Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 475/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 475/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 11785/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 475/2014
Ședința Camerei de Consiliu din data de 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta ., împotriva pârâtei ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza se soluționează fără citarea părților
S-a făcut referatul cauzei după care:
Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.1027 noul Cod procedură civilă.
Raportat la dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta . a solicitat să se dispună obligarea pârâtei . la plata sumei de 907,70 lei, reprezentând debit neachitat, și la plata penalităților de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, între societăți s-au desfășurat relații comerciale constând în vânzarea-cumpărarea de diverse produse conform contractului de colaborare 64/25.05.2011, sens în care au fost emise facturile fiscale . RFF nr._/09.09.2013 scadentă la data de 01.10.2013, . RFF nr._/26.09.2013 scadentă la data de 18.10.2013 și . RFF nr._/10.10.2013 scadentă la data de 01.11.2013, societatea pârâtă acceptând la plată facturile prin semnarea acestora odată cu recepționarea mărfurilor livrate. Mai mult, din contravaloarea facturii fiscale nr._ (f.9) debitoarea a achitat suma de 400 lei, înregistrând în prezent un debit restant în cuantum de 907,70 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere calculate de la data scadenței, conform art.5.3 din contractul nr.64/25.05.2011.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1270 cod civil raportat la art. 1025 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-17).
Deși a fost legal citată, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit contractului de colaborare nr.64/25.05.2011, (f.15-17), au fost stabilite condițiile în care se vor desfășura relațiile comerciale între furnizor și beneficiar, furnizorul obligându-se la livrarea produselor care fac obiectul contractului în baza comenzii ferme a beneficiarului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data confirmării comenzii, iar beneficiarul obligându-se că efectueze plata produselor în termen de 21 de zile calendaristice de la data facturării, iar în caz contrar să fie pus de drept în întârziere, fără nici o altă formalitate și să fie obligat la plata unor penalități de 0,5% pe zi din valoarea neachitată.
Astfel, conform facturilor de la filele 8-14, reclamanta a furnizat către pârâtă diverse produse, în sumă de 1307,70 lei din care aceasta a achitat suma de 400 lei, rămânând un rest de plată în sumă totală de 907,70 lei.
Deși legal citat, pârâta nu a înțeles să formuleze apărări.
Prin urmare, în considerarea art.969 din Codul civil de la 1865, aplicabil în cauză având în vedere data încheierii contractului, potrivit căruiaconvențiile au putere de lege între părțile contractante, art.1066 și următoarele și art. 1073 din același act normativ, potrivit căruia creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare, precum și art.1025 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei 907,70 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.
În temeiul art.1031 din Codul de procedură civilă, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SA, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, CUI RO_, J/_, în contradictoriu cu pârâta A. C. SRL, cu domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, J_, CUI_, și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 907,70 lei debit neachitat precum și penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere .
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Judecătoria Bistrița.
Executorie.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
Red./dact.
CMM/SE/10.03.2014
| ← Cerere necontencioasă. Încheierea nr. 2114/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5229/2014.... → |
|---|








