Plângere contravenţională. Sentința nr. 324/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 324/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 8977/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 324/2013

Ședința publică din data de 18 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. M., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul L. V., în contradictoriu cu intimatul I. BISTRIȚA, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.07.2012.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Nici la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Analizând actele și lucrările dosarului se reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.07.2012 încheiat de intimatul I. BISTRIȚA NĂSĂUD.

În motivare arată că procesul verbal atacat este netemeinic întrucât toate documentele prevăzute de art. 4 alin. 1 din OUG 55/2002 au fost depuse la Poliția mun. Bistrița, la agentul C. I., în dimineața zilei de 26.07.2012.

Petentul a menționat că agentul constatator nu avea motive pentru a-l amenda și nici nu era în drept să-i aplice vreo sancțiune.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-12).

Legal citat, intimatul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic.

În motivare arată că prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 18 alin. (1) litera „c" din OUG nr. 55/2002 constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) din același act normativ, reținându-se că începând cu anul 2009 a deținut un câine din rasa Rottweiller pentru care până la data încheierii procesului-verbal (26.07.2012) nu a depus la sediul poliției adeverința eliberată de Asociația Chinologică Română și declarația pe proprie răspundere cu datele prevăzute la literele a-d din art. 4 alin. (1). Fapta este o contravenție continuă a cărei epuizare s-a făcut în momentul încheierii procesului-verbal.

Petentul nu a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, fapt confirmat de martorul asistent M. V. C. domiciliat în Lupeni, ., ., jud. Hunedoara.

În opinia intimatului plângerea contravențională este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 4 alin. (1) din OUG nr. 55/2002, proprietarii de câini prevăzuți la art. 1 au obligația sa depună la sediul poliției în a cărei raza este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverința în fotocopie, eliberata de Asociația Chinologică R., afiliată la Federația Chinologică Internaționala, din care sa rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum și o declarație pe propria răspundere cuprinzând următoarele date: a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip; b) efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a); d) existenta unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuți la art. 1 lit. a).

Mai arată că, la data de 19.07.2012 C. O. din Bistrița, ., . a depus la Poliția municipiului Bistrița o plângere penală pentru faptul că fiica sa, C. A. C., de 11 ani, a fost mușcată în data de 27.05.2012 de câinele petentului. La data respectivă câinele nu era înregistrat, existând contravenția reținută în sarcina petentului.

De asemenea, la Poliția Municipiului Bistrița a fost depusă o petiție semnată de mai multe persoane - C. M., L. Schnatz Brigitte I. și C. O. - din care rezulta că petentul a lăsat în repetate rânduri nesupravegheat câinele periculos, acesta fiind ținut în apartamentul său din imobilul cu nr. 77 de pe Bulevardul Independenței din Bistrița.

Agentul constatator l-a contactat pe petent, solicitându-i să se prezinte la Poliția Municipiului Bistrița cu documentele câinelui. Inițial petentul a acceptat însă ulterior s-a răzgândit și i-a comunicat telefonic agentului că nu se va prezenta pentru că aspectele din petiție ar fi neadevărate. În urma citării, petentul s-a prezentat la sediul poliției în data de 26.07.2012, după ce în prealabil i-a transmis agentului constatator copii ale carnetelor de sănătate ale celor doi câini deținuți - Rottweiller și Caniche. S-a întocmit un proces-verbal de instruire, după care, constatând că nu erau depuse adeverința eliberată de Asociația Chinologică Română și declarația pe proprie răspundere cu datele prevăzute la literele a-d din art. 4 alin. (1) din OUG nr. 55/2002, agentul constatator l-a informat pe petent că îi va aplica o sancțiune contravențională. Petentul a refuzat să rămână pentru a fi prezent la întocmirea procesului-verbal însă după întocmirea procesului-verbal, petentul a depus o copie a eliberată de Asociația Chinologică Română.

Intimatul menționează că, din carnetul de sănătate depus de petent rezultă că proprietarul câinelui este L. V..

Adeverința de înregistrare eliberată de Asociația Chinologică Română în data de 23.07.2012 și depusă de petent ulterior întocmirii procesului-verbal nu a existat la data de 27.05.2012, când câinele a mușcat-o pe minora C. A. C.. Faptul că înregistrarea s-a făcut pe numele L. A. nu înlătură mențiunile din carnetul de sănătate al câinelui, în care este menționat proprietarul L. V. deci fapta există chiar dacă în data de 26.07.2012 a fost depusă adeverința.

Mai arată că, declarația pe proprie răspundere a proprietarului câinelui nu a fost depusă până la data formulării plângerii contravenționale, contravenția existând în privința acestui document chiar și după depunerea adeverinței de înregistrare eliberată de Asociația Chinologică Română.

În drept a invocat prev. art. 4 alin. (1), conform art. 18 alin. (1) litera „c" din OUG nr. 55/2002.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 20-25).

