Plângere contravenţională. Sentința nr. 2789/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2789/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 37/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2789/2013

Ședința publică din data de 4 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie

GREFIER: Z. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21.11.2012 de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, înscrisuri din partea intimatei (f.8-10).

Analizând actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . SRL a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 21.11.2012 de intimata C.N.A.D.N.R. S.A., prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C..

În motivare se arată că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută întrucât nu conține semnătura olografă a agentului constatator, fapt ce contravine prevederilor art. 17 din OG 2/2001. În plus, utilizarea semnăturii electronice, conform prevederilor Legii 455/2001, nu suplinește lipsa celei stipulate de OG 2/2001.

În drept s-au invocat prevederile art. 15 și urm. din OG 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4).

Deși a fost legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 27.11.2012 de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., petenta . SRL a fost sancționată, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se că în data de 12.11.2012, ora 07:52, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Agentul constatator a reținut că prin această faptă a fost încălcat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Actul conține mențiunea că acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2011 și a HG nr. 1259/2001 de către D. G. C. cu certificatul nr._0301ae7c din data de 23.12.2011 emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică definește înscrisul în formă electronică ca reprezentând o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar art. 4 pct. 3 din același act normativ prevede că semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Din conținutul prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 455/2011 rezultă că înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, iar cel căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

Aceste dispoziții legale relative la regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică, coroborate cu prevederile de principiu ale 3 din același act normativ, atestă faptul că sfera de aplicabilitate a normelor instituite de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică se circumscrie raporturilor juridice de drept privat, câtă vreme, conform textului de lege menționat, „nici o dispoziție a prezentei legi nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților”.

Or, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.

Prin urmare, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât, emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale mai sus relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie în mod expres, posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.

Această concluzie se impune și din perspectiva respectării tuturor garanțiilor vizând dreptul la apărare de care trebuie să beneficieze persoana față de care se antrenează răspunderea contravențională, în condițiile în care specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, apreciind că nu se mai impune verificarea actului sancționator și sub aspectul temeiniciei, instanța urmează ca în temeiul art.34 din OG 2/2001, să admită ca întemeiată plângerea formulată și în consecință să anuleze procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.11.2012 și sancțiunile aplicate în temeiul său, ca nelegale.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în Cluj N., ., ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-C., cu sediul în București, .. 401A, Sector 6, ca fiind întemeiată și în consecință:

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 27.11.2012 de către Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C., ca nelegal.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 04 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

O. G. Z. L.

RED./DACT

OG/R.

24.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2789/2013. Judecătoria BISTRIŢA