Contestaţie la executare. Sentința nr. 4344/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4344/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 12146/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 12._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4344/2014
Ședința publică din data de 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de contestatorii H. I., H. LUCREȚIA în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA BISTRIȚA, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă: avocat Feier M. în substituirea avocatei S. A. pentru intimata . și avocat D. C. pentru intimata B.C.R. SA, lipsă fiind contestatorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul intimatei ., față de lipsa achitării de către contestatori a avansului onorariu expert în cuantum de 600 lei, solicită decăderea acestora din proba cu expertize de evaluare a imobilului apartament în litigiu.
Reprezentanta intimatei B.C.R. SA, achiesează la cererea formulată de către reprezentantul intimatei ., respectiv de a fi decăzuți contestatorii din proba cu expertiza de evaluare a imobilului apartament în litigiu.
Instanța, având în vedere că, contestatorii nu s-au conformat dispozițiilor instanței de a achita avansul onorariu expert în cuantum de 600 lei, în temeiul art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă, decade contestatorii din proba cu expertize de evaluare a imobilului apartament situat în Bistrița, ., ., parter, . –Năsăud.
Reprezentanta intimatei B.C.R. SA, arată că nu mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată la termenul anterior de judecată.
Instanța, ia act că reprezentanta intimatei B.C.R. SA, nu mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată la termenul anterior de judecată.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat în cauză și nici probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici probe de propus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei ., având cuvântul pe fond, solicită respingerea contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei B.C.R. SA, având cuvântul pe fond, solicită respingerea contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, contestatorii H. I., H. LUCREȚIA au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA BISTRIȚA, ., să dispună judecarea în regim de urgență și cu precădere a prezentei contestații la executare și la titlu; admiterea cererii de repunere în termen a contestației la executare; admiterea contestației la executare formulata, si: a) anularea somației întocmite și a tuturor formelor de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc M. M. în dos. ex. 46/2012 al S.C.P.E.J M. și asociații, ca fiind netemeinice și nelegale; b) anularea publicației de vânzare imobiliara și a raportului de evaluare a proprietății imobiliare întocmite în cauza; c) anularea titlului executoriu care sta la baza formelor execuționale ce se efectuează în dosarul mai sus menționat; d) să constate că având caracter de clauza abuziva, clauzele contractuale inserate în contractul de împrumut (credit bancar), nr.732/28.09.2007 la art.5,7,8,9, să anuleze aceste clauze în temeiul legii nr.193/2000, incidente fiind art.1,4 și urm. precum și a Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993; e) suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabila a prezentei contestații; f) întoarcerea executării silite.
Pe cale de excepție contestatorii au invocat lipsa calității de creditor garantat al . și excepția prematurității și a lipsei de interes în promovarea cererii de executare silita înaintată la S.C.P.E.J M. și Asociații-deoarece nu a fost comunicata contestatorilor (părți în contractul de credit) cesiunea de creanța către ..
În motivare contestatorii arată că au primit publicația de vânzare imobiliara, prin care au fost anunțați de executorul judecătoresc, că peste două săptămâni - 13 noiembrie 2012, imobilul apartament se va vinde la licitație publică. Întrucât, consideră că această vânzare este ilegala, și le va produce prejudicii irecuperabile, solicită judecarea prezentei contestații în regim de urgență.
Contestatorii solicită instanței de judecata repunerea în termenul de a introduce contestația la executare împotriva primului act de executare, respectiv Somația întocmita în dos. ex. 46/2012, întrucât nu au primit acest act de executare pentru a-l putea contesta.
Astfel, daca acest act de executare a fost întocmit și trimis contestatorilor, la domiciliul din Sieu-Magherus, nr.165, arată că au fost plecați în străinătate, respectiv în Spania, Franța cu o societate de transport internațional, ..R.L., întorcându-se doar de câteva zile.
În consecința, întrucât au fost în imposibilitate de a lua cunoștință de primul act de executare, din motive mai presus de voința lor, nu au avut cum să-l conteste și, considerând ca sunt îndeplinite condițiile art.103 Cod pr.civ., solicită admiterea cererii de repunere în termen pentru a avea acces liber la justiție și a-și exercita dreptul la apărare, astfel cum sunt prevăzute de art.6 CEDO.
Printre actele din 10.10.2012, exista o înștiințare a expertului evaluator imobiliar ing. I. A. din cadrul ., cu o dovada de primire a unei scrisori recomandate pe numele contestatorului H. I., semnate la rubrica calitatea primitorului și cu mențiunea - soție.
Arată instanței faptul că semnătura nu aparține soției sale, H. Lucreția, că soția sa nu a semnat nici un act de executare întocmit în dos.ex.46/2012 de executorul judecătoresc M. M., și că nu au avut cunoștință de începerea vreunei executări silite împotriva lor.
Contestatorii au solicitat în primul rând repunerea în termenul de a efectua contestația la executare, însă, în condițiile în care somația ca prim act de executare nu a fost întocmită în cauză, respectiv nu a fost comunicată legal pentru ca să li se aducă la cunoștință efectiv începerea executării silite împotriva contestatorilor, consideră ca actele întocmite în dos. ex. sunt netemeinice și nelegale, și nu le sunt opozabile neavând cunoștință de întocmirea lor.
În speță, executarea silită a fost pornită, fără a se solicita instanței de executare încuviințarea executării silite prin înlăturarea intervenției instanței în controlul de legalitate al începerii procedurii execuționale încălcând totodată prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Potrivit art. 373^1, alin. l Cod pr.civ. „cererea de executare silita, însoțită de titlul executoriu se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv."
Contestatorii au încheiat un contract de împrumut (credit bancar) și un contract de ipoteca cu B. Comerciala R. S.A.
Subliniază faptul că, nu au nici o legătură cu pârâta de rând 2, respectiv ., și nici nu au fost notificați în privința vreunei cesiuni de creanța. Aceasta întrucât, deși contestatorii sunt terți față de contractul de cesiune de creanță, pentru validitatea cesiunii de creanță e necesar ca sa fie notificați sau să accepte cesiunea. Contestatorii nici nu au fost notificați, nici nu au acceptat cesiunea, în consecință aceasta nu le este opozabilă.
Tot în această ordine de idei, cererea introdusă de pârâta de rând 2 la executorul judecătoresc în vederea începerii executării silite, înainte de notificare cesiunii de creanță, o consideră a fi prematur introdusă.
Executarea silită nu poate fi pornită, conform disp.art.379 decât pentru realizarea unei creanțe certe, lichide și exigibile. În speță, nu consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.379 C.pr.civ. În ceea ce privește caracterul cert și exigibil, contestatorii nu datorează sumele de bani menționate în publicația de vânzare, astfel că, la dosarul cauzei se impune comunicarea desfășurătorului plăților, defalcarea sumelor pe criterii de comisioane, aplicate, ulterior urmând a preciza contestația lor la titlu și la executare.
În contractul de credit consideră că au fost inserate clauze abuzive, cu aplicare directă și incidența a nulității art. din contract, nulitate care poate fi invocată oricând, de către orice parte interesată, pentru a-și putea apară dreptul dobândit și a clarifica cuantumul sumei restante.
De asemenea, solicită ca până la soluționarea irevocabila a prezentei contestații, să dispună suspendarea executării silite, cu atât mai mult cu cât există îndoieli puternice asupra titlului executoriu, și executarea ar produce o vătămare ireparabila contestatorilor.
În drept a invocat prevederile art.399-art.404 C.pr.civ., ale art. 21 din Constituție, și ale art. 6 paragraful 1 din CEDO, art. 373A1, alin. l C.pr.civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-12), a solicitat proba cu interogatoriul și cea testimonială.
Legal citată, intimata B. Comerciala Română SA a formulat întâmpinare (f. 13-14) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale Romane SA având în vedere că aceasta, prin Agenția L. R. din Bistrița, a acordat contestatorilor un credit imobiliar în suma de 41.250 euro, în baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 732 PF.LR din 28.09.2007. Creditul a fost garantat cu ipoteca de către contestatori, asupra imobilului apartament cu 2 camere și dependințe, înscris în CF nr. 5690/24 Bistrița, nr. top 8278/b/24, situat în municipiul Bistrița, ., ., parter, județul Bistrița-Năsăud.
Dreptul de ipoteca al băncii s-a constituit prin contractul de ipoteca nr. 732 PF/LR din 28.09.2007, autentificat sub nr. 819 din 28.10.2007 la BNP S. M. din Bistrița.
La data 10.06.2009, intre B. Comerciala R. S.A., în calitate de cedent și . SRL, cu sediul în Calea Victoriei, nr. 15, sector 3, București, in calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune de creanța nr. J 554/10.06., prin care toate drepturile creditorului - banca, împotriva debitorilor - împrumutat și coplătitor/garant, au fost transferate cesionarului menționat mai sus.
Ca o consecința a cesiunii convenționale se impune introducerea în cauza a cesionarului . SRL București, pe care solicită a fi citat la adresa menționata mai sus, urmând ca acesta sa se subroge în calitatea procesuala a băncii.
Ca efect al cesiunii a operat transmiterea creanțelor din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, împreuna cu toate drepturile accesorii acestor creanțe, inclusiv drepturile de ipoteca constituite în favoarea băncii asupra imobilelor identificate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 1396 din Codul civil.
Pe fondul cauzei, privitor la unele din susținerile contestatorilor solicită instanței să rețină că acestea nu sunt fondate întrucât, chiar dacă, intre timp, creanța a fost cedata la rândul sau și de către cesionarul . SRL, nu exista nici un temei legal în baza căruia sa poată fi invocata nulitatea contractului de cesiune de creanța nr. J 554 din 10.06.2009.
Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanța este valabil încheiata prin simplul acord de voința al părților, consimțământul debitorului cedat neimpunându-se a fi cerut, întrucât nu este parte în contractul de cesiune. În plus, la pct. 10 Cesiune - din Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 732 PF.LR din 28.09.2007, este prevăzut în mod expres dreptul băncii de a cesiona drepturile și obligațiile sale din contract.
