Partaj judiciar. Sentința nr. 5244/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5244/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1678/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5244/2014
Ședința publică din data de 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul B. T., împotriva pârâților R. D., D. L., D. G., GÂȚA A., B. D., B. I., B. M., D. M., H. I. și H. I., având ca obiect partaj judiciar.
Cauza s-a judecat la fond la data de 27.05.2014, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 03.06.2014, încheierile de ședință ulterioare făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, ulterior precizată și extinsă, reclamantul B. T. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții B. D., D. L., D. M., D. G., GÂȚA A., B. D., B. I. și B. M., să dispună sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în cotă de 1/6 părți – suprafața de 591 mp, fâneață, proprietatea reclamantului, situat în intravilanul loc. P. Bârgăului între vecinii: drum comunal, pârâu, H. S., Vrasmas S., B. L., teren înscris în CF nr._ P. Bârgăului (provenit din CF veche nr. 780), nr. top 16/2, 17/2 de sub A+1 de la B.6 și respectiv transcrierea dreptului de proprietate asupra terenului menționat în favoarea reclamantului într-o nouă coală de cf.
În motivare se arată că reclamantul este proprietar tabular asupra cotei de 1/6 părți din terenul înscris în CF nr._ P. Bârgăului (provenit din CF veche nr. 780), nr. top 16/2, 17/2 de sub A+1 de la B.6. Terenul este ca și categoria de folosință fâneață și se află situat în intravilanul loc. P. Bârgăului între vecinii: drum comunal, pârâu, H. S., Vrasmas S., B. L.. Suprafața reală a terenului urmare a măsurătorilor preliminare efectuate de expert topograf B. O. este de 591 mp.
În drept s-au invocat disp. art. 82, art. 112 Cod pr.civ., art. 634, art. 636, art. 639, art. 669, art. 670 Noul Cod Civil, art. 20, art. 22 din legea nr. 7/1996 rep., cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 885 alin. 1 Noul Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-8).
Pârâții, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Conform extrasului de informare pentru CF_ P. Bîrgăului (provenită din conversia de pe hârtie a CF 780), nr. top. 16/2, 17/2 (f. 4-5), terenul în suprafață de 4.164 mp, categorie de folosință curți contrucții – grădină, are ca și proprietari tabulari pe reclamantul B. T. și pe pârâții R. D., născută B., decedată la data de 15.02.2010, având ca moștenitor unic pe fiica sa, B. D. (f. 61-63), D. M., născută B., B. L., B. Ș. și H. I. și soția I., fiecare în cotă de 1/6 părți, proprietatea fiind dobândită cu titlu de succesiune după defuncta D. M., decedată la data de 06.04.1999 (f. 6) – având ca moștenitori pe pârâții D. L., D. M., D. G. și Gâța Axina, născută D., în calitate de fii, respectiv defunctul B. Liviuț, decedat la data de 26.07.1992 (f. 7) - având ca moștenitori pe pârâții B. D., B. I. și B. M., în calitate de fii, și defunctul B. Vrășmaș Ș., decedat la data de 27.01.1985 (f. 8) – fără urmași.
În cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare (f. 66-84), ocazie cu care expertul O. V. B. G. a identificat terenul în discuție, în fapt și cu date de CF și a făcut propuneri de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, astfel: varianta I, conform folosințelor actuale, suprafața de 522 mp, în favoarea reclamantului, cu titlu de moștenire, iar diferența de 3.642 mp, în favoarea foștilor proprietari, în cote recalculate; și varianta II, conform cotei de proprietate, suprafața de 347 mp, în favoarea reclamantului, cu titlu de moștenire, iar diferența de 3.817 mp, în favoarea foștilor proprietari, în cote recalculate. La această expertiză nu s-au formulat obiecțiuni.
Pentru cele ce preced, văzând și prevederile art. 480 și 728 cod civil și art. 20 și urm. din Legea 7/1996, republicată, instanța va admite acțiunea formulată ca fiind întemeiată, dispunând sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în cotă de 1/6 părți – suprafața de 591 mp, fâneață, proprietatea reclamantului, situat în intravilanul loc. P. Bârgăului între vecinii: drum comunal, pârâu, H. S., Vrasmas S., B. L., teren înscris în CF nr._ P. Bârgăului (provenit din CF veche nr. 780), nr. top 16/2, 17/2 de sub A+1 de la B.6 și respectiv transcrierea dreptului de proprietate asupra terenului menționat în favoarea reclamantului într-o nouă coală de cf., și intabularea drepturilor reale astfel dobândite, conform raportului de expertiză, tabel de mișcare parcelară, schiță, varianta I, întocmite de expert B. O. G..
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată, precizată și extinsă de reclamantul B. T., cu domiciliul în P. Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva pârâților R. D., prin moștenitor B. D., cu domiciliul în P. Bîrgăului, nr. 528A, jud. Bistrița-Năsăud, D. L., cu domiciliul în Bistrița Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, D. G., cu domiciliul în Bistrița Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, GÂȚA A., cu domiciliul în Bistrița Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, B. D., B. I., ambii având domiciliul în . Piatra Fântânele, ., jud. Bistrița-Năsăud, B. M., cu domiciliul în . Piatra Fântânele, ., jud. Bistrița-Năsăud, D. M., cu domiciliul în Bistrița Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, H. I. și H. I., ambii având domiciliul în cu domiciliul în Bistrița Bârgăului, nr. 842, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în cotă de 1/6 părți – suprafața de 591 mp, fâneață, proprietatea reclamantului, situat în intravilanul loc. P. Bârgăului între vecinii: drum comunal, pârâu, H. S., Vrasmas S., B. L., teren înscris în CF nr._ P. Bârgăului (provenit din CF veche nr. 780), nr. top 16/2, 17/2 de sub A+1 de la B.6 și respectiv transcrierea dreptului de proprietate asupra terenului menționat în favoarea reclamantului într-o nouă coală de cf., și intabularea drepturilor reale astfel dobândite, conform raportului de expertiză, tabel de mișcare parcelară, schiță, varianta I, întocmite de expert B. O. G., acte ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/MMN/R.
27.06.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Validare poprire. Sentința nr. 8214/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








