Plângere contravenţională. Sentința nr. 1671/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1671/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 13788/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1671/2013
Ședința publică din data de 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. V., în contradictoriu cu intimata C. SA, împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.04.2011 de organul constatator C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 1591 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificată de Legea 202/2010, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 32 al. 2 din OG 2/2011.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.01.2013, de către intimată, planșa foto care a surprins auto circulând fără rovinietă și certificat calificat al operatorului.
Analizând actele dosarului instanța constată că, potrivit scriptului de la f.5 din dosar, petentul a luat la cunoștință de procesul verbal de contravenție atacat la data de 22.11.2012, plângerea fiind, astfel, formulată în termen.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petentul C. V. a solicitat, în principal, anularea procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.04.2011 de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A, prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca nelegal și netemeinic, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petentul arată că procesul-verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate absolută, lipsind semnătura agentului constatator de pe acest document, semnătura electronică, astfel cum este definită de legea specială nu este incidentă în speța de față și conform art. 16 raportat la art. 17 din OG 2/2001 este o condiție esențială pentru validitatea unui proces-verbal și de asemenea arată că are în întreținere pe soacra sa, care este o persoană cu handicap, motiv pentru care este scutit la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.
Un alt motiv de nulitate absolută este acela că sancțiunea nu a fost comunicată petentului în termen de 30 de zile, astfel cum prevăd dispozițiile OG 2/2001, iar sancțiunea nu a fost stabilită imediat.
În drept s-au invocat prevederile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
În probațiune, s-au anexat înscrisuri (f.4-15).
Deși legal citată, intimata nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare, a depus înscrisuri (f17-20).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 14.04.2011 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 13.11.2010, ora 13,16, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces – verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.04.2011 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca fiind nelegal întocmit.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. V., cu dom. în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., cu sediul în București, .. 401A, sector 6 și pe cale de consecință:
Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.04.2011, ca nelegal întocmit.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 01.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. V. A. A.
Red/Dact
BV/NMR
05.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 197/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5615/2013.... → |
|---|
