Fond funciar. Sentința nr. 9259/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Comentarii

0

Sentința nr. 9259/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 12136/190/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9259/2014

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. L. C., vicepreședinte al judecătoriei

GREFIER: Z. L.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta P. G. CATOLICĂ M. în contradictoriu cu pârâtele P. O. M., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR M., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, având obiect fond funciar.

Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 30.10.2014, concluziile reprezentanților părților prezenți fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța, pentru a da posibilitate părților și reprezentanților acestora să depună concluzii scrise la dosar, precum și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 06.11.2014, respectiv la data de 13.11.2014 și la data de 20.11.2014, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus la data de 15.11.2011, reclamanta P. G. CATOLICĂ M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele P. O. M., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR M. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR JUD. BISTRIȚA NĂSĂUD, constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr._/22.10.2002 al Comisiei județene pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de 6 ha 6800 mp (din totalul de 6 ha 7800 mp), obligarea pârâtei de ord. l la eliberarea documentației necesare și a pârâtei de ord. 2 la eliberarea titlului de proprietate pentru acest teren pe numele său.

În motivare, a arătat că terenul atribuit prin titlul de proprietate nr._/2002 Bisericii Ortodoxe a fost al său, ca atare, după apariția Legii nr. 18/1991, a solicitat a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha, ulterior a solicitat la Legea nr. 247/2005 restul suprafeței, de 38, 31 ha, conform Registrului agricol și extraselor CF, primind scriptic întreaga suprafață, dar în posesie nu a primit nimic, nici nu s-a eliberat titlu de proprietate pe numele parohiei. La data de 29.02.2008 a înaintat acțiune la Judecătoria Bistrița prin care a solicitat obligarea Comisiei județene la eliberarea titlului de proprietate, punerea sa în posesie pe vechile amplasamente, ocazie cu care a aflat că, pentru suprafața de 5 ha și 7800 mp, s-a eliberat titlu de proprietate Bisericii Ortodoxe, dar pe terenurile aparținând CF-urilor Bisericii G.-Catolice. Cum Legea nr. 1/2000 obliga deja reconstituirea pe vechile amplasamente, C. Județeană, în baza documentației efectuate de C. locală, a eliberat în mod nelegal Bisericii ortodoxe titlu de proprietate pe vechile amplasamente ale sale, deși a solicitat încă din 1991 reconstituirea dreptului de proprietate conform extraselor CF care au aparținut bisericii G. Catolice, libere la data cererii, încălcând art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, în sensul că s-a reconstituit dreptul de proprietate unei persoane care nu era îndreptățită la acest lucru.

În urma abrogării Decretului nr. 358/01.12.1948 prin Decretul-lege nr. 9/31 12 1989 și apoi prin Decretul-lege nr. 126/24.04.1990, Biserica Română unită cu R., G.-catolică, a fost recunoscută ca persoană juridică, au fost reînființate și recunoscute ca persoană juridică toate parohiile pe care biserica le avea înainte de 1948, ca atare toate terenurile pe care le-a avut trebuiau cedate conform legii, actul samavolnic prin care s-au luat aceste terenuri fiind abrogat.

Cum Bisericii Ortodoxe i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenurile care au aparținut bisericii greco-catolice, s-a încălcat legea, reconstituirea fiind lovită de nulitate, dovada deplină a dreptului de proprietate în regim de carte funciară se bucură de o prezumție absolută de proprietate.

Decretul-lege nr. 177/1948 prin care au fost luate terenurile de la ea nu poate constitui un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul legii, întrucât Constituția României din acea perioadă și declarația universală a drepturilor Omului, precum și principiile de drept general recunoscute, inclusiv cele prevăzute de art. 481 Cod civil, prevăd că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Niciodată aceste terenuri nu au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe, deoarece, din adresa Ministerului Culturii și cultelor, rezultă că Ordinul Ministerului Cultelor nr. 3811/1950 (în baza Decretului - lege nr. 177/1948) prin care s-au intabulat aceste terenuri pe Biserica O. nu există, deci de drept aceste terenuri îi aparțin.

C. locală trebuia să întocmească documentația pentru Biserica ortodoxă pe amplasamentele pe care le-a avut aceasta, nu pe terenurile care au aparținut reclamantei, mai ales că și Legea nr. 18/1991 prevedea obligativitatea reconstituirii în ceea ce privește terenurile intravilane pe vechile amplasamente, ori comisia a acordat 1 ha și 3000 mp. teren intravilan din terenurile care au aparținut parohiei reclamante, încălcând flagrant legea.

A precizat că este de acord ca suprafața de 1000 mp. cu curți, construcții să rămână Bisericii ortodoxe, dar restul să îi fie restituit, deoarece nu au dreptul la aceste terenuri. Cum Biserica O. nu poate dovedi că a avut în proprietate vreunul din terenurile pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate, aceste terenuri făcând pane din C.F-urile 86, 851, 202 și 289 care au aparținut ei, concluzia firească și legală este aceea a necesității constatării nulității titlului de proprietate eliberat nelegal pârâtei.

În drept, a invocat art. III lit. a din Legea nr. 169/1995, Legea nr. 18/1991, art. 274 C.pr.civ.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și a solicitat efectuarea expertizei topografice. În cadrul probei cu înscrisuri, a depus: titlu de proprietate (f. 6), CF (f. 7-35), cerere (f. 94, 104), hotărâre (f. 95-96), răspuns (f. 97-98), corespondență (f. 105), Legea nr. 489/2006 (f. 110-117), adeverință (f. 118, 179), sentință civilă (f. 119-133), proces-verbal (f. 134-136), tabel nominal (f. 137-141), adrese (f. 142-143), listă parohii (f. 144-147), decizie civilă (f. 148-152), cauza Toșcuță și alții împotriva României (f. 183-189).

La data de 10.01.2012, C. MUNICIPALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA, citată în cauză din eroare, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând admiterea ei și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate în contradictoriu cu ea (f. 42-43).

În motivare, a arătat că, după cum însăși reclamanta arată, titlul de proprietate a cărui anulare se solicită a fost eliberat de către comisia județeană la propunerea comisiei comunale M., iar suprafața de 5 ha 7800 mp. din titlul contestat a fost reconstituită pe raza comunei M., colile evolutive de carte funciară depuse în probațiune de către reclamantă privesc terenuri situate pe teritoriul administrativ al comunei M., astfel că, în cauză ea nu poare avea calitate procesuală pasivă, nefiind în litigiu un teren al municipiului Bistrița și nefiind sesizată cu soluționarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare de către reclamantă.

