Plângere contravenţională. Sentința nr. 8872/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8872/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 6181/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8872/2013
Ședința publică din data de 08 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.06.2013, întocmit de intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 118 alin.1 din OUG 195/2002.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent și de către intimat, apreciind că sunt utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L. A. a solicitat, în principal, să se constate netemeinicia procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 10.06.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD, și, pe cale de consecință, să se dispună anularea lui, iar în subsidiar, schimbarea sancțiunii în avertisment.
În motivare se arată că, la data de 10.06.2013, în jurul orei 10,30, petentul se deplasa cu autoturismul unității unde își desfășoară activitatea, dinspre ., înspre Judecătoria Bistrița. Pe . fost oprit pe dreapta de către un agent de poliție în vederea unui control de rutină. Acesta a oprit autoturismul la aproximativ 10 metri după locația agentului iar după ce acesta a ajuns în dreptul autoturismului, s-a prezentat, i-a solicitat actele de identificare și permisul de conducere și i-a spus că motivul pentru care a fost oprit este faptul că folosea telefonul mobil în timpul mersului. Petentul susține că a negat vehement această afirmație deoarece, așa cum a arătat și polițistului, telefonul era în geanta de lucru. I-a explicat faptul că a fost indus în eroare de faptul că circula cu geamul șoferului deschis iar cu mana stângă și-a acoperit urechea pentru a se feri de vânt. S-a justificat agentului și i-a dovedit faptul că telefonul era în geanta de lucru, iar geanta pe bancheta din spate.
Petentul susține că i-a dat impresia că agentul a înțeles faptul că nu folosea telefonul mobil deoarece a spus ca dacă așa stau lucrurile, atunci îl va sancționa pentru faptul că nu a folosit centura de siguranță. Acesta a rămas surprins de această afirmație deoarece, așa cum i-a spus imediat polițistului, centura de siguranța a desfăcut-o pentru a scoate din compartimentul bordului actele autoturismului. Văzând acestea, agentul constatator i-a comunicat faptul că petentul are posibilitatea să formuleze obiecțiuni cu privire la susținerile sale și că poate formula o plângere contravențională în termen de 15 zile, iar petentul l-a asigurat că așa va face. În aceste condiții, agentul constatator i-a fi spus că „foarte bine, atunci am să vă amendez și pentru faptul că ați folosit telefonul mobil, ca să aveți ce contesta. Oricum nu aveți nicio șansă deoarece procesul verbal se bucură de forță probantă iar dumneavoastră nu aveți niciun martor. Am să descriu în procesul verbal și faptul că sunteți singur în autoturism".
Astfel, petentul arată că, la rubrica "alte mențiuni" de pe procesul verbal de constatare a contravenției, a încercat să descrie starea de fapt cu privire la faptul că a desfăcut centura de siguranță pentru a ajunge la sertarul din bordul autoturismului, iar cu privire la susținerea agentului constatator că folosea telefonul mobil, a negat și nu a recunoscut acest aspect pentru motivele arătate mai sus.
În motivarea petitului subsidiar, petentul arată că, având în vedere faptul că procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară, având în vedere și faptul că nu are posibilitatea să dovedească contrariul deoarece se afla singur în autoturism și, cel mai important, având în vedere situația sa financiară – fiind amendat cu echivalentul salariului brut lunar, solicită schimbarea sancțiunii din amendă în avertisment pentru a nu se crea un dezechilibru financiar considerabil petentului.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-6).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional conform art. 108 alin. (1) litera a pct. 3 și ari. 101 alin. (1) litera „a" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 10.06.2013 la ora 10.38 a condus autoturismul marea BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul Bistrița fără a purta de siguranță și a utilizat telefonul mobil în timpul conducerii autovehiculului, fără a folosi dispozitiv de tip „mâini libere". Pentru fiecare contravenție s-au aplicat câte două puncte amendă, acesta fiind minimul special al amenzii prevăzute pentru contravențiile de la art. 101 alin. (1) litera „a" din OUG nr. 195/2002 republicată.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe care l-a semnat cu obiecțiunile „nu recunosc cele sus menționate deoarece nu foloseam telefonul iar centura am desfăcut-o pentru a lua acte/e clin bordul autoturismului”.
Intimatul apreciază că plângerea contravențională este neîntemeiată. Faptele au fost constatate în mod direct de către agentul constatator, conform art. 109 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ căruia i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie, consacrată în practica judiciară internă. În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002, Curtea constituțională a stabilit. în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M. Of. nr. 571/29.07.2008 faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor. Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.
Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator în baza constatărilor sale personale nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind în conformitate cu aceasta. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare. Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei. (2005). În această din urmă cauză, reclamantul a invocat încălcarea prezumției de nevinovăție prin inversarea sarcinii probei în fața autorității jurisdicționale. Cazul se referă la o sancțiune aplicată de Inspectoratul de muncă, agentul constatator stabilind în urma unei inspecții existența unei persoane care lucra fără forme legale la ferma reclamantului. Autoritatea administrativă învestită cu soluționarea plângerii l-a invitat pe reclamant să dovedească contrariul celor reținute de ofițerul inspectoratului de muncă iar Curtea a apreciat că autoritățile austriece au acționat în limitele prevăzute de art. 6 paragraful 2 din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca. de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare” asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. Textul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Agentul constatator a constatat că petentul utiliza telefonul mobil în timpul conducerii autovehiculului și nu a purtat centura de siguranță, motiv pentru care a făcut semnul regulamentar de oprire. Motivarea privind desfacerea centurii după oprire, pentru a prezenta documentele contravine stării de fapt constatate de agent și prezintă o stare de fapt care, dacă ar fi fost reală, ar fi reprezentat o încălcare a obligațiilor conducătorului auto prevăzută de art. 183 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, care dispune „conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier sau, după caz, al polițistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan”.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. 3 teza I din OG 2/2001. Posibilitatea aplicării avertismentului este prevăzută de art. 7 alin. (2) din OG 2/2001 pentru faptele care prezintă o gravitate redusă gravitatea faptei concrete apreciindu-se prin raportare la fapta generică prevăzută de legiuitor la stabilirea limitelor sancțiunii. Astfel, pentru a se putea aplica avertismentul, trebuie să se facă dovada unor împrejurări excepționale care să diminueze pericolul social al contravenției, astfel că sancțiunea cu amendă, chiar aplicată la nivelul minimului special, să fie disproporționat de mare față de gravitatea faptei. În cazul de față, ambele contravenții se subscriu gravității luate în considerare de legiuitor la stabilirea limitelor amenzii aplicabile pentru fiecare faptă, fără a exista vreo împrejurare din care să se desprindă concluzia unei gravități reduse. Din contră, săvârșirea a două contravenții în concurs poate constitui o circumstanță agravantă.
D. fiind că sancțiunile contravenționale au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, acestea sunt legale. Pentru a se înlocui amenda minimă aplicată pentru fiecare faptă cu avertisment ar fi fost necesar să existe circumstanțe care să determine o gravitate redusă a faptei concrete precum și circumstanțe personale care să creeze convingerea că avertismentul este îndestulător pentru îndreptarea contravenientului (recunoașterea faptelor, regretul și hotărârea de a nu le repeta, lipsa antecedentelor, etc.). În speța de față, gravitatea fiecărei fapte concrete nu este redusă iar petentul nu se află la prima abatere - în baza de date înregistrate mai multe abateri anterioare ale petentului.
În drept s-au invocat prevederile art. 108 alin. (1) litera ..a" pct. 3 și art. 101 alin. (1) litera ..a" pct. 2 din OUG nr. 195 2002 republicată, art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001 și art. 183 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 17-19).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională, conform art. 108 alin. (1) litera a pct. 3 și art. 101 alin. (1) litera „a" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., reținându-se în fapt că în data de 10.06.2013, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul Bistrița, fără a purta centura de siguranță și a utilizat telefonul mobil în timpul conducerii autovehiculului, fără a folosi dispozitiv de tip „mâini libere”.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului constatator al contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă pentru a se bucura de această forță probantă trebuie să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în lipsa cărora este nul sau poate fi anulat.
Astfel, analizând conținutul actului sancționator contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptelor săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator. Prin urmare, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este legal, neidentificându-se niciunul dintre deficiențele care să îi atragă ineficacitatea în conformitate cu dispoziția legală antemenționată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/12.12.2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției, având valoarea unui act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Prin urmare, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea acesteia, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În cauza de față, dat fiind că este vorba despre două contravenții constatate pe loc de agentul constatator, care nu au lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Petentul nu a administrat nici o probă care să conducă la o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul-verbal atacat.
Astfel, instanța retine că, prin probele administrate la dosar, nu s-a făcut dovada contrarie actului sancționator, prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămânând, în ființă, deoarece din probele depuse de petent la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal contestat. Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenzile contravenționale aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu este la prima abatere de acest gen, având în vedere cazierul auto al petentului (f.19), din care rezultă că acesta a mai fost sancționat și pentru alte abateri anterioare.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.
Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul L. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Bistrița, .. 9, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.06.2013, întocmit de intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică azi 08.11.2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
B. V. | B. A. |
RED/DACT
BV/R.
12.12.2013
| ← Reziliere contract. Încheierea nr. 6790/2013. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
