Reexaminare amendă judiciară. Sentința nr. 3895/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3895/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 6699/190/2005*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6703/RG/2005)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3895/2013
Ședința publică din data de 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. N. L., Vicepreședinte
GREFIER N. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A. C., ș.a., împotriva pârâtului B. T. O., ș.a., având ca obiect revendicare.
Cauza s-a judecat in fond la termenul de judecată din data de 17.04.2013 când instanța a amânat pronunțarea pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, iar la data de 24.04.2013 și respectiv 30.04.2013, instanța a amânat pronunțarea având nevoie de timp pentru deliberare, încheierile de ședință de la aceste date făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanții A. C., P. D. I., P. O., au chemat în judecată pârâții B. T. O., B. M. L. și B. B. O., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească mejdia dintre proprietatea reclamanților, înscrisă în c.f 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/5/2/1/a/1/l/a/a/1 și c.f 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform expertizei ce va fi efectuată în cauză; să fie obligați pârâții să le recunoască dreptul de proprietate asupra porțiunii ocupate, de cca. 600 mp din terenul înscris în c.f. 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 135/2/5/2/l/a/"l/l/a/a/l și c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1, să îl predea în posesie și folosință, și să se abțină pe viitor de la orice act de conturbare; să fie obligați pârâții să mute gardul sau să le permită să mute gardul pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie ce va fi stabilită; cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, sunt proprietarii tabulari ai imobilului teren înscris în c.f. 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/5/2/l/a/1/1 /a/a/l, în suprafață totală de 6457 mp. Au dobândit dreptul de proprietate în temeiul contractului de donație autentificat sub nr. 312/1996 de la bunica lor P. A. intabulată în baza sentinței civile nr. 6204/1995 pronunțată în dosar nr. 6366/1995 al Judecătoriei Bistrița, precum și a raportului de expertiză întocmit de expert V. N., parte integrantă din sentință. Din suprafața totală au vândut pârâților o suprafață de teren de 4650 mp. În această primăvară, pârâții au îngrădit o suprafață mai mare decât cea cumpărată, cu aproximativ 6 ari, intrând și pe proprietatea reclamantei P. O. (care a dobândit terenul tot de la ceilalți reclamanți). A solicitat pârâților, în mai multe rânduri să mute gardul pe linia de mejdie corectă și să le predea partea de teren ocupat, dar fără rezultatul scontat, astfel că sunt nevoiți a formula prezenta acțiune. In vederea timbrării, apreciază valoarea terenului ocupat la suma de 15.000.000 lei.
În drept s-au invocat disp. art. 480, 584, 585, 1075 și urm. cod civil, art.274 c. pr. civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 3-10), solicită interogatoriul pârâților, acvirarea dosarului nr.556/2001 al Judecătoriei Bistrița, expertiză tehnică, având ca obiective identificarea terenurilor cu date de c.f, posesori faptici, vecinătăți, delimitarea suprafeței de teren ocupată de pârâți, martorii pe care îi vor propune în ședință publică.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au arătat că, nu se opun acțiunii reclamanților în ce privește stabilirea mejdiei dintre proprietățile reclamanților și proprietatea acestora, înscrisă în CF 805 Mureșenii Bârgăului, nr. top. 1435/1 fânaț și pășune în ridul Pripoare, în suprafața de 4650 mp, mejdie care să se stabilească în raport de schița de cumpărare întocmită de către expertul topograf V. N. cu ocazia dobândirii proprietății de către pârâți; le-a recunoscut dreptul de proprietate și cred că nu ocupă nici o suprafață din terenul reclamanților, fiind chiar posibil ca reclamanții să ocupe o suprafața din terenul pârâților; în ce privește gardul, arată că acesta este edificat de către ei din toamna anului 2004, și s-a făcut pe mejdia cu proprietatea primilor 2 reclamanți, însă dacă gardul nu este plasat exact pe mejdie, nu se opun ca, în raport de măsurătorile efectuate să îl amplaseze pe mejdia ce se va stabili; cheltuielile de judecată se impun a fi compensate.