În drept, a invocat art. 115, art. 242 alin. 2 C.pr.civ., art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.

La data de 11.01.2012, pârâta P. O. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată (f. 44-47).

În motivare, a arătat că există o . greșeli strecurate în acțiunea introductivă care se impun a fi lămurire, cum ar fi cele privitoare la suprafață și competență, deoarece Titlul de Proprietate atacat se referă la o suprafață totală de 5,78 ha, iar P. O. (pârâtă de rând 1) nu are competența întocmirii documentației necesare pentru eliberarea titlului de proprietate și nici pârâta de rând 2 - C. L. pe aceea eliberării lui.

În al doilea rând, acțiunea introductivă este neîntemeiată, întrucât, prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 înregistrată la Primăria comunei M. sub nr. 1654/29.04.1991, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce i-au aparținut, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 18/1991. Terenurile fostă proprietate a Parohiei Ortodoxe M. sunt cele înscrise în CF 289 M. A+l-3, în suprafață de 2,54 ha, CF 216 M. A+2 în suprafață de 9,1 ha și CF 86 M. A+1,2,3,5 în suprafață de 9,59 ha, CF 88 M. în suprafață de 1,72mp, aspect ce rezultă cu certitudine din mențiunile înscrise în aceste cărți funciare dar și în Registru Inventar Jurnal din anul 1952. Intabularea terenurilor în favoarea sa s-a făcut în baza Ordinului nr. 3811/1950 al Ministerului Cultelor, act administrativ care, chiar dacă nu se regăsește la această dată, a existat și și-a produs efectele din moment ce a fost operat în cartea funciară. Încheierea de carte funciară este un înscris autentic care face dovada dreptului de proprietate până la proba contrarie, potrivit Decretului Lege nr. 115/1938, în vigoare la data intabulării.

A arătat că acțiunea introductivă nu conține motive de nulitate ale titlului de proprietate atacat, reclamanta mărginindu-se să invoce dispozițiile art. III lit. „a" din Legea nr. 169/1997, modificată, însă, fără a indica exact situația reglementată de acest aliniat. Indicarea doar a art. III litera "a" după modificarea Legii nr. 169/1997 prin art. 21, punctul 1. din Titlul V al Legii nr. 247/2005 apare ca insuficientă, aspect reținut și în practica judecătorească, întrucât acest aliniat conține expresia "cum sunt" urmată de o enumerare. Specificarea întocmai a situației pe care se bazează motivul de nulitate invocat apare deci esențială. Astfel, potrivit art. III lit. "a" din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, cum ar fi actele de reconstituire a dreptului de proprietate eliberate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri.

P. O. M. întrunea condiția de persoană juridică îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât a deținut teren anterior cooperativizării, acesta a fost preluat la fostul CAP și a solicitat restituirea lui, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 18/1991, fiindu-i pe deplin aplicabile dispozițiile art. 22 alin. 1-4 din Legea nr. 18/1991. La apariția Legii nr. 18/1991, nu exista P. G. Catolică M. și nu era constituită nici ca filie a unei alte parohii, astfel că, în anul 1991 reclamanta nu întrunea condițiile din art. 22 din Legea nr. 18/1991 pentru a putea formula o cerere de reconstituire. Așadar, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 18/1991, aceasta nu a formulat o atare cerere, abia în baza Legii nr. 169/1997, la data de 27.01.1998 solicitând restituirea suprafeței de 10 ha, teren extravilan. In aceste condiții, cel mult teoretic, în discuție poate fi pusă doar reconstituirea de 10 ha, dispusă în baza Legii nr. 169/1997, și nu cea de 38,31 ha solicitată și dispusă în temeiul Legii nr. 247/2005, dată la care titlul de proprietate atacat era deja emis.

A arătat că, la data formulării cererii de către reclamantă, înregistrată la Primăria M. sub nr. 21/27.01.1998, terenul în suprafață de 5,68 ha nu mai îndeplinea condiția de a fi "liber", fiind solicitat și reconstituit în favoarea sa încă din anul 1991. Inclusiv amplasamentul terenului înscris în titlul de proprietate atacat a fost stabilit cu ocazia validării din anul 1991, întrucât, cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, comisiile locale stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate în baza actelor doveditoare (art. 5 lit. „c" din H.G. nr. 890/2005), iar comisia județeană procedează la validarea acestora (art. 6 lit. „c" și „e" din H.G. nr. 890/2005). Prevederi similare conțineau și reglementările anterioare, în vigoare la data formulării cererii și emiterii titlului, respectiv H.G. nr. 720/2002, H.G. nr. 1172/2001 și H.G. nr. 131/1992.

Conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, iar, potrivit art. 2 alin. 2 din aceeași lege, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare. Or, chiar dacă s-ar susține că titlul de proprietate s-a emis după formularea cererii la Legea nr. 169/1997 de către reclamantă, la acea dată era emisă deja adeverința de proprietate, act juridic civil recunoscut de prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000. Normele instituite de art. 3 alin. 2 - 4 din Legea nr. 1/2000, art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 întăresc dispozițiile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1832/2002 și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, asigurând astfel stabilitatea raporturilor și situațiilor de drept, fixate definitiv prin acte cu caracter administrativ jurisdicțional, respectiv acte juridice civile, atribuindu-le prezumția de legalitate. Totodată, potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 "Dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor".

Argumentele invocate anterior sunt valabile și în ceea ce privește, terenul în suprafață de l,30 ha, situat în intravilan, întrucât condiția de a fi „liber la data solicitării" impune ca a) terenul să fie situat în intravilan b) să fi fost solicitat de ambele părți în temeiul Legii nr. 18/1991 și c) titlul să fie eliberat unei alte persoane decât fostul proprietar. Ori, în temeiul Legii nr. 18/1991, doar P. O. a solicitat acest teren și acesta a constituit vechiul ei amplasament înscris în cartea funciară. Reclamanta a fost pusă în posesie de către C. locală M. anterior eliberării titlului de proprietate atacat, întocmindu-i-se procesul-verbal de punere în posesie nr. 78 din data de 28.06.2001 act administrativ jurisdicțional rămas definitiv prin neatacare, în termenul legal de 30 de zile, în condițiile art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991. Punerea în posesie s-a făcut cu respectarea vechiului amplasament, reclamantei fiindu-i pusă în posesie suprafața de 8 ha din CF 216 M. și suprafața de 2 ha din CF nr. 86 M.. Astfel, titlul atacat este legal chiar și prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 1/2000.

