Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 8813/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8813/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 9827/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8813/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenta ASOCIAȚIA L. STAR BISTRIȚA, prin reprezentant T. L., având ca obiect dizolvare persoana juridică.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, pentru soluționarea cauzei nefiind necesară citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care, analizându-se actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta ASOCIAȚIA L. STAR BISTRIȚA, prin reprezentant T. L., a solicitat să se dispună dizolvarea asociației, pentru imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită.
În temeiul prevederilor art. 61 alin. 1 din Ordonanța nr. 26/2000, pentru efectuarea operațiunilor de lichidare, solicită numirea ca lichidator a cabinetului individual de insolvență Ș. S..
În drept a invocat prev, art. 55 alin. 1, lit. b, din Ordonanța nr. 26/2000.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: procesul verbal încheiat în data de 11 iulie 2013 încheiat cu ocazia Adunării Generale, încheierea civilă nr. 2943/CC/2010, statutul asociației L. Star (f. 5-13).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 2943/CC/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._/190/2010, urmare a admiterii cererii formulate de T. L., s-a acordat personalitate juridică Asociației L. Star, dispunându-se înregistrarea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița.
Potrivit prevederilor art. 55 alin. 1 lit. b din OG 26/2000 asociația se dizolvă de drept prin realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop. Potrivit dispozițiilor alin. 2 ale aceluiași articol constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației, la cererea oricărei persoane interesate.
În speță, din înscrisurile administrate ca mijloc de probă în cauză rezultă faptul că asociația a fost în imposibilitatea de a-și realiza scopul pentru care a fost constituită, motiv pentru care constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite cererea formulată de petentă și, în consecință, va constata dizolvarea Asociației „L. Star”, urmând a fi numit lichidator în cauză cabinetul individual de insolvență Ș. S., în condițiile art. 61 alin. 1 din OG 26/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA L. STAR BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, cartier Unirea, nr. 490, jud. Bistrița-Năsăud, înregistrată în Registrul persoanelor juridice de la grefa Judecătoriei Bistrița, prin reprezentant T. L., cu domiciliul în Bistrița, .. 5, .-Năsăud.
Constată dizolvarea Asociației „L. Star”.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria Bistrița.
Numește lichidator cabinetul individual de insolvență Ș. S., cu sediul în Bistrița, .-Năsăud, pentru efectuarea operațiunilor de lichidare a fundației.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Apelul se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică, astăzi data de 07.11.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. VOICHIȚABULEA C. I.
RED/DACT
VV/M.
19.11.13
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2033/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3849/2013.... → |
---|