Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 597/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 597/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 424/188/2013
Dosar nr._ Reexaminare sancțiune contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 597
Ședința publică din data de 13.07.2013
Instanța constituită din:
Președinte – C. M. M.
Grefier – M. P.
La ordine pronunțarea cauzei civile privind pe petentul Inspectoratul de Poliție al Județului N. în contradictoriu cu intimatul R. M., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2013, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.07.2013 și apoi pentru astăzi, 16.07.2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sesizarea nr.5634 din data de 24.02.2013, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub numărul_, la data de 04.03.2013, I. de poliție al județului N. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 78 lei, aplicate intimatului R. M., prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii formulate, petentulI. de poliție al județului N. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 78 lei, aplicate intimatului R. M., prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, întrucât nu există posibilitatea executării silite.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 și a art. 391 din O.G.nr.2/2001, art. III alin.1 din O.U.G. nr.108/2003 și O.G. nr. 55/2002.
Legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.
La dosarul cauzei, s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, procesul-verbal de constatare a insolvabilității nr.2538/02.04.2013, adresa nr. 343/17.01.2013 emisă de Primăria municipiului Târgu-M..
Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în soluționarea prezentei cauze.
Analizând cererea formulată de petentul I. de poliție al județului N., instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului N. – Poliția orașului B., intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 78 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute art. 99 alin. 1, pct. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, intimatul neachitând amenda stabilită în termen de 15 zile de la comunicare și nici neînțelegând să o conteste, actul sancționator în cauză, devenind astfel titlu executoriu, conform prevederilor art. 25 alin. l din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind trimis, în vederea executării amenzii, Primăriei municipiului Târgu-M., județul M..
Prin adresa nr. 343/17.01.2013, Primăria municipiului Târgu-M., județul M., a restituit actul sancționator, pe motiv că intimatul nu deține bunuri urmăribile și nu există posibilitatea încasării debitului sau de executare silită, solicitând sesizarea instanței de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În conformitate cu prevederile art. 391 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Totodată, potrivit art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de maximum 50 de ore.
Având în vedere conținutul probele depuse la dosarul cauzei, instanța va admite sesizarea formulată de petentul I. de poliție al județului N. și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului R. M., în cuantum de 78 lei, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore, activități menționate în Hotărârea Consiliului Local al municipiului Târgu-M., urmând a se ține seama de starea de sănătate a intimatului.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al
Județului N., cu sediul în municipiul Piatra N., ., județul N., în contradictoriu cu intimatul R. M., cu domiciliul în Tîrgu M., ., județul M., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului R. M., în cuantum de 78 lei, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore, activități menționate în Hotărârea Consiliului Local al municipiului Târgu-M., urmând a se ține seama de starea de sănătate a intimatului.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile care curge de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.07.2013.
PREȘEDINTE, Pentru grefier aflat CO,
C. M. M. L. I.
Red. C.M.M/05.08.2013
Tehnored. CR/08.08.2013
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 546/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 134/2013.... → |
---|