Plângere contravenţională. Sentința nr. 4865/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 4865/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2435/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4865/2013

Ședința publică din data de 07 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. M., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul M. S. D., în contradictoriu cu intimatul C. SA - C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2013.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Nici la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.101 din OG nr.15/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului se reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, petentul M. S. D., în contradictoriu cu intimatul C. SA - C., a solicitat în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amendă cu sancțiunea avertisment.

În motivare arată că, procesul verbal este nelegal, întrucât în aceeași zi cu douăzeci de minute mai devreme de așa zisa contravenție a achitat rovinieta.

În drept a invocat prev. OG 2/2001 (modificată prin Legea nr.180/2002), respectiv art.5 alin.2, art.20 alinj.2, art.8 alin.3 din OG nr.15/2002

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-7).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.

În motivare a arătat că, în data de 29.12.2012 petentul a circulat pe DN17 km 85+380, pe raza loc. Tiha Bârgăului, fără a deține rovinietă valabilă. De asemenea menționează faptul că procesul verbal este întocmit, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.

În drept s-a invocat OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001 și Ordinul MTI nr.769/2010.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f 18-20).

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a menționat încă o dată faptul că solicită anularea procesului verbal de contravenție, întrucât înainte de constatarea acesteia a achitat rovinieta, respectiv înainte cu 20 de minute de ora din procesul verbal.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.02.2013 de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., petentul a fost sancționat, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, reținându-se că în data de 29.12.2012, ora 14,43, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Agentul constatator a reținut că prin această faptă a fost încălcat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitateaactului constatator atacat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și îi lipsește semnătura agentului constatator, ceea ce contravine art.17 din OG nr.2/2001.

Sub aspectul formei, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, ca orice act administrativ, trebuie să îmbrace forma scrisă, aceasta fiind una din condițiile de validitate iar actele normative aplicabile acestei materii, respectiv OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002 nu prevădînmod expresposibilitatea de a întocmi un act constatator în formă electronică.

Potrivit dispozițiilor art.5 din Legea nr.455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, or, procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, după o procedură prevăzută expres de lege și nu un act sub semnătură privată.

În plus, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, căruia i se încorporează o semnătură electronică ; în cazul de față se poate constata că intimata a întocmit un înscris în format electronic însă nu l-a comunicat în modalitatea prevăzută de acest act normativ, adică prin intermediul unui program electronic, ci tipărit pe suport de hârtie și comunicat prin procedura prevăzută de OG nr.2/2001, or, în această modalitate, înscrisului tipărit pe hârtie nici nu i se poate atașa o semnătură electronică.

În consecință, având în vedere că nu au fost respectate cerințele legale privind modalitatea de întocmire a actelor de constatare cu caracter administrativ și apreciind că nu se mai impune verificarea procesului-verbal și sub aspectul temeiniciei, instanța urmează ca în temeiul art.34 din OG 2/2001, să admită plângerea formulată și în consecință să anuleze procesul-verbal de constatare a contravenției atacat și sancțiunile aplicate în temeiul său, ca nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de către petentul S. D. M. cu domiciliul în Bistrița, ..16, jud. Bistrița-Năsăud, CNP_, în contradictoriu cu intimata C. SA - C., cu sediul în București, Blvd. I. M. nr. 401A, Sector 6, CUI_, J_ .

Anulează procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.02.2013.

Cu drept de apel la Tribunalul Bistrița-Năsăud în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. MarianaSalvan E.

Red/Dact

CMM/NMR

08.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4865/2013. Judecătoria BISTRIŢA