Pretenţii. Sentința nr. 2490/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2490/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1349/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2490/2013
Ședința publică din data de 27 Martie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. N. L., Vicepreședinte
GREFIER N. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamantele C. C. și C. A. împotriva pârâtului C. G., având ca obiect obligația de a face.
Cauza s-a judecat in fond la termenul de judecată din data de 13.03.2013, când instanța a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, iar la data de 20.03.2013, instanța a amânat pronunțarea având nevoie de timp pentru deliberare, încheierile de ședință de la aceste date făcând parte din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta C. C. M. în nume propriu și reprez. legal al minorei C. A. - V. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. G., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la predarea celor 13 ovine, lăsate începând din luna martie 2011 în paza sa, precum și 70 kg. brânza pe care și le-a însușit pe nedrept; în caz de imposibilitate, să dispună obligarea pârâtului la achitarea c/val. animalelor și a celor 70 kg. brânză.; cu cheltuieli de judecata.
În motivare arată că este moștenitoarea defunctului C. G., decedat la data de 23 mai 2011, în calitate de soție supraviețuitoare, iar minora C. A., este fiica sa și a defunctului ei soț.
In luna martie a anului 2011, soțul reclamantei, C. G., fiind bolnav și incapabil de a mai munci, a predat spre pază și îngrijire fratelui său, respectiv pârâtului C. G., un număr de 13 ovine (10 oi și 3 miei), pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei. Acesta a dus cele 13 animale la stâna de oi din localitatea Domnești, predându-le numitei A. M., insa le-a înscris pe numele său.
După decesului soțului său, în luna aprilie 2011, reclamanta arată că s-a deplasat la stână pentru a solicita produsele provenite de la animale. A. M., șefa stânei, a refuzat să-i predea produsele obținute, motivând că cel care a adus oile la stână este C. G.. Ulterior, în luna octombrie 2011, i-a cerut lui C. G. să-i predea animalele, insă și acesta a refuzat, invocând motive fără suport real.
Reclamanta învederează că a formulat chiar și o plângere penală împotriva numitului C. G. pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev. și ped. de art. 213 Cod penal, dar prin Rezoluția pronunțata în Ds.nr.2931/P/2011, s-a propus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, urmând ca părțile să-și clarifice situația pe cale civilă. Precizează că valoarea unei ovine este la data introducerii acțiunii de 400 lei și a unui kg brânză de 15 lei.
Pârâtul C. G., deși a recunoscut ca animalele aparțineau fratelui său, C. G., refuză să îi predea reclamantei ovinele, care îi aparțin.
Reclamanta învederează că, potrivit art. 1079 Cod Civil, l-a și notificat pe pârât, în dorința de a soluționa litigiul pe cale amiabila, insa încercarea sa a rămas fără rezultat.
In drept a invocat prev. art. 1349, 1357 din Codul civil, art. 274 din C.pr.civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-11), a solicitat încuviințarea luării interogatoriului pârâtului și a probei testimoniale.
L. citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a arătat că nu se opune în principiu admiterii acțiunii în sensul că este de acord cu predarea unui număr de 10 ovine (câte i-au fost predate), dar cu condiția ca reclamanta să-i achite contravaloarea cheltuielilor pe care le-a efectuat cu acestea în perioada în care le-a îngrijit, dar și Cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte reconvenționale să-i achite suma de 4.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, de la data de 01.01.2011, până în prezent; instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtului reclamant reconvențional asupra oilor până la achitarea efectivă a sumei menționate; Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că nu este vorba de 13 ovine ci doar de 10 ovine, care i-au fost predate. Susține că este de acord, și ar fi fost de acord și fără cererea de chemare în judecată, să predea aceste oi, dacă reclamanta i-ar fi achitat cheltuielile pe care le-a făcut cu aceste oi. Arată faptul că, aceste oi au ajuns în posesia sa urmare a faptului că fratele său, defunctul soț al reclamantei nu mai putea să se ocupe de acestea, fiind bolnav. Prin urmare acesta l-a mandatat pe el să le îngrijească o perioadă de timp și i le-a predat, începând cu data de 01.01.2011. Intre timp, acesta a decedat, oile rămânând în sarcina pârâtului până în prezent.