A precizat că deținea acte de proprietate în anul 1990, fiind intabulată în cartea funciară prin încheierea nr. 116/1950, iar întinderea terenului a fost suficientă pentru ambii proprietari.

In drept, a invocat art. 2, 3 și 6 din Legea nr. 1/2000, art. III (2A2) din Legea nr. 169/1997, modificată prin Legea nr. 247/2005, art. 11 și 22 din Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 890/2005.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus: CF (f. 49-55), registru inventar jurnal (f. 56-59), lista preoților (f. 159-161), lista parohiilor (f. 162-163), lista protopopiatelor (f. 164-165), adeverință (f. 166), tabel nominal (f. 167-169), adresă (f. 170), recapitulație (f. 171).

La data de 20.02.2012, pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată (f. 65-68).

În motivare, a arătat că, prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 înregistrată la Primăria M. sub nr. 1654/29.04.1991 P. O. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce i-au aparținut, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 18/ 1991, respectiv art. 21 din Legea nr. 18/1991 în forma inițială, iar, potrivit cererii de reconstituire, terenurile solicitate au fost cele identificate în CF 289 M. nr. Top. 104, top. 112 și top 243 și CF 216 M., în suprafață de 5,78ha. In realitate, terenurile fostă proprietate a Parohiei Ortodoxe M. au avut o suprafață mult mai mare, fiind înscrise în CF 289 M. A+l-3, în suprafață de 2,54ha, CF 216 M. A+2 în suprafață de 9,1 ha și CF 86 M. A+l,2,3,5 în suprafață de 9,59ha, Cf 88 M. în suprafață de l,72mp, aspect ce rezultă din mențiunile înscrise în aceste cărți funciare dar și în Registru Inventar Jurnal din anul 1952. Intabularea terenurilor în favoarea Parohiei Ortodoxe M. s-a făcut în baza Ordinului nr. 3811/1950 al Ministerului Cultelor, act administrativ care, indiferent dacă se regăsește la această dată sau nu, a existat și a produs efecte, fiind operat în cartea funciară.

Potrivit art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938, în vigoare la data intabulării, „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei", încheierea de carte funciară este un înscris autentic care face dovada dreptului de proprietate până la proba contrarie, potrivit Decretului Lege nr. 115/1938.

Acțiunea introductivă nu conține motive de nulitate ale titlului de proprietate atacat, reclamanta mărginindu-se să invoce dispozițiile art. III lit. „a" din Legea nr. 169/1997, însă, fără a indica exact situația reglementată de acest aliniat. Indicarea doar a art. III lit. "a" după modificarea Legii nr. 169/1997 prin art. 21, punctul 1, din Titlul V al Legii nr. 247/2005 apare ca insuficientă, aspect reținut și în practica judecătorească, întrucât acest aliniat conține expresia "cum sunt" urmată de o enumerare. Specificarea întocmai a situației pe care se bazează motivul de nulitate invocat apare deci esențială. Astfel, potrivit art. III litera "a" din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cum ar fi actele de reconstituire a dreptului de proprietate eliberate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri.

P. O. M. întrunea condiția de persoană juridică îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate întrucât a deținut teren anterior cooperativizării, acesta a fost preluat la fostul CAP și a solicitat restituirea lui, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 18/1991, fiindu-i pe deplin aplicabile dispozițiile art. 22 alin. 1-4 din Legea nr. 18/1991. La apariția Legii nr. 18/1991, nu exista P. G. Catolică M. și nu era constituită nici ca filie a unei alte parohii, astfel că, în anul 1991 reclamanta nu întrunea condițiile din art.22 din Legea nr. 18/1991 pentru a putea formula o cerere de reconstituire. Așadar, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 18/1991, aceasta nu a formulat o atare cerere, abia în baza Legii nr. 169/1997, la data de 27.01.1998 a solicitat restituirea suprafeței de 10 ha, teren extravilan. In aceste condiții, cel mult teoretic, în discuție poate fi pusă doar reconstituirea de l0 ha, dispusă în baza Legii nr. 169/1997 și nu cea de 38,3Iha solicitată și dispusă în temeiul Legii nr. 247/2005, dată la care titlul de proprietate atacat era deja emis.

La data formulării cererii de către reclamantă, înregistrată la Primăria comunei M. sub nr. 21/27.01.1998, terenul în suprafață de 5,68 ha nu mai îndeplinea condiția de a fi "liber", fiind solicitat și reconstituit în favoarea pârâtei încă din anul 1991. Inclusiv amplasamentul terenului înscris în titlul de proprietate atacat a fost stabilit cu ocazia validării din anul 1991, întrucât, cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, comisiile locale stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate în baza actelor doveditoare (art. 5 lit. „c" din H.G. nr. 890/2005), iar comisia județeană procedează la validarea acestora (art. 6 lit. „c" și „e" din H.G. nr. 890/2005). Prevederi similare conțineau și reglementările anterioare, în vigoare la data formulării cererii și emiterii titlului, respectiv H.G. nr. 720/2002, H.G. nr. 1172/2001 și H.G. nr. 131/1992. Conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane iar potrivit art. 2 alin. 2 din aceeași lege, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare. Or, chiar dacă s-ar susține că titlul de proprietate s-a emis după formularea cererii la Legea nr. 169/1997 de către petentă, la acea dată era emisă deja adeverința de proprietate, act juridic civil recunoscut de prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000. Normele instituite de art. 3 alin. 2 - 4 din Legea nr. 1/2000, art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 întăresc dispozițiile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1832/2002 și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, asigurând astfel stabilitatea raporturilor și situațiilor de drept, fixate definitiv prin acte cu caracter administrativ jurisdicțional, respectiv acte juridice civile, atribuindu-le prezumția de legalitate.

Totodată, potrivit art. II din Legea nr. 169/1997, modificată "Dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor".

Argumentele invocate anterior sunt valabile și în ceea ce privește, terenul în suprafață de l,30 ha, situat în intravilan, întrucât condiția de a fi „liber la data solicitării" impune ca a) terenul să fie situat în intravilan b) să fi fost solicitat de ambele părți în temeiul Legii nr. 18/1991 și c) titlul să fie eliberat unei alte persoane decât fostul proprietar. Ori, în temeiul Legii nr. 18/1991, doar P. O. a solicitat acest teren și acesta a constituit vechiul ei amplasament înscris în cartea funciară, fiind incident și art. 6 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 1/2000, modificată.

