Fond funciar. Sentința nr. 293/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 293/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 158/188/2013
ROMÂNIA
JUDEȚUL N.
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._ Plângere la Legea 1/2000
SENTINȚA CIVILĂ NR. 293
Ședința publică din data de 20.03.2013
Instanța constituită din:
Președinte - M. N.
Grefier – L. I.
Se examinează cauza civilă formulată de petentul I. I., domiciliat în ., contradictoriu cu intimatele C. L. HANGU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ N. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la legea 1/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsind reprezentanții intimatelor.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- obiectul cauzei este “ plângere la legea 1/2000”;
- procedura de citare legal îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- comisia județeană și comisia locală au depus la dosar răspunsul la relațiile solicitate prin adresa de la filele 41 și 42, după care:
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind de administrat alte probe, instanța consideră cauza în stare de judecată și dă cuvântul pe fond:
Petentul solicită admiterea plângerii. Arată că nu dorește să i se dea bani, dorește să fie acționar la Electrica Bistrița. Ia fost dat teren pe un deal unde sunt doar niște rugi de afine și nu a avut ce să facă cu acest teren.
Sau declarat dezbaterile închise, după care:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul I. I. a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 9652/19.12.2012.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost strămutat forțat, iar casa i-a fost demolată.
În drept cererea nu a fost întemeiată, și nici nu s-au solicitat probe.
La cerere au fost anexate în copie: adresa și plicul cu care i s-a comunicat Hotărârea Comisie Județene N. nr. 9652/19.12.2012, cartea de identitate a petentului, proces verbal de predare primire nr. 881/07.03.2006, acte de stare civilă, Hotărârea Comisie Județene N. nr. 9652/19.12.2012, adresa nr. 886/08.03.2006, dispoziția primarului nr. 67/06.03.2006, adresa nr._/30.11.2006, notificare nr. 3N/2002, proces verbal de negociere, adresa Hidroelectrica SA nr. 247/10.01.2002, fișa de finanțare nr. 3.792/+322i, fișa de constatare, fișa strămutatului, Testament, act de vânzare, .
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare solicitând, cu privire la fondul plângerii, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Intimata a arătat că într-adevăr defunctul I. S. D., a suferit o expropriere abuzivă, acesta a fost despăgubit. În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La cererea părților instanța a administrat proba cu înscrisuri. Din oficiu a dispus emiterea unei adrese către C. L. Hangu pentru a înainta documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 20/14.11.2012, sens în care au fost anexate la dosar în copie: HCL nr. 20/14.11.2012, anexa 24, notificare nr. 3N/2002, adeverința nr. 188/11.01.2002, adresa Hidroelectrica SA nr. 247/10.01.2002, fișa de finanțare nr. 3.792/+322i, fișa strămutatului, fișa de constatare, testament și act de vânzare cumpărare și acte de stare civilă. Tot din oficiu instanța a dispus emiterea de adrese către C. Județeană N. pentru a înainta documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 9652/19.12.2012, fiind anexate la dosar aceleași înscrisuri.
Analizând plângerea prin prisma termenului de introducere, instanța constată că cererea a fost introdusă în termenul legal, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.01.2013 și comunicată petentului prin poștă la 13.01.2013.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază că plângerea nu este întemeiată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 9652/19.12.2012 C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat propunerea Comisiei Locale Hangu nr. 20/14.11.2012, de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de I. D. I., motivat de faptul că din documentele de expropriere prezentate reiese că pentru terenurile expropriate a fost despăgubit.
Analizând fișa strămutatului și fișa de finanțare nr. nr. 3.792/+322i,
instanța de judecată constată că într-adevăr autorul petentului, defunctul I. S. D. a fost expropriat prin decretul nr. 216/1959, cu 9220 mp teren arabil, 3000 mp teren fânețe și construcții. Pentru terenuri autorul petentului a fost despăgubit cu 6.500 mp teren fâneață M. Hangului (act 629/1963), 1300 mp teren arabil la Dosul Poeții și suma de 2002 lei. Pentru construcții autorul petentului a fost despăgubit cu suma de 18.000 lei. Așadar I. S. D. a suferit o expropriere abuzivă, deposedarea fiind realizată prin decretul nr. 216/1959, pentru terenul și construcțiile expropriate autorul petentului primind în compensare o două suprafețe de teren, întocmindu-se actul de proprietate nr. 629/23.04.1963 și sumele de 18.000 lei, respectiv 2002 lei.
Petentul I. I. nu a făcut dovada că autorul său nu a primit în
proprietate aceste suprafețe de teren și aceste sume de bani.
Față de considerentele anterior expuse, instanța constată că hotărârea atacată este legală și urmează să respingă plângerea ca nefondată și să mențină hotărârea Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr.9652/19.12.2012 cu privire la petent.
PENTRU ACSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul I. I., domiciliat în . în contradictoriu cu C. JUDEȚEANĂ N. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Piatra N., ., nr.27, județul N. și C. L. HANGU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . împotriva Hotărârii nr. 9652/19.12.2012 a Comisiei Județene N., ca neîntemeiată.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.03.2013.
Președinte, Grefier,
M. N. L. I.
Redactat MN – 30.04.2013
Tehnoredactat LI – 07.05.2013
5 exemplare printate
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 280/2013. Judecătoria BICAZ → |
---|