Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3046/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 3046/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 99/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3046/2014

Ședința Camerei de consiliu din data de 17 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. A. S.

GREFIER: A. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâta T. S.., având ca obiect cerere de valoare redusă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Cauza s-a judecat pe fond la data de 10.04.214 când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 17.04.2014, încheierea de ședință de la acest termen de judecată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta E. K. ROMANIA SRL a solicitat obligarea pârâtei T. S. la plata sumei de 1.288,47 lei, cu titlu de debit principal, și a penalităților de întârziere, începând cu data de 17.01.2011, precum și a dobânzii legale, începând cu data de 28.04.2011; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, între Orange România SA și debitor, s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate (telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS) nr._/24.11.2006 în baza căruia i s-a atribuit codul de abonat_. Compania Orange România SA a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual, emițând facturile JAE_/03.01.2011, și JAD_/02.12.2010, facturi care, însă, nu au fost achitate integral de către debitor.

Pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat penalități conform contractului, până la concurența cu debitul principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale, conform OG 9/2000 și ulterior conform OG 13/2011.

Reclamanta susține că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului intervenit cu pârâta, prin notificări și apeluri telefonice adresate acesteia, însă demersurile nu au avut rezultatul așteptat. În aceste condiții, a promovat acțiunea pendinte.

În drept s-au invocat prev. art. 1025 și urm. NCPC, art. 969 și urm., 1073, 1084 C.civ. de la 1864 și Titlu VI cap. I Cod civil.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-27).

Instanța a procedat la emiterea către pârâtă a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă, însă pârâta nu s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. privind depunerea sau trimiterea formularului de răspuns completat corespunzător, nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Între S.C. Orange Romania S.A. și pârâta T. S. s-a încheiat contractul nr._/24.11.2006 prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze serviciile din pachetul achiziționat de client, iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii, în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

În executarea contractului, au fost emise o . facturi (f. 14-17), care nu au fost achitate de către pârât. Conform înscrierii nr. 2011-_-BJU din Arhiva electronică de garanții reale imobiliare (f. 26-27), S.C. Orange Romania S.A., în calitate de cedent, a cesionat creanța împotriva pârâtei T. S. către reclamanta . SRL.

Instanța constată îndeplinite în speță condițiile răspunderii civile contractuale, dat fiind faptul că între părți a intervenit un acord de voință cu privire la furnizarea serviciilor telefonie, iar reclamanta a suferit un prejudiciu prin neexecutarea la termen a obligației ce-i revenea pârâtei, de plată a serviciilor prestate. În materia răspunderii civile contractuale culpa debitorului se prezumă, dat fiind faptul că primele două condiții, respectiv existența contractului și prejudiciul sunt împlinite.

Astfel, instanța constată că debitul principal, constând în prețul serviciilor de telecomunicații furnizate pârâtei reprezintă o creanță certă, existența ei rezultând din contractul încheiat între părți și facturile fiscale de la filele 14-17, lichidă, câtimea ei fiind determinata prin aceste facturi și exigibilă, pârâtul neachitându-și obligațiile la scadență.

Deoarece reclamanta, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui acord valabil și executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că a executat propriile obligații. Însă, pârâta nu a administrat nicio probă care să confirme acest fapt.

De asemenea, pârâta a fost pusă de drept în întârziere, în virtutea caracterului comercial al raportului obligațional și există o legătură de cauzalitate între fapta sa, respectiv neexecutarea obligației de plată și urmarea imediată - prejudiciul suferit de reclamantă. Instanța mai reține faptul că părțile nu au convenit vreo clauză exoneratoare de răspundere a pârâtei, iar dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a prescris, motiv pentru care plata debitului principal, adică a sumei de 1.288,47 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate este justificată.

Cât privește pretențiile accesorii ale creditoarei privind obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.005,39 lei, instanța reține că debitoarea nu a achitat la scadență contravaloarea facturilor, motiv pentru care în cauză devin incidente dispozițiile clauzei din contractul încheiat între părți, referitoare la perceperea de penalități, aceste sume având un caracter cert, lichid și exigibil, astfel încât, raportat la prevederile art. 969 C.civ. și art. 1073 C.civ. coroborate cu prevederile art. 1082 C.civ. ( vechi aplicabil speței având în vedere data încheierii contractului 24.11.2006 – fila 18 din dosar), instanța va obliga debitoarea și la plata acestora.

În ceea ce privește însă cererea creditoarei de obligare a debitoarei și la plata dobânzilor legale, în valoare de 64,43 lei, aceasta nu este întemeiată urmând a fi respinsă în consecință. Astfel, dobânda legală poate fi cumulată cu penalitățile care au caracter de dauna compensatorie, menite a sancționa neexecutarea obligației contractuale. Însă dobânda legală nu va putea să fie cumulată cu acele penalități care au un caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere - un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a doua sancțiuni de același fel pentru aceeași fapta, respectiv ca o dublă reparație pentru aceiași încălcare a contractului.

În același sens s-a pronunțat și instanța supremă, reținând că „prin stipularea clauzei penale, părțile au hotărât anticipat daune interese compensatorii, în cazul neexecutării totale sau parțiale ori daune moratorii pentru executarea cu întârziere. In acest mod, părțile, prin voința lor, stabilesc cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate.” În consecință, fiind prevăzută în contractul dinte părți, o clauză penală privind plata unor daune interese pentru executarea cu întârziere a obligației contractuale, nu se mai pot pretinde alte despăgubiri pentru aceiași încălcare, așa cum ar fi dobânda legală.

În temeiul art. 1031 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea reclamantei E. K. ROMANIA SRL, CUI_, J40/_/2002, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, formulată în contradictoriu cu pârâta T. S., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud.

Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1.288 ,47 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă și la 1.005,39 lei penalități de întârziere, în favoarea reclamantei.

Respinge cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Obligă pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bistrița.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică la 17.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. S. A. A.

RED/DACT

CAS/M.

19.05.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3046/2014. Judecătoria BISTRIŢA