Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 551/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 551/2015
R.
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 551/2015
Ședința publică de la 13.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A. - M., judecător
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții L. C. M., CNP_ și L. D., CNP_, ambii cu domiciliul în municipiul Beiuș, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 București și S.C. V. R. S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, Calea Bihorului, nr.22, jud. Bihor, având ca obiect constatare nulitate act juridic - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților de la dezbateri, iar la data de 02.04.2015, pârâta S.C. V. R. SA, a depus la dosar documentația ce a stat la baza încheierii și derulării contractului de credit nr._/22.07.2007, semnată pentru conformitate cu originalul.
Totodată, la data de 08.05.2015, prin serviciul e-mail al instanței, pârâta S.C. V. R. SA, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, în principal, suspendarea judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar iar, în subsidiar, amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată întrucât este posibilă soluționarea amiabilă a litigiului;
La data de 12.05.2015, prin serviciul fax al instanței, pârâta S.C.V. R. SA, a depus la dosar note de ședință prin care a arătat faptul că nu solicită extinderea cadrului procesual față de garanții ipotecari și a reiterat cererea de probațiune formulată anterior, în sensul încuviințării de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar și a probei cu interogatoriul reclamanților, după care:
Analizând cererea de suspendare a cauzei formulată de către pârâta S.C. V. R. SA, susținută în principal, precum și cea de amânare a cauzei, susținută în subsidiar, prin coroborare cu înscrisurile depuse la dosar de aceeași pârâtă la data de 12.05.2015, instanța concluzionează lipsirea de temei atât a cererii de suspendare a cauzei, cât și a cererii de amânare a cauzei, întrucât, pe de o parte, dacă părțile doreau soluționarea pe cale amiabilă a litigiului aveau posibilitatea să o facă până la acest termen, iar pe de altă parte, nu s-ar mai fi impus, formularea de către pârâtă a cererii de probațiune, depusă ulterior la dosar, cerere care evident atrage și lipsirea de obiect a cererilor inserate în înscrisul depus la data de 08.05.2015, motiv pentru care acestea vor fi respinse.
Totodată, văzând că pârâta a arătat că nu solicită extinderea cadrului procesual, iar reclamanții nu au solicitat extinderea cadrului procesual față de garanții ipotecari M. T. și E., cu toate că li s-a solicitat acest lucru pentru două termene consecutive de judecată, instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea garanților ipotecari în calitate de terți, astfel că reține prezenta cauză spre soluționare, conform art. 78 alin 2 C.pr.civ..
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 07.01.2015, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, reclamanții L. C. M. și L. D., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., și S.C. V. R. S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
1. - constatarea nulității absolute a clauzei înscrise la punctul 5 lit.”a” din „Condițiile speciale” și la pct.3.5. din „Condițiile generale” Secțiunea 3 -Costuri din Convenția de Credit nr._/22.11.2007, încheiată cu pârâta S.C.V. R. S.A.- București, privind aplicarea comisionului de risc, ca fiind abuzivă și eliminarea acesteia din convenția de credit.
2.- constatarea nulității absolute parțiale a documentului implementat tacit, cu privire la clauza de la art. 3 punctul 5 lit.”b”, privind redenumirea comisionului de risc în comision de administrare;
3. - obligarea pârâtelor, în solidar, să restituie sumele încasate cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare, astfel cum rezultă din graficul de rambursare anexă la convenția de credit, precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
4.- continuarea derulării Convenției de credit nr._/22.11.2007, cu excluderea clauzei înscrise la punctul 5 lit.”a” din „Condițiile speciale” și pct.3.5. din „Condițiile generale” - Secțiunea 3 Costuri din Convenția de Credit nr._/22.11.2007, privind aplicarea comisionului de risc sau administrare.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că la data de 22.11.2007 între ei, în calitate de împrumutați și pârâta S.C.V. R. S.A, în calitate de împrumutător a intervenit Convenția de Credit nr._/22.11.2007, pentru suma de 43.000 CHF, care urma să fie rambursată în termen de 300 de luni.
