Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8903/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8903/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 13893/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8903/2014
Ședința din camera de consiliu din data de 07 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. R. R., judecător
GREFIER: P. I. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. D..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la data ultimului act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 11.01.2013.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii.
INSTANȚA
Constată că:
Verificând cererea formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. D. și actele existente la dosar, constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind.1 C.pr.civ., până la îndeplinirea de către petent a dispozițiilor date de instanță, respectiv de a depune la dosar anexa la contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 01.06.2012 între ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București și EOS KSI Romania SRL, din care să rezulte că această creanță față de debitoarea R. O. A. a fost cesionată, precum și dovada notificării cesiunii de creanță debitoarei cedate.
Întrucât de la această dată nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în conformitate cu disp. art. 248 și art. 252 C.pr.civ. urmează a constata din oficiu perimarea cererii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. D., cu sediul în Năsăud, ., .-Năsăud, privind încuviințarea executării silite în baza contractului de credit bancar nr._/15.04.2008, obiect al dosarului de executare nr. 221/2012, referitor la creditoarea . SRL, cu sediul în Cluj N., ., . și debitoarea R. O. A., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. P. I. G.
Red./Dact.
C.R.R./G.A.M
05.12.2014/2 EXP.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1214/2014.... → |
|---|