Contractul de credit nu este un contract intuitu personae și chiar daca ar fi, în speța nu este vorba despre cesionarea unui contract de credit bancar, ci de cesionarea unei creanțe, având în vedere caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia. Contestatorii nu și-au respectat obligațiile de plata așa cum și le-au asumat prin contractul de credit semnat cu BCR SA, astfel / încât, în mod justificat, bazându-se pe clauzele contractului, banca a procedat la declararea ca exigibile a creanțelor rezultate din acordarea creditului, cedând apoi creanțele sale fata de împrumutați. Băncii nu ii este interzis sa procedeze în acest fel și în acest sens invocă Decizia nr. 2438 din 17.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, din care rezulta ca băncile au dreptul de a cesiona creanțele provenite din derularea contractelor de credit.
Obiectul de activitate al cesionarului, respectiv "Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii" (Cod CAEN 6619), care include și monitorizarea și recuperarea creanțelor fata de clienții băncilor, îndreptățește desfășurarea activităților ce implica cesionarea creanțelor.
Relativ la nivelul și structura creanțelor rezultate din contractul de credit susmenționat, precizează că, începând cu data cesiunii creanțelor, sumele sunt plătite de către debitori direct cesionarului și numai acesta este în măsura sa explice și sa prezinte documente privind modul de imputare a respectivelor plați pe categoriile de datorii ale plătitorului, respectiv credit, dobânzi, comisioane.
B., în calitatea sa de prestator de servicii bancare, efectuează pentru cesionar, daca acesta are cont deschis la BCR, operațiuni de încasare de la debitorii cedați, a sumelor pe care aceștia le depun cu titlu de plați rate credit în contul cesionarului. După data cesionarii, banca nu mai are nicio posibilitate de a vizualiza ori evidenția modul de imputare a sumelor plătite de debitorii cedați către cesionar, indiferent prin ce modalitate se depun bani în contul cesionarului (numerar, decontare suport hârtie, decontare electronica etc).
Legal citată, intimata ..R.L a formulat Întâmpinare (f. 33-43) prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite; respingerea contestației la executare; acordarea de cheltuieli de judecată.
Intimata a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Astfel învederează instanței ca potrivii dispozițiilor art. 2 alin (2) din legea nr. 146/1997, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 194 de lei, indiferent de valoarea contestată. Potrivit art. 14 din Legea 146/2007 când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel, iar potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr.146/2007 cererea de suspendare a executării silite se timbrează cu suma de 10 lei.
Mai trebuie precizat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act anulat nu se confundă cu însăși acțiunea în constatarea nulității actelor nelegale de executare reprezentată în această fază procesuală de contestația la executare. În acest scop, din punct de vedere procesual, cel interesat are posibilitatea să aleagă între mai multe căi procedurale. Având finalități diferite, capetele de cerere privind contestația la executare, pe de o parte și întoarcerea executării silite, pe de altă parte vor fi supuse în mod distinct obligației de plată a taxelor judiciare de timbru, neexistând nici o rațiune pentru care, în funcție de calea procedurală aleasă de parte în acest sens să se introducă o distincție pe care legiuitorul nu a urmărit-o și care ar fi de natură să adauge la lege.
De asemenea, a invocat excepția tardivității contestației la executare făcând referire la capătul de cerere prin care se solicită anularea tuturor actelor de executare.
Prin contestația la executare se solicită anularea tuturor actelor de executare silită rațiune pentru care apreciază că prezenta cerere ar trebui calificată drept o contestație împotriva executării silite însăși. Conform art. 401 alin. (1) lit. a) și c) din C proc, civ. contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul a primit somația, ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare. Din contestație reiese ca petenții au primit somația, aceasta reprezentând primul act de executare silită contestatorii nu pot cere repunerea în termen.
Potrivit pct. 7 lit. t) din Condițiile generale de creditare parte integrantă a Contractului de credit debitorii și-au asumat obligația ca în termen de 5 zile de la data modificării domiciliului, locului de muncă, aceștia din urmă treime să notifice B. referitor la acest aspect.
Din motivarea cererii de repunere în termenul de anulare a contestației la executare nu rezultă faptul că debitorii au adus la cunoștinței Băncii că au reședința temporară și locul de muncă pe teritoriul altui stat.
Mai mult, obligația executorului judecătoresc de a notifica debitorul cu privire la demararea unei proceduri de executare silită împotriva sa nu este una de rezultat. Executorul judecătoresc a efectuat toate demersurile legale în vederea comunicării somație. La momentul la care debitorii-contestatori au părăsit țara fără sa notifice acest fapt și-au asumat un riscul de a nu primi adresele emise de executorul judecătoresc.
Intimata a invocat și excepția inadmisibilității contestației la executare prin care se solicita anularea Contractului de credit.
Potrivit art. 399 alin. 3 C. proc. civ.: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. "
Așadar, art. 399 alin (3) teza finală din C. proc. civ. stabilește condițiile cumulative pe care actele juridice împotriva cărora pot fi invocate apărări de fond pe calea contestației la executare trebuie să le îndeplinească, respectiv actul atacat să fie titlu executoriu, acesta să nu fie emis de o instanța de judecata și legea să nu prevadă o altă cale de atac.
Referitor la ultima dintre aceste condiții, învederează instanței că legea în acest caz prevede o altă cale de atac. Când spune lege, face referire la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (denumită în continuare „Legea"), iar când spune cale de atac are în vedere procedura stabilită de Lege la Capitolul al III-lea, respectiv Organele abilitate pentru constatarea contravenții lor și soluționarea litigiilor.
Astfel, prevederile art. 14 din Legea specială sunt în sensul că: „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale codului de procedură civilă".
Pe fondul cauzei arată că cererea de suspendare a executării silite este neîntemeiată.
Cererea de suspendare a fost formulată cu rea-credință, de vreme ce sumele sunt evidențiate în mod expres în titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit.
Având în vedere că a demarat executarea silită pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, contestatorii nu pot invoca în apărarea lor aparența de drept, care este evident în favoarea intimatei creditoare.
Contestatorii nu prezintă motive suficiente pentru a justifica o măsură care poate prejudicia în mod deosebit creditorul, cum este suspendarea executării.
De asemenea, nu există niciun argument care sa aibă susținere în fapt, contestatorii încercând doar să contureze o contestație la executare lipsită de orice temei, care la rândul ei, să creeze condițiile de admisibilitate pentru cererea de suspendare al cărei unic scop este tergiversarea unei proceduri de executare silită desfășurată în deplina conformitate cu prevederile legale.
Clauzele Contractului de credit referitoare la modul de calcul al dobânzii sunt extrem de clare și sunt reglementate în mod expres de Contractul de credit.
Prevederile art. 5 din Contractul de credit stipulează că: „La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabila ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri cu excepțiile prevăzute ia pct. 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,50."
Potrivit art. 4 alin. 1) din Lege. „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art. 3 alin (1 din Directiva nr. 93/13.
Atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie contrară bunei-credințe; prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului (1).
Condiția clauzei ne-negociate cu consumatorul în definirea conceptului de „.clauză care nu a fost negociata" menționat de art. 4 alin. 1 din Lege, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."
Legea instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei. În consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorii nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
Condiția clauzei contrare bunei-credințe și condiția creării unui dezechilibru contractual semnificativ, în aprecierea caracterului abuziv al clauzei, trebuie determinată atitudinea subiectivă a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenția acestuia de a-și crea un avantaj ca urmare a unei poziții speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.
Prin urmare, atitudinea subiectivă a bunei/relei-credințe a intimatei trebuie evaluată în strânsă legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ intre drepturile și obligațiile părților rezultă din chiar conținutul și efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi și obligații în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noțiunea de „dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.
Clauza reglementată la pct. 5 din Condițiile Speciale a fost negociată. Chiar dacă instanța ar considera că se poate analiza caracterul abuziv al clauzei, se va observa că aceasta nu îndeplinește niciuna din condițiile stabilite de Lege.
La încheierea Contractului de credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută și se negociază Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.
Referitor la faptul că dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, Curtea de Apel București a statuat într-o cauză similara care practic permite modificarea unilaterală de către Bancă a dobânzii: „Nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă. Nu se poate susține că această modificare se realizează fără acordul consumatorului, cată vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și, deci, asumată de părți prin semnarea contractului. Pe de altă parte, prin semnarea contractului împrumutatul și garanții săi și-au dat acordul eu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatului acord exprimat în acest sens la semnarea contractului."
Însă modificarea unilaterală a dobânzii de către Bancă nu a avut loc în acest caz, cum în mod eronat sugerează contestatorii. de vreme ce debitorul - contestator a acceptat în mod ferm încheierea unui Contract de credit cu o dobândă variabilă.
Rațiunea pentru care B. a înțeles să stabilească o dobândă fixă pe o perioadă de un an de la data primei trageri este dată de faptul ca B., săvârșind acte de comerț, încearcă să atragă clienții. Facilitatea oferită nu poate fi menținută pe întreaga durată a contractului, având în vedere scopul pentru care a fost concepută, și mai mult aceasta nu poate fi folosită împotriva Băncii însăși.
Astfel, prevederile art. 5 din Contractul de credit reprezintă modul în care părțile au înțeles sa stabilească prețul Contractului de credit, așa cum acesta este definit de art. 4 alin. 6 din Lege.
Este adevărat că dobânda după primul an de creditare în sare este fixă devine variabilă, însă acest fapt nu constituie un element abuziv. Contractele de credit în care dobânda este una variabilă sunt la fel de comune și de legale ca și cele în care dobânda este una fixă.
Legalitatea prin prisma dispozițiilor din domeniul protecției consumatorilor a unui contract de credit în care dobânda este variabila nu poate fi pusa la îndoială.