Creditul a fost garantat cu o garanție reală mobiliară de prim rang, constituită asupra imobilului proprietatea socrilor, respectiv părinților M. T. și M. E., situat în municipiul Beiuș, . V., nr. 11, ap.6, . 2 camere și dependințe, înscris în CF 3717 Beiuș, nr. top. 107/1/6.
Reclamanții au precizat că potrivit art.5 lit. „a” din Condițiile speciale, banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,19%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a creditului.
De asemenea, reclamanții au arătat că potrivit art.3.5. comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a se menționa expres care este motivația perceperii acestuia, iar în aceste condiții nu se poate explica perceperea și încasarea acestui comision de risc/administrare care nu are o justificare fermă, fiind practic o altă dobândă.
Reclamanții au precizat că acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii 193/2000 având în vedere că împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant și în momentul încheierii contractului, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, întrucât contractul este un contract de adeziune, iar clauzele sunt prestabilite de către împrumutător, consumatorul neavând posibilitatea de a negocia vreo clauză, întregul act juridic fiind impus de către bancă.
Astfel, în conformitate cu prev. art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 modificată, clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul sunt considerate abuzive. De asemenea reclamanții arată că nu se justifică acest comision, întrucât creditul a fost garantat prin instituirea unei ipoteci imobiliare de prin rang, astfel ca nu există riscul ca în caz de imposibilitate de rambursare a creditului, pârâtele să fie păgubite în vreun fel.
În art. 36 din OUG 50/2010, sunt prevăzute în mod limitative comisioanele ce pot fi prevăzute în cadrul uni contract de credit iar comisionul de risc nu se regăsește printre acestea.
Reclamanții au susținut că la apariția OUG nr. 50/2010 pârâta a procedat la redenumirea comisionului de risc, în comision de administrare astfel că, sumele ce trebuie restituite sunt aceleași și în același cuantum, indiferent de denumirea comisionului.
Introducerea de noi comisioane în contract este interzisă de art. 35 lit. b. din OUG 50/2010 potrivit căruia este interzisă „introducerea și perceperea de noi comisioane ... neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la momentul încheierii acestuia”.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000 și a OUG nr. 50/2010 iar, în probațiune, reclamanții au depus la dosar, în xerocopie, Convenția de Credit nr._/22.11.2007, Contractul de garanție reală imobiliară aferent contractului de credit, graficul de rambursare credit și actele de identitate ale reclamanților.
La data de 06.02.2015, prin registratura instanței, pârâta V. R. SA, a depus la doar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanți și obligarea acestora la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentei cauze .
Pe cale de excepție pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive a Sucursalei Beiuș, având în vedere lipsa capacității de folosință a acesteia și raportat la împrejurarea că între aceasta și reclamanți nu există niciun raport contractual.
Totodată, a fost invocată excepția de fond, absolută și peremtorie a lipsei de interes și de obiect a reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru pretențiile ce decurg din contract pentru perioada cuprinsă între data semnării convenției și data de 07.01.2012.
În motivarea în fapt a acestei întâmpinări cu privire la excepția de fond, absolută și peremtorie a lipsei de interes și de obiect a reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc înscrisă la pct.5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit încheiate între părți, pârâta a arătat că se impune a fi subliniat că se discută despre caracterul abuziv al unei clauze contractuale, care la momentul înregistrării acțiunii nu mai exista, aceasta fiind înlăturată prin efectele actului adițional nr.1 implementat ca urmare a apariției OUG nr.50/2010 și a Legii nr. 288/2010.
Astfel, în condițiile în care încă din anul 2010, convenția de credit dedusă judecății a fost modificată în sensul înlăturării clauzei privind comisionul de risc este evident faptul că lipsa constatării caracterului abuziv nu poate produce nici un fel de prejudiciu, iar faptul că reclamanții înțeleg să-și fructifice un drept de creanță, nu acoperă, din punctul de vedere al pârâtei, lipsa interesului actual.
