Curatelă. Sentința nr. 5802/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 5802/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 5024/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5802/2013

Ședința publică din data de 23 Iulie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie

GREFIER: G. A.-M.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta S. L., împotriva intimatelor C. M., A. T. DIN C. PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BISTRIȚA, având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică în cauză se prezintă petenta S. L. asistată de avocat S. M. și intimata C. M., lipsă fiind intimata A. T. din cadrul Primăriei municipiului Bistrița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În procedura verificării competenței instituită prin prevederile art. 131Cod procedură civilă, instanța se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 24 pct. 1 lit. a din codul de procedură civilă cu referire la art. 179 Cod civil.

Reprezentanta petentei arată că își susține cererea astfel cum a fost formulată în scris. Depune la dosar, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 63/2013. Învederează instanței că intimata este prezentă în instanță și solicită a i se lua consimțământul cu privire la instituirea curatelei. Mai arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, probe de solicitat și nici alte excepții de invocat.

Intimata C. M., întrebată fiind de către instanță, arată că are vârsta de 85 de ani, 2 copii, respectiv un băiat și o fată, că fiica sa care este prezentă în instanță o îngrijește, că în prezent locuiește la domiciliul acesteia din Bistrița. Declară că este de acord să-i fie numită curator petenta S. L. și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici alte incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților prezente, în susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Reprezentanta petentei, având cuvântul în fond, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.

Intimata prezentă solicită admiterea cererii formulată de petentă.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, petenta S. L. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatele C. M. și A. T. DIN C. PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BISTRIȚA, să dispună instituirea curatelei asupra intimatei C. M.; să fie numită petenta în calitate de curator al intimatei, pentru a-i reprezenta interesele la notarul public, Consiliul Local Bistrița – Direcția de Asistență Socială și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, cu ocazia evaluării și completării dosarului de persoană cu handicap și pe toată durata valabilității certificatului de persoană cu handicap, sens în care de la data instituirii curatelei și pe toată durata valabilității certificatului de persoană cu handicap, curatorul să poată formula orice fel de cereri pe care le va susține dacă va fi cazul în fața instituțiilor competente cu privire la drepturile aferente certificatului și încasarea acestora, precum și de administrare a bunurilor intimatei.

În motivarea cererii, petenta arată că intimata este mama sa și este încadrată în gradul de handicap grav, sens în care i-a fost eliberat și certificatul de încadrare în grad de handicap înregistrat sub nr. 1698/21.03.2013.

În drept se invocă dispozițiile art. 178-183 Codul civil.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 3-7 dosar).

Legal citată, intimata s-a prezentat personal în instanță și a arătat că este de acord cu admiterea cererii, respectiv cu numirea petentei în calitate de curator al său.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:

Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1698/21.03.2013 emis de către Consiliul Județean Bistrița – Năsăud – Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap, intimata C. M. se încadrează în gradul de handicap grav, cod handicap 5, cod boală F03, cu asistent personal.

În conformitate cu prevederile art. 178 lit. a din Codul civil „În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.”

În ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art. 182 din Codul civil prevede că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

Prin prisma textelor de lege sus invocate și având în vedere că în speță intimata este încadrată în grad de handicap în formă gravă, nerevizuibil și are nevoie de asistent personal, instanța apreciază că aceasta nu este în măsură să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții corespunzătoare, motiv pentru care, văzând și consimțământul intimatei dat în ședința publică din data de 23 iulie 2013, în considerarea dispozițiilor art. 182 Cod civil, va admite cererea formulată de petentă și o va numi pe aceasta în calitate de curator al intimatei C. M., în vederea administrării bunurilor și reprezentării intereselor personale.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I PS P U N E

Admite ca fiind întemeiată cererea formulată de către petenta S. L., CNP_, domiciliată în Bistrița, ., ., .-Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. M., CNP_, domiciliată în Bistrița, ., ., .-Năsăud, și A. T. DIN C. PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud, și în consecință:

Numește în calitate de curator al intimatei C. M., născută la data de 08.05.1928, în loc. Zăvideni, jud. V., CNP_ pe petenta S. L., cu domiciliul în Bistrița, ., ., .-Năsăud, identificată cu CI . nr._, CNP_, în vederea administrării bunurilor și reprezentării intereselor personale ale intimatei.

Prezenta încheiere se va afișa la sediul instanței, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat – Primăria municipiului Bistrița și se va înregistra în Registrul privind persoanele ocrotite din cadrul Judecătoriei Bistrița.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. G. G. A.-M.

Red./Dact.

O.G./G.A.M.

23.07.2013/5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 5802/2013. Judecătoria BISTRIŢA