Mai mult, posibilitatea ca în contractele de credit să se folosească drept referință de calcul a dobânzii curente dobânda proprie băncii este confirmată și de legislația în domeniul protecției consumatorilor, respectiv de OG nr. 21/1992, astfel cum a fost modificata de OUG nr.174/2008, act normativ intrat însă în vigoare ulterior încheierii Contractului de credit ce tace obiectul acestei cauze, aceeași situație este șt în cazul prevederilor OUG nr. 50/2010.
Stabilirea unei dobânzi valabile în funcție de dobânda de referință a Băncii care acordă creditul nu reprezintă în sine o clauză abuzivă.
O dobânda variabilă este prin esențe sa o dobândă care suferă modificări, insa despre posibilitatea intervenirii acestor modificări debitorul - contestator a luat cunoștință încă de la momentul încheierii contractului și, mai mult decât atât, a fost de acord cu acest fapt declarând că înțelege și își însușește prevederile Contractului de credit.
Contestatorul cunoaște modalitatea de calcul a dobânzii aceasta fiind descrisă la art. 5 din Contractul de credit precum și pct. 2.4 raportate la pct. 2.10 din Condițiile generale de cred datare aferente Contractului de credit.
Modul de calcul al dobânzii este în mod evident influențat până la momentul declarării scadenței anticipate de serviciul datoriei așa cum rezultă din prevederile pct. 7 și 8 din Contractul de credit.
Modalitatea de impunere a plăților achitate de contestatori este de asemenea prevăzută în Contractul de credit la pct. 4 12 din Condițiile generale de creditare, parte integrantă a Contractului de credit, acesta reglementează ordinea de recuperare a creanțelor cuvenite băncii astfel: comisioane bancare, dobânzi în ordinea vechimii, credite în ordinea vechimii.
S. C. SRL a dobândit calitatea de creditor ca urmare a încheierii Contractului de cesiune.
Contestatorilor le-a fost adus la cunoștința faptul că aceștia nu și-au respectat obligațiile prevăzute în Contractul de credit și pe cale de consecință declararea scadenței anticipate a creditului este iminentă. De vreme ce împrumutatul nu s-a conformat celor învederate prin Notificarea nr._/12.05.2009 creditul a fost declarat scadent. Practic, această sancțiune contractuală consta în faptul că debitorii nu mai pot beneficia de dreptul de a achita eșalonat ratele de credit.
Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit imobiliar a făcut obiectul unor contracte de cesiune de creanță, contracte față de care debitorii cedați, în speță contestatorii sunt terți, iar SCO este cesionar. Cu alte cuvinte calitatea de creditor a SCO a fost dobândită ca urmare a încheierii, în condițiile impuse de legea în vigoare, a celor două contracte de cesiune.
Mai mult, cesiunea de creanță este un contract consensual, deci este valabil încheiat la momentul realizării acordului de voință. Părțile cesiunii de creanță sunt cedentul și cesionarul, respectiv banca și societatea. Pe cale ce consecință, întrucât debitorul cedat nu este parte în contractul de cesiune, nu este necesar consimțământul său în vederea încheierii valabile a acestuia.
Pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, aceasta trebuie să îi fie notificată sau acceptații în scris de către debitor. Cele două condiții de opozabilitate nu trebuie îndeplinite cumulativ satisfacerea oricăreia dintre ele fiind suficientă.
Pe de altă parte, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are aici influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/și cesionarul.
Creanța născută ca urmare a neexecutării obligațiilor instituite prin Contractul de credit este certă, lichidă și exigibilă.
Creanța intimatei este certă - rezultă din Contractul de credit. Așa cum a menționat anterior contestatorul a încheiat cu B. un Contract de credit pentru suma de 41.250 Eur ale cărui rate a încetat să le mai achite, fapt care a condus la declararea scadenței anticipate a Contractului de credit de către Bancă. Contractul de credit fiind semnat de contestator nu se poate susține că lipsește caracterul cert al creanței.
Creanța intimatei este lichidă - cuantumul acesteia fiind determinabil, deoarece câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță. Dobânzile se vor calcula până la dala achitării integrale a creditului și sunt și ele determinabile în baza prevederilor contractului de credit. Față de sumele achitate de contestatori, se poate determina printr-un calcul simplu care este câtimea creanței.
Creanța intimatei este exigibilă - dispozițiile contractuale fiind foarte clare în acest sens. Astfel prevederile pct. 4.11 din Condițiile generale ale Contractului de credit sunt în sensul că: „.Dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutații șt/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite".
În drept a invocat prev. art. 112 alin.(l) pct. 3. art. 115. C. proc. civ., art. 1391 C. civ..
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 44-57).
În data de 10.12.2013, contestatorii au formulat Precizare a contestației la executare (f. 220-221) prin care au arătat că, prin cererea introductiva au solicitat la pct. b, c și d următoarele: b) anularea publicației de vânzare imobiliară și a raportului de evaluare a proprietății imobiliare întocmite în cauză; c) anularea titlului executoriu care sta la baza formelor execuționale ce se efectuează în dosarul mai sus menționat; d) să se constate ca având caracter de clauza abuziva, clauzele contractuale inserate în contractul de împrumut (credit bancar), nr.732/28.09.2007 la art.5,6.7,8,9, sa anuleze aceste clauze în temeiul legii nr. 193/2000, incidente fiind art. 1,4 și urm. precum și a Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993.
Au solicitat anularea publicației de vânzare imobiliara și a raportului de evaluare a proprietății imobiliare întocmite în cauza, întrucât contestatorii nu au fost citați în momentul întocmirii raportului de evaluare, și pe de alta parte acesta nu vizează valoarea reala de piața a imobilului apartament.
În privința confirmării de primire a invitației la a participa la efectuarea raportului de expertiza de evaluare a imobilului-apartament, aceasta nu este semnata de nici unul dintre contestatori.
În privința anularii titlului executoriu arată faptul că atât contractul de credit bancar, cat și contractul de ipoteca nu au fost investite cu formula executorie.
Mai mult decât atât, nu exista nici o mențiune/înștiințare cu privire la declararea creditului ca fiind scadent.
Din acest punct de vedere, dezechilibrul este evident prin prisma inserării clauzelor nenegociate, care pe de o parte impun o dobânda exagerata, aspect care conduce evident la o îmbogățire fără justa cauza a intimatei.
Chiar și în situația în care se va considera ca sunt valabile clauzele din convenția de credit, instanțele pot constata ca modificarea efectiva a dobânzii a fost abuziva, deoarece aceasta nu a avut o justificare economica reala.
Variațiile dobânzii nu au ținut cont de evoluția pieței monetare. Se poate observa din actele adiționale sau notificările (in rarele cazuri unde acestea exista) prin care a fost modificata dobânda ca acestea nu precizează motivul modificării, ci reiau exprimarea generala din clauza contractuala care permite împrumutătorului sa ajusteze dobânda.
Modificarea tipului de dobânda prin acte adiționale, arată în primul rând faptul că însăși banca a considerat la momentul respectiv dobânda din convenții ca fiind fixă, considerând necesar sa încheie un act adițional pentru a putea considera rata dobânzii variabile.
Constatarea nulității majorărilor de dobânda anterioare actului adițional în discuție atrage nulitatea acestuia, întrucât consumatorul a fost indus în eroare la semnare acestuia, fiind aplicabile atât dispozițiile din materia protecției consumatorilor (art. 8 și 9 Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii), cat și cele de drept comun referitoare la viciile de consimțământ, acesta fiind afectat de dol (art. 948, 953, 960 C.civ.).
În concret, actul adițional menționat nu ar fi fost încheiat în aceasta forma daca anterior acestuia dobânda nu ar fi fost majorata astfel încât consumatorii să nu mai poată suporta rata lunara și daca consumatorii ar fi fost informați in mod corect (de fapt nu au fost informați deloc) cu privire la evoluția indicilor față de care rata dobânzii ar fi trebuit sa varieze (EURIBOR în cazul acestor credite).
Propunerea băncii de a semna actul adițional atacat se încadrează, astfel, in ipoteza prevăzuta de art. 9 lit. a) și c) din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, care prevede ca „pentru a aprecia daca o practica comerciala recurge la influenta nejustificata, se iau în considerare următoarele elemente: ... a) momentul, locul desfășurării, natura si/sau durata acesteia; c) exploatarea de către comerciant a unei situații nefericite sau a unei circumstanțe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raționamentul consumatorului mediu și de care comerciantul este conștient, în scopul influențării deciziei consumatorului cu privire la produs ".
Nu exista nici un dubiu că, dacă banca nu ar fi modificat în mod abuziv dobânda anterior propunerii actului adițional respectiv, acesta nu s-ar fi încheiat niciodată.
Reaua-credință a băncii respective este cu atât mai evidenta în condițiile in care a impus trecerea la o dobânda variabila (in funcție de EURIBOR) . care acesta atingea un minim istoric, astfel ca si-a asigurat în următorii ani o creștere a încasărilor, consumatorul nerealizând ce i s-a pregătit.
Or, legislația protecției consumatorilor este menita sa preîntâmpine sau daca acestea s-au produs, sa înlăture efectele comportamentului incorect al comercianților, în primul rând prin interzicerea practicării lui și apoi prin anularea efectelor actelor deja efectuate.
În drept invocă prev. art.399-art.404 c.pr.civ.. ale art. 21 din Constituție, și ale art. 6 paragraful 1 din CEDO, art. 373A1, alin.l c.pr.civ., art. 117 alin. 2 din OUG nr. 99/2006, OUG 99/2006. art. 75 și urmat, din Legea nr. 296/2004. art. 4, 7, 75. 79 și 80 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 și 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
În data de 25.02.2014, intimata BCR SA a formulat Întâmpinare (f. 228-242) prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de contestatori, prin soluționarea cu prioritate a excepțiilor invocate, iar pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
Executarea silită împotriva contestatorilor a fost demarată de S. C. SRL în calitate de titular al creanțelor, intimata neavând așadar nicio calitate în cadrul procedurii de executare silită și neavând cunoștință de formele de executare efectuate.
