Plângere contravenţională. Sentința nr. 3405/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 3405/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 12089/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 12._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3405/2013

Ședința publică din data de 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: B. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul Z. S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 09.10.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud – POSTUL DE POLIȚIE LIVEZILE.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin fax, la data de 19.04.2013, de către intimat procesele-verbale de executarea a mandatului de aducere.

Instanța, față de lipsa martorilor P. A. și C. I., aceștia fiind citați și cu mandat de aducere, potrivit art. 188 (3) Cod pr. civ., pășește la judecarea cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 21.12.2012, petentul Z. S. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 09.10.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud – POSTUL DE POLIȚIE LIVEZILE.

În motivare se arată că, în data de 09.10.2012, ora 18, numita Budecan E. a intrat în curtea petentului și l-a jignit pe acesta, sub pretextul de ași fi lăsat calul să intre în grădina ei. Petentul susține că s-a enervat și i-a cerut acesteia să iasă din curtea, împingând-o spre ieșire, moment în care a apărut și numitul C. I.. Budecan E. s-a deplasat la postul de poliție iar organele i-au aplicat petentului o amendă pentru că i-ar fi distrus otava acesteia.

Petentul mai învederează că a rugat agentul constatator să-i aplice doar un avertisment, dar aceasta a refuzat, după cum a refuzat și si audieze martorii aduși de acesta. În consecință, petentul a refuzat să semneze procesul – verbal, susținând că nu este corect faptul că nu a fost amendată și numita Budecan E., din moment ce aceasta a intrat în curtea lui și l-a jignit. Din cauza supărării, petentul a făcut o afirmație, dar nu-și mai amintește ce anume a spus, astfel că a mai fost amendat cu încă 500 lei.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-5) și s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numiților M. C. și I. Silivan.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

În motivare se arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 3 pct. 17 și art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, reținându-se că în data de 07.10.2012, ora 18,00, a lăsat o cabalină fără supraveghere, pe ., animalul pătrunzând pe un teren cu otavă al numiților Budecan C. și Budecan E.. De asemenea, agentul constatator a reținut și că în timpul verificării sesizării, în prezența sa, petentul i-a adresat numitei Budecan E. cuvinte jignitoare și vulgare, această faptă fiind săvârșită în data de 09.10.2012, ora 09,00.

Intimatul consideră că plângerea contravențională este neîntemeiată întrucât agentul constatator a fost sesizat verbal de către Budecan C. și Budecan E., aceștia reclamând faptul că în data de 07.10.2012, ora 18,00, au găsit pe terenul lor cu otavă animalul petentului, fapta fiind confirmată de martorii P. A. și C. I..

În data de 09.10.2012, în timp ce agentul constatator efectua verificări cu privire la fapta sesizată de cei doi, în prezența agentului, petentul i-a adresat numitei Budecan E. cuvinte jignitoare și vulgare. A fost invitat la sediul postului de poliție pentru a se încerca aplanarea conflictului dar a refuzat să se prezinte, motivând că urmează că plece din localitate, astfel că procesul – verbal a fost întocmit imediat, în prezența martorilor, petentul refuzând să-l semneze deși i s-a adus la cunoștință conținutul său. Comunicarea s-a făcut prin afișare la domiciliul petentului în data de 23.10.2012, de față fiind martorul asistent Măjer N..

Intimatul consideră că procesul – verbal contravențional conține toate mențiunile obligatorii, a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, conform prevederilor art. 21 alin. 3 teza I din OG 2/2001, fiind proporționale cu gravitatea faptelor și cu atitudinea contravenientului, care a fost necooperant și ulterior nu a manifestat regret pentru faptele comise.

În drept s-au invocat prevederile art. 3 pct. 17, 3 pct. 1 din Legea 61/1991 și art. 21 alin. 3 teza I din OG 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 11-13) și s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numiților Budecan C., Budecan E., P. A. și C. I..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție .. nr._ încheiat la 09.10.2012 de reprezentanții I.P.J. Bistrița-Năsăud, petentul Z. S., a fost sancționat cu amendă de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 17 și art. 3, punctul 1 din legea 61/1991, republicată, reținându-se că în data de 07.10.2012, la ora 12:00 a lăsat o cabalină fără supraveghere pe . Livezile, animalul pătrunzând pe un teren cu otavă al numiților Budecan C. și Budecan E. și în data de 09.10.2012, ora 09 :00, petentul în fața organului constatator a adresat cuvinte jignitoare și vulgare numitei Budecan E., de natură a–i leza demnitatea acesteia .

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procesul-verbal de constatare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată direct de către agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu sunt aduse probe ori nu se invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută.

În privința contravențiilor reținute în sarcina sa, petentul a formulat obiecțiuni, a propus proba testimonială însă nu s-a conformat dispoziției instanței de a indica domiciliile martorilor conform art. 186 alin. 2 cod procedură civilă, fiind astfel decăzut din proba încuviințată, prezumția de temeinicie a procesului verbal rămânând în ființă, petentul având sarcina în conformitate cu prevederi art. 1169 din cod civil de la 1864 de a-și proba susținerile. Cu privire la proba testimonială încuviințată pentru intimată, instanța a făcut aplicare art. 188 alin. 3 cod procedură civilă, respectiv a pășit la judecarea cauzei după neprezentarea martorilor citați cu mandat de aducere.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, ținând cont că prin fapta sa contravențională petentul a produs un prejudiciu material și a săvârșit a doua contravenției reținută chiar în fața agentului constatator, împrejurări ce dau faptelor contravenționale reținute un pericol social ridicat, instanța reține că sancțiunea aplicată de agentul constatator este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite.

F. de considerentele de fapt si de drept expuse, instanța va respinge în totalitate plângerea formulata de petent, cu consecința menținerii procesului-verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Z. S., cu domiciliul în Livezile, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului verbal de contravenție, . nr._, încheiat la data de 09.10.2012 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud – POSTUL DE POLIȚIE LIVEZILE, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. I. F. B. M.

RED/DACT

M./R.

03.07.2013

2EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3405/2013. Judecătoria BISTRIŢA