Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3043/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3043/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 36720/245/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3043/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 17 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâții L. M., L. I. și F. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată inițial la Judecătoria Iași sub numărul de mai sus, și declinată prin Sentința civilă nr. 1508/03.02.2014 la această instanță, reclamanta . ROMANIA SRL a solicitat obligarea pârâților L. M., L. I. și F. A. la plata sumei de 439,04 lei, cu titlu de debit principal, precum și a dobânzii contractuale aferente debitului, în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere, calculată începând cu data de 27.05.2012; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că între părți a intervenit contractul de închiriere nr. NW 166/06.10.2011, având ca obiect închirierea dreptului de folosință asupra dispozitivului medical specificat în anexa la contract începând cu data încheierii contractului. Pacientul, în calitate de locatar, are obligația de a achita contravaloarea accesoriilor vândute și, lunar, suma prevăzută la art. 4.3 cu titlu de chire, în termen de 10 zile de la scadență.
Nerespectarea acestei clauze obligă pe pacient la plata de dobândă penalizatoare de 0,10% din valoarea soldului restant, pentru fiecare zi de întârziere, calculată până la data plății efective a debitului principal. În prezent, valoarea dobânzii penalizatoare a ajuns la suma de 210,52 lei.
În drept a invocat prev. art. 1350 NCC, art. 1025 și urm. NCPC:
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-29).
Deși instanța a trimis pârâților formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant, pârâții nu s-au conformat obligației instituite de art. 1029 alin. 4 Cod proc. civ. de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. De asemenea, pârâții nu au răspuns nici printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a intervenit contractul de închiriere nr. NW 166/06.10.2011, având ca obiect închirierea dreptului de folosință asupra dispozitivului medical specificat în anexa la contract începând cu data încheierii contractului. Pacientul, în calitate de locatar, are obligația de a achita contravaloarea accesoriilor vândute și, lunar, suma prevăzută la art. 4.3 cu titlu de chire, în termen de 10 zile de la scadență.
De asemenea, nerespectarea acestei clauze obligă pe pacient la plata de dobândă penalizatoare de 0,10% din valoarea soldului restant, pentru fiecare zi de întârziere, calculată până la data plății efective a debitului principal. În prezent, valoarea dobânzii penalizatoare a ajuns la suma de 210,52 lei.
Potrivit art. 1025 alin. 1 Cod proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
De asemenea, art. 1030 alin. 2 prevede că, în cazul în care nu se primește nici un răspuns de la partea interesată în termenul stabilit de dispozițiile legale care reglementează procedura specială a cererilor de valoare redusă, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în raport cu actele aflate la dosar.
D. urmare, se impune a fi evidențiat faptul că pârâții nu s-au conformat obligației legale de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, copii de pe înscrisurile de care înțeleg să se folosească și nici nu au răspuns prin alt mijloc adecvat, astfel că susținerile reclamantei nu au fost combătute de acesta pe nici o cale, nefăcându-se dovada unei situații de fapt sau de drept contrare celei exhibate de aceasta.
Pentru considerentele arătate mai sus, instanța va da eficiență juridică dispozițiilor legale amintite și, în baza probatoriului administrat, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite și va dispune obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 439,04 lei reprezentând contravaloare chirie dispozitiv medical și la 210,52 lei penalități de întârziere, în favoarea reclamantei.
Prin raportare la dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod proc. civ. și având în vedere soluția adoptată, instanța va obliga pârâții, în solidar, la plata sumei de 236 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei . ROMANIA SRL, cu sediul în Iași, .. 42, .. Iași, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, formulată în contradictoriu cu pârâții L. M., CNP_, cu domiciliul în ., jud. Bistrița-Năsăud, L. I., CNP_, cu domiciliul în ., .-Năsăud, și F. A., CNP_, cu domiciliul în ., .-Năsăud.
Dispune obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 439,04 lei reprezentând contravaloare chirie dispozitiv medical și la 210,52 lei penalități de întârziere, în favoarea reclamantei.
Obligă pârâții în solidar la 236 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bistrița.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică la 17.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
RED/DACT
CAS/M.
19.05.14
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3688/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3046/2014. Judecătoria... → |
|---|