Pentru aceste motive, intimata nu este în măsură să își exercite efectiv dreptul la apărare cu privire la susținerile contestatorilor referitoare la pretinsele vicii de procedură care afectează actele de executare silită.
Intimata își rezervă dreptul de a formula apărări și cereri în probațiune față de acestea după ce va lua cunoștință de conținutul dosarului execuțional.
În temeiul art. 137 C. solicită instanței soluționarea cu prioritate a următoarelor excepții:
A. excepția tardivității precizării contestației la executare.
Potrivit art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă ,,La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi."
Potrivit art. 134 Cod Procedură civilă: „Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii".
Or, prima zi de înfățișare în prezenta cauză a avut loc în data de 25.01.2013. Raportat la acest aspect precum și la prevederile legale, contestatorii puteau să își precizeze acțiunea până la acest termen.
Așa cum rezultă din informațiile afișate pe portalul instanțelor, contestatorii au înțeles să nu își precizeze acțiunea la acest termen.
În data de 31.05.2013, al cincilea termen stabilit în prezenta cauză, instanța a acordat încă un termen contestatorilor pentru a-și preciza acțiunea. Precizarea contestației la executare a fost depusă la dosarul cauzei abia în data de 10.12.2013, înainte de cel de al nouălea termen stabilit în cauză - 13.12.2013, după ce anterior la termenul din data de 08.11.2013, instanța a pus în vedere contestatorilor să își precizeze contestația la executare sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 8 litera b Cod procedură civilă.
Or, într-adevăr, în temeiul principiului rolului activ al instanței și a prevederilor art. 132 Cod procedură civilă, instanța poate da posibilitatea contestatorului să își precizeze acțiunea, însă această posibilitate este acordată doar la prima zi de înfățișare.
Este inadmisibil ca, contestatorii să își precizeze acțiunea abia înainte de al nouălea termen de judecată și doar ca urmare a insistențelor instanței de judecată.
Prin urmare, solicită instanței de judecată admiterea excepții tardivității precizării contestației de executare, urmând ca aceasta să fie învestită doar cu soluționarea contestației la executare a șa cum a fost formulată inițial de contestatori.
B. excepția lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesuale pasive a BCR - Sucursala Bistrița.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, „Celelalte sedii secundare - agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale".
Art. 2.5 din Regulamentul de funcționare al BCR și art. 2.3 din Actul constitutiv al BCR prevăd de asemenea că sucursalele sunt unități/sedii secundare fără personalitate juridică.
Pe lângă faptul că sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale unei societăți comerciale, fiind integrate organic societății fondatoare, sucursalele sunt dependente din punct de vedere economic și juridic de societatea fondatoare, reflectând o extindere a activității societății sau o grupare a activității societății pe centre de profit și exercită o funcție de mandat cu sau fără reprezentare, în limitele împuternicirii primite.
Consecința tuturor acestor caracteristici, dar mai cu seamă, consecințele lipsei personalității juridice a sucursalei se reflectă bineînțeles în sfera procesuală având în vedere legătura indisolubilă a celor două planuri.
Dispoziția procesuală care înglobează aceste consecințe este cea cuprinsă la art. 41 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform căruia "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."
Prin urmare, sucursalele pot sta în judecată: în nume propriu, doar ca pârâte și dacă au organe de conducere proprii (acestea fiind condiții cumulative); în numele societății mamă (fondatoare) reprezentând-o, în limitele mandatului primit în acest sens.
De asemenea, dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 31 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 definesc sucursala ca fiind: „orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia".
Prin urmare, în materia specială a activității de creditare însuși legiuitorul tranșează raportul dintre îndrituirea sucursalelor de a desfășura în mod direct activitatea de creditare și dependența acestora de societatea mamă, în sensul în care dreptul sucursalelor de a încheia contracte de credit cu terțe persoane nu este de natură a conferi personalitate juridică subunităților societății mamă, și pe cale de consecință nici legitimitate procesuală în ipoteza unor litigii intervenite între clienți și Bancă.
Or, în cazul intimatei nu există astfel de delegări către sucursale sau agenții, singurul care poate asigura o reprezentare legală fiind Departamentul Juridic al BCR, așa cum rezultă și din limitele de autoritate stabilite la nivelul societății.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, solicită instanței să admită excepția lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesuale pasive și să respingeți contestația introdusă față de BCR - Sucursala Bistrița.
C. Excepția inadmisibilității contestației la titlu formulată în cadrul contestației la executare.
Potrivit unei definiții din literatura de specialitate, executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul organelor competente - pe debitorul său, care nu-și execută obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire în mod silit.
Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural prin intermediul căruia oricare dintre părți sau terțele persoane interesate pot obține desființarea măsurilor ilegale de urmărire silită . Art. 399 C. arată în mod explicit felurile contestației la executare, iar articolele următoare configurează acest mijloc procedural (natura juridică a contestației în anulare este controversată în doctrină ).
Titularii contestației la executare pot fi în primul rând debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cadrul executării prin poprire și terțul poprit, devenit parte în procedura de executare (toți aceștia trebuie în mod evident să justifice un interes propriu în executarea contestației).
Potrivit art. 399 alin. (3) C., „in cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac".
Prevederea finala a textului legal reprodus reprezintă temeiul juridic ce justifică respingerea ca inadmisibilă a contestației la titlu.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres posibilitatea invocării unor apărări de fond împotriva titlului executoriu numai în situația în care, în mod efectiv, partea n-a avut la dispoziție opțiunea de a-și valorifica pe altă cale apărările sale.
Contestatorii puteau pune așadar în discuție caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. 994/2007 printr-o acțiune în justiție întemeiată pe aceste acte normative. Aceasta presupunea dovedirea calității lor procesuale active de consumatori și a condițiilor cumulative pentru aprecierea ca abuzive a unor clauze contractuale.
Este de netăgăduit și faptul că contestatorii aveau deschisă și o acțiune în justiție de drept comun, în condițiile prescrise de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Contestatorii nu au uzat însă de aceste mijloace procedurale pe care le aveau la dispoziție, ci au înțeles să conteste acum clauzele unui contract de credit care nu mai este în fază de derulare, ci în fază de executare silită (creditul a fost declarat scadent anticipat și apoi cesionat către Bucharest Financial Piaza SRL prin contractul de cesiune nr. J554/10.06.2009, care ulterior 1-a cesionat către S. C. SRL).
Pe deplin relevant în context este și faptul că art. 402 alin. (1) C., enunță o regulă derogatorie de la dreptul comun în materie (care în lipsa unor dispoziții exprese se aplică corespunzător), potrivit căreia „părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere".
Această prevedere, coroborată cu dispozițiile art. 404 alin. (2) C. („în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere la despăgubiri, pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi") duce la concluzia că soluționarea contestației la executare trebuie să se facă cât mai repede cu putință pentru a nu prejudicia drepturile creditorului urmăritor.
Din această cerință a legii privind soluționarea de urgență a contestației la executare se poate trage concluzia că, deși regimul probator este cel de drept comun (fiind admisibilă în principiu orice probă), în concret nu vor putea fi administrate decât acele probe care nu întârzie nejustificat judecata.
Oricum, problemele de drept ridicate de contestatori privind anularea unor clauze contractuale pretins abuzive (din contracte aflate în fază de executare silită), restituirea unor sume de bani achitate în temeiul acestor clauze ori caracterul abuziv al cesiunii de creanță presupun administrarea unui probatoriu complex, incompatibil cu regimul de celeritate impus de legiuitor pentru soluționarea contestației la executare.
O interpretare contrară ar deturna contestația la executare de la finalitatea instituită de legiuitor în cadrul procedurii de executare silită.
D. Excepția inadmisibilității contestației la titlu pe temeiul de drept indicat, respectiv legea nr. 193/2000.
Din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 193/2000 reiese fără echivoc că acestea se aplică numai contractelor în curs de derulare.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acesteia nu mai poate continua".
De asemenea, în conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract [...] dispune sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, după caz"
Din textele legale reproduse, rezultă fără dubiu că invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale se poate face până la momentul în care contractul este în ființă, în curs de executare contractuală.
Sancțiunea pe care instanța o poate aplica în cazul în care constată existența unei eventuale clauze abuzive este expres prevăzută de Legea nr. 193/2000, respectiv: fie dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzei contractuale abuzive pentru viitor, în măsura în care contractul rămâne în ființă, fie desființează contractul.
Or, în situația de față, instanța nu poate aplica niciuna dintre aceste sancțiuni.
Contractul de credit a fost declarat scadent anticipat, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate contractual de către contestatori, iar creanța rezultată a fost cesionată de intimată către Bucharest Financial Piaza SRL prin contractul de cesiune de creanță nr. J554/10.06.2009.
Prin urmare, solicită admiterea excepției invocate având în vedere că dispozițiile Legii nr. 193/2000 pot fi aplicate numai contractelor în curs de derulare, întrucât doar în acest mod poate fi atins scopul acestei reglementări, respectiv protecția consumatorilor prin modificarea sau desființarea clauzelor contractuale abuzive.
E. Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pentru pretențiile bănești formulate de contestatori pentru perioada de după încheierea contractului de cesiune de creanțe nr. J 554/10.06.2009, când a operat cesiunea creanțelor băncii către Bucharest Financial Plaza SRL.
Odată cu cesionarea creanțelor rezultate din contractul de credit 732PF.LR/28.09.2007 către S. C. SRL, intimata nu a mai păstrat calitatea de creditoare a contestatorilor și, implicit, nu a mai încasat bani de la contestatori în temeiul clauzelor pretins abuzive.
Pentru aceste motive, intimata nu poate fi obligată să restituie ceea ce în mod evident nu a primit, îndeosebi cu privire la prestațiile contestatorilor ulterioare cesionării creanțelor.
Totodată, nu trebuie pierdut din vedere că contestatorii au înregistrat restanțe consistente de la plata ratelor lunare stabilite conform contractului agreat inițial, acesta fiind și motivul pentru care creditul lor a fost declarat scadent anticipat, astfel că pretenția „rambursării sumelor încasate în mod nedatorat" în ipoteza reținerii ei, trebuie să fie serios limitată, la ceea ce s-a plătit efectiv.
