Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2869/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2869/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 719/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2869/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta R. P. SRL, împotriva pârâtei S. DE G. 1 CONSUMCOOP LECHINȚA, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.107 noul Cod procedură civilă, coroborat cu cele ale art.1027 noul Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.386 pct.4 noul Cod de procedură civilă instanța socotește că nu este necesară administrarea de noi probe și raportat la dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta R. P. SRL a solicitat obligarea pârâtei S. DE G. 1 CONSUMCOOP LECHINȚA la plata sumei de 2796,40 lei, reprezentând contravaloarea obligației principale, precum și a dobânzii contractuale aferente debitului; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, între societatea debitoare și reclamantă s-au desfășurat relații comerciale constând în vânzarea – cumpărarea de produse diverse, conform facturilor fiscale: . RFF nr._/11.10.2013, având scadența la 18.10.2013, . RFF nr._/18.10.2013, având scadența la 25.10.2013, . RFF nr._/8.11.2013,a vând scadența la 15.11.2013 și . RFF nr._/8.11.2013, având scadența la 15.11.2013. S. Consumcoop Lechința a acceptat la plată facturile fiscale prin semnarea și ștampilarea acestora, odată cu recepționarea mărfurilor livrate. Mai mult, din contravaloarea facturii fiscale nr._, debitoarea a achitat suma de 1.174,84 lei, înregistrând, la data acțiunii, un debit restant în cuantum de 2796,40 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-18).
Instanța a procedat la emiterea către pârâtă a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă. Pârâta s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. și a depus la dosar la data de 27.02.2014, formularul de răspuns completat corespunzător. Pârâta arată că nu acceptă pretențiile formulate de reclamantă având în vedere că la data formulării răspunsului nu mai datorează nicio sumă reclamantei, suma de 2796,40 lei fiind achitată potrivit chitanțelor depuse în copii certificate la filele 24-26 dosar.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 24-26).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Facturile fiscale . RFF nr._/11.10.2013, având scadența la 18.10.2013, . RFF nr._/18.10.2013, având scadența la 25.10.2013, . RFF nr._/8.11.2013 având scadența la 15.11.2013 și . RFF nr._/8.11.2013, având scadența la 15.11.2013, emise de reclamantă și semnate de pârâta ., relevă faptul că între reclamantă și pârâtă au intervenit mai multe contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect produsele menționate în facturi, prețul fiind de 3971,24 lei. Conform susținerilor reclamantei și înscrisului depus la fila 8 din dosar, din valoarea facturii fiscale . RFF nr._/11.10.2013 pârâta a achitat la data de 18.10.2013 suma de 1174,84 lei, rămânând un debit total restant în cuantum de 2796,40 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 din Noul Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel că, în temeiul acestor dispoziții legale, instanța constată că pârâta avea obligația achitării către reclamantă a sumei de 2796,40 lei. Chitanțele depuse la dosar de pârâtă la filele 24-26 relevă faptul că, după înregistrarea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar pârâta a achitat întregul debit restant, situație în care instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 2796,4 lei, reprezentând debit restant.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii în cuantum de 0,01 % pe zi de întârziere instanța constată potrivit disp. art. 1535 din Codul civil în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență creditorul are dreptul la daune moratorii în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. Având în vedere aceste dispoziții legale precum și faptul că în facturile fiscale depuse la dosar și semnate de pârâtă cuantumul dobânzii datorate pentru neexecutarea obligației de plată este menționat ca fiind 0,01% pe zi de întârziere, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzii în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere calculată asupra debitului de 2796,4 lei achitat cu întârziere, începând cu data scadenței sumei de 2796,4 lei și până la data achitării acesteia.
În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, culpa procesuală aparținând pârâtei inclusiv în privința cererii de obligare a acesteia la plata sumei de 2796,4 lei, această sumă fiind achitată de pârâtă după înregistrarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL ELEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., J_, CUI RO_, cu sediul în Bistrița, ., jud.Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta S. DE G. 1 CONSUMCOOP LECHINȚA, C_ CUI RO_, cu sediul în Lechința, ., jud.Bistrița-Năsăud.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 2796,4 lei, reprezentând debit restant.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere începând cu data scadenței sumei de 2796,4 lei și până la data achitării acesteia.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JÎRGHIUȚĂ A. M. L.
REDE/DACT
JA/M.
16.05.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8641/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7257/2014.... → |
|---|