In ce privește obligarea Comisiei locale M. pentru întocmirea documentației în vederea eliberării titlului de proprietate, cererea nu este întemeiată, întrucât reclamanta a fost pusă în posesie de către C. locală M., chiar anterior eliberării titlului de proprietate, întocmindu-i-se în acest sens procesul verbal de punere în posesie nr. 78/28.06.2001, act administrativ jurisdicțional rămas definitiv prin neatacare, în termenul legal de 30 de zile, potrivit art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991, republicată. Punerea în posesie s-a făcut cu respectarea vechiului amplasament, reclamantei fiindu-i pusă în posesie suprafața de 8 ha din CF 216 M. și suprafața de 2 ha din CF nr. 86 M..

In ce privește suprafața de 38,31 ha, deși reconstituirea nu poate constitui motiv de nulitate, prin adresa nr. 1432/6.08.2007, reclamantei i-a fost stabilit amplasamentul terenului pentru punerea în posesie, în două variante, potrivit art. 10 din H.G. nr. 890/2005, fiindu-i întocmite în acest sens procesele verbale nr. 869/20.09.2007, varianta I și varianta II. Pentru punerea în posesie întocmită în anul 2007 s-au verificat amplasamentele rămase libere, având în vedere că până la acea dată au fost efectuate reconstituiri în favoarea altor persoane fizice, în baza Legilor anterioare privind fondul funciar. Nerespectarea în totalitate a vechilor amplasamentele este și o sancțiune pentru fostul proprietar, neglijent, care nu a făcut demersurile necesare pentru reconstituirea dreptului de proprietate anterior eliberării titlurilor de proprietate pentru alte persoane.

In drept, a invocat art. 2, 3 și 6 din Legea nr. 1/2000, art. III (2A2) din Legea nr. 169/1997, modificată prin Legea nr. 247/2005, art. 11 și 22 din Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 890/2005.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus: titlu de proprietate (f. 71), proces-verbal de punere în posesie (f. 72, 74-76), cerere (f. 73, 80, 85-87), registru inventar (f. 72-73), corespondență (f. 77-79), hotărâre (f. 81-84, 88-90).

La termenul de judecată din data de 23.02.2012, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea și precizare, prin care a solicitat instanței să constate că, din eroare, s-a trecut la petitul 1 al acțiunii suprafața de 6 ha 6800 mp teren, în loc de 5 ha 6800 mp, iar, la petitul 2, în loc de obligarea pârâtei de ordin l la eliberarea documentației necesare, trebuia a fi obligată în acest sens, pârâta 2 - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița Năsăud; cu cheltuieli de judecată (f. 90-93, 101-104).

În motivare, a arătat că suprafața corectă este de 5,68 ha, precum și că C. locală urmează să întocmească documentația eliberării titlului de proprietate, nu Biserica O., cum greșit s-a trecut în motivarea acțiunii (petitul fiind însă corect formulat). A arătat că nu este de acord cu afirmația pârâtei că nu C. L. are competența întocmirii documentației, deoarece întocmirea acesteia și punerea în posesie este apanajul exclusiv al Comisiei Locale.

In privința temeiniciei acțiunii, a arătat că, o dată că terenul atribuit prin titlul de proprietate al cărei anulare o solicită a fost al Parohiei G. Catolice M. și nu al Bisericii Ortodoxe M., înscrise în C.F.86, C.F.202, C.F.289,C.F.851 și nu în cele enumerat în întâmpinare. Intabularea în favoarea sa, chiar dacă s-a făcut prin ordinul Ministerului Cultelor (inexistent de altfel), a avut la bază un act samavolnic, Decretul nr. 358/ 01 12 1948, care imediat după revoluție a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 9/31.12.1989 și apoi prin Decretul Lege nr. 126/24.04.1990, Biserica G. Catolică fiind recunoscută de Statul Român, ca atare fiind reînființată și repusă în toate drepturile avute anterior, ca atare, toate terenurile care au aparținut acestei parohii trebuiau înapoiate de drept. Cum Bisericii Ortodoxe i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenurile care au aparținut Bisericii G. Catolice, s-a încălcat legea, reconstituirea fiind lovită de nulitate, dovada deplină a dreptului de proprietate în regim de carte funciară se bucură de o prezumție absolută de proprietate.

A mai arătat că Decretul Lege nr. 177/1948 nu poate constitui un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul legii, întrucât Constituția din acea perioadă și Declarația universală a drepturilor omului precum și principiile de drept general recunoscute, inclusiv cele prev. de art. 481 din vechiul Cod civil, acordau dreptului de proprietate un drept inviolabil, deoarece nimeni nu putea fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. D. consecință, susține că niciodată terenurile care au aparținut Bisericii G. Catolice nu au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe, cu atât mai mult, cu cât Ordinul Ministerului Cultelor nr.3811/1950 nu există, așa cum rezultă din adresa Ministerului Cultelor. In concluzie, reconstituirea dreptului de proprietate către Biserica O. este lovită de nulitate.

În privința art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, acesta prevede explicit că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate eliberate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituire în speță, Biserica O..

Însăși pârâta recunoaște că ea avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate conform art. 22 și 9 din Legea nr. 18/1991, dar, la apariția Legii nr. 18/1991, nu exista parohia, deci nu întrunea condițiile din art. 22 din Legea nr. 18/1991, ci a solicitat terenurile doar la Legea nr. 169/1997. Terenul de 5,68 ha nu mai era liber, invocând în apărare H.G. nr. 890/2005 (art.6 lit. c), comisia locală fiind cea care stabilește mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate. în fine, se mei invocă disp. art. 2 alin. l din Legea nr. 1/2000, conform căruia reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, arătându-se că, în conformitate cu art. 2 alin. 2 din aceeași lege, drepturile dobândite conform Legii nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe, proces verbal de punere în posesie, sau titlu de proprietate, rămân valabile.

Referitor la afirmația că parohia nu exista la apariția Legii nr. 18/1991, a arătat că parohia a fost reînființată în baza legii, prin abrogarea decretului comunist care a desființat-o, acest lucru s-a întâmplat în anul 1989, prin Decretul lege nr. 9/31.12.1989, apoi prin Decretul-lege nr. 126/24.04.1990, ca atare, terenurile care au fost luate samavolnic trebuiau să fie redate bisericii greco catolice.

Este nereală și afirmația că nu s-a cerut la Legea nr. 18/1991 terenul care a aparținut parohiei, întrucât s-a cerut la Legea nr. 18/1991, apoi la Legea nr. 169/1997, la Legea nr. 1/2000 și în fine, la Legea nr. 247/2005, dar nu s-a primit nimic. Din adresa nr. 1/1994 adresate Comisiei Județene, rezultă aceste aspecte, de altfel se știe cu siguranță că s-a solicitat terenul care a fost proprietatea parohiei încă la Legea nr. 18/1991.

