22.07.2014 - nu era expirat termenul de 3 ani, în care reclamanta are posibilitatea să-și valorifice dreptul de creanță. Ca atare, referitor la aceste facturi excepția prescripției invocată în cauză de către pârâtă, va fi respinsă .
Având în vedere probațiunea administrată instanța apreciază întemeiată cererea reclamantei pentru sumele înscrise în facturile nr.8014/25.01.2013, în valoare de 3476,11 lei, nr.8022/27.01.2014, în valoare de 4136,64 lei, nr.8202/ 28.06.2011, în valoare de 302,25 lei, nr.8305/27.09.2011, în valoare de 906,75 lei și nr.8465/28.12.2011, în valoare de 906,75 lei, precum și pentru suma de 2377,56 lei, ce reprezintă rest de plată din contravaloarea facturii nr.8219/ 31.12.2010.
Rezultă astfel că, suma totală pentru care cererea va fi admisă este de 12.106,06 lei, obținută ca urmare a însumării valorilor de mai sus.
Instanța consideră că, această sumă de 12.106,06 lei, reprezintă o creanță certă, lichidă, exigibilă, a fost asumată prin contracte, constatate prin înscrisuri ce au fost însușite prin semnătură și în baza cărora au fost emise facturile ce fac obiectul litigiului, pe care pârâta nu a dovedit că le-ar fi contestat anterior deschiderii litigiului, ci mai mult, prin probațiunea propusă a dovedit că se cunoștea despre existența unor datorii ale Asociației față de reclamantă.
Acceptarea la plată a acestor facturi de către pârâtă este confirmată de faptul că, periodic au fost reînnoite relațiile contractuale și așa cum s-a reținut mai sus, anterior deschiderii litigiului, nu s-a făcut dovada înregistrării unor reclamații din partea pârâtei privind calitatea serviciilor prestate, aspect care coroborat cu depoziția martorului și existența ordinului de compensare dîntocmit la 10.09.2012 presupune recunoașterea datoriei, astfel încât, instanța apreciază admisibilă cererea reclamantei sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei de 2192,40 lei, cu titlu de debit principal.
În privința capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor penalități de 1% pe zi de întârziere, începând cu data scadenței facturilor(30 de zile de la data emiterii) nr.8022/27.01.2014, în valoare de 4136,64 lei și nr. 8014/25.01.2013 în valoare de 3476,11 lei și calculate asupra acestor sume restante instanța urmează a reține că aceste facturi au fost emise sub incidența noului Cod civil.
Astfel, penalităților de întârziere, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, pretinse de reclamantă în conformitate cu dispozițiile contractuale mai sus menționate sunt apreciate de instanță ca având caracter excesiv, prin raportare la prejudiciul suferit de către reclamantă și care putea fi prevăzut la încheierea contractului.
Instanța reține, drept un criteriu legal și obiectiv, pentru examinarea penalităților, cuantumul ratei dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României de 5,25%/an în luna ianuarie 2013 și 3,75%/anîn luna ianuarie 2014 (data emiterii facturilor), potrivit art. 3, alin. 1 din O.G. nr. 13/2011 și potrivit informațiilor publicate pe site-ul Băncii Naționale a României.
În raport cu acest criteriu, penalitatea invocată este în cuantum de 365% pe an (1%*365 zile), adică de peste 69,52 ori mai mare (365:5,25) decât cuantumul ratei dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, respectiv de 39,45 ori mai mare decât rata dobânzii legale penalizatoare, care spre exemplu pentru factura emisă în ianuarie 2013 se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, potrivit art. 3, alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în forma aflată în vigoare la data emiterii facturii (365:9,25).
Față de aceste valori, instanța apreciază că penalitățile de întârziere pretinse de către reclamantă au un caracter excesiv, fiind disproporționat de mari față de prejudiciul care putea fi prevăzut la încheierea contractului, astfel că în temeiul art. 1541, alin. 1, lit. b din Codul civil din 2009 se impune reducerea acestora până la nivelul ratei dobânzii legale penalizatoare, valabil la data de emiterii fiecărei facturi, potrivit regulii de drept ,,tempus regit actum,,.
