Fond funciar. Sentința nr. 178/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 178/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1349/188/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._ Plângere la Legea 1/2000
SENTINȚA CIVILĂ NR.178
Ședința publică din data de 20.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte - C. M. M.
Grefier – C. Ramașcanu
La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile formulate de petentul T.-A. N., domiciliat în ., județul N., contradictoriu cu intimatele C. L. GRINȚIEȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ N. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la legea 1/2000.
Dezbaterile la fond au avut loc în ședința publică din 12.02.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 20.02.2013.
S-au declarat dezbaterile închise, după care;
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul T. A. N. în contradictoriu cu intimatele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grințieș și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 9404/10.04.2012 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând anularea în parte a acesteia și constituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de 3 ha, după autorul T. A G..
În motivarea plângerii petentul a arătat că formulează plângere împotriva Hotărârii nr. 9404 din 10.04.2012 a C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care s-a invalidat Hotărârea nr. 6/14.03.2011 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grințieș, privind constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3,00 hectare teren forestier, poziția 44 din Anexa nr. 48 la regulamentul de aplicare a Legilor Fond funciar - Tabel Nominal cu privire la T. A G., solicitând ca instanța să dispună anularea parțială a hotărârii nr. 9404/10.04.2012 a Comisiei Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și menținerea parțială a Hotărârii nr. 6/2011 a Comisiei locală Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la T. A G., constituirea dreptului de proprietate în favoarea subsemnatului - petent în prezenta cauză asupra suprafeței de 3,00 ha teren forestier, situat pe raza comunei Grințieș, județul N.; punerea în posesie și eliberarea Titlului de proprietate pentru terenul asupra căruia s/a constituit dreptul de proprietate;
În fapt, petentul arătat că a formulat și depus cerere de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,00 ha teren forestier la C. locală Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrată sub numărul 137/15.12.2008, cerere depusă în termenul legal, în calitate de moștenitor a lui T. A G., PARTICIPANT PE FRONT, persoana îndreptățită la împroprietărire în conformitate cu dispozițiile lg. 187/1945 în nume propriu, iar alăturat cererii a depus acte doveditoare a îndreptățirii la constituirea dreptului de proprietate, a relației de rudenie după, precum și dovada că tatăl său a fost mobilizat și a luptat pe frontul celui de-al doilea război mondial.
Prin Hotărârea nr. 6/2011 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grințieș, județul N., solicitarea petentului a fost validată și această Hotărâre a fost înaintată pentru validare Comisiei Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, iar aceasta a invalidat-o pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 187/1945 și Cererea de constituire a dreptului de proprietate este tardiv introdusă, art. 1, alin 1 și 2 din hotărârea atacată.
Conform dispozițiilor art. 36 din legea 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanele care dovedesc cu acte de la Arhivele militare ale ministerului Apărării ca au luptat pe front și că îndeplineau condițiile de legea 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole sau forestiere, în limita suprafețelor disponibile sau despăgubiri. În acest sens petentul a arătat că, autorul în numele căruia a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, la data aplicării legii 187/1945, era țăran fără pământ și avea calitatea de participant pe front, conform actelor prezente la plângere. Față de cele ce preced a considerat că este înlăturat primul motiv al invalidării cererii sale de către C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul că petentul „nu face dovada că îndeplineam condițiile prevăzute de legea 187/1945".
Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a solicitării, tardivitatea introducerii cererii, petentul a precizat faptul că în condițiile în care legea nr. 212/2008 nu prevede un termen de introducere a cererilor de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate nu se poate aplica prin analogie un termen de introducere prevăzut de un alt act normativ întrucât s-ar adăuga la lege.
Astfel, și acest motiv al invalidării este înlăturat, deoarece cererea a fost depusă chiar în termenul prevăzut de legea 1/2000 care a modificat legea 18/1991 precum și termenul de 6 luni dispus de art. 700 cod civil cu privire la acceptarea succesiunii.
S-a învederat de asemenea împrejurarea că autorul dreptului de proprietate nu a avut în proprietate teren care să fie preluat de către stat, prin urmare a solicitat o constituire a dreptului în patrimoniul său, deoarece acesta este momentul în care pentru prima dată terenul intră în efectiv, în patrimoniul urmașilor lui T. A G. autor în numele căruia solicită constituirea dreptului de proprietate.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 36 ale legii nr. 1/2000 modificat prin Legea 212/2008, legii 187/1945 și Regulamentele de aplicare a celor două legii, precizând că, în temeiul art. I, pct. 34 din Titlul VI ale legii 247/2005 prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.
În dovedirea plângerii formulate petentul a solicitat să fie administrate următoarele probe: proba cu înscrisuri, depunând documentele doveditoare ale solicitării sale, precum și dovada comunicării hotărârii nr. 9404/2012.
Instanța reține că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
La dosarul cauzei petentul a anexat în copie: hotărârea nr. 9404/10.04.2012 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,Hotărârea nr.6/14.03.2011 dată de C. locală Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor acte de stare civilă, tabel de parcelarea terenurilor expropriate.
În temeiul rolului activ instanța a solicitat de la C. L. Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor documentația care a stat la baza hotărârii nr. 9404/10.04.2012 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, intimata înaintând, în copie aceleași documente anexate de petent la dosar.
Intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 08.01.2013, instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării plângerii, pe care, examinând-o cu prioritate conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, o va admite, apreciind-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991,republicată și modificată, la care face trimitere art.22 din Legea 1/2000 ,, Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Petentul a arătat în fața instanței că Hotărârea Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate la data de 19.06.2012 astfel cum rezultă din cuprinsul comunicării făcute de către C. L. Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor coroborat cu plicul prin care s-a făcut această comunicare aflate la filele 42-43 din dosar. Având în vedere împrejurarea că plângerea a fost introdusă de petent la instanță, primind dată certă, la data 01.08.2012 (data depunerii la Serviciul registratură al Judecătoriei B. de către avocatul ales al petentului) - deci cu mult peste termenul stabilit de lege, respectiv după data limită de 19.07.2012 - fără ca acesta să solicite, susținut pe dovezi concludente, repunerea în termenul de sesizare a instanței.
În consecință, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii și va dispune respingerea plângerii formulate de petentul T. A. N. în contradictoriu cu intimatele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grințieș și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva Hotărârii nr.9404/10.04.2012 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca fiind tardiv introdusă, iar, în aplicarea principiului disponibilității, instanța constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii.
Respinge plângerea formulată de petentul T.-A. N., domiciliat în ., județul N., contradictoriu cu intimatele C. L. GRINȚIEȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ N. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la legea 1/2000.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2013.
Președinte, Grefier,
C. M. M. C. Ramașcanu
Red.CMM/10.05.2013
Tehnored.C.R.14.05.2013/ex.5
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 118/2013. Judecătoria BICAZ | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 119/2013.... → |
---|