Plângere contravenţională. Sentința nr. 9688/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9688/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4250/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9688/2013

Ședința publică din data de 5 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie

GREFIER: Z. L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul L.-P. D. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2013 de către intimatul I.P.J. BISTRIȚA-NĂSĂUD.

Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 14.11.2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la data de 21.11.2013, apoi la 28.11.2014, respectiv la 05.12.2013, încheierile de ședință de la aceste termene de judecată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L.-P. D.-G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.01.2013 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, ca netemeinic.

În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 11.04.2013, în jurul orelor 19,30, în timp ce se deplasa cu autoutilitara marca F. Doblo, având numărul de înmatriculare_, dinspre localitatea P. Bîrgăului spre Bistrița, în localitatea Josenii Bîrgăului, în dreptul postului de poliție, un autovehicul al MAI a ieșit din parcare, fără să semnalizeze și fără să se asigure. Întrucât din contrasens nu se apropia niciun alt autovehicul și considerând că nu poate frâna în deplină siguranță pentru a evita impactul, petentul a efectuat o depășire. Acesta menționează că autovehiculul MAI nu se afla în misiune, neavând semnalele acustice și luminoase în funcționare, marcajele de pe porțiunea de drum respectivă fiind slab vizibile, în dreptul restaurantului „La Nemțucu”, marcajul longitudinal fiind discontinuu pentru a permite . ambele sensuri în parcarea acelui local situat vizavi de postul de poliție, la aprox. 20-40 metri de direcția de mers a petentului, loc în care s-a efectuat acea manevră. Petentul mai menționează că era însoțit de numita Zdrăbău I., o vecină din localitatea R. Bîrgăului.

După cele întâmplate, petentul și-a continuat deplasarea încă 500-800 metri, după care a fost oprit regulamentar de acel autovehicul MAI, în dreptul intersecției ce duce spre localitatea Strâmba. Agentul i-a solicitat actele, motivând că a depășit într-o zonă în care acest lucru era interzis, ripostând petentul că a evitat coliziunea. Agentul C. S. i s-a adresat atunci cu apelativul „ignorant”. Petentul susține că a prezentat cartea de identitate și permisul întrucât a considerat că urmează să i se facă o nedreptate, a spus agentului că pleacă la Bistrița, lucru pe care l-a și făcut, rămânând asupra agentului cartea de identitate. În timp ce a avut această discuție, numita Zdrăbău I. a părăsit autovehiculul pe care îl conducea petentul, pentru a cumpăra țigări de la magazinul de lângă locul în care era oprit acesta, ambii părăsind locul imediat ce aceasta s-a întors.

Petentul susține că și-a continuat deplasarea până în localitatea R. Bîrgăului de unde a sunat la 112, cerând să fie transferat la poliția rutieră din Bistrița. De la celălalt capăt al firului, după câteva minute de așteptare, i s-a sugerat să se întoarcă la postul de poliție din Josenii Bîrgăului sau să depună o sesizare scrisă la Poliția Bistrița. A doua zi, după ce a formulat plângerea pendinte, petentul s-a deplasat în localitatea Josenii Bîrgăului de unde și-a recuperat cartea de identitate de la șeful de post Puțura F.. Tot acolo, agentul C. S. i-a întocmit un proces – verbal pe care petentul a refuzat să-l semneze.

La data de 16.04.2013, petentul a primit, la domiciliul său din Bistrița, procesul – verbal cu procedurile de înștiințare, iar în data de 18.04.2013, s-a prezentat la biroul Poliției rutiere unde a predat permisul de conducere, primind în schimb o dovadă de circulație.

În drept s-au invocat prevederile art. 118 din OUG 195/2002 și OG 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-9).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea „în parte” a plângerii contravenționale ca nefondată.