Pârâtul susține că suma la care se ridică întreținerea și îngrijirea acestor oi este de 4.375 lei, constând în: îngrijirea oilor în gospodăria proprie pe perioada 01.01._11: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei; pentru perioada 08.04._11 în care oile au fost date în câmp, la cioban: 30 lei/cap de ovină = 300 lei; vaccinarea: 1,5 lei pentru fiecare ovină = 15 lei; îmbăiatul oilor: 30 lei/cap de ovină x 2 îmbăieri = 600 lei; de 5 ori dus mâncare la cioban/lună (30 lei o mâncare) pe 4 luni = 960 lei; hrana oilor la domiciliul pârâtului în perioada 16.12._12 - 100 zile = 1.000 lei; îngrijirea la domiciliul pârâtului în perioada 16.12._12: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei.
Pârâtul a solicitat instituirea unui drept de retenție împotriva reclamantei asupra acestor oi, motivat de faptul că în condițiile în care i le va preda, nu va mai avea nici o garanție că i se vor achita banii cheltuiți cu acestea. De altfel, pârâtul susține că a tot solicitat reclamantei să-i achite aceste sume, dar ea a refuzat, acesta fiind motivul pentru care a refuzat la rândul său predarea acestor oi.
In drept a invocat prev. art. 115 și urm., art. 119 și urm. Cod pr. civ., art. 247 Cod pr. civ., art. 2092 Cod civil.
În probațiune a solicitat: interogatoriul reclamantei, probe testimoniale, alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
Pentru termenul de judecată din data de 12.09.2012 reclamanta a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reconvenționale formulate de către pârât, ca fiind neîntemeiată.
În motivare arată că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor, reprezentând uneori și o formă de manifestare a excepției de neexecutare, constând în dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce debitorul nu-i plătește tot ce îi datorează în legătură cu acel bun.
In practica s-a recunoscut și dreptul de retenție a posesorului de buna credința al unui bun, până la restituirea cheltuielilor necesare și utile făcute asupra lucrului.
In speță, arată că, pârâtul cu rea credința a refuzat reclamantei restituirea ovinelor în luna aprilie 2011, după decesul soțului ei, deși prin acțiunea reconvențională recunoaște că nu sunt proprietatea lui și nu se opune predării celor zece oi mature.
Mai arată că, dacă reclamanta ar fi ales sa înstrăineze animalele, pârâtul nu ar fi trebuit să suporte cheltuielile cu îngrijirea lor, condiții în care ea este cea prejudiciată.
Pentru termenul de judecată din data de 05.12.2012 reclamanta a depus la dosar Precizare de acțiune prin care arată că a solicitat obligarea pârâtului la predarea cantității de 70 kg de brânză pe care și le-a însușit pe nedrept în anul 2011 sau, în caz de imposibilitate, să-i achite v/val. acestui produs.
Menționează că pentru anul 2012 nu a formulat pretenții în acest sens, deși oile au fost tot în paza pârâtului.
În data de 06.02.2013 reclamanta a depus la dosar Acțiune precizată, prin care solicită instanței să oblige pârâtul să-i predea cele 13 ovine, lăsate începând din luna martie 2011 în paza sa, precum și 70 kg. brânza pe care și le-a însușit pe nedrept iar, în caz de imposibilitate, să oblige pârâtul să-i achite c/val. animalelor și a brânzei, respectiv suma totală de 9200 lei, din care suma de 7800 lei reprezentând c/val. a 13 oi și suma de 1400 lei, reprezentând c/val. a 70 kg. brânză; cu cheltuieli de judecată.
In drept a invocat prev. art. 132 alin. 2 pct.2.
Pentru termenul de judecată din data de 13.03.2013 pârâtul a depus la dosarul cauzei Precizare de cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte reconvenționale, pe lângă cele solicitate în cererea reconvențională formulată, la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii celor 10 oi pe perioada iernii 2012-2013.
