Plângere contravenţională. Sentința nr. 4581/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4581/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 1035/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4581/2013
Ședința publică din data de 31 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul M. M. F., în contradictoriu cu intimatul I. BISTRIȚA - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2013.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Nici la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Analizând actele și lucrările dosarului se reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul M. M. F., în contradictoriu cu intimatul I. BISTRIȚA - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, a solicitat înlocuirea sancțiunii amendă cu sancțiunea avertisment.
În motivare a arătat că, în data de 28.01.2013, ora 20.15, pe DN 17/Viișoara, a condus autoturismul cu nr._ cu viteza de 75 km/h înregistrată cu aparatul R. de pe auto MAI_. A fost prezent la încheierea procesului verbal de contravenție pe care l-a semnat fără a avea obiecțiuni. Recunoaște că a circulat cu viteza menționată în actul sancționator însă precizează că sancțiunea avertismentului ar fi fost suficientă dat fiind faptul că nu a pus în pericol integritatea sa, a pasagerului cu care era și nici a celorlalți participanți la trafic.
În mod unanim s-a stabilit în practica judiciară că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Apreciază că în ceea ce îl privește, sancțiunea stabilită de către agentul constatator este exagerată în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina sa, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru corectarea conduitei sale. Consideră că la individualizarea sancțiunii agentul nu a avut în vedere împrejurările săvârșirii contravenției, respectiv aspectul că viteza cu care circula nu era exagerat de mare pentru a pune în pericol siguranța pietonilor sau altor participanți din traficul rutier, aspectul că, spre deosebire de aparatul radar, vitezometrul nu poate determina în mod exact viteza de rulare.
În al doilea rând, consideră că individualizarea sancțiunii nu s-a făcut în mod corespunzător nici prin prisma faptului că a recunoscut săvârșirea contravenției semnând procesul verbal fără obiecțiuni, arătând faptul că regretă săvârșirea faptei și asumându-mi consecințele juridice ce decurg din aceasta.
În drept s-au invocat OG nr. 2/2001, OUG 195/2002 Republicată.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 4).
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată, din următoarele motive: prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional cu 280 de lei amendă - minimul special al sancțiunii, cu posibilitatea achitării sumei de 140 de lei în termen de două zile lucrătoare - și cu 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 litera „b" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 28.01.2013 la ora 20,15 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în cartierul Viișoara al municipiului Bistrița, cu viteza de 75 km/h, măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul poliției rutiere cu numărul de înmatriculare MAI -_. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care 1-a semnat fără obiecțiuni. In plângerea contravențională formulată recunoaște săvârșirea contravenției dar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, apreciind că aceasta nu ar fi proporțională cu gravitatea faptei. Plângerea contravențională este neîntemeiată.
Fapta, așa cum a fost descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, fapt probat de buletinul de verificare metrologică seria_ emis de Biroul Român de Metrologie Legală în data de 27.04.2012, cu termen de valabilitate de un an.
In privința numărului de înmatriculare_, menționat în buletinul de verificare metrologic, face precizarea că a aparținut autovehiculului pe care este montat cinemometrul până în data de 05.11.2012, dată la care autovehiculul, deținut anterior în baza unui contract de leasing, a devenit proprietatea MAI și a fost reînmatriculat cu numărul MAI_, fără ca cinemometrul să fie demontat și fără a se piere valabilitatea verificării metrologice. Numărul de înmatriculare anterior și cel actual sunt consemnate în cartea de identitate a vehiculului.
Individualizarea sancțiunii contravenționale principale a fost făcută prin aplicarea ei în cuantumul minim prevăzut de lege ; în conformitate cu art. 21 alin. 3 teza I din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie aplicată în limitele prevăzute d actul normativ. Aceasta presupune aplicarea ei între minimul și maximul special prevăzut de lege, posibilitatea aplicării avertismentului fiind prevăzută doar pentru situațiile concrete în care gravitatea faptei este mai mică decât gravitatea faptei generice avută în vedere de legiuitor la stabilirea limitelor sancțiunii, astfel încât chiar și amenda minimă să fie disproporționat de mare față de pericolul social al faptei. În cazul de față gravitatea faptei concrete nu este cu nimic mai mică decât cea avută în vedere de legiuitor, din contră, săvârșirea ei în localitate și în condiții de vizibilitate scăzută putând constitui circumstanțe agravante - nereținute în cazul de față.
În privința persoanei contravenientului arată că din cazierul auto al petentului rezultă că aceasta a fost a 8-a dată când petentul a fost sancționat pentru depășirea limitei maxime de viteză dintr-un total de 16 contravenții înscrise în cazierul auto, repetarea contravenției indicând o manieră imprudentă de a conduce autovehiculul.
În drept s-au invocat art. 108 alin. 1 litera „h" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată; art. 21 alin. 3 teza I din OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 11-17), iar la fila 10 un CD cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 28.01.2013 de către Poliția Mun.Bistrița petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 280 lei și 3 puncte penalizare, conform art.108 alin.1 lit.b) pct 2 din OUG nr.195/2002, reținându-se că la data de 28.01.2013, ora 20,15, pe DN 17, în mun.Bistrița, cartierul Viișoara, petentul a condus autovehiculul_ cu viteza de 75 km/h, măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul MAI_.
Petentul a fost prezent la încheierea procesului verbal pe care l-a semnat fără obiecțiuni.
Prin plângerea formulată, petentul a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum fost reținută de organul constatator, respectiv că a circulat cu viteza de 75 km/h, și a solicitat înlocuirea sancțiunii amendă cu avertisment, motivat de faptul că sancțiunea aplicată este exagerată în raport de gravitatea faptei, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru corectarea conduitei sale, arătând că viteza sa nu era exagerat de mare pentru siguranța traficului.
Potrivit art.108 lit.b) pct.2 din OUG nr.195/2002, depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu 3 punct penalizare.
Potrivit dispozițiilor legale, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, aspectele invocate de către petent subrogându-se cazurilor de nulitate relativă ce presupun dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea actului.
Verificând temeinicia actului atacat, din planșele foto de la f.16 și din înregistrarea video depusă de intimată rezultă că, la data și ora consemnate în procesul verbal de control, petentul a condus auto în localitate cu viteza 75 km/h, constată cu mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare de la f.14, prin urmare, fapta săvârșită a fost corect reținută de agentul constatator .
Analizând solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amendă cu avertisment, instanța reține că acesta a condus automobilul în localitate, în condiții de vizibilitate redusă – în luna ianuarie la orele 20,15 deplasându-se cu o viteză ce depășește viteza legală cu 25 km/h, prin urmare pericolul social al faptei nu este unul neglijabil, în plus, astfel cum rezultă din cazierul auto de la f.12, acesta nu se află la prima faptă de acest fel, astfel că admiterea cererii și înlocuirea amenzii cu avertisment nu ar fi suficientă pentru corectarea conduitei ci ar avea efect contrar, l-a încuraja să conducă în continuare cu depășirea vitezei legale.
Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit iar sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În consecință, instanța urmează să respingă plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind nefondată plângerea contravențională formulată de către petentul M. M. F., cu domiciliul în Bistrița, ., . jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata I. Bistrița-Năsăud, cu sediul în mun.Bistrița, ..1-3, jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 31.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
Red/Dact
CMM/NMR
16.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9555/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|