Plângere contravenţională. Sentința nr. 4994/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 4994/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 2632/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4994/2013

Ședința publică din data de 11 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. C. V., judecător

GREFIER: M. I. F.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 11.02.2013 de intimata C. SA – C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă, c.j. M. T., cu delegație de reprezentare la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În procedura verificării competenței instituită prin prevederile art.131 N.C.pr.civ., instanța se declară competentă din punct de vedere, general, material și teritorial în soluționarea cauzei în raport de dispozițiile art. 10^1 din OG 15/2002 modificat prin art. III din Legea 2/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul petentei susține plângerea contravențională formulată și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune. Interpelat fiind de către instanță, arată că este de acord cu judecarea cauzei imediat după cercetarea judecătorească din aceeași ședință publică.

Instanța, având în vedere acordul reprezentantului petentei privind judecarea cauzei imediat după cercetarea judecătorească din aceeași ședință publică, raportat la faptul că intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, încheie faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 11.02.2013 de intimata C. SA – C..

În motivare se arată că, la încheierea actului de constatare, nu au fost respectate prevederile OG nr. 2/2001, astfel procesul-verbal nu respectă condițiile impuse de lege, respectiv lipsește semnătura olografă a agentului constatator, iar potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 aceasta este sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.

În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și netemeinică și menținerea ca legal și temeinic a actului sancționator.

În motivare se arată că procesul – verbal contestat a fost emis în concordanță cu prevederile OG 15/2002 și conține toate elementele de validitate prevăzute de OG 2/2001, respectiv a fost întocmit cu ajutorul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 455/2001.

În drept s-au invocat prevederile OG 15/2002, OG 2/2001, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 10).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

La data de 11.02.2013 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 08.01.2013, ora 12,38, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând societății petente a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.

Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.

Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.

Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.

Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.

În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.

Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces – verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.

Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 11.02.2013 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca fiind nelegal întocmit.

Văzând dispozițiile art. 452 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., CUI_, nr. Reg. ./2000, cu sediul în mun. Bistrița, cartier Unirea nr. 462, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.02.2013, în contradictoriu cu intimatul C. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., CUI_, nr. Reg. ..01.2004, cont RO84 RNCB_ 0001 deschis la BCR sector 1, cu sediul în mun. București, . nr. 401A, sector 6, și pe cale de consecință:

Anulează ca nelegal procesul-verbal atacat.

Desființează amenda aplicată petentei în cuantum de 250 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea apelului putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

O. C.-V. M. I. F.

RED/DACT

OCV/R.

14.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4994/2013. Judecătoria BISTRIŢA