Tabelul nominal cuprinzând parohiile care au solicitat terenuri la Legea nr. 18/1991 cuprinde la poziția 2 parohia reclamantă cu solicitarea a 10 ha. Atunci, prin Hotărârea nr. 768/27.10.2000 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru ambele biserici: 10 ha pentru Biserica G. catolică și 5 ha pentru Biserica O., însă pentru cea din urma s-a eliberat titlul de proprietate a cărui nulitate o solicită. A precizat că, la vremea respectivă nu știa că s-a eliberat titlu de proprietate pe amplasamentul care a aparținut parohiei reclamante, despre acest aspect a aflat doar în dosarul civil nr._, cu ocazia efectuării expertizei care s-a dispus în cauză. Pentru terenul intravilan cel puțin, conform disp. Legii nr.18/1991, reconstituirea trebuia să se facă obligatoriu pe vechile amplasamente, deci s-a eludat legea. Amplasamentul terenului atribuit Parohiei Ortodoxe a fost stabilit doar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 78 din data de 28 06_, act administrativ despre care nu a știut nimic decât cu ocazia înaintării acțiunii judecătorești de obligare la eliberare de titlu de proprietate sus menționat, nu avea de unde ști despre acesta. În atare situație, consideră că, cu bună știință s-a eliberat titlul de proprietate fără niciun drept Parohiei Ortodoxe, nu se poate invoca nimic în favoarea fraudării dispozițiilor legale.

Prin notele de ședință de la termenul de judecată din data de 05.04.2012 (f. 107-108), pârâta P. O. M. a arătat că reclamanta nu a făcut dovada reînființării ca persoană juridică și a înregistrării ei în evidențele administrației financiare, precum nici a faptului că a formulat cereri de reconstituire în temeiul celorlalte legi ale fondului funciar. A arătat că terenul reconstituit în favoarea sa în baza Legii nr. 1/2000 de 5 ha este diferit de suprafața de 5,68 ha care face obiectul titlului de proprietate contestat. A precizat că tabelul nominal în care reclamanta figurează la poziția 2 nu reprezintă tabelul cuprinzând parohiile care au solicitat terenuri la Legea nr. 18/1991, ci este Anexa nr. 13, întocmită în baza Legii nr. 1/2000 și validată prin H.C.J. nr. 768/27.10.2008, în acest sens fiind ștampila de pe anexă, astfel că terenul de 5,68 mp nu i-a fost reconstituit în același timp cu cel de 10 ha al reclamantei, nefiind validate prin aceeași hotărâre nr. 768/2000. Procesul-verbal nr. 78/28.06.2001 a fost întocmit pentru reclamantă, nu pentru ea.

Prin notele de ședință depuse la data de 10.09.2012 (f. 157-158), pârâta P. O. M. a arătat că excepția lipsei de interes presupune să se analizeze care este finalitatea anulării titlului de proprietate în cauză, respectiv cine ar beneficia de pe urma acestei anulări, cui profită respectivul teren, iar acest lucru nu poate fi făcut decât analizând 2 chestiuni, respectiv dacă există o parohie greco catolică legal înregistrată în localitatea M. și dacă există credincioși greco catolici în localitatea M. (nu în întreaga comună) și care este numărul acestora. Anularea titlului de proprietate are semnificația unei privări de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ori, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează că a intervenit în condițiile prevăzute de lege și pentru o cauză de utilitate publică; ea trebuie să răspundă criteriului proporționalității în sensul că trebuie păstrat un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului ( Hotărârea din 25 noiembrie 2008, cererea nr._/2003 în cauza Toșcuță și alții c. României). In prezenta cauză, nu subzistă condiția privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică, în sensul folosit de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, căci constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate pentru ca terenul să fie restituit unei alte persoane juridice nu echivalează cu utilitatea publică. Dreptul de proprietate privată este garantat de Constituția României prin art. 44. Utilitatea publică potrivit dreptului intern, respectiv art. 5 și 6 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local.

In ce privește criteriul proporționalității, respectiv justul echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului, a arătat că, potrivit adeverinței nr. 1160/14.05.2012 eliberate de Primăria comunei M. și extrasului de pe site-ul BRU, nu există înregistrată ca persoană juridică P. G. catolică M. iar majoritatea populației este de rit ortodox. D. urmare, nu subzistă interesul general ca bunurile ce au aparținut comunității ortodoxe să treacă în proprietatea cultului greco catolic din moment ce în localitate nu există o astfel de parohie și numărul credincioșilor de acest rit este nesemnificativ. În condițiile în care în comunitatea locală nu există decât credincioși aparținând unui singur cult, și anume cel ortodox este contrar interesului general și principiului democratic consacrat de art. 29 alin. 5 din Constituția României ca folosința religioasă a acestor imobile terenuri să fie atribuită unui alt cult decât celui ce deține voința majoritară. Un alt punct de vedere ar fi contrar și prevederilor art. 54 din Constituție potrivit căruia cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile cu bună credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Este de la sine înțeles că reconstituirea proprietății, făcându-se abstracție de interesul general al colectivității înseamnă încălcarea bunei credințe și a respectului drepturilor altuia, care au fost ridicate la rangul de principii constituționale. De asemenea o atare măsură aduce atingere prevederilor constituționale referitoare la raporturile dintre religii, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 29 alin. 2 și 4 din Constituție „libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc".

Totodată, legea specială, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede la art. 31 că "bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel — contribuții, donații succesiuni - precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimonial unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare. Persoanele care părăsesc un cult nu pot emite pretenții asupra patrimoniului cultului respectiv". Așadar, pentru aceste motive excepția lipsei interesului invocată este întemeiată, iar, în ipoteza în care se va respinge, notele de ședință este necesar a fi avute în vedere ca apărări de fond.

La termenul de judecată din data de 12.01.2012, instanța a constatat că C. MUNICIPALĂ BISTRIȚA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE a fost citată din eroare, neavând calitatea de pârâtă în dosar (f. 61).

La solicitarea instanței, Institutul Național de S. a depus date privind populația comunei M. (f. 155, 174).

La termenul de judecată din data de 13.09.2012, excepțiile lipsei capacității de folosință și a lipsei de intere invocate de pârâtă au fost unite cu fondul (f. 172).

La solicitarea instanței, B.C.P.I. Bistrița a comunicat informații privind CF 128 (f. 298).

În cauză, a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică topografică (f. 202-262, 279-287, 324-425).