Pentru aceste aspecte instanța va admite în parte capătul de cerere privind penalitățile de întârziere în sensul că, va obliga pârâta să plătească reclamantei penalități calculate asupra sumelor restante înscrise în cele două facturi, la nivelul ratei dobânzii legale penalizatoare calculată conform art.3 din OG 13/2011 în forma în vigoare la data emiterii fiecărei facturi(respectiv nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale pentru factura emisă în ianuarie 2013 și nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 8 puncte procentuale pentru factura emisă în ianuarie 2014), începând cu data scadenței și până la data de 20.10.2014, indicată în înscrisul de la fila 58 dosar, întrucât potrivit principiului disponibilității aceasta este data limită până la care au fost calculate și penalitățile de întârziere, urmând a fi respinse celelalte pretenții privind penalitățile.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că, în raporturile contractuale obligațiile se impun a fi executate cu celeritate, în temeiul dispozițiilor art. 662 alin 2-4 C.pr.civ., prin raportare la prev. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art.102 alin. 1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009, art. 1541, alin. 1, lit. b din Codul civil din 2009, art. 3 din OG 13/2011, instanța va admite în parte cererea formulată și precizată de reclamantă conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civilă reținând culpa procesuală a pârâtei având în vedere că cererea a fost admisă în parte, instanța o va obliga pe acesta să plătească în favoarea reclamantei suma de 710 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată în raport cu cuantumul pretențiilor admise, justificată prin chitanțele de plată depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune invocată în cauză de către pârâtă, pentru suma de 1511,25 lei, înscrisă în facturile fiscale nr.8075/31.03.2011, în valoare de 906,75 lei, nr.8105/ 29.04.2011, în valoare de 302,25 lei și nr.8164/31.05.2011, în valoare de 302,25 leiși ca o consecință a acestui fapt respinge ca prescrise aceste pretenții ale reclamantei .
Respinge excepția prescripției invocată în cauză de către pârâtă în privința sumelor înscrise în celelalte facturi fiscale ce fac obiectul litigiului.
Admite, în parte, cererea formulată și precizată de către reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR R.A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/13/15.05.1991, CUI_, IBAN RO57BTRL_59XX, deschis la Banca Transilvania Oradea, cu sediul în municipiul Oradea, .. 15, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU, cu sediul în localitatea Vașcău, ., județul Bihor.
Obligă pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU să plătească în favoarea reclamantei suma de 12.106,06 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr.8014/25.01.2013, în valoare de 3476,11 lei, nr.8022/27.01.2014, în valoare de 4136,64 lei, nr.8202/28.06.2011, în valoare de 302,25 lei, nr.8305/27.09.2011, în valoare de 906,75 lei, nr.8465/28.12.2011, în valoare de 906,75 lei și rest de plată în sumă de 2377,56 lei, din contravaloarea facturii nr. 8219/31.12.2010.
Obligă pârâta ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU să plătească în favoarea reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României valabil în luna ianuarie 2014 plus 8 puncte procentuale asupra sumei de 4136,64 lei înscrisă în factura nr.8022/27.01.2014 și dobânda legală penalizatoare calculată la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României valabil în luna ianuarie 2013 plus 4 puncte procentuale, asupra sumei de 3476,11 lei, înscrisă în factura nr. 8014/25.01.2013, începând cu data scadenței fiecărei facturi -30 de zile de la data emiterii- și până la data de 20.10.2014.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantei.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 710 lei reprezentând la cheltuieli parțiale de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A.-M., judecător B. A.
Red. M.A.M.
Tehnored. B.A.
4 ex./06.02.2015
Emise 2 comunicări:
reclamanta
- R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR R.A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J05/13/15.05.1991, CUI54779, IBAN RO57BTRL_9859XX, deschis la Banca Transilvania Oradea, cu sediul în municipiul Oradea, .. 15, județul Bihor;
pârâta
- ASOCIAȚIA U. PĂDUREA VAȘCĂU, cu sediul în localitatea Vașcău, ., județul Bihor.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria BEIUŞ | Succesiune. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|