De asemenea pârâta a menționat că nu se poate reține interesul în formularea primului capăt de cerere prin prisma formulării celui de al treilea, care vizează pretențiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc de la data încheierii convenției având în vedere că, în regimul vechiului Cod civil, aplicabil în speță, contractele cu executare succesivă reprezintă o excepție de la principiul restabilirii situației anterioare și implicit de la principiul retroactivității efectelor nulității.
Pe de altă parte, pârâta a arătat că, în condițiile în care clauzele al căror caracter abuziv se solicită a se consta nu mai există, nu mai poate fi vorba despre existența interesului, cererea urmând a fi respinsă ca atare, instanța neavând posibilitatea de a modifica o clauză care nu mai există.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile ce decurg din Contractul de credit nr._/22.11.2007, pentru perioada cuprinsă între data semnării convenției și data de 07.01.2012.
De asemenea, se reține că având în vedere că de la momentul semnării convenției de credit și până la momentul introducerii acțiunii 07.01.2015 au trecut mai mult de 3 ani, dreptul la acțiune privind dreptul de creanță invocat de către reclamanți pentru perioada indicată s-a prescris.
Astfel, cererea privind restituirea sumelor de bani se circumscrie unui drept de creanță de sine stătător, care este suspus termenului general de prescripție de 3 ani, legiuitorul neprevăzând nici o excepție de la această regulă. Momentul nașterii dreptului la acțiune este momentul efectuării fiecărei plăți.
Pârâta a precizat că, în speță, debitorul obligației de restituire a împrumutului sunt reclamanții și aceștia au obligația unor plăți periodice, astfel încât, este evident că este vorba despre un contract cu executare succesivă.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, între ea și reclamanți s-a încheiat convenția de credit nr._/22.11.2007, prin care a acordat acestora un credit în valoare de 43.000 CHF, pe o perioadă de 300 luni, iar în anul 2010 convenția de credit a fost modificată, prin implementarea în mod tacit în baza OUG 50/2010 și a Legii 288/2010 a actului adițional nr.1/2010, prin care comisionul de risc a fost înlăturat și a fost reglementat comisionul de administrare.
Pârâta a arătat că există trei condiții cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a putea fi apreciată în concret de la caz, la caz, de către judecător, ca fiind abuzivă:
- să nu fi fost negociată;
- să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
De asemenea a menționat că în speță nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții.
Pârâta a relatat că în cuprinsul convenției de credit la art.5, lit.a se specifică în mod clar cuantumul comisionului de risc, care rămâne fix pe toată perioada de creditare. Cuantumul acestui comision este ilustrat în mod distinct în graficul de rambursare. De asemenea, se reține că această convenție a fost semnată pe fiecare pagină de către reclamanți, comisionul de risc este prevăzut în mod explicit în contract și este ilustrat în rubrica distinctă în graficul de rambursare, reclamanții au cunoscut care este rata lor lunară, în care era inclus și comisionul de risc și nu i-a interesat decât suma pe care o primeau și rata ce urmau a o plăti, fără a-i interesa din ce este compusă aceasta.
Pârâta a menționat că nu s-a susținut și nu s-a făcut dovada de către reclamanți a faptului că i-ar fi propus vreo contraofertă, care să fi fost refuzată de plano, ci aceștia au acceptat propunerea băncii, realizându-se astfel acordul de voință în legătură cu încheierea contractului. Acceptarea ofertei de a contracta nu este o obligație, ci un drept pe care partea îl exercită sau nu în funcție de interesele sale la momentul precontractual.
De asemenea pârâta a menționat faptul că Banca nu a perceput nici un moment vreo sumă suplimentară.
Totodată, cu privire la comisionul de risc pârâta a arătat faptul că, acesta nu a fost un comision ascuns, ci a fost ilustrat distinct, în mod transparent, asumat de către consumator sub forma comisionului de risc.
Astfel, nici cea de a treia condiție pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă, respectiv ca acea clauză să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului nu este îndeplinită, fiind evident faptul că, comisionul de risc și comisionul de administrare fac parte din prețul contractului.
Aceste comisioane sunt parte a prețului contractului și conform dispozițiilor art.24 din OG 21/1998 „costul total al creditului pentru consumator este compus din toate costurile inclusiv dobânda, comisioane, taxe și orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit…..”.
