Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 07-11-2013, Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 9291/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ORDONANȚA Nr. 8817/2013
Ședința publică din data de 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. G., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru creditoare, av. H. L., lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
În procedura verificării competenței prevăzută de art. 131 alin. 1 noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art. 94 lit. j, coroborat cu cele ale art. 107 alin. 1 și art. 1015 noul Cod procedură civilă.
Reprezentantul creditoarei, av. H. L., depune la dosar delegația de reprezentare și arată că susține acțiunea.
Instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului potrivit art. 238 Cod proc. civ.
Reprezentantul creditoarei apreciază cauza în stare de judecată la acest termen.
Potrivit dispozițiilor art. 238 noul Cod procedură civilă și ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 2 luni și pune în discuție administrarea probatoriului.
Reprezentantul creditoarei arată că nu are excepții de invocat și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar o adresă emisă de către debitoare la data de 24.10.2013, prin care solicită eșalonarea debitului restant. Apreciază această cerere ca o recunoaștere a debitului și arată că nu este de acord cu această eșalonare, debitul fiind înregistrat încă din anul 2011, de când era timp suficient pentru plata lui sau o eșalonare a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 258 noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Reprezentantul creditoarei arată că potrivit dispozițiilor art. 1018 alin.3 noul Cod procedură civilă, debitoarea nu a depus nici întâmpinare, ceea ce echivalează cu recunoașterea pretențiilor creditoarei. Nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța socotește lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept iar potrivit dispozițiilor art. 244 noul Cod procedură civilă închide faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul creditoarei, av. H. L., având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii formulate și obligarea debitoarei la plata debitului de 4316,71 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate în baza contractului de închiriere încheiat și a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial potrivit facturii și chitanței pe care le depune la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată față de debitoarea ., pentru suma de 4316,71 lei, reprezentând contravaloarea chiriei datorate în baza contractului de închiriere spații publicitare nr. 468/01.04.2011, pentru perioada mai 2011- februarie 2013; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată faptul că între părți s-au derulat relații comerciale în baza contractului cu nr. 468/01.04.2011, creditoarea a emis facturi fiscale, dar debitoarea nu a înțeles să le plătească. Deși a fost notificată, debitoarea nu a dat nici un răspuns.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013 și urm. C..
În dovedirea pretențiilor s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 3-7).
Debitoarea, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a făcut cunoscută poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între cele două părți s-au desfășurat raporturi contractuale prin care creditoarea, în calitate de proprietar, a închiriat debitoarei, în calitate de chiriaș, un spațiu în suprafață de 2 mp, în vederea amplasării unui suport publicitar, fiind convenită o chirie lunară de 45 euro. Această stare de fapt se desprinde din contractul de închiriere spații publicitare nr. 468 încheiat de părți la data de 01.04.2011, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii. (f. 3) Pe cale de consecință, creditoarea a emis facturile nr. 1462/31.05.2011, 1507/30.06.2011, 1519/31.07.2013, 1472/31.08.2013, 1484/30.09.2013, 1496/31.10.2011, 1606/30.11.2011, 1070/21.03.2012, 1743/19.03.2013, într-un cuantum total de 4316,71 lei. (f. 14 - 18).
Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile, procedura specială a ordonanței de plată se aplică, potrivit prevederilor art. 1013 Cod proc. civ., creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Prin urmare, admisibilitatea unei cereri de ordonanță de plată este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ: formularea unei cereri care să aibă ca obiect plata unei sume de bani, această obligație să rezulte dintr-un contract civil, iar creanța pretinsă de creditor să aibă caracter cert, lichid și exigibil.
Cât privește calitatea creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 662 Cod proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși actul de creanță, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când actul conține elementele care permit stabilirea lui, este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate anterior invocate, instanța constată că cererea introductivă are ca obiect plata unei sume de bani - 4316,71 lei -, iar această obligație rezultă din contractul de închiriere pe care părțile au consimțit să-l încheie.
De asemenea, creanța pretinsă de creditoare întrunește calitatea de a fi certă întrucât ea rezultă netăgăduit din clauzele contractului de închiriere, este lichidă, prețul chiriei fiind de 45 de euro pe lună, conform ratei oficiale de schimb a BNR din ziua plății și are de asemenea caracter exigibil, întrucât părțile au stipulat că plata chiriei se va efectua lunar, factura fiind emisă în data de întâi a lunii următoare pentru luna în curs.
Instanța va da eficiență juridică și dispozițiilor art. 1018 alin. 3 Cod proc. civ. care o îndrituiesc ca, în funcție de împrejurările cauzei, să considere nedepunerea întâmpinării de către debitoare ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Mai mult, recunoașterea pretențiilor derivă în mod indubitabil din adresa depusă de creditoare la dosarul cauzei, semnată și ștampilată de reprezentantul debitoarei, prin care aceasta din urmă îi solicită cocontractantului său să accepte plata eșalonată a debitului restant de 4316,71 lei în patru rate lunare.
În lumina tuturor considerentelor expuse mai sus, cererea apare ca fiind întemeiată, astfel că instanța o va încuviința și va dispune obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 4316,71 lei cu titlu de debit restant și neachitat, contravaloare a facturilor evocate în cele ce preced.
În temeiul art. 1021 alin. 3 Cod proc. civ., se va stabili un termen de plată de 30 de zile de la comunicare.
Față de prevederile art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., debitoarea fiind partea care a pierdut procesul și existând o cerere întemeiată a părții adverse în acest sens, instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
O R D O N Ă:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. P. P. S.R.L., cu sediul în loc. Șieu Măgheruș, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. M. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 4316,71 lei reprezentând debit restant și neachitat.
Fixează termen de plată 30 de zile de la comunicare.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. G. S. E.
Red/Dact
CCG/NM
13.11.2013
← Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 4352/2013.... | Revendicare mobiliară. Încheierea nr. 7762/2013. Judecătoria... → |
---|