În motivare au arătat că, au cumpărat în anul 1998 de la reclamanții A. C. si P. D. I., care sunt frați, suprafața de 4650 mp teren din ridul pripoare, și au făcut intabularea în baza unui raport de expertiză efectuat de către expertul V. N.. La acea dată reclamanții dețineau în ridul respectiv suprafața de_ mp teren din care le-au vândut 4650 mp, conform actului de parcelare. La data cumpărării reclamanții le-au indicat pârâților și expertului V. N. suprafața de 4650 mp ca învecinându-se cu drumul peste Blaju, un pârâu pe partea dreaptă pornind de la drum, și celelalte două loturi proprietatea lor. După ce au cumpărat nu au îngrădit terenul, aveau niște semne care indicau mejdiile și știau dimensiunile terenului. In vara anului 2004 reclamanții le-au solicitat să se prezinte la teren pentru că dânșii au făcut o vânzare în capătul opus drumului peste Blaju și că, urmarea acestei vânzări să fie de acord să li se scurteze lotul cu cca. 20 m, iar ceea ce au pierdut în lungime să le dea în compensație în lățime. Nu au fost de acord pentru că chiar capătul respectiv era mai drept și conform schiței de intabulare le aparținea. In aceste condiții au amplasat provizoriu un gard pentru a se observa că până acolo este proprietatea lor.
In primăvara acestui an, din nou, reclamanții le-au solicitat să iasă la teren pentru a stabili mejdia, ceea ce au și făcut, dânșii venind cu o persoană pe nume B. - care s-a prezentat ca fiind expert topograf și care le-a cerut să scurteze lotul pentru că reclamanții au mai făcut o vânzare și nu au de unde da lot lui P. O.. In aceste condiții le-au spus că este corect să îl cheme pe expertul V. N., care a făcut parcelarea când au cumpărat, să-și aducă și dânșii un expert, si să aibă și un expert neutru, și, în raport de actul de parcelare al expertului V. N. și de intabularea în cartea funciară a pârâților, să se stabilească mejdiile. In aceste condiții dânșii nu au fost de acord, și nu au mai purtat discuții până la primirea citației în prezentul proces.
Pârâții mai arată că, pe lotul din dreapta terenul cumpărat pleacă de la drumul peste Blajul, și este mărginit de un pârâu de munte astfel încât de la data cumpărării s-au înțeles în prezența expertului V. că mejdia înspre pârâu să fie din marginea acestuia și in linie dreaptă, cum s-a și trasat pe schița de parcelare. Au precizat în momentul delimitării terenului cumpărat, că nu doresc să cumpere pârâu și acesta nici nu s-a măsurat în lotul lor, mai ales că pe celalalt mal este alt proprietar, pe nume M., care are porțiuni de gard instalate și pe malul râului dinspre ei, motiv pentru care au dedus că râul ar fi al lui. Pe latura stânga din drumul peste B. a rămas proprietatea reclamanților, și la o distanță de câțiva metri de mejdia pârâților este un drum care urcă peste terenul reclamanților, dar ei nu ne învecinează cu acest drum, și nici nu și-au dorit acest lucru, pentru că drumul de câmp își abate traseul în raport de situația terenului. Când au cumpărat terenul, conform schiței expertului V. N. făcută la scara de 1/5000, lungimea lotului lor era de cca. 156 m, iar lățimea la capătul de sus la cea. 46-47 m, la un anumit loc este ceva mai lată, iar înspre drumul peste B. este mult mai îngustă - de cca. 16-17 m.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă, expertiza tehnica topografica și audierea ca martor a expertului V. N..
Pentru termenul de judecată din data de 17.03.2008, numiții C. loan și C. M., au formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu în baza disp. art. 52 al. 1 cod proc, Civ.; pe fond, să se stabilească mejdia dintre proprietatea acestora, înscrisă în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform expertizei ce va fi efectuată în cauză; să fie obligați pârâții să mute gardul sau să le permită să mute gardul pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie ce va fi stabilită; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că, sunt coproprietari, alături de reclamanta P. O., asupra terenului înscris în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și prin urmare solicită și ei grănițuirea acestui teren cu cel proprietatea pârâților și obligarea pârâților la amplasarea gardului pe linia de mejdie ce va fi stabilită prin expertiza ordonată în cauză.
