Plângere contravenţională. Sentința nr. 1650/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1650/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 13267/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1650/2013
Ședința publică din data de 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., Judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. F., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 01.12.2011, de către intimatul O. SILVIC AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA.
Cauza s-a judecat în fond la data de 20.02.2013, concluziile reprezentantului intimatului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 27.02.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul CIURCA F., a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției silvice ., nr._, încheiat la data de 01.12.2011, de către intimat R. O. SILVIC AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA și restituirea materialului lemnos confiscat, de către intimat.
În motivare a arătat că, procesul verbal a fost încheiat, potrivit mențiunilor făcute în cuprinsul lui, la 1.12.2011, însă i-a fost comunicat prin poștă la 16.12.2011, odată cu înștiințarea de plată, deși în cuprinsul lui se face mențiunea că i-ar fi fost comunicat pe loc, la data întocmirii lui.
Chiar dacă s-ar aprecia astfel, termenul de 15 zile, început la 01.12.2011, socotit pe zile libere, se împlinește în 17.12.2011 - zi nelucrătoare, astfel că și plângerea făcută azi 19.12.2011 este în termen.
Petentul mai arată că, din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat lipsește în mod evident data săvârșirii contravenției, împrejurare de natură să atragă nulitatea lui, potrivit art. 17 din OG 2/2001 cu modificările ulterioare. De menționarea datei depinde termenul de prescripție, legea aplicabilă, etc. astfel că este evidentă vătămarea suferită prin omisiunea precizării lui. Pe de altă parte nu este real că petentul ar fi tăiat (sustras) fără drept, arbori din locul indicat de organul constatator în cuprinsul procesului verbal. A fost depistat de agenții constatatori în fața casei, cu lemnele respective, pe care le-a tăiat la solicitarea și de pe terenul numitului H. C. din Sigmir, nr. 30, jud. Bistrița-Năsăud, aspect ce poate fi verificat prin efectuarea unei cercetări la fața locului și compararea grosimii arborilor cu cioatele lăsate, raportat și la esența lor.
În drept nu s-a invocat nici un temei legal.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 3).
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.12.2011 de intimatul R. O. Silvic al mun. Bistrița, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 28 din Legea 17]/2010, reținându-se că a sustras fără drept arbori de pe proprietatea Primăriei mun. Bistrița.
Analizând din punct de vedere formal conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art. 17 din OG 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Procesul-verbal de contravenție nu conține data săvârșirii contravenției, astfel că, raportat la textul legal menționat, instanța constată nulitatea absolută a acestuia, urmând a admite plângerea contravențională formulată de petent.
În ceea ce privește cererea petentului de restituire a materialului lemnos confiscat, instanța constată că prin procesul-verbal de contravenție agentul constatator nu a dispus confiscarea materialului lemnos, astfel că cererea de restituire a acestuia este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. F., domiciliat în Bistrița, Cartier Sigmir, nr.26, județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimatul O. Silvic al Municipiului Bistrița, cu sediul în Bistrița, Calea Moldovei, nr.9A, județul Bistrița Năsăud.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 01.12.2011.
Respinge cererea petentului de obligare a intimatului la restituirea materialului lemnos confiscat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JÎRGHIUȚĂ A. M. L.
Red/Dact
JA/NMR
11.04.2013/4 exp.
← Suspendare provizorie. Sentința nr. 1070/2013. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 8991/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|