Pârâta a arătat că reclamanții au cunoscut la momentul încheierii convenției de credit despre existența și întinderea obligației lor și despre faptul că acest comision reprezintă un preț al contractului.
Perceperea comisionului de risc nu poate fi considerată abuzivă chiar dacă reclamanții au constituit garanții imobiliare în favoarea pârâtei, întrucât împrumutul s-a acordat într-un cuantum ridicat pe o perioadă îndelungată.
De asemenea pârâta a arătat că nu se poate vorbi nici despre caracterul nelegal al comisionului de risc prin prisma prevederilor OUG 50/2010, care nu prevede în mod expres acest comision, deoarece părțile au încheiat convenția în anul 2007, înainte de apariția acestui act normativ.
Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a arătat că nici acesta nu poate fi considerat abuziv având în vedere motivele expuse anterior, cu precizarea că, în regimul vechiul Cod civil, aplicabil în speță, contractele cu executare succesivă constituie exemplul clasic de excepție de la principiul restabilirii situației anterioare și, implicit, de la principiul retroactivității efectelor nulității, excepție aplicabilă și în cazul contractelor de credit.
Cu privire la solicitarea reclamanților, de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă, pârâta a arătat că, și această cerere este nefondată având în vedere că atâta timp cât în sarcina sa nu a fost stabilită vreo obligație de plată, pe acea perioadă nu poate fi stabilită nici o obligație de plată a unei dobânzi legale.
În motivarea în drept a întâmpinării au fost invocate prev. art.969 Civ. Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr.193/2000, art.1196 C.civ., iar în probațiune a depus la dosar, în xerocopie, practică judiciară.
Totodată, la data de 20.02.2015, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . - SUCURSALA BEIUȘ invocată de pârâta . prin întâmpinare, întrucât, convenția de credit_/22.11.2007 a fost încheiată între pârâta . -SUCURSALA BEIUȘ și reclamanți, iar potrivit art. 56 al.2 din codul de procedură civilă asociațiile, entitățile fără personalitate juridică, sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă sunt constituite potrivit legii. Mai mult, convenția de credit a fost semnată și asumată de directorul Sucursalei Beiuș și ofițerul de cont al Sucursalei Beiuș din partea V..
Reclamanții au solicitat, de asemenea, respingerea ca nefondată a excepției lipsei de interes și de obiect în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc invocată prin întâmpinare de către pârâtă.
Reclamanții au arătat că în calitate de părți ale convenției de credit justifică interes în vederea analizării aspectului abuziv a contractului încheiat și au fost invocate prevederile art. 33 din Codul de Procedură Civilă, potrivit căruia „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”, iar în opinia reclamanților, toate aceste elemente sunt îndeplinite în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de pârâta, reclamanții au solicitat respingerea acesteia întrucât interesul protejat prin Legea 193/2000 este unul general, drept urmare acțiunea este imprescriptibilă extinctive, iar cererea de restituire a sumelor de bani este accesorie cererii de constatare a nulității absolute a clauzelor abuzive.
Pe fond, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au evidențiat faptul că libertatea contractuală nu este una absolută și discreționară.
Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi încheiat cu bună credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul bunei-credințe și cu bunele moravuri, iar în caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanțelor de judecată, iar prin Legea 193/2000 care a transpus Directiva Consiliului Europei 93/13/CEE s-a stabilit în mod expres competența instanței de a constata caracterul abuziv.
Reclamanții au arătat că susținerile pârâtei vizavi de fondul cauzei nu pot fi primite, întrucât în speță clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții, contractul fiind unul preformulat, cu clauze nenegociabile.
Comisionul de administrare nu a fost prevăzut de la început în convenție, iar impunerea comisionului s-a făcut în baza unui act adițional, cu toate că introducerea de noi comisioane în contract era interzisă de art. 9 ind. 3 al. 1 lit. e pct. 2 din OG 21/1992.
