Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 119/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 119/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 1748/188/2012
Dosar nr._ Reexaminare sancțiune contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 119
Ședința publică de la 06.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte M. N.
Grefier – L. I.
Se examinează cauza civilă privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., cu sediul în Piatra N., ., jud. N., prin care solciită reexaminarea sancțiunii cotnravenționale privind pe intimatul M. B. G., domiciliat în ., jud. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- obiectul cauzei este “ reexaminare sancțiune contravențională”;
- procedura de citare legal îndeplinită;
- cauza se află la al 4-lea termen de judecată, după care:
Instanța pune în discuție excepția anulării cererii ca nesemnată, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din 16.01.2013.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare pe excepție.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ Inspectoratul de Poliție al Județului N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. B. G., înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 630 lei, aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.01.2012, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 39 ind. 1 OG nr. 2/2001, art. III alin. 1 din OUG nr. 108/2003 și pe dispozițiile OG nr. 55/2002. În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Au fost anexate în copie: adresa nr. 5406/17.09.2012, procesul verbal . nr._/26.01.2012, titlu executoriu nr. 13/10.04.2012, dovada comunicării acestuia, somația nr. 2259/10.04.2012, Hotărârea nr. 24/25.10.2002 a Consiliului Local al comunei Hangu, adresa nr. 2305/12.04.2012, adresa nr. 3151/04.07.2012, adresa nr._/15.07._, adeverința nr. 5399/17.09.2012.
Intimatul M. B., prezent în fața instanței a solicitat un termen pentru achitarea amenzii.
La termenul din data de 16.01.2013 instanța a constatat că sesizarea formulată în cauză nu a fost semnată și ștampilată, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă a dispus emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliție al Județului N., în vederea desemnării unui reprezentat pentru a semna sesizarea, sub sancțiunea anulării cererii ca nesemnată, invocând din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Având în vedere prevederile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, ținând cont de aceea că excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, este o excepție de fond, legată de exercițiul dreptului la acțiune care primează oricărei alte excepții și oricărei chestiuni legate de fondul cauzei, instanța se va pronunța cu întâietate asupra excepției menționate anterior.
Conform 133 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura va fi declarată nulă.
Deși legal citat pentru termenul de judecată prezent, punându-i-se în vedere să desemneze o persoană care să se prezinte în instanță în vederea semnării cererii de chemare în judecată, petenta nu s-a conformat, neîndeplinindu-și obligația ce-i revenea.
Față de considerentele anterioare, instanța constată că cererea de chemare în judecată este nulă, va admite excepția, invocată din oficiu și va anula cererea pentru acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nulității cererii invocată din oficiu de către instanță.
Anulează cererea formulată de reclamanta Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul ., Piatra N., județul N. pentru nesemnarea cererii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2013.
Președinte, Grefier,
M. NistorLuminița I.
Redactat MN – 07.02.2013
Tehnoredactat LI – 4 exemplare printate – 11.02.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 178/2013. Judecătoria BICAZ | Succesiune. Sentința nr. 236/2013. Judecătoria BICAZ → |
---|