În drept s-au invocat disp. art. 49, 50, 52, 274 cod proc. civ., art. 584, 585, 1075 și urm. Cod civil.
În data de 11.03.2008, reclamanții au formulat precizare de acțiune, prin care au solicitat să se stabilească mejdia dintre proprietatea lor, înscrisă în c.f. . 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/5/2/1 /a/1/1 /a/a/l, c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 și c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform-expertizei ce va fi efectuată în cauză; să fie obligați pârâții să le recunoască dreptul de proprietate asupra porțiunii ocupate, de cca. 600 mp din terenul descris mai sus, să îl predea în posesie și folosință, și să se abțină pe viitor de la orice act de conturbare; să fie obligați pârâții să mute gardul sau să le permită să mute gardul pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie ce va fi stabilită; cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, analizând mai bine schițele care au stat la baza intabulării părților, au constat că se învecinează cu terenul proprietatea pârâților și prin urmare trebuie grănițuit (în plus fața de cele 2 corpuri de avere indicate inițial) și terenul identificat în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului, nr. top 1435/2/3, drum de acces cu suprafața de 126 mp, drept pentru care au fost nevoiți să formuleze prezenta acțiune.
Pentru termenul de judecată din data de 14.04.2008, pârâții au formulat întâmpinare față de cererea de intervenție în nume propriu, formulată de numiții C. I. și C. M., arătând că, la termenul din 17 martie 2008, mandatarul reclamanților le-a înmânat o cerere de intervenție prin care se solicita ca după încuviințarea în principiu să se stabilească mejdia dintre imobilele înscrise în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top. 1435/2/3 despre care se spune că ar fi proprietatea intervenienților și cele din c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top. 1435/1 care sunt proprietatea pârâților și să mute gardul edificat reclamanții sau pârâții, pe cheltuiala lor. Au fost chemați în judecată în luna august 2005 de reclamanți pentru a se mejdui proprietățile limitrofe și cu revendicarea unei suprafețe de teren de la pârâți și mutarea gardului. Proprietatea pârâților se învecinează cu a reclamanților A. C. și P. D. I., de la care au și cumpărat terenul și cu care împreună au stabilit mejdia dintre proprietăți la data cumpărării. De atunci ei nu au mai mutat mejdia. Se pare că după ce le-a vândut suprafața de 4650 mp de sub nr. top. 1435/1, dânșii au vândut mai întâi numitei P. O. și apoi acestor intervenienți bunuri litigante. Nu au de unde să știe pentru că la cererea de intervenție nu s-au alăturat acte doveditoare ale proprietății intervenienților.
In cererea introdusă în instanța și precizarea făcută se spune că nr. top. 1435/2/3 din c.f.820 Mureșenii Bârgăului este proprietatea reclamanților iar acum prin cererea de intervenție se spune că nr. top 1435/2/3 din c.f. 820 Mureșenii Bârgăului ar fi proprietatea intervenienților. Cum nu s-au depus extras c.f. nu știu a cui proprietate este. De fapt nici expertul P. I. care a întocmit o expertiză chiar pentru termenul de judecată din 17.03.2008 nu spune pe schița ca acești intervenienți le-ar fi vecinii. In aceste condiții nu se pot pronunța cu privire la încuviințarea în principiu. Dacă într-adevăr acești intervenienți sunt proprietari tabulari ai nf top. 1435/2/3 atunci nu pot fi reclamanții. În consecință până ce intervenienții nu vor prezenta acte de proprietate pentru nr. top. 1435/2/3 iar expertul pe schița lui vecinii de pe toate laturile terenului nu știu dacă proprietatea lor se învecinează cu a acestor intervenienți.,