În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat petentul a fost sancționat contravențional cu 300 de lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 și cu 300 de lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. „f” din același act normativ, reținându-se că în data de 11.04.2013 la ora 19.40 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe DN. 17, pe sensul de mers Vatra Dornei - Bistrița, iar la km. 79+500 m, în fața sediului ., în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă", a depășit autovehiculul poliției cu numărul MAI_. Pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin. (3) litera „f” din OUG nr. 195/2002, republicată, agentul a reținut refuzul contravenientului de a-i prezenta permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a autovehiculului condus, contravenientul plecând fără aprobarea agentului și abandonând în mâinile acestuia actul de identitate. Fiind citat la Postul de poliție Josenii Bârgăului, petentul s-a prezentat în data de 12.04.2013 la ora 13. a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, a formulat obiecțiuni în care a arătat că în zona în care a efectuat depășirea marcajul nu este vizibil, iar documentele le-a prezentat, după consemnarea obiecțiunilor a refuzat să semneze procesul-verbal, refuzul fiind confirmat de martorul asistent Ananuță C..

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției i-a fost comunicat petentului în data de 12.04.2013 de către agentul șef adjunct Puțura Florinei de la postul de poliție Josenii Bârgăului.

Depășirea neregulamentară a fost constatată în mod direct de agentul constatator, aflat în autovehiculul depășit inscripționat cu însemnele poliției. Locul în care s-a efectuat depășirea se află în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, indicatorul fiind amplasat la loc vizibil. Constatarea directă a contravenției s-a făcut în conformitate cu art. 109 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ căruia i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie, consacrată în practica judiciară internă.

În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002, republicată, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M. Of nr. 571/29.07.2008, faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate eu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.

Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator în baza constatărilor sale personale nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, (Hotărârea dată în cauza Janosevic contra Suediei. Hotărârea în cauza Blum împotriva Austriei etc.). Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.

Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare”, asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. Textul art. 34 al. 1 din OG 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

În cazul de față, agentul s-a aflat chiar în autovehiculul depășit neregulamentar și acesta, conform raportului agentului, se alia în trafic, rulând pe DN 17, prin urmare agentul a putut constata în mod direct contravenția, petentul fiind obligat să respecte interdicțiile privind depășirea și în situația în care autovehiculul depășit nu utiliza Semnalele acustice și luminoase.

Chiar dacă în majoritatea situațiilor indicatorul rutier „Depășirea interzisă" și marcajul longitudinal continuu se întâlnesc simultan pe anumite sectoare de drum, acestea reglementează interdicția depășirii în mod diferit. Astfel, marcajul longitudinal continuu interzice încălcarea sa, inclusiv prin viraj spre stânga și nu interzice depășirea efectuată fără încălcarea sa; indicatorul rutier „depășirea interzisă" nu interzice virajul spre stânga dacă acesta nu este interzis de alte indicatoare sau marcaje, însă interzice depășirea indiferent de încălcarea marcajului longitudinal și de forma acestuia. Astfel dacă marcajul longitudinal ar li fost discontinuu pe anumite porțiuni (porțiunile scurte de marcaj discontinuu permițând virajul spre stânga, dar fiind insuficiente pentru realizarea unei depășiri), interdicția privind depășirea acționează în continuare până la întâlnirea indicatorului de încetare a restricției sau până la prima intersecție (art. 66 alin. 6 din regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006). Este cert faptul că în locul în care s-a efectuat depășirea, indicat precis în actul de sancționare, manevra era interzisă conform art. 120 lit. „h" din Regulament, locul aflându-se în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă".

În privința sancțiunilor aplicate conform art. 100 alin. (3) litera „f din OUG nr. 195/2002 republicată, intimatul apreciază că sunt nelegale și nu se opune înlăturării lor. Agentul a aplicat aceste sancțiuni pentru refuzul petentului de a-i prezenta permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a autovehiculului, precum și pentru faptul că petentul a plecat de la locul opririi, refuzând să rămână pentru a-i fi întocmit procesul-verbal pe loc (aspecte confirmate de martorul V. P. I.). În condițiile în care norma legală nu îl obligă pe contravenient să rămână la întocmirea procesului-verbal, iar refuzul înmânării documentelor la solicitarea polițistului rutier este contravenție distinctă, prevăzută de art. 108 alin. (1) litera „c" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, pentru care sunt prevăzute sancțiuni diferite de cele aplicabile conform art. 100 alin. (3) lit. f.

