Pretenţii. Sentința nr. 4696/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4696/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 1167/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4696/2013
Ședința publică din data de 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V.
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul O. A. I., în contradictoriu cu pârâții N. I. și P. S., având ca obiect pretenții.
Cauza s-a judecat pe fond la data de 20.05.2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărâri judecătorești s-a amânat pentru data de 20.05.2013, apoi pentru data de 03.06.2013, încheierile de ședință de la aceste termene de judecată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamantul O. A. I., a chemat în judecată pârâții N. I. și P. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către reclamant a despăgubirilor civile în cuantum de 6.000 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate șopronului proprietatea acestuia; obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.000 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate garajului proprietatea acestuia; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, este vecin cu pârâții, având proprietățile învecinate, având un gard despărțitor. Pe linia despărțitoare dintre proprietățile lor, se afla edificat un șopron, care era împărțit în două părți egale, jumătate fiind proprietatea reclamantului ș jumătate fiind proprietatea pârâților.
În urma unor lucrări pe care pârâții le-au efectuat la imobilele proprietatea lor, aceștia au dărâmat partea lor de șopron, pentru edificarea unei noi construcții. Cu ocazia acestei operațiuni pârâții au adus mai multe distrugeri părții mele de șopron, prin deteriorarea elementelor de structură de rezistență, structurii acoperișului, precum și a peretelui șopronului proprietatea reclamantului, care era orientat către partea lor de proprietate. De asemenea, cu aceeași ocazie, au trecut în proprietatea sa, pe acoperișul garajului său, producând numeroase stricăciuni acoperișului acestuia, care fiind din internit s-a spart în numeroase locuri. Menționează faptul că suferă de un handicap locomotor grav, atestat cu certificat, locuiesc și se gospodărește singur, iar pârâții au profitat de acest fapt la momentul efectuării lucrărilor care au dus la degradarea bunurilor proprietatea sa, reclamantul neputându-se deplasa pentru a supraveghea aceste lucrări.
In drept s-au invocat art. 1.349 Cod civil, art. 1.357 și urm. Cod civil, art. 274 Cod proc. civ.
În probațiune nu s-au depus înscrisuri, solicită interogatoriul pârâților, probe testimoniale, expertiză tehnică, înscrisuri, alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, vis – a - vis de acțiunea civilă înaintată de reclamant, prin care solicită respingerea acțiunii ca tardiv introdusă în principal, iar în subsidiar ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: mai întâi, pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale pasiva a pârâților. Având în vedere că această calitate procesuală pasivă constă în identitatea între persoanele pârâților și cei despre care se pretinde că sunt obligați în raportul juridic supus judecății și că în concordanță cu Rezoluția Parchetului din dosar nr. 421/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, întrucât fapta nu există, consideră că nu sunt susceptibili de a sta în judecată în această pricină în calitate de pârâți. In egala măsura, înțeleg să ridice excepția prescripției dreptului material la acțiune, sens în care arată faptul că presupusa
faptă ilicită declanșatoare a prejudiciilor în baza cărora se solicită despăgubiri civile s-a derulat la data de 30.01.2009. Așa cum rezulta din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița din data de 20.05.2009, în dos. nr. 421/P/2009, reclamantul a solicitat tragerea la răspundere penală a pârâților întrucât la data de 30.01.2009, cu ocazia demolării unui șopron i-ar fi distrus un perete al unei magazii și ar fi sustras materiale de construcție de la acel perete. D. fiind faptul că prezenta acțiune a fost promovată la data de 02.02.2012, dincolo de durata termenului general de prescripție de 3 ani, apreciază că se impune a se respinge acțiunea ca tardivă. Prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. In măsura în care, instanța nu va admite excepțiile invocate, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Este real că au dărâmat partea lor de șopron, însă aceste proceduri au fost efectuate în urma autorizației de desființare nr. 1383/06.11.2008 realizată în concordanță cu sfaturile unui proiectant autorizat care s-a deplasat la fața locului, constatând situația faptica existentă la acel moment dat. Pârâții nu au adus nici o atingere părții de șopron a reclamantului, aceasta având propria lui susținere de rezistență, diferită, fără nici o legătură cu structura de rezistență a șopronului lor, aflându-se în situația unei construcții independente. Nu i-au distrus acoperișul șopronului, nici garajul reclamantului, așa cum afirmă. Au respectat proiectul de demolare și totodată autorizația de construire, respectând distanța de 60 cm față de șopronul reclamantului, aflat într-o stare avansata de degradare. Spărturile din internit la care se face referire în acțiunea introductivă se datorează viciilor de construcție a garajului (în special a materialelor de proastă calitate); acoperișul a cedat, producându-se crăpături în lungul colii de internit, dependent de acțiunile lor Față de toate aceste aspecte, apreciază că se impune respingerea acțiunii pentru argumentele descrise în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar, în virtutea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civ.
În probațiune solicită interogatoriul reclamantului, proba testimoniala, orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
In drept s-au invocat art. 115 Cod pr. civ, art. 274 Cod pr. civ, art. 2500 si urm. Cod civil;
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ce privește excepțiile invocate, instanța urmează a analiza în continuare, respectiv cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților N. I. și P. S. și apoi excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului, sens în care reține următoarele.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților N. I. și P. S., împrejurare invocată de aceștia din urmă, relativ la împrejurarea că, prin Rezoluția Parchetului nr. 421/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, cu motivarea că fapta nu există, nu este de natură a duce la concluzia că, nu există identitate între persoana pârâților și persoana despre care se pretinde că sunt obligați în raportul juridic dedus judecății.