F. Excepția prescripției dreptului material la acțiune al contestatorilor.
Pe calea contestației la executare, contestatorii solicită instanței și constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale contractul de credit analizat și, în plus, restituirea sumelor de bani plătite în temeiul acestor clauze.
O astfel de cerere reprezintă o acțiune în pretenții, supusă regimului prescripției extinctive. Așadar, în privința ei este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, sancțiunea unei eventuale clauze abuzive din contractul de credit este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat este cel al împrumutatului, un interes de ordin privat.
Clauzele contractuale a căror anulare o cer au fost cunoscute contestatorilor de la data semnării contractului de credit, respectiv din data de 28.09.2007. Rezultă că termenul de prescripție de 3 ani al dreptului material la acțiune trebuie socotit din aceste momente.
Or, raportat, pe de-o parte, la data încheierii contractului de credit (28.09.2007), iar pe de altă parte, la data înregistrării acțiunii (25.10.2012), se poate constata că dreptul la acțiune în sens material al contestatorilor este prescris extinctiv.
Pe fondul cauzei, arată că, clauzele cu privire la dobândă și comisioane fac parte din prețul contractului și sunt exprimate în mod clar și inteligibil. în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Dispoziția legală citată exclude de la controlul caracterului abuziv de către instanță clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Prin contestația la executare, contestatorii au indicat ca fiind abuzive clauzele contractuale din contractul de credit nr. 732 PF. LR/28.09.2007 referitoare la dobândă și comisioane.
Instanța va constata că în cauză este incident art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea acestei dispoziții legale. în acest sens este și practica recentă a ÎCCJ, anexată prezentei.
Astfel, este evident faptul că dobânda și comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție reprezintă prețul contractului, fiind contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale. Prețul contractului nu se reduce nicidecum la dobândă, ci cuprinde absolut toate costurile contractuale percepute împrumutatului.
De asemenea, clauzele sunt redactate în mod clar și ușor de înțeles, contestatorii neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor lor.
Pct. 5 din condițiile speciale de creditare la contractul de credit nr. 732 pf.lr/28.09.2007 prevede expres că dobânda curentă este în cuantum fix de 5,8% pe an în primul an de creditare (dobândă promoțională) și variabilă ulterior în funcție de dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale.
Pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare stipulează expres că, pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă fiind afișat la sediul băncii și aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.
De asemenea, comisioanele bancare sunt menționate expres în contract la pct. 8 din condițiile speciale de creditare, într-o manieră clară și inteligibilă, fiind precizate sumele care trebuie plătite, modul de calcul al acestor sume, respectiv periodicitatea cu care se achită.
Prin intermediul dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.
Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Nu în ultimul rând, nicio lege nu prevede obligația comercianților de a explica clienților săi rațiunile economice sau tehnice pentru care se stabilește un anumit preț, ci impun ca modul în care este prevăzut prețul în contract să fie clar și inteligibil pentru ca aceștia să cunoască existența și întinderea obligației pe care și-o asumă.
Prin urmare, de vreme ce dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt prevăzute în mod clar și inteligibil în contract, instanța va constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate.
Chiar dacă instanță trece peste interdicția impusă de art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000, pentru a ajunge la o soluție justă cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzelor indicate de contestatori, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.
Pentru a ajunge la o soluție justă, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, respectiv clauza să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Instanța va constata că aceste condiții nu sunt însă întrunite în prezentul litigiu având în vedere următoarele aspecte:
Clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.
În cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția contestatorilor o sumă de bani importantă ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.
De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul contestatorilor de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutată.
În plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea contestatorilor de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, eliminarea clauzelor referitoare la dobândă și comisioane din convenția de credit ar crea un dezechilibru contractual, exclusiv în defavoarea Băncii.
Dobânda de referință variabilă a BCR are la bază factori obiectivi și nu deprinde de voința discreționară a băncii.
Conform pct. 5 din condițiile speciale de creditare la contractul de credit nr. 415/2007, dobânda contestatorilor a fost în cuantum fix de 6,95% pe an în primul an de creditare (dobândă promoțională), iar ulterior a devenit variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, plus 1,50 p.p.
Pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare prevede expres că dobânda de referință variabilă a BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, cost ce are la baza următoarele elemente obiective: indicele de referința EURIBOR (care este doar unul dintre elemente) - acest indice este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de B. națională a României; costul cu rezerva minima obligatorie - este calculată ca procent din pasivele băncii cum ar fi depozitele clienților constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață; costurile de lichidate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.
Cursul dobânzii contractuale a contestatorilor, de la data semnării convenției de credit și până la momentul cesionării creanței către S. C. SRL, calculată potrivit pct. 5 din contractul de credit nr. 732 PF.LR/28.09.2007 (dobânda de referință variabilă a BCR + 1,20%), este următorul: 28._ - 28.09.2008 - 5,8% (dobândă fixă); 29.09._09 ~ 10,10% (8,90% + 1,20%).
Este de domeniul evidenței că un credit bancar nu poate fi acordat cu titlu gratuit (respectiv fără obligația împrumutatului de a plăti dobândă și comisioane). Băncile sunt societăți comerciale lucrative, prin urmare, eventualele acte de creditare făcute cu titlu gratuit ar fi nule, pentru încălcarea principiului specialității capacității de folosință a împrumutătorului.
Din întreaga economie a contractului de credit se desprinde fără dubiu concluzia că părțile nu au avut în vedere acordarea cu titlu gratuit a creditului, nici raportat la întreaga perioadă de creditare, nici raportat la fracțiuni din această perioadă.
Nicăieri în zona Euro nu se practică dobânzi sub 5% (decât în situații excepționale, la credite de ordinul a milioane de Euro, acordate pe termen scurt) - așa cum rezultă din Buletinul Băncii Central Europene pe perioada 2007-2010 (anexat prezentei).
În plus, pentru a obține profit, ca orice societate comercială, la acest minim de 5% se adaugă celelalte elemente de cost ale unui credit, respectiv costul serviciilor de creditare, plus realizarea unui profit, căci banca este prin excelență un comerciant care nu poate exista în lipsa acestui scop.
Pentru toate aceste motive, instanța va constata că eliminarea dobânzii din contractul de credit ar crea un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, exclusiv în defavoarea Bănci.
Comisioanele bancare sunt percepute în mod legal de intimată..
Contestatorii nu au indicat în cuprinsul contestației niciun motiv pentru care comisioanele bancare prevăzute în contractul de credit ar fi abuzive.
La data încheierii convenției de credit nr. 732/28.09.2007 nu exista nicio dispoziție legală prin care să fie limitat numărul comisioanelor pe care B. le putea percepe clienților săi, comisionul de rambursare anticipată, de acordare credit, de administrare și de transformare fiind așadar prevăzute în mod legal în contract.
Comisionul de rambursare anticipată nu a fost perceput niciodată contestatorilor, cât timp nu s-a pus niciodată problema rambursării anticipate a creditului.
Lipsa caracterului abuziv al comisionul de acordare credit rezultă din faptul că acesta a fost perceput contestatorilor o singură data, respectiv la data acordării creditului, aceștia fiind pe deplin conștienți de existența și întinderea acestei obligații.
Comisionul de acordare credit se percepe pentru activitățile de punere la dispoziția clientului a creditului și cuprinde costurile cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul de curent a sumei de bani provenind din credit și a graficului de rambursare.
În ceea ce privește comisionul de administrare, nici legislația actuală în vigoare care reglementează contractele de credit, respectiv OUG nr. 50/2010, nu interzice perceperea de către bănci a acestui comision.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/acordării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Prin urmare, clauza care reglementează comisionul de administrare nu este altceva decât dreptul subscrisei de a percepe o sumă de bani consumatorului, justificată prin activitatea subscrisei de monitorizare a creditului acordat.
Comisionul de transformare nu a fost niciodată perceput contestatorilor. Potrivit pct. 3.4 din condițiile generale de creditare, acest comision este perceput numai în cazul transformării creditului dintr-o valută în alta, este calculat asupra soldului creditului și încasat la data semnării actului adițional.
Mai mult, instanța va constata că nivelul comisioanelor bancare prevăzut în contractul de credit nu a fost niciodată modificat de către Bancă!
Pentru toate aceste motive, instanța va constata că prezența comisioanelor bancare în contract nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, fiind percepute în mod legal și întemeiat de către bancă.
Referitor la negocierea și formarea contractului, arată că Legea nr. 193/2000, precum și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate.
Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.
Prin urmare, Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.
Condițiile esențiale ale contractului de credit care atrag și costul acestuia sunt determinate exclusiv de client. Acestea sunt clauzele referitoare la moneda și suma creditului, la perioada de utilizare, dar și la rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor.
În contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea dobânzii și comisioanelor ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acestora!
Valoarea efectivă a dobânzii și a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune. Clienții intimatei, prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o . alți factori, influențează cuantumul comisioanelor.
Instanța, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie să aibă în vedere și faptul că aceste contracte tip sunt rezultatul activităților practice îndelung exersate, iar uzanțele comerciale le-au reținut ca utile pentru că asigură rapiditatea operațiunilor.
Domeniile în care sunt folosite le creează un grad mai mare sau mai mic de sofisticare, dar asta nu înseamnă că prin întocmirea lor se urmărește fraudarea drepturilor celor care devin cocontractanți și, implicit, că aceste contracte conțin per se clauze abuzive.
Mai mult, se poate constata că pentru a crește gradul de conștientizare a clientului cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit, condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.
În ceea ce privește cesiunea de creanță, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei intimata a cesionat către Bucharest Financial Piaza SRL creanța rezultată din contractul de credit nr. 732 PF.LR/28.09.007, fiind încheiat în acest sens contractul de cesiune de creanțe nr. J554/10.06.2009. Ulterior, între Bucharest Financial Piaza SRL și S. C. SRL a intervenit un alt contract de cesiune prin care creanța a fost cesionata de Bucharest Financial Piaza SRL către S. C. SRL.