D. urmare și comisionul de administrare este abuziv introdus în contract prin act adițional fie el semnat sau implementat în mod tacit, banca cunoscând că nu are voie să introducă noi comisioane în contract, însă aceasta știind că trebuie sa scoată un comision de risc din contract a impus un altul, practic redenumindu-l pe cel de risc în cel de administrare după cum rezultă din actul adițional 1/02.09.2010, chiar dacă, ulterior, au diminuat valoarea acestuia, iar impunerea de noi comisioane nejustificate este tot o practică abuzivă ce dovedește reaua credință a băncii în raport cu reclamanții.
În probațiune, reclamanții au anexat, în xerocopie, actul adițional nr. 1/02.09.2010 la Convenția de credit nr._/22.11.2007.
La data de 01.04.2015, prin serviciul fax al instanței, pârâta S.C. V. R. SA a depus la dosar cerere de probațiune, iar la data de 02.04.2015, această pârâta a depus la dosar documentația ce a stat la baza încheierii și derulării contractului de credit nr._/22.07.2007, semnată pentru conformitate cu originalul.
Totodată, la data de 08.05.2015, prin serviciul e-mail al instanței, pârâta S.C.V. R. SA, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, în principal, suspendarea judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar iar, în subsidiar, amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată întrucât este posibilă soluționarea amiabilă a litigiului;
De asemenea, la data de 12.05.2015, prin serviciul fax al instanței, pârâta S.C.V. R. SA, a depus la dosar note de ședință prin care a arătat faptul că nu solicită extinderea cadrului procesual față de garanții ipotecari și a reiterat cererea de probațiune formulată anterior, în sensul încuviințării de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar și a probei cu interogatoriul reclamanților.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015, analizând cererile de suspendare și amânare a cauzei formulate de pârâta S.C. V. R. SA, instanța le-a respins pentru motivele prezentate în practicaua prezentei hotărâri.
După pronunțarea cauzei, respectiv la data de 25.05.2015, prin serviciul e-mail, respectiv la data de 28.05.2015 prin poștă, pârâta S.C. V. R. SA, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația de renunțare a reclamanților la judecarea prezentului litigiu, fiind anexată declarația/cererea scrisă a reclamanților de renunțare la judecată, autentificată sub nr. 1109/21.05.2015 de BIN C. N..
Este evident însă, că în raport de momentul procesual la care a fost depus la dosar acest înscris instanța nu se poate pronunța asupra acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate a apărărilor invocate și a probațiunii administrate, instanța reține în fapt următoarele:
Între pârâta ..A în calitate de bancă împrumutătoare, pe de o parte, reclamanții L. C. M. și L. D., în calitate de împrumutați, pe de altă parte și garanții ipotecari M. T. și M. SAVETA s-a încheiat Convenția de credit nr._/22.07.2007, aflată la filele 5-15 dosar, având ca obiect acordarea de către bancă în favoarea împrumutaților a unui credit în valoare de 43.000 franci elvețieni.
Conform art.7 din Condițiile speciale ale convenției de credit, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții reale imobiliare de rang I, asupra imobilului proprietatea numiților M. T. și M. E. situat în municipiul Beiuș, . V., nr. 11, ap.6, . 2 camere și dependințe, înscris în CF 3717 Beiuș, nr. top. 107/1/6, precum și cu polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
De asemenea, reclamanții au cesionat în favoarea băncii polița de asigurare încheiată în vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliară – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.
La filele 16-18 dosar a fost depus contractul de garanție reală imobiliară încheiat între garanții ipotecari M. T. și M. E. și pârâta ..A, în calitate de creditor ipotecar.
Față de aceste aspecte, instanța reține faptul că, în prezenta cauză, în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și în temeiul dispozițiilor cuprinse în OUG nr. 50/2010 reclamanții au solicitat a se constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale inserate în contractul încheiat între părți.
În soluționarea prezentului litigiu, instanța reține incidența prevederilor art. 78 C.pr.civ., care au următorul conținut:
(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.
(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.
(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.
(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanța va repune cauza pe rol, dispunând citarea părților.
(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului.
