Pretenţii. Sentința nr. 237/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 237/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 302/188/2013

R.

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._ - somație de plată –

SENTINȚA CIVILĂ NR. 237

Ședința publică din 06.03.2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. N.

Grefier - L. I.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile de față privind pe reclamanta - creditoare . SA, cu sediul în ., nr. 22, județul Bacău, în contradictoriu cu pârâta – debitoare D. F., domiciliată B., ., ., județul N., pentru somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- cauza are ca obiect acțiune în somație de plată;

- stadiul procesual, fond;

- se află la primul termen de judecată;

- procedura de citare legal îndeplinită;

- reclamanta nu a taxat și timbrat legal cererea;

- au fost întocmite și anexate la dosar, referate conform art. 95 alin. 1 ind. 1 din ROIIJ și art. 103 alin. 1 ind. 1 din ROIIJ de compartimentul arhivă al instanței și de grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 159 ind. 1 alineat 4 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze având ca obiect somație de plată, iar în temeiul articolului 1 punctul 1 Cod procedură civilă și ale articolului 5 și 10 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, constată că reclamanta nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru așa cum i s-a pus în vedere prin citație, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 35 lei– sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării acțiunii.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de

25.10.2012, sub nr._, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta D. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 347,13 lei, reprezentând energie electrică consumată și neachitată pentru perioada 31.10._12, penalități calculate până la data de 08.11.2012 și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei energie electrică la punctul de consum locuință situat în B. ., ., iar acesta s-a obligat să achite prețul energiei consumate, conform facturilor fiscale emise de furnizor. Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plata înregistrând un debit restant de 313,16 lei. A arătat că facturile nu au fost contestate, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 942, art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1082, art. 1086, art. 1361 Cod civil., art. 112, 274 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 35, 36, 56 cod comercial, HG 1007/2005 și legea energiei electrice și a gazelor naturale.

Reclamanta a anexat la cererea de chemare în judecată, în copie,

următoarele acte: împuternicire nr. 11/10.01.2011, certificat de înregistrare, situația centralizată a datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități, contractul de furnizare nr._/03.12.2002, invitația la conciliere directă și confirmarea de primire a acestei invitații, precum și facturile emise și neachitate.

Reclamanta a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2

Cod procedură civilă.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare, și nici nu s-a prezentat înaintea instanței pentru a formula apărări.

Pe cererea de chemare în judecată a fost aplicat un timbru judiciar

de 1,5 lei. Deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată se vorbește despre taxa judiciară de timbru în valoare de 35 lei, ca și cum ar fi fost achitată și depusă la dosarul cauzei, chitanța de plată a acesteia nu este la dosar. În acest sens reclamanta a fost citată cu mențiunea obligației de a achita taxa judiciară de timbru datorată sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, citație care a fost semnată și ștampilată de către reclamantă.

La acest termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cerererii de chemare în judecată.

Asupra excepției invocată, reține că, în conformitate cu prevederile

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea în pretenții este o acțiune evaluabilă în bani, iar acestea se timbrează la valoare, în funcție de criteriile stabilite în art. 2 alin 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxa judiciară de timbru, modificată prin OUG 212/2008. Prin rezoluția președintelui de complet s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării taxei judiciare de timbru de 35 lei.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, iar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 prevede că nu vor fi primite și înregistrate cererile pentru care se datorează timbru judiciar, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că excepția netimbrării cererii este întemeiată, urmând a fi admisă, și, în consecință, cererea anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. EON M. Furnizare SA, cu sediul în municipiul Târgu M., ., județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, cu cod unic de înregistrare_, cu sediul procesual ales la S.C. Eon E. R. S.A. Regiunea Est Sucursala Bacău, ., nr. 22, județul Bacău, în contradictoriu cu pârâta D. F., cu domiciliul în localitatea B., ., ., județul N., ca nefiind legal timbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2013.

Președinte, Grefier,

M. N. L. I.

REDACTAT MN –_

TEHNOREDACTAT LI – 4 EXEMPLARE_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 237/2013. Judecătoria BICAZ