Analizând cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei invocată de pârâta P. O. M., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 C.pr.civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie, deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea acțiunii formulate împotriva debitorului, și absolută, pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror, în orice stare a pricinii.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă, prin raportare la art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în plan procesual.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 1 C.pr.civ., „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată”, iar,în temeiul dispozițiilor art. 33 din Decretul. nr. 31/1954, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de folosință de la data înregistrării lor, iar celelalte persoane juridice, după caz, potrivit dispozițiilor art. 28, de la data actului de dispoziție care le înființează, de la data recunoașterii ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.

Din adeverința nr. 895/05.11.2001 emisă de Mitropolia Română Unită cu R., G.-Catolică, rezultă că Biserica Română Unită cu R., G.-Catolică a fost recunoscută de Statul Român în urma abrogării Decretului nr. 358/01.12.1948 prin Decretul-Lege nr. 9/31.12.1989 și apoi prin Decretul-Lege nr. 126/24.04.1990, iar, ca persoană juridică, prin adeverința nr. 7778/01.11.1991 a Secretariatului de Stat pentru Culte, fiind recunoscute ca persoane juridice toate parohiile avute înainte de anul 1948, inclusiv P. G.-Catolică M., care este înscrisă în schema de funcții și peronal a Mitropoliei, aprobată de Secretariatul de stat pentru Culte, la pag. 212, poziția 14 (f. 118). În același sens sunt și procesul-verbal din data de 15.04.1991 (f. 134-136), tabelele nominale privind credincioșii (f. 137-141), adresa înregistrată la Primăria M. sub nr. 852/29.11.1992 (f. 142), informațiile comunicate de Institutul Național de S. – Direcția Județeană de S. (f. 155, 174), extrasele de pe site-ul Bisericii Romane Unite cu R., G.-Catolice (f. 159-165), adresa nr. 1/27.08.2012 emisă de Biserica Română Unită cu R., Mitropolia Romană Unită cu R., G.-Catolică, Protopopiatul Teaca (f. 166-169), precum și din adeverința nr. 2089/03.11.2001 emisă de Primăria comunei M. (f. 179). Din adresa nr. 1160/14.05.2012 emisă de Primăria comunei M. (f. 143), rezultă faptul că P. G.-Catolică nu este înregistrată ca persoană juridică la Primăria comunei M., iar nu faptul că nu este înregistrată ca persoană juridică. Pe de altă parte, din adeverința nr. 2089/03.11.2001 emisă de Primăria comunei M., rezultă faptul că P. greco-catolică M. s-a înființat în anul 1992, dată la care a fost înregistrată și la Primăria comunei M. (f. 179).

Din considerentele arătate, având în vedere și faptul că, în analiza capacității de folosință a uneia dintre părțile din litigiu, instanța se raportează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, raportarea la un alt moment, anterior, vizând aspecte ce vizează, cel mult, fondul litigiului, instanța va respinge excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei invocată de pârâta P. O. M..

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de pârâta P. O. M., instanța reține următoarele:

Interesul reprezintă o condiție de interes a acțiunii, pentru exercițiul acesteia nefiind suficient a se afirma existența unui drept actual, ci este nevoie a se justifica și interesul, adică folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. Înteresul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, juridic, adică interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie; să fie născut și actual, adică să existe în momentul în care se exercita dreptul la o acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune; să fie personal și direct, adică folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva. Această cerință există și atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaște legitimare procesuală, întrucât folosul practic se produce asupra titularului.

În prezenta cauză, instanța reține că reclamanta justifică un interes care îndeplinește condițiile enunțate mai sus, motiv pentru care, raportat la obiectul prezentei cauze, natura litigiului, instanța va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâta P. O. M..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

La data de 22.10.2002 a fost emis titlul de proprietate nr._ prin care pârâtei BISERICA O. M. i s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5 ha., 7800 mp., din care suprafața de 4 ha., 4800 mp. în extravilanul localității M., ., ., 2 și 3, ./1 și 3/1, iar suprafața de 1 ha. 3000 mp. în intravilanul localității M., . și ., ., ., ., . (f. 6, 71). Procesul-verbal de punere în posesie a fost întocmit la data de 15.05.2002 sub nr. 370 (f. 72), iar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,78 ha. a fost formulată de pârâta Biserica O. M. la data de 29.04.1991, fiind înregistrată sub nr. 1654 (f. 73).

La data de 28.06.2001 a fost încheiat procesul-verbal de punere în posesie nr. 78 pentru BISERICA G.-CATOLICĂ pentru suprafața de 2 ha., ., și suprafața de 8 ha., . 4, situate în extravilanul localității M. (f. 74), iar la data de 20.09.2007, procesul-verbal de punere în posesie nr. 869 pentru BISERICA G.-CATOLICĂ pentru suprafața totală de 38,31 ha. situată în extravilanul localității M. (f. 75), reprezentând punerea în aplicare a Hotărârii Comisiei Județene Bistrița-Năsăud nr. 434/21.06.2007 privind admiterea în parte a contestației formulate de Biserica greco-catolică M. (f. 77-79), ambele procese-verbale de punere în poseise nefiind semnate și ștampilate. Prin Hotărârea nr. 434/21.06.2007, C. Județeană Bistrița-Năsăud a admis în parte contestația formulată de Biserica greco-catolică M. cu privire la modul de soluționare de către C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate M. a cererii prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 54,9569 ha., biserica și clarificarea casei parohiale, cu privire la petitul privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafață de 48,31 ha., din care terenul în suprafață de 10 ha. s-a reconstituit în baza Legii nr. 1/2000 prin înscrierea în Anexa nr. 13 M., poziția 2, validată prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 768/27.10.2000 și a dispus înscrierea Parohiei G.-Catolice M. în Anexa nr. 32 M. cu suprafața de 38,31 ha. reconstituită în baza Legii nr. 247/2005, a respins capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,64 ha. teren agricol, motivat de faptul că nu a depus acte doveditoare în vederea dovedirii actului de proprietate, și a respins ca inadmisibil petitul privind restituirea lăcașului de cult și casei parohiale, motivat de faptul că aceste solicitări nu fac obiectul legilor fondului funciar (f. 82-84, 96-97).

Prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 768/27.10.2000, a fost admisă propunerea înaintată de C. L. M. și a fost validată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și înscrierea în Anexa nr. 13 a Bisericii Ortodoxe M. cu suprafața de 5 ha. teren arabil, la poziția nr. 1, și a Bisericii greco-catolice M. cu suprafața de 10 ha., teren arabil, la poziția nr. 2 (f. 88-89, 94-95).