În drept s-au invocat prevederile art. 100 alin. (3) litera „e" și art. 109 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, art. 66 alin. (6) și art. 120 lit. „h" din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 23-25).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2013 de către Postul de Poliție Josenii Bârgăului din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud, s-a aplicat petentului L. P. D. G. sancțiunea amenzii de 600 lei și 8 puncte de penalizare, din care 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, republicată și 300 lei, pentru fapta prev. de art. 100 alin. 3 lit. f din același act normativ, reținându-se că în data de 11.04.2013, la ora 19,40, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, pe sensul de mers Vatra Dornei – Bistrița, iar la km 79+500m, în fața sediului ., în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă”, a depășit autovehiculul poliției cu nr. de înmatriculare MAI_. În privința faptei prevăzută de art. 100 alin. 3 litera f din OUG nr. 195/2002, republicată, agentul a reținut refuzul contravenientului de a-i prezenta permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a autovehiculului condus, contravenientul plecând fără aprobarea agentului și abandonând în mâinile acestuia actul de identitate.

Actul sancționator îndeplinește toate cerințele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator).

Cu privire la temeinicia/netemeinicia procesului-verbal de contravenție atacat, raportat la motivele invocate de petent, prin prisma materialului probator administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța apreciază că se impune anularea acestuia pentru considerentele ce se vor arăta.

Probatoriul testimonial administrat în cauză (f.39) confirmă susținerea petentului că în timp ce se deplasa cu autoutilitara marca F. Doblo, cu nr. de înmatriculare_, dinspre localitatea P. Bîrgăului spre Bistrița, în localitatea Josenii Bîrgăului, în dreptul postului de poliție, un autovehicul al poliției ce era parcat pe marginea drumului, mai precis în stația de autobuz, a ieșit din parcare, fără să semnalizeze și fără să se asigure. Întrucât din contrasens nu se apropia niciun alt autovehicul, pentru a evita coliziunea cu mașina poliției, petentul a efectuat manevra de depășire.

Este adevărat că petentul a efectuat această manevră în zona de acțiune a indicatorului rutier ce interzice depășirea, însă, în speță, nu se poate reține că depășirea s-a făcut ca urmare a unei fapte culpabile a petentului, ci pentru a evita impactul cu autovehiculul depășit, fiind astfel incident un caz fortuit, care, potrivit art. 11 alin. 1 din OG 2/2001, înlătură caracterul contravențional al faptei.

În privința sancțiunilor aplicate petentului în baza art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002, republicată, însuși intimatul apreciază că sunt nelegale și nu se opune înlăturării lor. Așa cum învederează intimatul, agentul instrumentator a aplicat aceste sancțiuni pentru refuzul petentului de a-i prezenta permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a autovehiculului, precum și pentru faptul că petentul a plecat de la locul opririi, refuzând să rămână pentru a-i fi întocmit procesul-verbal pe loc (aspecte confirmate de martorul V. P. I.), în condițiile în care norma legală nu îl obligă pe contravenient să rămână la întocmirea procesului-verbal, iar refuzul înmânării documentelor la solicitarea polițistului rutier este contravenție distinctă, prevăzută de art. 108 alin. (1) litera c pct. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, pentru care sunt prevăzute sancțiuni diferite de cele aplicabile conform art. 100 alin. 3 lit. f din acest act normativ.

Față de aspectele relevate mai sus, constatând că răspunderea contravențională a petentului în raport de fapta prevăzută la art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, republicată, este înlăturată ca urmare a reținerii cazului fortuit, în temeiul prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța urmează să admită plângerea formulată, ca fiind întemeiată și, în consecință să dispună anularea procesului-verbal de contravenție atacat și a sancțiunilor aplicate, ca netemeinice.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul L.-P. D.-G., CNP_, în Bistrița, .. 8, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, CUI_, cont nr. RO17 TREZ 1015 032X XX00 3248, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, ca fiind întemeiată și în consecință:

- dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2013 de către Postul de poliție Josenii Bârgăului din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, și a sancțiunilor aplicate, ca netemeinice.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică din 05.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

O. G. Z. L.

RED./DACT/OG/R./28.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9688/2013. Judecătoria BISTRIŢA