O parte din dispozițiile legale mai sus invocate, reglementează introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, instituție procesuală cu caracter de noutate legislativă, ce constituie o derogare de la principiul disponibilității părților în procesul civil, fiind incidentă numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Raportul juridic dintre părțile din prezenta cauză are loc însă în materie contencioasă, iar în această situație, dacă legea nu prevede expres dreptul instanței de a introduce din oficiu terți în proces, părțile inițiale au dreptul să hotărască dacă se vor judeca sau nu în contradictoriu și cu persoana arătată de instanță.
În speța de față, atât prin rezoluția din 20.02.2015-fila 84 dosar, citațiile emise către părți pentru primul termen de judecată - filele 85-89 dosar, cât și prin măsurile dispuse la termenul de judecată din 01.04.2015 și adresele emise la data de 03.04.2015- filele 152-154 dosar, instanța a solicitat expres părților să arate dacă solicită sau nu introducerea în cauză a persoanelor indicate în contractul de credit în calitate de garanți ipotecari.
Reclamanții nu au răspuns afirmativ acestei solicitări, în timp ce pârâta S.C. V. R. S.A., prin înscrisul de la fila 160 dosar a arătat că nu solicită extinderea cadrului procesual față de garanții ipotecari.
Rezultă astfel că, nici una dintre părțile inițiale nu au fost de acord cu introducerea în cauză a persoanelor indicate de instanță, respectiv a garanților ipotecari, astfel încât aceștia nu pot deveni părți în proces, deși era imperios necesar ca hotărârea să le fie opozabilă.
Cum în opinia instanței o astfel de măsura privind introducerea în cauză a garanților ipotecari M. T. și M. SAVETA era necesară, instanța urmează a respinge cererea reclamanților ca inadmisibilă, fără a se pronunța asupra temeiniciei sale, tocmai în considerarea faptului că aceasta trebuia soluționată într-un cadru procesual distinct, respectiv cu participarea și a garanților ipotecari, care în calitate de părți contractante semnatare ale convenției de credit și ale contractului de garanție reală imobiliară trebuiau să aibă cunoștință de litigiu, iar hotărârea ce se pronunță în cauză să le fie opozabilă.
Pentru a reține astfel, instanța are în vedere faptul că garanții ipotecari, din perspectiva poziției deținută în convenția de credit, respectiv părți semnatare ale acestui act aveau posibilitatea să ceară chiar ei însăși constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale. Totodată pentru aceștia prezintă interes modalitatea de finalizare a litigiului și din perspectiva cheltuielilor de judecată, a modificării cuantumului creanțelor ce fac obiectul convenției de credit, înscrise în graficul de rambursare aferent contractului, iar astfel de aspecte necesitau a fi cunoscute de către toate părțile convenției de credit, inclusiv de către garanții ipotecari, care și-au asumat drepturi și obligații contractuale în conformitate cu prevederile art. 1746-1814 C civ. de la 1864, sub incidența căruia a luat naștere raportul juridic dintre părți.
Apreciind că cererea de chemare în judecată, nu poate fi examinată sub aspectul valabilității unor clauze inserate în contractul de credit fără participarea garanților ipotecari M. T. și M. E., care au dobândit drepturi și obligații tocmai din acest contract, pentru ansamblul considerentelor prezentate și în temeiul art. 78, alin. 2, teza a doua din C. pr. civ., instanța va respinge cererea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către reclamanții L. C. M., CNP_ și L. D., CNP_, ambii cu domiciliul în municipiul Beiuș, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 București și S.C. V. R. S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, Calea Bihorului, nr.22, jud. Bihor, ca inadmisibilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A.-M., judecător B. A.
Red. M.A.M.
Tehnored. B.A.
6 exemplare/ 12.06.2015
Emise 4 comunicări:
reclamanții
- L. C. M. și
- L. D., ambii cu domiciliul în municipiul Beiuș, ., județul Bihor;
pârâtele:
- S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 București și
- S.C. V. R. S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, Calea Bihorului, nr.22, jud. Bihor
| ← Succesiune. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria BEIUŞ | Uzucapiune. Sentința nr. 568/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|