În soluționarea litigiului, instanța are în vedere cererea formulată în temeiul Legii nr. 169/1997 de către Biserica G.-Catolică înregistrată la Primăria localității M. sub nr. 2/27.01.1998, care are obiect suprafața de teren de 10 ha. extravilan (f. 85-86). Biserica G.-Catolică a mai formulat cererea înregistrată la C. L. pentru aplicarea Legii nr. 247/2005 M. sub nr. 13/20.09.2005 prin care a solicitat retrocedarea pe vechile amplasamente a suprafeței agricole, extravilan/intravilan, care a aparținut parohiei înainte de 1 decembrie 1948 (f. 85), însă această cerere nu va fi avută în vedere de către instanță, raportat la incidența dispozițiilor Legii nr. 169/1997 și la faptul că terenurile care au făcut obiectul titlului de proprietate contestat nu mai erau libere la momentul formulării cererii. Totodată, instanța nu va avea în vedere cererea formulată de Biserica greco-catolică M. datată 24.01.1994 (f. 94, 104), întrucât aceasta nu este semnată, nu are aplicată ștampila și nici nu poartă dovada înregistrării la una dintre instituțiile abilitate, neavând dată certă, iar, raportat la probele administrate, nu se coroborează cu niciuna dintre acestea. Prin urmare, singurele terenuri cu privire la care se poate analiza cererea reclamantei raportat la titlul de proprietate nr._/22.10.2002 sunt cele situate în extravilanul localității M., nu și cele situate în intravilanul acestei localități.

În raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit (f. 202-262, 279-287, 325), domnul expert O. B. G. a concluzionat că tarlaua 71 . localității M., categoria arabil, se identifică în CF 289 M., nr. top 99, 100, 103, 104, proprietar tabular actual fiind Statul Român, tarlaua 63 parcelele 1, 2 și 3 din extravilanul localității M., categoria arabil, se identifică în CF 851 M., nr. top 1522/b/1, proprietar tabular actual fiind Statul Român, tarlaua 63 parcelele 2/1 și 3/1 din extravilanul localității M., categoria fâneață, se identifică în CF 851 M., nr. top 1522/a proprietar tabular actual fiind Statul Român.

Totodată, domnul expert a concluzionat că imobilele înscrise în CF 851 M., nr. top. noi 1522/b/1 și 1522/a au fost transcrise în CF 128 M., iar coala evolutivă a acestei cărți funciare nu se mai regăsește în arhiva OCPI Bistrița-Năsăud, astfel că nu se poate preciza proprietarul tabular anterior anului 1931, anul înființării CF 851 M. (f. 205, 223), aspect care rezultă și din adresa eliberată de O.C.P.I. BN – B.C.P.I. Bistrița la data de 23.04.2014 (f. 298). Prin urmare, având în vedere faptul că, cel puțin din 1931, proprietar tabular al acestor terenurilor din tarlaua 63, CF 851 M., este Statul, nu se pune problema preluării acestora de la Biserica G.-Catolică, în anul 1948, astfel, că în ceea ce le privește, acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Referitor la tarlaua 71 . localității M., categoria arabil, identificată în CF 289 M., nr. top 99, 100, 103, 104, instanța reține că, în raportul de expertiză tehnică, domnul expert a concluzionat faptul că suprafața reală măsurată este de 5383 mp., iar nu de 5.000 mp., precum și că este o eroare de notare în CF în sensul că nr. top notate sub A+1 au notată suprafața împreună cu nr. top de sub A+2, conform notării de sub B1, formând practic un corp de proprietate comun (f. 205, 214). Cu privire la acest teren, din CF nr. 289, rezultă faptul că, în anul 1931, dreptul de proprietate a fost înscris în favoarea Bisericii G.-Catolice M., cu titlu de cumpărare, iar în anul 1950, în baza Ordinului nr. 3811/1950 a Ministerului Cultelor, dreptul de proprietate a fost înscris în favoarea Parohiei Ortodoxe Române (f. 230-231).

În ceea ce privește acest teren, instanța va analiza preluarea lor de la Biserica G.-catolică de către Stat în anul 1948, prin Decretul nr. 177/1948 și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române în anul 1950. În acest sens, instanța are în vedere și că, prin sentința civilă nr. 8502/21.09.2010 pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 478/ 19.05.2011 pronunțată de Tribunalul M., Judecătoria Târgu-M., într-un litigiu având obiect anulare parțială a titlului de proprietate, reclamantă fiind P. G.-Catolică C. în contradictoriu cu P. O. C., C. Județeană și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate, a reținut că preluarea în baza Decretului nr. 177/1948 a fost abuzivă, întrucât nu s-a făcut cu o justă despăgubire, prejudiciul creat nefiind reparat în nici un fel de stat, fiind incidente dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 (f. 119-133).