Pentru termenul de judecată din data de 14.04.2008, pârâții au formulat întâmpinare la precizarea de acțiune formulată de reclamanți, prin care au arătat că: nu se opun stabilirii mejdiei dintre proprietățile limitrofe, adică ale reclamanților înscrise în c.f. 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/5/2/1 /a/1 /1 /a/a/1 înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgălui nr. top. 1435/2/1 și proprietatea pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top. 1435/2/1, fapt ce l-au arătat încă din data de 1 noiembrie 2005 când au depus întâmpinarea la cererea introductivă și unde se cerea mejduirea dintre aceste proprietăți, astfel că nu mai era necesară o precizare de acțiune pentru a se solicita ceva ce deja era solicitat. În ce privește petitul privind revendicarea și acesta este în aceeași formă în acțiunea introductivă și și-au spus punctul de vedere în aceeași întâmpinare. Cred că nu ocupă teren din proprietatea reclamanților. Au cumpărat de la primii doi reclamanți suprafața de 4550 mp și au intabulat-o în baza unei expertize întocmită de expertul V. N.. Cei doi reclamanți le-au predat în posesie și folosință ceea ce le-au vândut și ei folosesc exact ceea ce au primit de la reclamanți. Gardul dintre ei și reclamanți l-au pus la acea dată, de comun acord. Atunci când au cumpărat, reclamanții au fost cei care au efectuat expertiza împreună cu expertul V. N., pârâții s-au prezentat și semnat contractul, au plătit prețul și ei le-au arătat limitele terenului și de comun acord au pus gardul. Nu înțeleg cum după numai câțiva ani în care nu au mutat gardul s-au răzgândit cu privire la mejdie. Și petitul privind mutarea gardului se afla și in acțiunea introductivă și în măsura în care au pus gardul pe amplasamentul indicat de reclamanți la data cumpărării și de comun acord cu aceștia, nu cred că se impune mutarea lui.
Pentru termenul de judecată din data de 25.05.2009, numita P. O., a formulat precizare a cererii de intervenție, care s-a calificat, raportat la precizarea ei din ședința publică din 19 ianuarie 2011 ( fila 298 din dosar), prin care solicită, ca în contradictoriu cu intervenienții C. loan și C. M., prin sentința ce se va pronunța în cauză: să se dispună validarea antecontractului de schimb sub semnătură privată din 10.01.2009 încheiat între ei în calitate de coschimbași, având ca obiect schimbul părții de 150 mp, din terenul de 300 mp proprietatea acesteia, înscris în c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 cu partea de 150 mp, din terenul proprietatea numiților C. loan și C. M. înscris în c.f. 819 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/2, sentința care se va pronunța urmând a ține loc de act autentic de schimb; să se dispună întabularea în c.f. a dreptului acesteia de proprietate conform raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză de către expert P. V..
În motivare a arătat că, la data de 10.01.2009 a încheiat cu familia C. un antecontract de schimb având ca obiect parte din terenul în litigiu, cu obligația de încheiere a contractului în formă autentică până la data de 10.04.2009, întrucât termenul a fost depășit, solicită validarea de către instanță a contractului încheiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit colii de carte funciară depusă la dosar la filele 7-10, reclamanții A. C. și P. D. I. sunt proprietari tabulari ai imobilelor teren înscrise în cf 49/2 și 818 Mureșenii Bârgăului nr. top. 1435/2/5/2/1/a/1/13a/a/1, 1435/2/3 și 1435/2/1 în suprafață totală de_ mp, fiecare cu cota de ½- a parte, imobil dobândit cu titlu de donație potrivit contractului de donație autentificat de BNP B. M. sub nr. 312/30.01.1996 ( fila 57 din dosar).
Din aceasta suprafață reclamanții mai sus arătați au vândut pârâților B., în anul 1998, potrivit actului de parcelare de teren autentificat sub nr. 4382/1998 de BNP D. M. suprafața de 4650 mp, suprafață înscrisă sub nr. top 1435/1 din cf 805 Mureșenii Bîrgăului ( fila 7 verso). Suprafața cumpărată de pârâți de la reclamanți a fost dezmembrată de expertul V. N. cel care a și intabulat dreptul de proprietate dobândit anterior de reclamanți.
Se susține de către reclamanți că pârâții au îngrădit o suprafață mai mare decât cea cumpărată, cu aproximativ 6 ari, intrând și pe proprietatea reclamantei P. O. (care a dobândit terenul tot de la ceilalți reclamanți) și că deși s-a solicitat pârâților, în mai multe rânduri să mute gardul pe linia de mejdie corectă și să le predea partea de teren ocupat, nu s-a obținut rezultatul scontat, astfel că au fost nevoiți să formuleze prezenta acțiune.