În motivare arată că, în prezent oile în litigiu sunt tot în paza și întreținerea sa, astfel că a efectuat cheltuieli cu hrana și întreținerea acestora și pe perioada iernatului 2012-2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantele sunt moștenitoarele defunctului C. G., decedat la data de 23 mai 2011, în calitate de soție supraviețuitoare ( C. C. M.), iar minora C. A., este fiica sa și a defunctului ei soț.
In luna martie a anului 2011, soțul reclamantei, C. G., fiind bolnav și incapabil de a mai munci, a predat spre pază și îngrijire fratelui său, respectiv pârâtului C. G., un număr de 13 ovine (10 oi și 3 miei), pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei. Acesta a dus cele 13 animale la stâna de oi din localitatea Domnești, predându-le numitei A. M., insa le-a înscris pe numele său.
După decesului soțului său, în luna aprilie 2011, reclamanta arată că s-a deplasat la stână pentru a solicita produsele provenite de la animale. A. M., șefa stânei, a refuzat să-i predea produsele obținute, motivând că cel care a adus oile la stână este C. G.. Ulterior, în luna octombrie 2011, i-a cerut lui C. G. să-i predea animalele, insă și acesta a refuzat, invocând motive fără suport real.
Trebuie menționat faptul că reclamanta a formulat chiar și o plângere penală împotriva numitului C. G. pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev. și ped. de art. 213 Cod penal, dar prin Rezoluția pronunțata în Ds.nr.2931/P/2011, depusă în copie la dosar la fila 8, s-a propus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, urmând ca părțile să-și clarifice situația pe cale civilă.
Pârâtul C. G., deși a recunoscut caă animalele aparțineau fratelui său, C. G., a refuzat să îi predea reclamantei ovinele, care îi aparțin, în calitate de soție supraviețuitoare, deși, potrivit art. 1079 Cod Civil, i-a și notificat, atât pe pârât, cât și pe capul stânei, martora din prezenta cauză, A. M. F. ( declarația de la filele 58-59 din dosar, care, de altfel, a recunoscut că a primit notificarea), dar care nu s-a prezentat la cabinetul avocatei reclamantelor pentru a se soluționa litigiul pe cale amiabilă, astfel că încercarea sa a rămas fără rezultat ( filele 62, 63).
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată ( filele 42-43) a arătat că nu se opune în principiu admiterii acțiunii în sensul că este de acord cu predarea unui număr de 10 ovine (câte i-au fost predate), dar cu condiția ca reclamanta să-i achite contravaloarea cheltuielilor pe care le-a efectuat cu acestea în perioada în care le-a îngrijit.
In drept, reclamantele au invocat temeiul răspunderii civile delictuale potrivit Noului Cod civil,adică art. 1349 și 1357 din acesta, iar pârâtul a invocat disp. art. 2092 din Codul civil.
Referitor la temeiul răspunderii civile invocat de către reclamante, instanța apreciază că în speță nu sunt aplicabile disp.art. 1349 și 1357 din Noul Cod Civil, pe de o parte, pentru că raportul juridic dintre defunctul proprietar al oilor, respectiv soț al reclamantei, C. G. și pârâtul C. G., fratele său, s-a născut înainte de . Noului cod civil ( înainte de 01.10.2011), mai precis în luna martie 2011, iar în al doilea rând, raportul juridic dintre părți a luat naștere prin încheierea unei înțelegeri verbale prin care defunctul l-a mandatat pe fratele său să se ocupe de oile sale, deoarece era bolnav .
Ca atare, nu se poate aprecia că în sarcina pârâtului este angajată răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care acesta nu și-a însușit oile sau le-a îngrijit necorespunzător, pentru a se putea aprecia dacă se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite, lipsind astfel și raportul de cauzalitate între o asemenea faptă și prejudiciu, care în speță constă doar în lipsa de folosință a animalelor și în atingerea adusă atributelor dreptului de proprietate, reclamantele fiind îndreptățite să formuleze prezenta acțiune, în calitate de moștenitoare ale proprietarului oilor.
