Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 1351/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 1351/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 1675/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1351/2014

Ședința din Camera de Consiliu din data de 26 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. V.

GREFIER: B. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de petenta ASOCIAȚIA „Î.”, prin reprezentant legal B. Palagia, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, nu se prezintă reclamantul.

Cauza se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petenta ASOCIAȚIA „Î.”, prin reprezentant legal B. Palagia, a solicitat instanței să încuviințeze modificarea intervenită la art. 14 din Actul Constitutiv al asociației, conform actului adițional cu Încheiere de dată certă nr.2/2014 cu privire la identitatea persoanei ce ocupă în prezent funcția de cenzor al Asociației și să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița.

La cerere s-au anexat: procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare convocat în cadrul Asociației „Î.” din data de 10.02.2014, actul adițional de modificare a actului constitutiv al Asociației „Î.” cu încheierea de dată certă nr.2/13.02.2014, actul constitutiv al Asociației „Î.” autentificat prin încheierea nr.480/03.03.2006 de N. Public D. M., statutul asociației autentificat prin încheierea nr.481/03.03.2006 de N. Public D. M. și certificat de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._, depusă la dosarul cauzei f.3.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Conform rezultatelor Adunării Generale Extraordinare a Asociației „Î.”, consemnate în procesul – verbal nr. 1/10.02.2014, s-a decis modificarea actului constitutiv al Asociației și elaborarea Actului Adițional necesar procedurii de modificare, precum și modificarea statutului Asociației și elaborarea Actului Adițional necesar procedurii de modificare.

Potrivit art. 33 din OUG nr. 26/2000: „(1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12. (2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale

Analizând condițiile legale stabilite în sarcina petentei de textul citat raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de art. 33 din OUG nr. 26/2000, pentru modificarea actelor constitutive ale asociației, acestea fiind întocmite cu respectarea prevederilor menționate, motiv pentru care, în considerarea art. 33 din ordonanță, va admite cererea ca fiind întemeiată, dispunând înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Bistrița a modificărilor aduse Statutului și Actului constitutiv al Asociației „Î.”, conform celor hotărâte în cadrul Adunării Generale Extraordinare din data de 10.02.2014, consemnate în procesul – verbal încheiat cu această ocazie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA “Î.”, cu sediul în Susenii Bârgăului, ., județ Bistrița-Năsăud, și în consecință:

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița, a modificărilor Actului Constitutiv al Asociației “Î.”, conform Actului adițional din data de 10.02.2014, atestat, certificat și înregistrat cu dată certă, conform Legii nr.51/1995, sub nr.2/13.02.2014, de avocat R. S..

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică azi 26.02.2014.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B. V.

B. A.

RED/DACT

BV/BA

26.02.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 1351/2014. Judecătoria BISTRIŢA