Cu ocazia cumpărării terenului de către pârâți, reclamanții au indicat expertului V. N. lotul ce trebuie dezmembrat și care este identic cu cel identificat mai întâi de expertul O. M. la cererea lor ( fila 262) în prezenta cauză și apoi de expertul P. V. împreună cu expertul asistent O. M., care a fost de față la măsurătorile efectuate de expertul tehnic topograf, astfel că în speță, cu ocazia efectuării măsurătorilor topografice terenul a fost materializat în planșa nr. 10 și varianta nr. III din completarea raportului de expertiză al expertului P. V., varianta întocmită în 2013, ianuarie, depusă la dosar la filele 372-379.
Grănițuirea este o acțiune petitorie deoarece are ca scop delimitarea proprietăților învecinate. Cu toate acestea, grănițuirea nu impune reclamantului să-și dovedească dreptul său de proprietate cu privire la porțiunile de teren asupra cărora cere a se stabili hotarul.
Dacă însă, cu ocazia grănițuirii, reclamantul pretinde o parte determinată din terenul limitrof susținând că vecinul ar deține-o fără drept, grănițuirea implică o revendicare, iar reclamantul trebuie să-și dovedească dreptul său (art. 584 Cod civil).
Pe de altă parte, grănițuirea, respectiv determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, chiar stabilită prin hotărâre judecătorească, nu constituie lucru judecat pentru porțiunile de teren cu privire la care s-a constatat o împrejmuire și o contestare a acesteia, deoarece o astfel de contestare lasă deschisă calea acțiunii în revendicare prin contestația la grănițuire sau pe cale principală.
În această acțiune reală de hotărnicie, părțile au o situație egală cu privire la sarcina probei,
întrucât fiecare dintre părți este în același timp și reclamant si pârât.
În speță, prioritară este grănițuirea, întrucât aceasta constituie o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine și care poate avea loc prin convenția părților sau prin hotărâre judecătorească.
Astfel, din perspectiva stabilirii mejdiilor terenului cumpărat de pârâți, instanța constată că reclamanții au indicat pârâților B. că suprafața de 4650 mp pe care le-au vândut-o se înstrăinează cu drumul Peste Blaju, un pârâu pe partea dreaptă pornind de la drum și cu celelalte două loturi ale lor, însă pârâții nu au îngrădit terenul, iar în vara anului 2004, reclamanții i-au chemat pe pârâți să le arate că terenul vândut se află în capătul opus drumului Peste Blaju și ca urmare acestui fapt ei ar trebui să fie de acord cu scurtarea lotului cu cca 20 m, așa încât ce s-a pierdut în lungime pârâții să primească în compensare în lățime, dar aceștia nu au fost de acord.
Între timp reclamanții au mai făcut o vânzare și reclamantei P. O. în anul 2000, adică după doi ani de la data la care s-a efectuat vânzarea către pârâții B. pentru suprafața de 300 mp împreună cu cota de ½-a parte din . nou 1435/2/3.
S-a încercat determinarea pârâților să accepte modificarea formei și dimensiunilor lotului cumpărat și intabulat, pentru că reclamanta P. O. dorea să aibă teren pe un anumit amplasament, deși când a cumpărat ei erau intabulați pe acel amplasament.
Din proba cu expertiza tehnică topografică efectuată în cauză, se reține că potrivit variantei III din completarea III a raportului de expertiza al expertului P. V., agreată pe fondul cauzei de toate părțile interesate, pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din proprietatea reclamanților. Această variantă III este identică cu schița întocmită de expertul asistent O. M. și din care rezultă că pârâții au îngrădit cu 104 mp mai puțin potrivit schițelor depuse la dosar de expertul asistent O. M. ( fila 375) și de exp. P. V. ( filele 376-377 din dosar).
