Pretenţii. Sentința nr. 652/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 652/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 521/187/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 652/2015
Ședința publică din 8 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: Anișoara I. P.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A. V. BEIUȘ împotriva pârâtului M. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cereri, în temeiul art.94 al.1 litkj raportat la art.107 C.pr.civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul pârâtul.
Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de către reclamantă prin acțiunea introductivă, ținând seama de dispozițiile art.255, art.258, art.265 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune, iar mai apoi,
În baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. instanța socotește cauza lămurită, închide faza probatorie și reține pricina spre soluționare în baza înscrisurilor din dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1. Poziția procesuală a reclamantei:
Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 18.03.2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A. V. BEIUȘ cu sediul în cu sediul în Beiuș, .. 4, ., a chemat în judecată pe pârâtul M. V. cu domiciliul în Beiuș, ..C1, ., solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să îl oblige pe pârât la plata sumei de 209,05 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere datorate pentru perioada martie 2014 – ianuarie 2015 precum și penalități de întârziere.
În drept reclamanta invocă prevederile art. 31 cap VII din Legea 141.1996.
În probațiune reclamanta a depus la dosar listele de cheltuieli pentru perioada martie 2014 – ianuarie 2015.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Acțiunea este scutită de obligația de plată a taxelor de timbru, în conformitate cu prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
-/-
2. Poziția procesuală a pârâtului:
Deși legal citat, pârâtul M. V. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 alin.1 C.pr.civ., deși i-a fost adus la cunoștință acest aspect prin adresa emisă de instanță la data de 27.01.2015 și care i-a fost comunicată acestuia la data de 04.04.2015.
-/-
Instanța a încuviințat pentru reclamantă, proba cu înscrisuri potrivit articolului 167 aliniatul 1 din Codul de Procedura Civila.
-/-
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt: pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr.29 din blocul de locuințe situat în localitatea Beiuș, ..C1, aparținând de Asociația de P. A. V. Beiuș, datorează acesteia suma de 209,05 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere datorate pentru perioada martie 2014 – ianuarie 2015, așa cum rezultă din listele de cheltuieli depuse la filele 3-16 dosar.
În drept, situației din speță îi sunt incidente următoarele dispozițiile din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari:
„Art.46 - Toți proprietarii au obligația să plăteasca lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
„Art.49 - (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice”.
„Art.50 alin.1 - Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța apreciază acțiunea ca fiind întemeiată.
Din situația datoriilor pârâtului pentru perioada martie 2014 – ianuarie 2015, rezultă că acesta datorează asociației de proprietari suma de 209,05 lei reprezentând cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile comune ale acesteia precum și penalități de întârziere. Astfel din lista de plată a cheltuielilor pentru lunile martie 2014- ianuarie 2015, rezultă că pârâtul are cheltuieli restante în suma de 209,05lei.
În considerarea acestor aspecte și în temeiul dispozițiilor art.46 din Legea nr.230/2007 instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 209,05 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere datorate pentru perioada martie 2014- ianuarie 2015, precum și penalități de întârziere
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act de faptul că reclamanta nu le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A. V. cu sediul în Beiuș, .. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul M. V. cu domiciliul în Beiuș, ..C1, ., și în consecință:
Obligă pârâtul la suma de 209,05 lei cu titlu pretenții către reclamantă reprezentând: cheltuieli comune pe perioada martie 2014- ianuarie 2015 în valoare de 164,21 lei și penalități de întârziere calculate pe aceeași perioadă în sumă de 44,84 lei .
Fără cheltuieli de judecată
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică azi 8 iunie 2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător Anișoara I. P.
Red.C.M.
Tehnored.A.I.., 4ex.
10.06. 2015
Emise 2 comunicări:
- reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A. V. cu sediul în Beiuș, .. 4, .,
- pârâtul M. V. cu domiciliul în Beiuș, ..C1, .,.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 639/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 809/2015. Judecătoria... → |
|---|