Pentru termenul de judecată din data de 09.11.2012 intimatul a depus la dosarul cauzei Note de ședință prin care a precizat că un alt câine al familiei petentului a mușcat-o pe minora C. A. C. și nu cel din rasa Rottweiller.

În data de 18.10.2012 petentul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat că întâmpinarea depusă de intimat este plina de neadevăruri și întocmită în scopul de a induce în eroare instanța.

Astfel, arată că minora C. A. nu a fost mușcată de câinele său din rasa Rottweiller, iar celălalt câine deținut de familia sa nu trebuie înregistrat la Asociația Chinologică, fiind unul de talie mică.

Mai arată că numiții L., C., C. și alții, pe parcursul lunilor iunie, iulie și până în prezent au fost sancționați contravențional pentru tulburarea liniștii publice în zona în care locuiește și sunt cercetați pentru vandalizarea autoturismului aflat în folosința soției sale, astfel că toate acțiunile și sesizările depuse de ei ulterior au caracter de șicană și răzbunare.

Petentul a menționat că este proprietarul de drept și singurul care se îngrijește de acest câine din rasa Rottweiller, fiind menționat și în carnetul de sănătate ca atare.

Referitor la faptul că nu a depus declarație pe proprie răspundere, a precizat că agentul C., când i-a predat actele necesare la poliție și i-a semnat de primirea lor, i-a confirmat că este în regulă și nu i-a cerut înscrisuri suplimentare.

Prin Notele de ședință depuse la fila 33 dosar, petentul a învederat că, a achiziționat câinele ca urmare a unor furturi și vandalizări suferite la proprietatea sa din Unirea, unde acesta face în prezent paza, fapte ai căror autori agenții I. nu au reușit să-i identifice.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 26.07.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 500 lei în temeiul art.4 alin.1, art.18 alin.1 și 2 din OUG nr.55/2002, reținându-se că petentul este proprietarul unui câine rasa Rottweiler din anul 2009 și nu a depus la sediul Poliției Mun.Bistrița adeverință eliberată de Asociația Chinologică Română și declarația pe propria răspundere.

Petentul nu a fost de față la încheierea procesului verbal.

Prin plângerea formulată, petentul a solicitat anularea procesului-verbal arătând că a obținut pe data de 23.07.2012 adeverință de la asociația chinologică și că depus, pe data de 26.07.2012, această adeverință precum și actele medicale ale câinelui în cauză la polițistul de proximitate din zona unde este locat câinele.

Instanța reține că petentul este înscris în Asociația chinologică Bistrița-Năsăud (f.11) și din anul 2009 deține doi câini, printre care un Rottweiler, având carnet de sănătate completat la zi (f.6-10).

Conform art.1 lit.b) din OUG nr.55/2002, câinii din rasa Rottweiller fac parte din categoria câinilor periculoși și conform art.4 proprietarii de astfel de câini au obligația să depună la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art.1, precum și o declarație pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;

b) efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuți la art.1 lit. a);

d) existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuți la art.1 lit. a).

Conform art.18 din OUG nr.55/2002, nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.4 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei.

Potrivit dispozițiilor legale, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, aspectele invocate de către petentă subrogându-se cazurilor de nulitate relativă ce presupun dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea actului.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară iar din actele prezentate de petent rezultă că deși deține câinele Rottweiller din anul 2009 adeverința prevăzută de lege a fost depusă abia în iulie 2012 iar declarația pe propria răspundere nu a fost depusă încă, prin urmare fapta a fost în mod corect încadrată în textul de lege.

În ceea ce privește însă individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că acesta a fost stabilită în mod nejustificat la sancțiunea amendă având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită.

În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.

Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, însă are în vedere faptul că art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei și împrejurările comiterii faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În concret, instanța reține că adeverința a fost depusă cu întârziere iar declarația nu a fost depusă în termen, prin urmare în mod corect s-a constatat săvârșirea unei contravenții, însă, având în vedere că animalul în cauză are carnet de sănătate cu toate vaccinurile la zi și nu există dovezi că păstrarea sau cazarea câinelui se fac cu încălcarea legii, instanța apreciază că sancțiunea amendă este nejustificată.

În acest sens, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare pentru a atrage atenția petentului cu privire la respectarea dispozițiilor legale, astfel că va admite în parte plângerea formulată și în temeiul art. 5 alin. 5 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, sens în care se va modifica corespunzător actul constatator, menținând celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. V., domiciliat în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata I. Bistrița, cu sediul în mun. Bistrița, ..1-3, jud. Bistrița-Năsăud, și, pe cale de consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenție . nr._/26.07.2012 cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica corespunzător actul constatator, menținând celelalte dispoziții.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2018.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. MarianaSalvan E.

RED/DACT

CM/M. 05.02.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 324/2013. Judecătoria BISTRIŢA