Cesiunea creanței a intervenit ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului de către intimata, datorită faptului că contestatorii au înregistrat în mod constant datorii la plata ratelor de credit. Deși intimata i-a notificat cu privire la debitele restante, contestatorii nu s-au conformat solicitărilor sale, astfel încât intimata a declarat creditul scadent pentru neexecutarea obligațiilor asumate contractual de către împrumutați.
Instanța va constata că, prin încheierea contractului de cesiune de creanță nr. J554/10.06.2009, intimata a uzat în primul rând de un drept legal și mai puțin de unul convențional, deoarece la baza încheierii contractului de cesiune de creanță a stat norma legală reglementată de art. 1391 C.Civ.
Potrivit dispozițiilor art. 1391-1398 cod civil aplicabile convenției de credit nr. 732/28.09.2007, creditorul are dreptul de a ceda creanța sa unei alte persoane, fără a fi nevoie de acordul debitorului cedat, legea reglementând doar obligația notificării cesiunii pentru opozabilitate.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va constata faptul că încheierea contractului de cesiune s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, că premisa invocată de contestatori privind necesitatea acordului lor pentru valabilitatea contratului de cesiune nr. 554/10.06.2009 este eronată precum și faptul că lipsa notificării contestatorilor poate atrage cel mult inopozabilitatea cesiunii.
Totodată, instanța va observa că, cesiunea de creanță nu creează nicio obligație în plus pentru debitor, schimbându-se numai creditorul! Cesiunea de creanță nu face altceva decât să înlocuiască creditorul obligației de plată cu un altul, nefiind relevant, din perspectiva analizării condițiilor de validitate ale acestui act juridic dacă au fost parcurse sau nu demersuri de realizare a creanței cesionate.
Instanța va observa faptul că, creanța cesionată către S. C. SRL nu creează contestatorilor niciun dezavantaj patrimonial indiferent în ce patrimoniu se află creanța izvorâtă din contractul de credit analizat, respectiv în patrimoniul BCR sau în alt patrimoniu.
Totodată, solicită instanței să aibă în vedere și prevederile Art. 1 Protocolul 1 CEDO care reglementează protecția proprietății, prevăzându-se faptul că:" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Potrivit celor de mai sus, intimata, în calitate de proprietar al creanței izvorâte din contractul de credit bancar nr. 732/28.09.2007 are dreptul să își valorifice creanța în orice modalitate dorește, cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește petitul 3 formulat de contestatori cu privire la anularea titlului executoriu, arată că prin petitul trei din contestația la executare, ulterior precizat, contestatorii solicită anularea titlului executoriu care stă la baza formelor execuționale efectuate în dosar execuțional nr. 46/2012 având în vedere faptul că nici contractul de credit bancar și nici contractul de ipotecă nu au fost învestite cu formulă executorie.
Potrivit art. 372 C. Proc. Civ „ Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executorie", iar potrivit art. 374 indice 1 „ înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie"
În conformitate cu prevederile art. 120 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ,,Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii". Prin urmare, instanța va constata că contractul de credit nr. 732/28.09.2007 constituie titlu executoriu.
În ceea ce privește contractul de ipotecă nr. 732 PF/LR încheiat în data de 28.09.2007 autentificat sub nr. 819/28.10.2007 de către Biroul Notarial S. M., instanța trebuie să aibă în vedere depozițiile art. 101 din Legea nr. 36/1995 republicată - Legea notarilor publici și a activității notariale potrivit căruia ,,înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. în lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public".
Potrivit art. 379 alin. 3 din codul de procedură civilă „ creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul", iar potrivit alin. 4 al aceluiași text de lege „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță (...)".
Raportat la prezenta stare de fapt, contractul de ipotecă nr. 732/28.09.2007, îndeplinește atât condițiile prevăzute de art. 379 alin. 3 și 4 C. Proc. Civ. cât și cerințele art. 101 din Legea nr. 36/1995, fiind încheiat în vederea garantării obligației de restituire a creditului în valoare de 41.250 euro echivalentul a 138.430,87 lei la cursul BNR din data de 28.09.2007 și a dobânzilor aferente, a costurilor și a comisioanelor, credit acordat prin contractul de credit bancar nr. 732/28.09.2007.
118.Având în vedere cele expuse anterior, instanța va constata că atât contractul de credit nr. 732/28.09.2007 cât și contractul de ipotecă nr. 732/28.09.2007 constituie titluri executorii care pot fi puse în executare fără învestirea cu formulă executorie.
In considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept, intimata solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 243-372).
În data de 28.02.2014, intimata . a formulat Întâmpinare la precizarea făcuta de către contestatori (f. 374-386) la Contestația la executare prin care a solicitat să se dispună respingerea contestației la executare cu privire la precizările făcute în cadrul ei.
În motivare arată că sunt încălcate dispozițiile art. 132 C.proc.civ. Trebuiesc observate doua aspecte: i) prezenta cerere precizatoare este introdusa în data de 13.12.2013. adică la al 9-lea termen de judecata; ii) prin intermediul cererii precizatoare se încearcă administrarea unor noi probe.
Astfel, art. 132 C.proc.civ prevede posibilitatea ca până la prima zi de înfățișare contestatorii poate modifica sau întregi cererea. Este evidenta încălcarea în ceea ce privește termenul până la care se poate face întregirea sau modificarea cererii, primul termen fiind în data de 25.01.2013, iar cererea precizatoare fiind introdusa în data de 13.12.2013.
Cu privire la conținutul cererii, pe care intimata îl consideră ca fiind o întregire a cererii inițiale: inițial contestatorul s-a limitat la a-si motiva cererea prin susținerea ideii ca actele de executare nu ii sunt opozabile pentru ca nu a avut cunoștința de ele și ca nu au fost respectate prevederile art. 373A1 alin. 1 C.proc.civ.
Prin intermediul cererii precizatoare contestatorul în fapt aduce completări la apărările sale, ceea ce conform art. 132 alin. 1 reprezintă o întregire. Art. 112 alin. 5 prevede: „Cererea de chemare în judecata va cuprinde: arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere"
Astfel reiese ca cererea contestatorului este una tardiva și ca atare trebuie respinsa.
Pe fondul cererii precizatoare, privitor la punctul b al cererii precizatoare, arată că nu se poate critica valoare arătata în raportul de evaluare pe calea contestației la executare. Din cuprinsul acțiunii rezultă că este contestată publicația de vânzare pentru considerent că în cadrul expertizei efectuate pentru stabilirea prețului de pornire a licitației, expertul a evaluat imobilul aflat în proprietatea debitorilor la o valoare ce diferă de valoarea reala de piața a imobilului.
Potrivit art. 399 C. proc. civ. în cadrul contestației la executare se poate ataca orice act al procedurii de executare. Astfel, referindu-ne la actul de executare atacat, respectiv publicația de vânzare apreciem că poate fi contestată numai în măsura în care sunt aduse în discuție vicii de formă ale acesteia.
Apreciază că raportul de evaluare nu poate fi calificat drept act de executare silită și, prin urmare, nu intră în sfera obiectului contestației la executare așa cum a fost reglementată de textul de lege, „ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare. "
Astfel contestațiile la executarea propriu-zisă pot avea ca temei legal: alegerea procedurii execuționale, prescripția dreptului de executare silită sau perimarea unor acte de executare; vicii de formă ale altor acte de executare, ca de pildă ale somației de plată și publicațiilor de vânzare, nerespectarea termenelor, încălcarea oricăror forme în cadrul executării silite etc.
Mai mult, contestatorii fac confuzie între „valoarea de piață" stabilită conform Standardului Internațional IVS, și „cel mai bun preț pe piață"".
Astfel, evaluarea bunului a fost făcută și prin raportare la situația juridică a bunului, situație ce determină scăderea valorii imobilului în comparație cu imobile identice sau similare dar care nu sunt supuse executării silite.
Privitor la punctul c al cererii precizatoare, arată că în mod greșit contestatorii considera că contractul de credit bancar și contractul de ipoteca trebuie investite cu formula executorie.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin Decizia XIII/2006 în cadrul unui RIL ca:”În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că au caracter de titlu executoriu, în sensul prevederilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, și contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi".
Mai mult, prevederile art. 374 ind. 1 din C. proc. civ., așa cum a fost introdus prin Legea nr. 459/2006 art. I, pct.16, sunt extrem de clare: „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără a învestirea cu formulă executorie. "
Un astfel de înscris, excepție de la învestirea cu formulă executorie este contractul de credit a cărui executare silită este contestată. Astfel, art. 120 din Ordonanța de Urgentă nr. 99/2006 reglementează caracterul de titlu executoriu al Contractului de credit: „ Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. "
Cu alte cuvinte susținerea contestatorului cu privire la necesitatea învestirii cu formulă executorie a Contractului de credit este neîntemeiată.
În ceea ce privește lipsa notificării privind scadenta creditului, contestatorii se afla in eroare.
Aceștia au fost notificați prin Notificările nr._/12.05.2009, nr._/12.05.2009 și nr._/12.05.2009 cu privire la iminenta scadentei creditului.
De asemenea pct. 4.11 din Condițiile generale ale Contractului de credit sunt în sensul ca: "Daca, în termene de 30 de zile de la data scadentei, împrumutații si/sau coplătitorii/garanții nu achita rata totala de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită sa procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite."
Privitor la punctul d al cererii precizatoare, un prim aspect ce trebuie analizat este inadmisibilitatea unei astfel de cereri. Potrivit art. 399 alin. 3 C. proc. civ. ,,în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. "
Așadar, art. 399 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. stabilește condițiile cumulative pe care actele juridice împotriva cărora pot fi invocate apărări de fond pe calea contestației la executare trebuie să le îndeplinească, respectiv, actul atacat să fie titlu executoriu, acesta să nu fie emis de o instanță de judecată și legea să nu prevadă o altă cale de atac.