Ca atare, pârâții nu folosesc din terenul reclamanților nici o porțiune, dimpotrivă ei sunt cei care nu și-au îngrădit acea porțiune de 104 mp și care se regăsește în terenul reclamanților. Pârâții nu au formulat cerere reconvențională față de această situație, recunoscută de altfel de către reclamanți, în mod indirect, prin acceptarea pentru grănițuire a variantei a III-a din raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. P. V. și în prezența expertului asistent O. M., iar în condițiile în care și reclamanții au solicitat aceeași variantă, cei 104 mp ocupați în prezent de aceștia, se vor include în lotul de teren al pârâților B., fapt pentru care cererea privind stabilirea mejdiei dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților este întemeiată și urmează a fi admisă, potrivit variantei a III-a din expertiză mai sus descrisă, ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Față de această situație, instanța reține că sub aspectul revendicării dreptului de proprietate, acțiunea este neîntemeiată, deoarece pârâții nu folosesc teren din proprietatea reclamanților, soluția adoptată având la bază următoarele argumente:
Acțiunea în revendicare este definită, potrivit art. 480 din C.civil, ca fiind acțiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct și accesoriu al obținerii posesiei.
Așadar, de esența acestei acțiuni este existența unui posesor neproprietar și a unui proprietar neposesor. În urma administrării proba cu expertiza topo-cadastrală, concluziile expertului P. V. care în mare parte concordă cu cele ale expertului topograf, dr.ing.O. M. de la, desemnat de pârâții B. fiind în sensul că, pârâților le lipsește suprafața de 104 mp din cea pe care au cumpărat-o, raportat la configurația terenului avută în vedere la data cumpărării și a gardului provizoriu amplasat de pârâți spre reclamanți.
Din probele tehnice efectuate în cauză, instanța reține astfel că pârâții nu stăpânesc nici o porțiune de teren din cel al reclamanților A. și nici din cel al reclamantei P. sau al intervenienților în interes propriu C., așa cum au indicat reclamanții în acțiunea principală, pentru suprafața de 600 mp, deoarece, urmare măsurătorilor topografice efectuate în cauză de acești experți raportat la schițele și rapoartele de expertiză tehnică efectuate anterior intabulării dreptului de proprietate pentru fiecare dintre părți, s-a constatat că pârâții își dovedesc atât proprietatea, cât și posesia asupra terenului cumpărat, în suprafață de 4650 mp, suprafață înscrisă sub nr. top 1435/1 din cf 805 Mureșenii Bîrgăului. Rezultă, așadar, că reclamanții nu sunt „proprietari neposesori”, iar pârâții nu sunt „posesori neproprietari”.
Cu privire la gard, acesta a fost edificat din anul 2004, fiind amplasat în mod provizoriu de pârâți, pentru a se cunoaște că până acolo era proprietatea lor, doar pe una din laturi respectiv înspre reclamanții A. și s-a făcut cu acordul proprietarilor tabulari vecini, însă în raport de mejdia propusă de expertul tehnic P. V. și expertul asistent dr. ing. O. M. din varianta a III-a din completarea a III-a se impune mutarea gardului de către pârâți pe linia de hotar ce urmează a se stabili conform acestei variante, în condițiile în care pârâții nu s-au opus acestei cereri, chiar din cuprinsul motivelor întâmpinării reieșind lipsa de opoziție la această operațiune, menționându-se expres în întâmpinare că dacă gardul nu este plasat exact pe mejdie, nu se opun ca, în raport de măsurătorile efectuate să îl amplaseze pe mejdia ce se va stabili, potrivit schiței – Planșă nr.10 corespunzătoare Variantei a III-a a completării la raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic P. V. ( fila 377 din dosar), ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pe parcursul judecării în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții C. I. și C. M., au formulat cerere de intervenție în nume propriu, aceasta fiind încuviințată în principiu, în condițiile art. 49 și urm. din C.pr.civ., dar fiind doar în parte întemeiată, adică în privința stabilirii mejdiei dintre proprietatea acestora, înscrisă în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform variantei a III-a din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul P. V. asistat de expertul parte dr.ing. O. M., ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând să fie obligați pârâții să mute gardul sau să le permită intervenienților să mute gardul pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie stabilită.