Totodată, prin decizia civilă nr. 276/A/22.09.2011 pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 478/19.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (f. 269, 309-314), Curtea de Apel Cluj, în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 931/ 05.05.2011 pronunțate de Tribunalul Bistița-Năsăud, în litigiul având obiect revendicare imobiliară - biserică, reclamantă fiind P. Română Unită cu R. M. în contradictoriu cu P. O. Română M., a reținut că imobilul biserică identificat cu nr. top 112/2 este proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din M., a cărui drept s-a înscris în anul 1950 în baza Ordinului nr. 3811/1950 a Ministerului Cultelor, precum și că nu există temeiuri care să conducă la desființarea titlului cu care reclamanta a dobândit dreptul său de proprietate asupra bisericii. Faptul că acest ordin nu se regăsește în arhiva cărții funciare, nu poate conduce la ideea că el nu a existat și că dacă a existat a fost nelegal. Așa fiind, teza nulității încheierii nr. 116/31.03.1950 nu a fost dovedită atâta timp cât prezumția relativă de legalitate a înscrierilor în cartea funciară prevăzută de D-L 115/1938 și reluată de Legea 7/1996 nu a fost răsturnată în cauză. Mențiunile anterior întabulării arătate confirmă faptul că anterior imobilul a aparținut Parohiei G.-catolice din M., iar, urmare a desființării acestui cult religios, a trecut în proprietatea Statului Român (pentru dobândirea în temeiul legii nefiind necesară înscrierea în cartea funciară), care l-a transferat apoi către Biserica O. Română din M.. Instanța a reținut că preluarea imobilului de către stat nu poate fi catalogată decât ca fiind una abuzivă, având în vedere prevederile art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, dovezi referitoare la urmarea procedurii prevăzute de primul nefiind făcute, iar cel de-al doilea act normativ excepta de la trecerea în proprietatea statului bunurile parohiilor, deci și lăcașurile de cult. Cu toate acestea, în litigiul cu care a fost învestită, instanța a reținut că nu se poate face abstracție de specificul dreptului de proprietate asupra bisericilor, care nu pot fi apreciate ca fiind ale unui cult religios, ci a comunității locale, respectiv a credincioșilor. În acest sens, atât în reglementarea veche, cât și cea prezentă se ține cont de opțiunea majorității credincioșilor. Textul legal în vigoare, incident în speță, respectiv art. 3 din Decretul-lege 126/1990, modificat prin O.G. nr. 64/2004 aprobată prin Legea 182/2005, stipulează că situația juridică a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică), preluate de Biserica O. Română, se va stabili ținându-se seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Din interpretarea dispoziției integrale a articolului 3 se observă că regula legal fixată trebuie respectată atât de comisia mixtă chemată în principal să soluționeze diferendul dintre biserici, cât și de instanțele de judecată sesizate cu acțiuni de drept comun, cum este și cea de față. Cum membrii comunității sunt considerați ca titulari ai dreptului de proprietate, așa cum s-a arătat, opinia și dorința lor majoritară raportat la chestiunea în discuție trebuie să primească eficiența și efectele cuvenite. Raportat la datele ultimului recensământ, efectuat în anul 2002, la datele comunicate de către primăria comunei M., s-a reținut că trecerea la cultul ortodox din anul 1948 nu este apreciată ca prejudiciatoare, din contră este menținută și agreată în prezent de către credincioși într-o proporție covârșitoare. Cum biserica a aparținut membrilor comunității și nu parohiei în sine, iar aceștia, sau moștenitorii lor, după caz, într-o majoritate covârșitoare au optat pentru rămânerea în interior cultului ortodox, se impune ca și lăcașul de cult să revină același comunități. Instanța a avut în vedere și decizia nr. 23/1993 a Curții Constituționale prin care s-a statuat asupra conformității articolul 3 din Decretul-lege 126/1990 cu legea fundamentală. Raportat la caracterul abuziv al preluării, și la regimul juridic aplicabil retrocedării lăcașurilor de cult, rămâne fără relevanță excepția de fond a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, de către pârâtă. Cum parohia reclamantă și întregul cult greco-catolic și-au încetat existența în anul 1948 prin efectul legii, nu i se poate imputa pasivitatea în ceea ce privește posesia exercitată de către pârâtă asupra imobilului în litigiu (f. 148-152).

Prin urmare, instanța reține că preluarea de către stat a imobilului teren, . localității M., categoria arabil, identificat în CF 289 M., a fost abuzivă.

Potrivit art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri..

Din probele administrate în dosar, instanța reține că reclamanta a formulat, la data de 27.01.1998, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 169/1997, în ceea ce privește suprafața de 10 ha., teren situat în extravilanul localității M., precum și că procesul-verbal de punere în posesie nr. 78/28.06.2001 nu este semnat de aceasta și că, până la acest moment, pentru suprafața de 10 ha. extravilan, nu i s-a eliberat titlu de proprietate, fiind emis doar titlul de proprietate nr._/ 22.10.2002 în favoarea pârâtei P. O. M.. Totodată, instanța reține că tarlaua 71 . CF 289 M., nr. top 99, 100, 103, 104, a aparținut reclamantei, până în 1948, când a avut loc preluarea abuzivă de către Stat. La data formulării de către reclamantă a cererii înregistrate la Primăria comunei M. sub nr. 21/27.01.1998, tarlaua 71 . CF 289 M. era "liberă", întrucât procesul-verbal de punere în posesie și titlul de proprietate emis reclamantei au fost eliberate abia în anul 2002 (f. 6, 71-72), chiar dacă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,78 ha. a fost formulată de pârâta Biserica O. M. la data de 29.04.1991, fiind înregistrată sub nr. 1654 (f. 73).

Raportat la dispozițiile legale incidente, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, în măsura în care este posibil și cu respectarea dispozițiilor legale.

Din considerentele arătate, raportat la dispozițiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, constatând că instanța va admite în parte acțiunea, va anula în parte titlul de proprietate nr._/ 22.10.2002 eliberat pârâtei P. ortodoxă M., în ceea ce privește tarlaua 71 . localității M., categoria arabil, identificată în CF 289 M., nr. top 99, 100, 103, 104, va obliga pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate pentru și la punerea în posesie a reclamantei și va o bligă pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița-Năsăud la eliberarea titlului de proprietate în ceea ce privește suprafețele indicate, urmând a respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, motiv pentru care, având în vedere soluția ce va fi pronunțată, instanța va compensa cheltuielile de judecată constând în onorarii de avocat solicitate de reclamantă și de pârâta P. O. M., va obliga reclamanta la plata către domnul expert B. Gutiu O. a sumei de 1.000 lei cu titlu de diferență onorariu expert (f. 202) și va obliga obliga pârâta P. O. M. la plata către reclamantă a sumei de 750 lei reprezentând jumătate din onorariul de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei capacității de folosință invocată de pârâtă.

Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. G. CATOLICĂ M., cu sediul în com. M., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtele P. O. M., cu sediul în ., județul Bistrița-Năsăud, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR M., cu sediul în M., jud. Bistrița-Năsăud, și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, P-ța P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud.

Anulează în parte titlul de proprietate nr._/22.10.2002 eliberat pârâtei P. O. M., în ceea ce privește tarlaua 71 . localității M., categoria arabil, identificată în CF 289 M., nr. top 99, 100, 103, 104.

Obligă pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate și la punerea în posesie a reclamantei.

Obligă pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița-Năsăud la eliberarea titlului de proprietate în ceea ce privește suprafețele indicate.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Compensează cheltuielile de judecată constând în onorarii de avocat.

Obligă reclamanta la plata către domnul expert B. Gutiu O. a sumei de 1000 lei cu titlu de diferență onorariu expert.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 lei reprezentând onorariu de expert.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. L. C. Z. L.

RED./DACT

CLC/M.

03.12.2014

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6883/2014....		Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6186/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Încheierea nr. 3718/2014. Judecătoria BISTRIŢA Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 6507/2014. Judecătoria BISTRIŢA Radiere asociaţii/fundaţii. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria BISTRIŢA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6883/2014. Judecătoria BISTRIŢA Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6186/2014. Judecătoria BISTRIŢA Contestaţie la executare. Sentința nr. 3096/2014. Judecătoria BISTRIŢA Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Încheierea nr. 18/2014. Judecătoria BISTRIŢA Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria BISTRIŢA