Referitor la ultima dintre aceste condiții învederăm instanței că legea în acest caz prevede o altă cale de atac. Când spune lege, face referire la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (denumită în continuare „Legea"), iar când spune cale de atac are în vedere procedura stabilită de Lege la Capitolul al III-lea, respectiv Organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor.
Atât Directiva 93/13/CEE, cât și Legea 193/2000 au exclus din spațiul lor de incidență clauzele care privesc adecvarea între preț și remunerație, pe de o parte și serviciile sau bunurile de furnizat în contraprestație, pe de altă parte, adică au exclus leziunea. In viziunea acestora, absența echivalenței prestațiilor nu este sinonimă cu absența echilibrului contractual.
Rata dobânzii, alături de comisioane reprezintă prețul Contractului, respectiv clementul cheie despre care B. își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
Judecătorul nu poate interveni și aduce ingerințe nepermise unui element esențial al convențiilor, respectiv prețul Contractelor de credit, pentru că s-ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea subscrisei, consecința fiind diminuarea semnificativă a D., cu care împrumutatul a fost de acord la momentul semnării Contractului de credit.
În consecință, rata dobânzii sau cuantumul comisioanelor nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive. în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
Din analiza graficelor de rambursare, care reprezintă o parte integrantă a Contractelor de credit, rezultă fără echivoc faptul că acel comision de administrare este prevăzut ca o parte importantă a prețului creditului, prestație cuvenită intimatei în schimbul acordării serviciilor de administrare a creditului și care a fost avută în vedere de ambele părți la momentul încheierii contractului.
Condițiile generale de bancă sunt reguli generale care guvernează operațiunile efectuate de bănci cu clienții, iar necesitatea lor a rezultat din practică, conceptul clasic al contractului, înțeles ca acord al voințelor (negotium-ul), împreună cu depozitarul voinței comune a părților (instrumentum-ul), în accepțiunile clasice ale acestor concepte, nefiind capabile să explice valoarea juridică a condițiilor generale de bancă.
Practica în materie bancară a impus aceste condiții - tip, având în vedere caracterul repetitiv al operațiunilor bancare, operațiuni ce necesită o standardizare a acestora, explicată în special prin rațiuni de eficiență economică, cu consecința standardizării cadrului contractual care le guvernează. Această situație prezintă marele avantaj al securității juridice oferite de consolidarea practicilor bancare sub forma unor clauze contractuale standard, ce reprezintă unul dintre noile tipuri de formalism din dreptul comercial contemporan.
Prin inserarea acestor clauze în contractele de credit, deși clauzele condițiilor generale de creditare nu se puteau modifica, efectele acestora puteau fi înlăturate prin inserarea unor clauze modificatoare adecvate în contractul de credit.
Astfel, chiar dacă condițiile generale de creditare se constituie ca un contract de adeziune, prin preformularea clauzelor sale, B. a asigurat cadrul necesar negocierii în întregime a condițiilor contractuale, iar contestatorii au avut posibilitatea reală de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acestea.
În considerarea calității sale de profesionist. B. are sarcina de a informa clientul, în scopul de a face serviciul respectiv util clientului, însă obligația unei informări corecte incumbă și clientului față de bancă. în funcție de acest dublu proces de informare, oferta privind un anumit serviciu bancar poate fi cât mai bine personalizată și cât mai adecvată nevoilor fiecărui client în parte. Aceste informații au ca obiect: condițiile prestării serviciului, costul acestuia, adecvarea întregului serviciu la nevoile reale ale clientului astfel încât executarea contractului să beneficieze de un grad cât mai ridicat de predictibilitate, iar riscul insolvabilității clientului să fie cât mai redus posibil.
B. are, însă, obligația de a oferi clienților acces la condițiile generale de contractare, iar clienții au dreptul de a primi, la cerere, din partea băncii toate informațiile relevante pentru operațiunile bancare întreprinse.
Or, așa cum a menționat această obligație a fost îndeplinită cu ocazia negocierii Contractului de credit cu reclamanții, moment în care aceștia au avut acces la Condițiile generale de creditare
Aceste considerente sunt preluate și de către legiuitorul român, respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Mai mult, contestatorii au avut la dispoziție o gamă variată de produse de creditare, atât din partea BCR cât și din partea altor instituții de creditare, iar alegerea acestora le-a aparținut în totalitate.
Prin urmare, contestatorii au avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale în întregime și trebuia să cunoască acest lucru de la încheierea contractului, necunoașterea drepturilor și obligațiilor ce Ie incumbă neputând fi imputabila Băncii.
În cazul în care nu erau de acord cu stabilirea dobânzii în conformitate cu prevederile contractului de credit puteau cu ușurință să solicite un credit cu dobândă fixă sau un credit cu dobândă variabilă stabilită în exclusivitate în funcție de un indice de referință de tip Euribor/Robor și nu să obțină mai întâi creditul și la peste 3 ani după folosirea capitalului obținut sa declare ca prevederile contractuale sunt abuzive.
Referitor la cea de-a doua condiție - să creeze un dezechilibru semnificativ, intimata apreciază că strâns legată de această condiție este și aceea a bunei-credințe a Băncii la încheierea Contractului de credit a cărui invalidare se cere.
Referitor la cea de-a treia condiție - să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al Contractului, arată că prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.
Rata dobânzii, alături de comisionare reprezintă prețul Contractului, respectiv elementul cheie despre care B. își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
În consecință, modalitatea de stabilire a dobânzii și comisioanelor nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
În drept a invocat prevederile art. 115 și următoarele C. proc. civ., precum și celelalte prevederi legale menționate prin prezenta.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 388-412).
În ședința publică din data de 31.05.2013, Instanța a respins cererea de repunere în termenul de a se formula contestația la executare propriu-zisă împotriva somației de executare și a executării silite însăși, apreciind că somația a fost comunicată în mod corect contestatorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. 3 Cod pr. civ., dovada de comunicare fiind semnată de o rudă a contestatorilor, respectiv cumnatul acestora, astfel încât și a admis excepția tardivității formulării contestației la executare propriu-zisă.
În ședința publică din data de 28.03.2014, Instanța a respins excepția netimbrării contestației la executare, invocată de intimata . prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente acțiunii introductive.
Prin aceeași încheiere instanța a respins excepția inadmisibilității contestației la executare prin care s-a solicitat anularea contractului de credit, apreciind admisibilă contestația la titlu prin care se solicită anularea titlului executoriu, raportat la prevederile art. 404 Cod pr civ., unde se arată că instanța admițând contestația poate să dispună anularea ori lămurirea titlului executoriu și la prevederile art. 399 alin. 3 Cod pr. civ., de unde rezultă că în cadrul contestației la executare se pot face apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă nu există în acest scop o altă calea de atac ori invocarea nulității unor clauze din titlu pe calea dreptul comun nu reprezintă o cale specială în sensul prevederilor art. 399 alin. 3 Cod pr. civ..
Prin aceeași încheiere instanța a respins excepția tardivității formulării precizării contestației la executare, invocată de intimata . și de către intimata BCR, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 108 alin. 3 Cod pr. civ., orice neregularitate a actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat acestei neregularități. Ori, în conformitate cu prevederile art. 132 Cod pr. civ., modificarea cererii de chemare în judecată se poate face până la prima zi de înfățișare iar în cauză precizarea a fost depusă la dosar după prima zi de înfățișare, respectiv la data de 10.12.2013, înaintea termenului din data de 13.12.2013, neregularitatea putând fi invocată de către intimați cel mai târziu la termenul din data de 31.01.2014, astfel că de atunci au mai trecut două termene de judecată, fiind acoperită neregularitatea tardivității precizării contestației.
Prin aceeași încheiere instanța, instanța a respins excepția lipsei capacității de folosință a Sucursalei Bistrița, invocată de către intimata BCR B-N, având în vedere faptul că Sucursala Bistrița are organe de conducere proprii și poate sta în judecată în calitate de pârâtă în cauză, deși nu are personalitate juridică.
Instanța, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BCR referitor la restituirea sumelor după perioada cesiunii, a apreciază că aspectele invocate în susținerea acestei excepții sunt apărări de fond iar nu o veritabilă excepție asupra acestor apărări instanța urmând a se pronunța odată cu fondul cauzei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al contestatorilor, invocată de către intimata B.C.R. B-N, instanța a apreciat că pentru soluționarea acestei excepții sunt necesare probe comune cu fondul, astfel că a unit-o cu fondul cauzei.
Prin aceeași încheiere de ședință instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executare privind anularea titlului executoriu, invocată din oficiu, cu privire la punctele c) și d) din precizarea contestației la executare, motivat de faptul că o astfel de contestației privind anularea titlului executoriu, poate să fie formulată în termen de 15 zile din momentul în care s-a cunoscut despre începerea executării silite, respectiv în termenul prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c), ori contestatorii au formulat-o cu depășirea acestui termen, somația fiindu-le comunicată la data de 25.04.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 732PF.LR/28.09.2007, B. C. Română, în calitate de „bancă” a acordat contestatorilor, H. I., în calitate de „împrumutat” și H. Lucreția, în calitate de „coplătitor”, un credit în sumă de 41.250 euro, pentru o perioadă de 360 de luni, calculată de la data primei trageri a creditului.
Creditul a fost garantat prin constituirea unei ipoteci de gradul I asupra imobilului apartament, compus din două camere, o bucătărie, un hol, o baie, situat în Bistrița, ., ., împreună cu cota indiviză de 2.68/58.25 din părțile comune și cota indiviză de 8.46/184 părți din terenul aferent, proprietatea contestatorilor – sens în care a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 732 PF/LR/28.09.2007 autentificat sub nr. 819/28.10.2007 la BNP S. M..
Urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către debitori, creanța rezultată din contractul de credit a fost cesionată de B. C. Română, intimatei ., prin contractul de cesiune de creanțe, nr. J554/10.06.2009.
