Pretenţii. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 1813/187/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
JUDECĂTORIA BEIUȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 444/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F., judecător
Grefier E. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. M. EPISCOP N. P. BEIUȘ și pe pârât P. A., având ca obiect pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
Se referă instanței că, a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 28.11.2013. De asemenea , pentru termenul de astăzi s-a depus la dosar din partea reclamantului cerere prin care arată că, renunță la judecată, datorită faptului că, asupra pretențiilor sale s-au pronunțat instanțele de judecată, respectiv prin Sentința penală nr. 316/2013 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 14/R/2014 a Tribunalului Bihor, ambele în dosar nr._ , în care s-a constituit parte civilă . Tot pentru termenul de astăzi s-a depus la dosar din partea pârâtului întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului deoarece nu există temei legal pentru pretențiile sale .
Instanța , având în vedere că, prezentul dosar a fost suspendat la data de 28.11.2013 în baza art. 413 NCPC până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr._ , acesta fiind soluționat în mod definitiv la 24.01.2014 potrivit Deciziei penale nr. 14/R/2014 a Tribunalului Bihor, dată de la care a trecut mai mult de 6 luni, constată că, cererea de renunțare la judecată este lipsită de obiect, astfel că va lua cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar .
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23 septembrie 2013, reclamantul S. M. EPISCOP N. P. BEIUȘ a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul P. A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 798,98 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare în urma unei agresiuni, la care se adaugă penalități de întârziere .
Prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2013 s-a dispus în baza art. 413 alin. 1 NCPC, suspendarea cauzei până la rămânerea definitivă a soluției pronunțată în dosar nr._ .
Prin decizia penală nr. 14/R/2014 a Tribunalului Bihor, dosarul cu nr._ , a fost soluționat în mod definitiv la 24.01.2014, dată de la care nu a mai fost efectuat nici un act de procedură .
Având în vedere că ,din verificarea actelor de la dosar rezultă că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 28.11.2013 de când cauza a fost suspendată până la până la rămânerea definitivă a soluției pronunțată în dosar nr._ , respectiv la data de 24.01.2014 ,dată de la care a trecut mai mult de șase luni, în temeiul art. 416,420 NCPC, urmează a se constata că, acțiunea este perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că, cererea formulată de reclamantul S. M. EPISCOP N. P. BEIUȘ - BEIUȘ, ROMÂNĂ, nr. 7, J. BIHOR în contradictoriu cu pârâtul P. A. - PIETROASA, nr. 197, J. BIHOR, este perimată .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Beiuș .
Pronunțată în ședință publică azi 16 aprilie 2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. ,judecător I. E.
se comunică cu:
- reclamantul S. M. EPISCOP N. P. BEIUȘ - BEIUȘ, ROMÂNĂ, nr. 7, J. BIHOR
- pârâtul P. A. - PIETROASA, nr. 197, J. BIHOR
Red. col. GA
tehnred. IE ex. 4/2 . aprilie 2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 407/2015. Judecătoria BEIUŞ | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 293/2015. Judecătoria... → |
|---|








