Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 7875/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 7875/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 7365/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 7875/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 07 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător

GREFIER: M. L.

Pe rol fiind anularea cererii formulată de creditoarea . debitoarei ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa judiciară de timbru solicitată prin rezoluția din data de 10 septembrie 2013.

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea . solicitat să se dispună obligarea debitoarei . la plata sumei de 2.118,56 lei, reprezentând facturi emise și neonorate la termen, și penalități de întârziere datorate în temeiul contractului nr. 3632/07.03.2011, până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

La data de 10.09.2013, instanța a procedat, conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 din Codul procedură civilă, la verificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Prin rezoluția emisă la data de 10.09.2013 (fila 30) instanța a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de creditoare nu îndeplinește cerințele prevăzute de textele legale menționate, respectiv nu s-a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 200 lei.

La data de 11.09.2013 creditoarei i-au fost comunicate lipsurile cererii de chemare în judecată, punându-i-se în vedere completarea cererii în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod pr. civ., însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 200 alin. 3 Cod pr. civ. dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile de la comunicarea lipsurilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Având în vedere faptul că reclamanta creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii și dispozițiile prevăzute de art. 200 alin. 3 Cod pr. civ., instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea . R563934, J_, cont nr. RO71 RNCB_ 0001, deschis la BCR Sucursala Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 50, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu debitoarea ..

Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 07.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Jîrghiuță A. M. L.

RED/DACT

JA/R.

11.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 7875/2013. Judecătoria BISTRIŢA