În privința cererii de intervenție în interes propriu, instanța constatând că intervenienții sunt coproprietari, pe cota de ½-a parte alături de reclamanta P. O., asupra terenului înscris în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3, așa cum reiese din coala de carte funciară atașată la dosar la filele 123-124 din dosar, aceștia sunt în mod egal îndreptățiți să promoveze cererea și pe cale de consecință, cu aceeași motivare prezentată mai sus cu privire la stabilirea liniei de hotar dintre reclamanți și pârâți, este întemeiată și cererea de grănițuire a acestui teren cu cel proprietatea pârâților, dar și obligarea pârâților la amplasarea gardului pe linia de mejdie, la care aceștia nu s-au opus, stabilită prin expertiza ordonată în cauză. În aceeași măsură se impune respingerea petitului de revendicare formulat de intervenienții în cauză, în considerarea disp. art. 480 din C.civil, coroborat cu probele tehnice efectuate în cauză, din care reiese că pârâții nu au ocupat teren din cel al intervenienților, dimpotrivă pârâților le lipsește suprafața de 104 mp din cea pe care au cumpărat-o, raportat la configurația terenului avută în vedere la data cumpărării și a gardului provizoriu amplasat de pârâți spre reclamanții inițiali, fam. C. dobândind dreptul de coproprietate pe cota de ½-a parte alături de reclamanta P. O. pe drumul de acces de 126 mp din c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3, situat între terenurile reclamanților și al intervenienților, pe de o parte și cel al pârâților pe de altă parte .
Referitor la precizarea acțiunii principale de către reclamanta P. O., formulată pe parcursul procesului ( fila 178 din dosar), în contradictoriu cu intervenienții C., care s-a calificat, raportat la precizarea ei din ședința publică din 19 ianuarie 2011 ( fila 298 din dosar), instanța urmează să o admită ca fiind întemeiată și pe cale de consecință, în baza art.1405-1409 din C.civil se va dispune validarea antecontractului de schimb sub semnătură privată din 10.01.2009 încheiat între reclamanta P. O. și intervenienți, în calitate de coschimbași, având ca obiect schimbul părții de 150 mp, din terenul de 300 mp proprietatea acesteia, înscris în c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 cu partea de 150 mp, din terenul proprietatea numiților C. I. și C. M. înscris în c.f. 819 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/2, sentința care se va pronunța urmând a ține loc de act autentic de schimb și se va dispune, în temeiul art. 22 din L. 7/1996 rep. întabularea în c.f. a dreptului de proprietate conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert P. V., varianta a III-a tabel de mișcare parcelară anexă, ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a avut astfel în vedere că la data de 10.01.2009 reclamanta a încheiat cu familia C. un antecontract de schimb având ca obiect o parte din terenul în litigiu, cu obligația de încheiere a contractului în formă autentică până la data de 10.04.2009, dar întrucât termenul a fost depășit, a fost nevoită să solicite validarea de către instanță a contractului încheiat sub semnătură privată.
Ca urmare, antecontractul încheiat a născut în sarcina fiecărei părți obligația de a face, în ce privește obligația de a da, respectiv obligația de a transmite dreptul de proprietate asupra fiecărei suprafețe de teren de 150 mp, prin act autentic, ca efect al schimbului, efectuându-se fie prin încheierea acestuia la un birou notarial fie prin hotărâre judecătorească.
Prin dispozițiile art.1073 cod civil din 1864 este instituit principiul executării în natură a obligațiilor, ce permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a acesteia, în ce privește obligația de a face asumată de debitor, în cazul neîndeplinirii, fiind autorizat creditorul s-o aducă la îndeplinire, prin sesizarea instanței judecătorești care, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de ,,a face” izvorâtă din antecontract este îndrituită să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, în temeiul art.1077 Cod civil din 1864.
În cauză fiecare dintre cele două părți și-au asumat obligația de a face, de a se prezenta la un birou notarial pentru perfectarea prin act autentic a schimbului, pentru neîndeplinirea acestei obligații fiecare fiind autorizat să sesizeze instanța judecătorească competentă care, prin suplinirea consimțământului privind schimbul izvorât din antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de schimb.
Fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 948 Cod civil, pentru încheierea unei convenții valide, date fiind și dispozițiile art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora „în ipoteza în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior încheierea contractului, partea care și-a îndeplinit obligațiile asumate poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”,rezultând si aspectul că, față de termenul convenit în acest act și ulterior, până la sesizarea instanței, intervenienții C. nu și-au îndeplinit obligația asumată, de a perfecta schimbul de terenuri prin act autentic, cererea este întemeiată.