Astfel, observând că între defunct și fratele său nu s-a întocmit în scris nici un act juridic, ci înțelegerea dintre ei a fost doar verbală și ea a fost recunoscută de către pârât atât prin întâmpinare cât și cu ocazia luării interogatoriului acestuia, instanța apreciază că temeiul juridic aplicabil în speță este cel al răspunderii contractuale, prev. de art. 969-970 din vechiul Cod civil,reținând data la care s-a încheiat înțelegerea dintre părți, deoarece pârâtul, după decesul mandantului ( fratele său) nu și-a respectat obligația de a preda ovinele reclamantelor, care nu au mai dorit ca pârâtul să se ocupe în continuare de ele.
Conform Noului cod civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349, care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.Totodată, din economia dispozițiilor art. 1357 Cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispozițiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții [1], respectiv:a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Ori în speță sunt aplicabile disp. art. 969, 970 din vechiul Cod civil, nefiind vorba de răspundere civilă delictuală, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâtul nu ar fi depus diligențe în îngrijirea ovinelor ce i-au fost predate sau că ar fi săvârșit cu bună - știință vreo faptă ilicită, ci doar a refuzat predarea ovinelor până la momentul la care reclamanta ar fi achitat cheltuielile pe care le-a făcut cu paza, îngrijirea, hrana și tratamentul acestora. Trebuie precizat că nu s-a făcut dovada încheierii unei înțelegeri cu titlu oneros, ci, în considerarea calității de frate a pârâtului cu proprietarul ovinelor, acesta a convenit să se ocupe gratuit de ele, înțelegere care a existat până la data decesului său, când raportul juridic dintre ei a încetat prin moartea mandantelui.
Raportat la aceste împrejurări, coroborând probele administrate în cauză, cu înscrisuri, interogatorii și martori ( filele 4-11,17, 48-50, 58-64, 68-71 și 78), instanța constată că acțiunea civilă principală este justificată și urmează a fi admisă, motiv pentru care în considerarea disp. art. 969,970 din vechiul Cod civil, aplicabil speței, va obliga pârâtul să predea reclamantelor cele 13 ovine, lăsate în paza sa, începând cu luna martie 2011 și să achite reclamantelor c/val. a 70 kg. de brânza, ce s-au obținut de la cele 10 oi mature, în anul 2011, în suma totala de 1400 lei.
Având în vedere soluția adoptată se va respinge cererea formulată în subsidiar de către reclamante, ca neîntemeiată, referitoare la obligarea pârâtului să achite reclamantelor c/val. celor 13 ovine în suma totala de 7800 lei și să le predea 70 kg. Brânza.
Nu în ultimul rând la baza acestei hotărâri a stat și ultima adresă expediata la dosar de către Primăria Comunei Mărișelu, care precizează ca în anul 2010 - 2011, defunctul C. G. a figurat cu un număr de 10 oi ( fila 78), dar acestea au fost oi adulte, care în anul 2011 au dat naștere la 3 miei, fapt ce reiese în mod neîndoielnic din adresa emisă de aceeași primărie la data de 17.08.2011 ( fila 4 din dosar).
Pretențiile formulate de către reclamante au fost dovedite și prin declarațiile martorilor audiați în cauza - A. M., F. F., H. I., care au confirmat starea de fapt expusă de reclamante în acțiune și care nu a fost negată de pârât, doar că acesta nu este de acord decât cu restituirea unui număr de 10 ovine și nu de 13 cât au solicitat reclamantele, sub acest aspect dovada acestui număr fiind certificată de adeverințele depuse la dosar, mai sus expuse și de probatoriul testimonial administrat în cauză.
Referitor la cererea reconvențională formulată, prin pârâtul solicită ca reclamantele sa fie obligate la plata sumei totale de 5375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 - 2013, solicitând instanței și instituirea unui drept de retenție asupra oilor pana la achitarea efectiva a sumei solicitate, instanța constată că și această cerere este justificată, urmând a fi admisă ca atare.
Dreptul de retenție se prezintă ca un adevărat drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să țină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Dreptul de preferință conferă titularului său o simplă detențiune precară, astfel încât existența lui nu duce la dobândirea fructelor (această prerogativă aparține proprietarului) afară de cazul în care prin convenție s-a stabilit astfel și nici la dobândirea prin uzucapiune a proprietății lucrului.