La data de 25.01.2012, intimata ., a înregistrat, în baza contractului de credit și a contractului de ipotecă sus amintite, o cerere de executare silită (fila 129) la S.C.P.E.J. M. și Asociații, cererea fiind înregistrată în dosarul de executare nr. 56/2012.
Prin Încheierea civilă nr. 1139/CC/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorilor iar la data de 20.02.2012 a fost emisă de executorul judecătoresc somația, prin care debitorii au fost înștiințați să plătească creditorului urmăritor, suma de 50.852,2 euro, reprezentând contravaloare împrumut și dobânzi calculate până la data de 11.01.2012, plus 8.036 lei cheltuieli de executare.
Somația, împreună cu titlul executoriu și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor, au fost comunicate contestatorilor la data de 25.04.2012 (fila 124).
Ulterior, la data de 27.02.2012, s-a emis în același dosar de executare, somația imobiliară, întocmită conform art.497 Cod de procedură civilă, prin care debitorii au fost înștiințați că se va proceda la vânzarea la licitație publică a imobilului, apartament, compus din două camere, o bucătărie, un hol, o baie, situat în Bistrița, ., ., împreună cu cota indiviză de 2.68/58.25 din părțile comune și cota indiviză de 8.46/184 părți din terenul aferent, proprietatea contestatorilor. Somația imobiliară, împreună cu procesul verbal de situație dresat în baza art. 496 Cod de procedură civilă, au fost comunicate contestatorilor la data de 25.04.2012 (fila 120 – fila 121).
Imobilul a fost evaluat, în baza raportului de expertiză, efectuat de evaluatorul autorizat, I. A., la valoarea de 28.833 euro (128.289 lei) – acesta fiind comunicat contestatorilor la data de 10.10.2012 (fila 106).
La data de 05.10.2012 a fost emisă de executoriul judecătoresc publicația de vânzare imobiliară, prin care a fost adusă la cunoștința generală, scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului, în data de 13.11.2012, ora 12, la un preț de pornire a licitației de 128.289 lei.
Prin contestația la executare formulată în cauză și ulterior precizată, contestatorii au solicitat: 1. anularea somației și a tuturor formelor de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc M. M. în dosarul de executare nr. 46/2012 al S.C.P.E.J M. și asociații, 2. anularea publicației de vânzare imobiliara și a raportului de evaluare a proprietății imobiliare întocmite în cauza; 3. anularea titlului executoriu care stă la baza formelor execuționale ce se efectuează în dosarul mai sus menționat; 4. să constate că având caracter de clauză abuzivă, clauzele contractuale inserate în contractul de împrumut (credit bancar), nr.732/28.09.2007 la art.5,7,8,9, să anuleze aceste clauze în temeiul Legii nr.193/2000.
Analizând conținutul cererii introductive și precizarea motivelor contestației (fila 220-221) instanța constată că a fost investită atât cu o contestație la executare propriu-zisă (prin care se solicită anularea executării silite însăși), cu o contestației la executare împotriva publicației de vânzare din data de 05.10.2012, precum și cu o contestație prin care se invocă apărări de fond împotriva titlului executoriu (conform art.399 alin. 3), prin care se solicită a se constata caracterul abuziv a clauzelor inserate la art.5,7,8,9 din contractul de credit bancar nr.732/28.09.2007 și anularea titlului executoriu.
În ceea ce privește contestația privind anularea somației și executării silite însăși, a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 31.05.2013, excepția tardivității formulării contestației la executare propriu-zisă, apreciindu-se că aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului prevăzut de art. 401 alin. 1 lit.c Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că somația a fost comunicată contestatorilor la data de 25.04.2012 iar contestația a fost înregistrată la Judecătoria Bistrița la data de 25.10.2012.
Tot astfel, cu privire la contestația prin care s-au invocat apărări de fond împotriva titlului executoriu, a fost admisă excepția tardivității formulării contestației, prin încheierea de ședință din data de 28.03.2014, motivat de faptul că o astfel de contestației privind anularea titlului executoriu, poate să fie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea somației, respectiv în termenul prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c), ori contestatorii au formulat-o cu depășirea acestui termen, somația fiindu-le comunicată la data de 25.04.2012.
Având în vedere aceste aspecte instanța va respinge ca tardiv formulate contestațiile la executare împotriva executării silite însăși, atât sub aspectul criticării actelor de executare cât și sub aspectul criticării titlului executoriu. Această din urmă contestație, trebuia să fie formulată în termenul prevăzut de art. 401 Cod de procedură civilă (atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut în acest sens un alt termen derogator), fiind fără relevanță faptul că a fost invocată nulitatea titlului executoriu. Contestația la executare nu poate fi confundată cu acțiunea de fond (cu privire la apărările împotriva titlului executoriu) - chiar dacă se permite invocarea unor apărări de fond în cadrul contestației la executare, acestea trebuie să fie invocate în condițiile și termenele prevăzute în cadrul acestei proceduri speciale. În caz contrar legiuitorul ar fi prevăzut că o astfel de contestație poate fi formulată oricând, în termenul de prescripție a dreptului la acțiune (astfel cum a prevăzut în privința contestației privind lămurirea titlului). Pentru necesitatea asigurării stabilității circuitului civil, executarea silită este guvernată de principiul celerității, motiv pentru care, în cadrul acesteia sunt prevăzute termene și condiții stricte pentru ca părțile să își valorifice drepturile și să își ocrotească interesele, astfel încât, dacă debitorii au înțeles să invoce aceste apărări în cadrul contestației la executare iar nu pe calea dreptului comun, ei trebuie să respecte aceste reguli speciale.
În ceea ce privește cererea contestatorilor privind anularea, pe calea contestației la executare, a raportului de evaluare privind imobilul supus executării silite, instanța apreciază că acest capăt de cerere este inadmisibil în cadrul contestației la executare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.399 alin. 1 și art. 404 alin. l Cod procedură civilă, pe calea contestației la executare pot fi atacate și anulate fie executarea silită însăși, fie actele de executare întocmite în faza executării silite. Actele de executare sunt acte efectuate de executorul judecătoresc cum ar fi, somația, înființarea popririi, publicațiile de vânzare sau alte acte de executare pentru care executorul încheie un proces verbal, conform art. 388 alin.1 Cod de procedură civilă. Raportul de evaluare întocmit în cauză nu este un act de executare efectuat de către executorul judecătoresc, ci este un act care ajută executorul să stabilească prețul de vânzare la licitație, conform art. 500 alin. 2 Cod de procedură civilă. Raportul de evaluare imobiliară întocmit de către evaluatorul I. A., nu se circumscriu sferei actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc și care pot fi contestate în acest cadru procesual, neputând constitui un astfel de act de executare. Prin urmare, cererea de anulare a unui înscris ce nu constituie un act de executare silită, pe calea contestației la executare, este inadmisibilă.
În ceea ce privește publicația de vânzare emisă la data de 05.10.2012 în Dosarul de executare nr. 46/2012 al SCPEJ M. și Asociații, aceasta a fost criticată de contestatori, sub două aspecte: faptul că nu au fost citați la evaluarea imobilului și faptul că imobilul a fost subevaluat.
Sub cel dintâi aspect instanța reține că legiuitorul a prevăzut că prețul de pornire a licitației va fi stabilit de executorul judecătoresc care poate cere părerea unui expert, dacă consideră necesar (art.500 Cod pr. civ.). Iar conform art. 411 alin. 3 tezei a II-a Cod de procedură civilă, „bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație” - o copie a raportului de expertiză trebuind să fie comunicată debitorilor.
Contrar susținerilor contestatorilor, aceștia au fost citați la efectuarea expertizei de evaluare din cauză (fila 110), deși o astfel de cerință nu este prevăzută în mod expres de lege. Tot astfel, le-a fost comunicat un exemplar de pe raportul de evaluare (fila 106), pentru a avea posibilitatea să se adreseze executorului judecătoresc, în caz de nemulțumire.
Însă contestatorii nu s-au prezentat la executorul judecătoresc pentru a-și exprima opinia cu privire la stabilirea valorii imobilului iar în cauza pendinte, deși au invocat faptul că bunul a fost subevaluat, nu au înțeles să își dovedească susținerea (conform art. 1169 Cod civil), fiind decăzuți din proba cu expertiza de evaluare a imobilului (dispusă în cauză din oficiu de instanță), pentru refuzul de a achita onorariu expertiză.
Pentru aceste motive, instanța, văzând dispozițiile art. 1169 Cod civil, conform cărora, „oricine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” și având în vedere probele administrate în cauză de către contestatori, din care nu rezultă faptul că prețul de pornire a licitației privind vânzarea imobilului proprietatea acestora (stabilit prin publicația de vânzare din data de 05.10.2012), a fost sub valoarea de circulație a imobilului, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva publicației de vânzare din data de 05.10.2012 emisă în Dosarul de executare nr. 46/2012 al SCPEJ M. și Asociații.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, văzând culpa procesuală a contestatorilor, aceștia vor fi obligați în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în cauză de intimata B. COMEECIALĂ ROMÂNĂ SA, în valoare de 5601,45 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca tardiv formulată contestația la executare împotriva executării silite însăși, formulată de contestatorii H. I. și H. LUCREȚIA, domiciliați in comuna Sieu-Magherus, ., județ Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatele BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A, cu sediul în București, .. 5, Sector 3, și cu sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, cu sediul profesional în București, .. 1A, ., Sector 1, Complexul Bucharest Business Park, și ., cu sediul social în București, .. 5, sector 3.
Respinge ca fiind neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii H. I. și H. LUCREIȚIA, în contradictoriu cu intimatele BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A și ., împotriva publicației de vânzare din data de 05.10.2012 emisă în Dosarul de executare nr. 46/2012 al SCPEJ M. și Asociații.
Obligă contestatorii să plătească intimatei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, suma de 5601,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 23.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./MFI
05.09.14
5ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 363/2014. Judecătoria... → |
|---|
