Radiere asociaţii/fundaţii. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 5770/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 5._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5.431/CC/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 19 iunie 2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. L. C., judecător
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petentul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. E., în calitate de lichidator al Fundației „MARINITA”, având ca obiect radiere asociații / fundații.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că s-a atașat dosarul nr. 10._ al Judecătoriei Bistrița.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 06.06.2014, petentul Cabinet Individual de Insolvență S. E., în calitate de lichidator al Fundației „Marinita”, a solicitat să se dispună radierea acestei fundații din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
În motivare se arată că lichidatorul, desemnat prin sentința civilă nr. 9.264/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 10._, a efectuat operațiunile de lichidare prevăzute de art. 61 și următoarele din OG nr. 26/2000, modificată prin Legea nr. 246/2005, și a întocmit bilanțul contabil la 30.04.2014 privind operațiunile de lichidare a activului și pasivului fundației.
În drept s-au invocat prevederile art. 68-70 din OG 26/2000.
În probațiune s-au anexat următoarele înscrisuri: memorandumul privind operațiunile de lichidare a activului și pasivului fundației, bilanțul contabil privind operațiunile de lichidare a activului și pasivului fundației, încheiat la data de 30.04.2014, actul constatator al Judecătoriei Bistrița, certificatul de atestare fiscală nr. 6455/12.02.2014 (filele 3-8 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9.264/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 10._ s-a admis cererea formulată de petenta M. M., în calitate de fondator și reprezentant al Fundației de întrejutorare „Marinita”, s-a constatat dizolvarea fundației, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria Bistrița și s-a desemnat lichidator Cabinet individual de insolvență S. E., pentru efectuarea operațiunilor de lichidare a fundației.
Având în vedere dispozițiile art. 68 din O.G. nr. 26/2000 și actele depuse la dosar, care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru radierea asociației, precum și dispozițiile art. 71 din O.G. nr. 26/2000, potrivit cărora asociația sau fundația încetează a ființa la data radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor, instanța va admite cererea și va dispune radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Bistrița a Fundației „Marinita”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, ca fiind întemeiată, cererea formulată de petentul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. E., cu sediul în municipiul Bistrița, .. 33, .-Năsăud, având C._, nr. înregistrare RFOI-2622, și pe cale de consecință:
Dispune radierea Fundației „MARINITA” din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
M. L. C. G. A.-M.
| ← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 6507/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6883/2014.... → |
|---|