În acest context, prin acțiunea obiect al litigiului, reclamantul O. A. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6.000 lei și, respectiv 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate șopronului, respectiv grajdului proprietatea sa, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357 și urm. Cod civil, raport care se diferențiază esențial față de cel care a făcut obiectul dosarului penal nr. 421/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu un alt obiect, altă natură și alte consecințe cu atât mai mult cu cât (fără a exclude principiul conform căruia doar o hotărâre irevocabilă în materie penală este obligatorie pentru instanța civilă cu privire la faptă și persoana făptuitorului), în speță, acțiunea nu derivă dintr-o faptă penală.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța urmează să o respingă pentru următoarele argumente.
Conform prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, „termenul prescripției este de 3 ani în raporturile dintre persoanele fizice”, însă nicăieri în conținutul cererii de chemare în judecată și ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, din probatoriul administrat, nu rezultă că pârâții, prin faptele lor ar fi provocat pretinsul prejudiciu reclamantului, la data de 30.01.2009, pe de o parte, iar pe de altă parte, plângerea penală s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, la data de 02.02.2009, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată – 02.02.2012, cererea apare ca fiind formulată în termen.
Mai mult, din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă cu certitudine, data de 30.01.2009, ca dată a producerii pretinsei pagube ce face obiectul prezentei cauze, împrejurări față de care și, în lipsa unor înscrisuri în acest sens, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii, respectiv după data de 01. 10. 2011, dată la care a intrat în vigoare Noul cod civil și aceasta, întrucât, temeiul de drept invocat de reclamant este art. 1349 și 1357 și urm. Cod civil, deși raportul juridic dedus judecății s-a întemeiat pe fapte pretins săvârșite în cursul anului 2009, cu atât mai mult cu cât, în considerarea principiului instituit prin textul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de parte.
În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajată să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
Se reține, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că „actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment, respectiv art. 998-999 Cod civil de la 1864.
Din această perspectivă, instanța urmează a analiza îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea unei atare acțiuni referitoare la persoana vinovată de cauzarea prejudiciului, existența acestuia, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre acestea, sens în care instanța reține că într-adevăr reclamantul și pârâții domiciliază în municipiul Bistrița, ., la nr. 8, iar pârâții, la nr. 6, precum și faptul că sunt vecini, cele două proprietăți, respectiv locuințe ale acestora, fiind separate prin linii de hotar distincte, respectiv gard.
Este real că, prin rezoluția din 20.05.2009, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr. 421/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal, respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal, apreciindu-se că faptele pentru care partea vătămată – reclamant în prezenta cauză, nu există.
S-a constatat, de asemenea, faptul că persoana vătămată locuiește în Bistrița, ., unde, pe lângă imobilul casă de locuit, în curtea interioară, se află un garaj în prelungirea căruia a fost edificată o anexă de lemn și scândură, cu acoperiș și învelitoare din internit, anexă care se învecinează cu proprietatea făptuitorilor – pârâți în prezenta cauză, respectiv cu o magazie amplasată pe latura dinspre proprietatea persoanei vătămate, respectiv reclamant.
S-a mai constatat faptul că, cu ocazia cercetării la fața locului, fiind atașate și fotografii judiciare, făptuitorii pârâți au demolat exclusiv anexa lor care era o construcție independentă de anexa persoanei vătămate, situată la o distanță de 79 cm, scândurile care formau perete despărțitor fiind prinse în cuie, iar la 30.01.2009, au demolat această anexă. S-a reținut de asemenea că demolarea s-a efectuat în baza autorizației de desființare nr. 1383/06.11.2008.
Din constatările evidențiate mai sus, coroborate cu procesul – verbal de cercetare locală (f. 53), precum și declarațiile martorilor C. Dionisia (f. 70), respectiv C. C. M. (f. 80), este în afara oricărei discuții faptul că edificatele menționate mai sus, aparținând reclamantului și pârâților, erau independent amplasate, iar, prin demolarea anexei aparținând pârâților, nu s-a afectat stabilitatea celor două edificate aparținând reclamantului, respectiv șopron și garaj.
Mai mult, prin actul de control de la fila 61, s-a constatat că, prin această demolare, efectuată în baza autorizației nr._/03.11.2008, emisă de Primăria municipiului Bistrița (f. 59), nu a fost afectată proprietatea reclamantului, materialele fiind depozitate pe terenul proprietatea pârâților.
În ce privește depozițiile martorilor M. I. și C. F., nu au fost reținute de instanță în dovedirea acțiunii reclamantei întrucât ambii martori au declarat că au locuit cu chirie la familia O. în perioada anilor 1984-1985, respectiv 1974-1976, că, în ultima perioadă, l-au vizitat pe reclamant foarte rar, că nu cunosc în concret modul în care au fost edificate construcțiile în litigiu și nici cum ele au fost demolate, ultimele vizite la domiciliul reclamantului fiind făcute ulterior efectuării acestora, iar în ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză, acesta a avut ca unic obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate, în baza constatărilor de la fața locului a expertului în momentul în care acesta s-a deplasat, lucrare întocmită la 09.04.2013 (f. 90-103).
Așa fiind și constatând că, în cauză, reclamantul nu a dovedit prejudiciul cauzat și nici celelalte condiții cerute de textul art. 998-999 Cod civil de la 1864, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat, cu ocazia soluționării cauzei pe fond, la termenul din 08.04.2013, motiv pentru care acestea nu vor fi acordate, în considerarea textului art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de către pârâți.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul O. A. I., domiciliat în Bistrița, ., județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâții N. I. și P. S., ambii domiciliați în Bistrița, ., județul Bistrița Năsăud, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. G. A. M.
Red/Dact
VV/NMR/R.
05.08.2013
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 5416/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
