Obligaţie de a face. Sentința nr. 5235/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5235/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 158/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5235/2013
Ședința publică din data de 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul H. D., împotriva pârâților D. D. și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PERMISE DE CONDUCERE ȘI CERTIFICATE DE INMATRICULARE, având ca obiect obligația de a face.
Cauza s-a judecat în fond la data de 12.06.2013, concluziile reprezentantului reclamantului și ale pârâtului D. D., fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 14.06.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul H. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. D. și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PERMISE DE CONDUCERE ȘI CERTIFICATE DE INMATRICULARE, să se dispună obligarea pârâtului D. D. la predarea dovezilor, certificat de înmatriculare, plăcuțe cu nr. de înmatriculare, pentru radierea din circulație a autoturismului marca Dacia 1310L, având nr. de înmatriculare_ și pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtului Instituția P. Bistrița-Năsăud să efectueze radierea din circulație a autoturismului și în lipsa certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu nr. de înmatriculare sau a dovezii dezmembrării ori depozitării într-un spațiu adecvat; fără cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în baza tranzacției încheiate sub semnătură privată la data de 18.07.2010, reclamantul a vândut pârâtului autoturismul marca Dacia 1310L, având nr. de înmatriculare_, iar la predarea acestuia părțile s-au înțeles ca, în termen de 10 zile, pârâtul să facă toate demersurile, completarea dosarului cu actele necesare în vederea radierii mașinii de pe numele reclamantului și înscrierea acestuia în circulație, pe numele pârâtului. În acest sens, reclamantul i-a înmânat pârâtului și certificatul de înmatriculare în original, a reținut cartea de identitate a autovehiculului, urmând a fi predată la completarea dosarului și la depunerea cererii de radiere la Biroul de înmatriculări de pe lângă Instituția P. Bistrița-Năsăud.
Reclamantul învederează că pârâtul nu a respectat înțelegerea și, cu toate insistențele sale, nu i-a mai răspuns și nu s-a prezentat pentru radierea, motiv pentru care proprietarul este obligat în continuare la plata impozitelor și taxelor locale, cu toate că au trecut peste doi ani de la tranzacția părților.
În drept s-au invocat prevederile art. 112 Cod procedură civilă, art. 1080 Cod civil, art. 17 din OUG 195/2002 și art. 24 din Ordinul MAI 1501/2006.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-7).
Deși au fost legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.07.2010 între reclamant și pârâtul D. D. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată (f.5), prin care reclamantul a transmis pârâtului D. D. dreptul de proprietate asupra autoturismului Dacia 1310, înmatriculat sub nr._ iar pârâtul, deși a intrat în posesia și folosința autoturismului de la data cumpărării, nu a procedat la radierea acestuia de pe numele reclamantului și înmatricularea pe numele său.
Ca urmare a vânzării-cumpărării pârâtului îi revenea obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în litigiu, transcriere care se efectuează, potrivit art. 8 alin. 1 lit.a din Ordinul 1501/2006, în baza cererii noului proprietar.
Potrivit dispozițiilor art. 24 al.2 lit. d din Ordinul 1501/2006, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. Astfel, în termen de 30 de zile de la data vânzării, reclamantului îi revenea obligația de a solicita radierea din circulație a autovehiculului în litigiu, însă, întrucât potrivit art. 25 alin. (1) din același act normativ radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare, reclamantul a fost în imposibilitatea radierii autoturismului, actele necesare și plăcuțele fiind în posesia pârâtului.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și, în consecință, să dispună radierea din circulație a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, având nr. de identificare UU1R11711X2883697.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. D., cu domiciliul în Josenii Bîrgăului, nr. 291, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții D. D., cu domiciliul în comuna Cetate, .. 124, jud. Bistrița-Năsăud, și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud.
Dispune radierea din circulație a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, având nr. de identificare UU1R11711X2883697.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.06.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Jîrghiuță A. M. L.
RED/DACT
JA/R.
28.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5615/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4617/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|