Odată cu achitarea integrală a datoriei încetează dreptul la retenție și ia naștere în sarcina retentorului obligația de restituire. Aceasta presupune existența în sarcina creditorului retentor a obligației de conservare a bunului precum și răspunderea sa pentru pieirea sau stricăciunea lucrului provenită din culpa sa.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie și raportat la starea de fapt mai sus expusă, instanța va obliga reclamantele să achite pârâtului suma de 5375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 – 2013 și va dispune instituirea unui drept de retenție asupra a 10 oi pana la achitarea efectivă de către reclamante a sumei solicitate ( având în vedere că instanța nu se poate pronunța plus petita, prin instituirea unui drept de retenție asupra a 13 oi, dacă pârâtul a formulat cererea doar pentru dreptul de retenție asupra a 10 oi).
Această sumă reprezintă contravaloarea întreținerii și îngrijirii acestor oi, constând în: îngrijirea oilor în gospodăria proprie pe perioada 01.01._11: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei; pentru perioada 08.04._11 în care oile au fost date în câmp, la cioban: 30 lei/cap de ovină = 300 lei; vaccinarea: 1,5 lei pentru fiecare ovină = 15 lei; îmbăiatul oilor: 30 lei/cap de ovină x 2 îmbăieri = 600 lei; de 5 ori dus mâncare la cioban/lună (30 lei o mâncare) pe 4 luni = 960 lei; hrana oilor la domiciliul pârâtului în perioada 16.12._12 - 100 zile = 1.000 lei; îngrijirea la domiciliul pârâtului în perioada 16.12._12: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei, iar după precizarea acțiunii reconvenționale suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii oilor și după introducerea acțiunii, mai precis pentru iarna 2012-2013,pentru un număr de 10 oi, așa cum a solicitat prin cererea arătată.
Instituirea unui drept de retenție în sarcina reclamantelor se impune în cauză, motivat de faptul că în condițiile în care pârâtul va preda cele 13 ovine,ar exista riscul de a nu i se achita banii cheltuiți cu îngrijirea a 10 ovine, tocmai datorită gravelor neînțelegeri dintre reclamanta C. C. M. și pârât, care nu au încetat să se certe și pe parcursul prezentului proces, cu toate că instanța a încercat împăcarea părților, ținând cont de calitatea lor de cumnați, dar fără rezultat.
În funcție de modul de soluționare a cererilor părților, în considerarea disp. art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul să achite reclamantelor cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat, în suma totala de 1150 lei (1000 lei pentru prezentul dosar și 150 lei pentru notificare), iar pe reclamante le va obliga să achite pârâtului suma de 781 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar ( filele 41,47,75 și 81).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă principală formulată în principal și precizată de reclamantele C. C. M., domiciliata in municipiul Bistrița, ..3, . jud. Bistrița-Năsăud, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al reclamantei-minore C. A. - V. A. împotriva pârâtului C. G., domiciliat în loc. Domnești, nr. 168, jud. Bistrița-Năsăud și în consecință:
Obligă pârâtul să predea reclamantelor cele 13 ovine, lăsate în paza sa, începând cu luna martie 2011 și să achite reclamantelor c/val. a 70 kg. de brânza, ce s-au obținut de la cele 10 oi mature, în anul 2011, în sumă totală de 1400 lei.
Respinge cererea formulată în subsidiar de către reclamante, referitoare la obligarea pârâtului să le achite reclamantelor c/val. celor 13 ovine în suma totala de 7800 lei și să le predea 70 kg. B., ca neîntemeiată.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C. G. împotriva reclamantelor – pârâte reconvenționale și în consecință:
Obligă reclamantele să achite pârâtului suma de 5375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea a 10 oi, în perioada 1 ian. 2011 – 2013.
Dispune instituirea unui drept de retenție asupra unui număr de 10 oi până la achitarea efectivă de către reclamante a sumei mai sus menționate.
Obligă pârâtul să achite reclamantelor cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat, în suma totala de 1150 lei (1000 lei pentru prezentul dosar și 150 lei pentru notificare), iar pe reclamante le obligă să achite pârâtului suma de 781 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. L. N. M.
RED/DACT
MNL/M.
24.04.2013/ 5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5084/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 324/2013.... → |
|---|