Instanța mai reține că, sub aspectul legii civile aplicabile,sunt aplicabile în speță disp. art. 6 alin. 2 din noul Cod civil conform cărora, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Totodată, se impune, în varianta propusă de expert, conform art. 576 și urm. din C.civil, instituirea unei servituți de trecere, în modalitatea arătată și concretizată pe schiță și în tabelul de mișcare parcelară de la completarea III la raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză de expertul P. V., ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Raportat la cheltuielile de judecată solicitate de părți, în funcție de poziția pârâților care nu s-au opus nici petitului de grănițuire nici celui de mutare a gardului, în funcție de linia de hotar stabilită, instanța le va respinge ca neîntemeiate, dar în considerarea disp. art. 274 C.pr.civ., văzând culpa procesuală a reclamanților, instanța urmează față de soluțiile adoptate cererilor formulate în cauză, să dispună obligarea acestora să achite pârâților suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte atât acțiunea civilă principală precizată și formulată de reclamanții A. C., P. D. I., ambii domiciliați în Bistrița, ..12, județul Bistrița Năsăud și P. O., domiciliată în Bistrița, ., ., . Năsăud, în contradictoriu cu pârâții B. T. O., B. M. L. și B. B. O., toți domiciliați în Bistrița, ..8, județul Bistrița Năsăud, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții C. M. și C. I., ambii domiciliați în Bistrița, . 7, ., județul Bistrița Năsăud, și în consecință:
Dispune stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea reclamanților, înscrisă în c.f 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/5/2/1/a/1/l/a/a/1 ,c.f 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 și c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform variantei a III-a din raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. P. V. și în prezența expertului asistent dr.ing. O. M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și obligă pârâții să mute gardul sau să le permită reclamanților să-l mute pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie stabilită.
Dispune stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea intervenienților C., înscrisă în c.f. 820 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/3 și cea a pârâților înscrisă în c.f. 805 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/1, conform variantei a III-a din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul P. V. asistat de expertul parte dr.ing. O. M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și obligă pârâții să mute gardul sau să le permită intervenienților să mute gardul pe cheltuiala acestora, pe linia de mejdie stabilită.
Respinge ca neîntemeiate cererile reclamanților și ale intervenienților să le recunoască dreptul de proprietate asupra porțiunii ocupate, de cca. 600 mp din terenul înscris în c.f. 49/2 Mureșenii Bârgăului nr. top 135/2/5/2/l/a/"l/l/a/a/l și c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1, să îl predea în posesie și folosință, și să se abțină pe viitor de la orice act de conturbare.
Dispune validarea antecontractului de schimb sub semnătură privată din 10.01.2009 încheiat sub semnătură privată între reclamanta P. O. și intervenienți, în calitate de coschimbași, având ca obiect schimbul părții de 150 mp, din terenul de 300 mp proprietatea acesteia, înscris în c.f. 818 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/1 cu partea de 150 mp, din terenul proprietatea numiților C. I. și C. M. înscris în c.f. 819 Mureșenii Bârgăului nr. top 1435/2/2 și pronunță o sentință care să țină loc de act autentic de schimb.
Dispune instituirea unei servituți de trecere cu auto și cu piciorul pe tot timpul anului, peste fondul aservit cu nr.top.1435/2/1 din CF 818 Mureșenii Bîrgăului și nr.top. 1435/2/2 din CF 819 Mureșenii Bîrgăului și în favoarea parcelei cu nr.top. 1435/2/5/2/1/a/2 din CF 887 Mureșenii Bîrgăului și nr. 1435/2/5/2/1/a/3 din CF 888 Mureșenii Bîrgăului, conform propunerii expertului P. V. și a tabelului de mișcare parcelară din Completarea III anexă la raportul de expertiză tehnică ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune intabularea în c.f. a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților și a intervenienților C., conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert P. V., varianta a III-a- tabel de mișcare parcelară nr. III anexă, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Respinge ca neîntemeiate cererile reclamanților și intervenienților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamanții și intervenienții să achite fiecare câte 250 lei, în total suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocațial, către pârâți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. L. N. M.
Red/Dact
MNL/NMR
01.07.2013/ 10 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 710/2013.... | Succesiune. Încheierea nr. 8195/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|